Anulare act. Hotărâre din 10-09-2015, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 6348/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3674
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. N. A.
Judecător A. M.
Grefier M. V. A.
**************************
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâte . SA, împotriva sentinței nr. 1268 din 12 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. G., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A. L. pentru apelanta pârâtă . SA și intimatul reclamant T. G., asistat de avocat D. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat nedepunerea înscrisurilor dispuse în sarcina unității apelante, după care;
Consilier juridic A. L. pentru apelanta pârâtă . SA, a depus înscrisurile dispuse în sarcina apelantei pârâte. A comunicat copia înscrisurilor depuse, intimatului reclamant.
Curtea, constatând ca nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic A. L. pentru apelanta pârâtă . SA, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat. A susținut că, între momentul înregistrării contestației și pronunțarea sentinței, reclamantul T. G., și-a exprimat acordul asupra modificării elementului Contractului Individual de Muncă privind locul muncii, în sensul că „Activitatea se desfășoară la Societatea C. E. Oltenia SA”. A depus la dosar practică judiciară.
Avocat D. B. pentru intimatul reclamant T. G., a susținut faptul că, s-a schimbat locul de muncă al reclamantului respectiv la Unitatea de servicii și Mentenața Rovinari, al o distanță de peste 34 Km de unitatea la care a fost transferat. Pentru orice măsură care urma să fie luată cu un salariat, trebuiau respectate prevederile Legii 53/2003, Codul Muncii, art. 17(1).
A solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr. 1268 din 12 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea ulterior completată, formulată de reclamantul T. G., C.N.P._, cu domiciliul în comuna Godinești, . prin Sindicatul Liber al Salariaților din C.E.O. S.A., cu sediul în Mătăsari, ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A., cu sediul în Târgu-J., ., nr.5 județul Gorj.
S-a dispus anularea deciziei nr.1625/02.06.2014,emisă de pârâta Societatea C. E. Oltenia S.A.
S-a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul T. G. este angajat al pârâtei Societatea C. E. Oltenia S.A., în baza contractului individual de muncă nr.6406/31.05.2012, pe postul de lăcătuș mecanic.
Prin decizia emisă de pârâtă, înregistrată în registrul special sub nr.1625/02.06.2014 și în registrul general sub nr._/02.06.2014, începând cu data de 02.06.2014 s-a dispus trecerea reclamantului de la Secția mecanică a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord –formația intervenții mecanice pe schimburi la Secția mecanică a Unității de Servicii și Mentenență Rovinari-Atelierul mecanic Jilț, formația mecanică revizii anuale(fila 3).
Reclamantul a susținut că prin această deciziei i s-a modificat contractul individual de muncă, în ceea ce privește locul muncii, felul muncii si condițiile de muncă, în mod unilateral și fără o informare prealabilă.
Conform dispozițiilor art.41 din Codul muncii:
„ (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
(2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:a)durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.”
În aplicarea principiului stabilității în muncă și principiului consensualismului, s-a stabilit așadar regula, conform căreia angajatorul sau salariatul nu pot modifica nici o clauză a contractului individual de muncă în privința elementelor enunțate, fără acordul celuilalt.
Acordul trebuie să fie expres, și nu tacit, după cum rezultă din dispozițiile art.17 alin.5 din Codul muncii, care prevăd că orice modificarea a unuia dintre elementele esențiale ale contractului în timpul executării impune încheierea unui act adițional la contract, în termen de 20 de zile de la data apariției modificării, cu excepția situației în care o asemenea modificare este prevăzută expres de lege.
De la această regulă există și excepții, care sunt strict și limitativ prevăzute de lege (art.42 și art.48 din codul muncii).
Astfel, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este permisă doar temporar și numai prin detașarea sau delegarea salariatului(art.42 din Codul muncii) sau prin modificarea felului și locului muncii în situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, în cazurile și condițiile prevăzute de Codul muncii(art.48 din Codul muncii).
Cât privește locul muncii, acesta presupune precizarea în contractul individual de muncă cel puțin a următoarelor elemente: a localității, a unității sau subunității (secție, atelier, departament, direcție, serviciu, birou).
Până la emiterea deciziei contestate, reclamantul a ocupat postul de lăcătuș mecanic la formația intervenții mecanice pe schimburi, la Secția mecanică a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord.
La data emiterii deciziei(02.06.2014), în ceea ce privește locul muncii reclamantului, era aplicabil actul adițional nr.2 din 01.04.2013 la contractul individual de muncă, care prevedea că activitatea reclamantului se desfășoară la S.C. C. E. Oltenia S.A.- Sucursala Divizia Minieră Târgu-J. - Unitatea Minieră de Carieră Jilț Nord.
În baza deciziei, reclamantul a fost mutat la Secția mecanică a Unității de Servicii și Mentenență Rovinari-Atelierul mecanic Jilț, formația mecanică revizii anuale, schimbându-se unitatea la care reclamantul își desfășura activitatea, deci locul muncii.
Reclamantul nu a semnat un act adițional la contractul de muncă prin care să-și dea acordul cu privire la modificare, astfel că s-a realizat o modificare unilaterală a locului muncii, cu încălcarea prevederile imperative ale legislației muncii, respectiv art.41 din Codul muncii, ce prevede acordul salariatului la modificarea contractului de muncă și art.17 alin.5 din Codul muncii, conform căruia ,,orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin.3 în timpul executării contractului individual de munca impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor in care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege”. Printre elementele de la alin.3, la care face trimitere alin.5 sunt menționate locul muncii(lit.b).
Existența actului adițional nr.5/01.12.2014, semnat de reclamant, prin care s-a menționat ca loc al muncii reclamantului - Societatea C. E. Oltenia S.A., nu poate schimba concluzia instanței. Acest act adițional a fost încheiat la data de 01.12.2014, după aproximativ 6 luni de la data mutării reclamantului la Unitatea de Servicii și Mentenență Rovinari, astfel că nu poate produce efecte pentru perioada anterioară încheierii lui.
Nu a prezentat relevanță nici faptul că au fost păstrate drepturile salariale, că nu s-au modificat durata contractului, timpul de muncă, timpul de odihnă, condițiile de muncă, întrucât nu doar acestea reprezintă elemente esențiale ale contractului ce nu se pot modifica unilateral, art.41 din Codul muncii interzicând expres inclusiv modificarea unilaterală a locului muncii.
Modificarea structurii organizatorice a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord și a Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari prin redimensionarea numărului de personal, invocată de pârâtă, nu justifică legal măsura modificării contractului, neîncadrându-se în situațiile de excepție ce permit, potrivit legii, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă. Este adevărat, că, potrivit art.40 alin.1 lit.a din Codul muncii, angajatorul stabilește organizarea și funcționarea societății, însă măsurile luate nu trebuie să aducă atingere drepturilor recunoscute de lege salariaților.
Chiar și în situația în care s-ar accepta apărarea pârâtei, din analiza organigramele și statele de funcții anterioare și ulterioare deciziei, se observă că Secția mecanică de la U.M.C. Jilț Nord nu a fost desființată, ca de altfel nici formația în care lucra reclamantul (formația intervenții mecanice pe schimburi), și, mai mult decât atât, numărul posturilor de lăcătuș mecanic de la această secție este în prezent același cu numărul posturilor existente la data mutării reclamantului(25 posturi-filele 55, 56, 68).
Nu a fost primită nici susținerea, potrivit căreia nu s-a modificat contractul de muncă deoarece activitatea reclamantului se desfășoară în incinta și pentru susținerea activității de producție a E.M.C Jilț., schimbându-se doar subordonarea ierarhică. Prin locul muncii nu se înțelege doar localitatea în care salariatul își desfășoară activitatea, ci, așa cum s-a arătat, unitatea sau subunitatea în care acesta lucrează.
În ceea ce privește schimbarea condițiilor de muncă invocate de reclamant, prin aceea că a lucrat anterior în atelierul mecanic, la bancul de lucru, fiind apoi mutat la formația mecanică revizii anuale, la care își desfășoară activitatea în carieră, la locul unde sunt montate benzile, sub cerul liber, aceasta nu poate fi reținută. Conform celor arătate de reclamant la interogatoriu, acesta efectuează în prezent revizii anuale la excavatoare, iar, anterior, conform fișei postului, desfășura activități mecanice specifice intervențiilor pe schimburi, în cazul defecțiunilor accidentale, astfel că nu se poate vorbi de o schimbare a condițiilor de muncă în sensul celor invocate.
Instanța a reținut că prin decizia contestată nu s-a schimbat și felul muncii reclamantului. Acesta a fost trecut la noua unitate tot pe un post de lăcătuș mecanic. Anterior, reclamantul avea ca principală atribuție efectuarea de lucrări mecanice specifice intervențiilor pe schimburi, în cazul defecțiunilor accidentale, iar în noua fișă a postului s-a stabilit ca principală atribuție executarea de lucrări mecanice specifice reviziilor anuale, deci nu s-a schimbat esențial natura muncii reclamantului.
Referitor la obligația prevăzută de art.17 alin.1 din Codul muncii, respectiv informarea salariatului cu privire la clauzele esențiale pe care angajatorul intenționează să se modifice, pârâta nu a îndeplinit-o, însă prevederile art.19 din Codul muncii prevăd ca sancțiune pentru neîndeplinire acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării, la cererea salariatului, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii obligației, și nu anularea deciziei de modificare a contractului de muncă.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a anulat decizia contestată.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a făcut dovada efectuării lor, în conformitate cu art.452 din Codul de procedură civilă, astfel că cererea a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată că faptul că între momentul înregistrării contestației, respectiv 05.08.2014 și pronunțarea sentinței 1268/2015, petentul și-a exprimat acordul asupra modificării elementului Contractului individual de muncă privind locul muncii, în sensul că „Activitatea se desfășoară la . SA.
Se precizează că la data pronunțării acestei sentințe de către Tribunalul Gorj, petentul nu mai avea interes în susținerile precizate prin contestație.
Se mai arată că mutarea salariatului de la o secție la alta, de la Secția mecanică Jilț Nord din cadrul Diviziei Miniere la Atelierul Mecanic Jilț din cadrul Diviziei Miniere, nu reprezintă o schimbare a locului de muncă pentru ca ar însemna că angajatorul să nu-și poată gestiona și administra angajații.
Inclusiv, prin declarația sa reclamantul a susținut că își desfășoară activitatea în același loc în care lucra până în momentul emiterii deciziei contestate, schimbarea secției salariatului neimplicând nici schimbarea atribuțiilor de serviciu, acesta semnând fișa postului, fără obiecțiuni.
Prin decizia înregistrată sub nr.1625/02.06.2014 a fost stabilită formația de lucru în care acesta urma să își desfășoare activitatea și subordonarea ierarhică a acestuia. Durata contractului, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă nu au fost modificate, acestea fiind în conformitate cu contractul individual de muncă și actele adiționale la acesta.
Anterior deciziei contestate reclamantul intimat C. V. își desfășura activitatea la formația
intervenții mecanice pe schimburi - Secția mecanică a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord pentru
continuarea activității de producție a acestei subunități
Prin modificarea structurii organizatorice a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord și a Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari, în scopul consolidării activității de mentenanță, a fost redimensionat numărul de personal, iar activitatea de reparații necesară susținerii activității de producție a Unității Minieră de Carieră Jilț Nord a fost trecută în coordonarea Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari.
Astfel o parte din lucrătorii din activitatea de mentenanță a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord au trecut în subordinea și coordonarea Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari, locul muncii, felul muncii, atribuțiile de serviciu, salarizarea și arealul de activitate in care își desfășoară activitatea fiind aceleași.
Practic activitatea salariatului este aceeași cu cea anterioară deciziei contestate, aceasta desfășurându-se în incinta și pentru susținerea activității de producție a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord, având doar alt șef de secție și șef de unitate.
S-a arătat că niciunul din elementele fundamentale ale contractului individual de munca al reclamantului intimat nu au fost modificate, la semnarea acestuia si a actelor adiționale anterioare nu a existat vreo condiționare privind subordonarea acestuia sau persoana ierarhic superioară din punct de vedere funcțional.
Important in stabilirea condițiilor de munca ale salariaților este nu cui se subordonează salariatul ci menținerea condițiilor privind funcția, salariul si locul de munca, in raport de convenția inițiala a pârtilor. Modul in care societatea isi organizează activitatea este un aspect ce tine de buna funcționare a societății, temeiul fiind reprezentat de dispozițiile art.23 lit.g din Actul Constitutiv al Societății C. E. Oltenia, conform căruia „Directoratul angajează si concediază, stabilește sarcinile si responsabilitățile personalului in conformitate cu politica de personal a societății".
De asemenea, in temeiul art.23 lit.h din Actul Constitutiv „Societatea prin organele de conducere, respectiv Directoratul ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea societății, aferente administrării zilnice a fiecărui departament. "
Prin urmare, au fost concepute structuri funcționale mai flexibile, axate pe principalele domenii de activitate inclusiv repozitionarii in structura organizatorica a secțiilor si sectoarelor de activitate subordonate, care insa nu au afectat elementele principale ale Contractului Individual de Munca.
Se mai arată că mutarea salariatului de la o secție la alta, de la Secția mecanică Jilț Nord din cadrul Diviziei Miniere la Atelierul Mecanic Jilț din cadrul Diviziei Miniere, nu reprezintă o schimbare a locului de muncă pentru ca ar însemna că angajatorul să nu-și poată gestiona și administra angajații.
Inclusiv, prin declarația sa reclamantul a susținut că își desfășoară activitatea în același loc în care lucra până în momentul emiterii deciziei contestate, schimbarea secției salariatului neimplicând nici schimbarea atribuțiilor de serviciu, acesta semnând fișa postului, fără obiecțiuni.
La data de 24.06.2015, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Apelul declarat de pârâta . SA, se privește a fi nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.32 alin.1 lit. d C.pr.civilă „ Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă - printre alte condiții enumerate - justifică un interes, iar potrivit art.33 NCPC, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formulele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Curtea constată că acțiunea intimatului reclamant nu este lipsită de interes.
. de 01.12.2014 s-a încheiat actul adițional nr. 5, semnat de către reclamant ,(între momentul promovării acțiunii și cel al pronunțării sentinței civile după cum susține apelantul) – singurul act de care se prevalează expres în apel, însă aceasta prevede în termeni cu totul și extrem de generali că la pct. A alin.1 că „ Activitatea se desfășoară la Societatea C. E. OLTENIA SA” fără a se specifica în termeni expreși, noul loc de muncă, în concret, Societatea C. E. OLTENIA SA fiind de fapt unitate mamă angajatoare ce este organizată în diverse compartimente și subunități.
Prin urmare, susținerea apelantului că reclamantul intimat și-a exprimat acordul asupra modificării locului de muncă și ca atare nu mai justifică interes promovarea acțiunii nu poate fi primită, atâta vreme cât, în actul adițional nu se prevede expres noul loc de muncă unde a fost mutat.
Actul adițional nu corespunde cu decizia nr. 1625/02.06.2014, aceasta din urmă prevăzând expres schimbarea locului de muncă în sensul că începând cu data prezentei, d-l T. G., lăcătuș mecanic la formația intervenții mecanice pe schimburi - Secția mecanică a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord din cadrul Sucursalei Divizia Minieră a societății trece lăcătuș mecanic la formația mecanică revizii anuale – Atelierul mecanic Jilț al Secției mecanice a Unității de Servicii și M entenanță Rovinari din cadrul Sucursalei Divizia Minieră a societății.
Prin urmare, mențiunile din actul adițional nu coincid cu cele din decizia contestată, neexistând un acord expres al reclamantului de a fi mutat la noul loc de muncă ,ci în general de a fi angajatul apelantului . SA”.
Cu privire la celelalte critici invocate prin apel se reține că reclamantului i s-a modificat în mod unilateral contractul de muncă fără acordul său, în condițiile în care prin decizia contestată s-a dispus mutarea acestuia de la formația intervenții mecanice pe schimburi - Secția Mecanică a Unității de Carieră Jilț Nord din cadrul Sucursalei Divizia Minieră a Societății la Atelierul Mecanic Jilț al Secției Mecanică a Unității de Servicii de Mentenanță Rovinari, ambele secții făcând parte din cadrul Sucursalei Divizia Minieră TG.J..
În conformitate cu dispozițiile art.41 alin. 1 și 3 lit.b din Codul muncii – contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre elementele, privind locul muncii.
Chiar dacă potrivit susținerilor apelantei, se constată faptul că reclamantul lucrează și în prezent în aceea localitate ca și anterior deciziei contestate și îndeplinind aceleași atribuții de serviciu și având același salariu, atâta timp cât prin decizia respectivă, locul de muncă în prezent al apelantului se află în orașul Rovinari, și nu în . poate dispune ca reclamantul să-și desfășoare activitatea în noua localitate.
Așadar, chiar în situația în care această mutare a avut în vedere modificarea structurii organizatorice a intimatei, în scopul consolidării activității de mentenanță, mutarea salariaților din cadrul acestui sector dintr-o localitate în alta se putea face numai cu acordul acestora, câtă vreme nu întregul personal salariat al secției mecanice a Unității Miniere de Carieră Jilț Nord a fost trecut în cadrul Unității de Servicii și Mentenanță Rovinari.
Prin urmare, față de cele arătate, Curtea în baza art.480 Cod pr. civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta . SA, împotriva sentinței nr. 1268 din 12 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. G..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, A. M. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud.M.L.N.A.
Tehn.I.C./Ex.4/25.09.2015
Jud.Fond/C.N. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 743/2015.... → |
|---|








