Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1240/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1240/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 2319/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr.1240
Ședința publică de la 9 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- S. P.
Judecător- C. R.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat T. A. E., împotriva sentinței civile nr. 1645 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. DOBROSLOVENI, județul O., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, raportat la art. 394 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1645 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O., s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în localitatea Slatina, .. 64B, județul O., în numele membrei de sindicat T. A. E., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Dobrosloveni, județul O., cu sediul în ., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta își desfășoară activitatea în calitate de cadru didactic, în cadrul pârâtei Școala G. Dobrosloveni și este beneficiara unor hotărâri judecătorești succesive prin care angajatorul este obligat să o reîncadreze conform legilor de salarizare unitară, 330/2009 și 285/2010 luându-se în considerare la stabilirea salariului de bază dispozițiile legii 221/2008, statuând că această reîncadrare este valabilă până la data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a legii 63/2011.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din legea 63/2011 „ Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz”.
Observând metodologia de calcul a salariilor din învățământul preuniversitar instanța constată că legiuitorul a reglementat componentele salariului brut al personalului didactic ca fiind: salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege.
La rândul său salariul de bază este format din: salariul de încadrare al funcției didactice prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la lege, în care este inclus sporul de stabilitate numai pentru tranșele de vechime în învățământ de peste 10 ani, precum și sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranșele de vechime în învățământ; indemnizația de conducere, astfel cum este reglementată în anexa nr. 4 la lege; indemnizația pentru învățământ special; gradația de merit, astfel cum este reglementată prin art. 92, 264 și 311 din Legea educației naționale nr. 1/2011; indemnizația pentru personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământul preșcolar și primar.
Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă.
Prin dispozițiile art.3 lit.A pct.1 ale aceluiași act normativ se reglementează și modalitatea de stabilire a salariul de încadrare al funcției didactice prevăzut în anexele nr.1 și 2 la lege după cum urmează: pentru personalul didactic încadrat la tranșele de vechime în învățământ de până la 10 ani, salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la lege conțin numai sporul pentru suprasolicitare neuropsihică; pentru personalul didactic încadrat la tranșele de vechime în învățământ de peste 10 ani, care îndeplinește condiția de vechime efectivă neîntreruptă în învățământ de peste 10 ani, salariul de încadrare prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la lege include pe lângă sporul pentru suprasolicitare neuropsihică și sporul de stabilitate.
Din cele mai sus expuse s-a reținut că la stabilirea salariului de bază brut începând cu data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a legii 63/2011, legiuitorul nu a mai utilizat ca si criteriu salariul de bază brut din anii anteriori, prevăzut prin actele normative anterioare care au reglementat modalitatea de stabilire a salariilor personalului bugetar și în care se regăsește și majorarea salarială instituită prin legea 221/2008, ci a stabilit în concret componentele acestuia și modalitatea de calcul.
De altfel observând anexele 1și 2 la legea la legea 63/2011, instanța a constatat că legiuitorul a stabilit cuantumul salariilor de încadrare sub forma unor sume determinate, care se încadrează între un minim și maxim, diferențiate în funcție de vechime, salariul de încadrare alcătuind alături de diferite sporuri, și/sau alte sume, salariul de bază astfel cum este definit prin dispozițiile legale mai sus precizate.
Tribunalul a mai constatat din expunerea de motive a legii 63/2011 că prin aceasta s-a urmărit în esență stabilirea drepturilor de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, soluție de natură să permită unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale într-un context specific acestei categorii, de natură a contracara efectele negative arătate chiar în expunerea de motive a legii, salariații care ocupă funcții identice în cadrul unităților de învățământ de stat fiind remunerați diferit, deși în cadrul acestor unități se desfășoară aceleași activități didactice.
Prin același act normativ au mai fost abrogate orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru categoria profesională vizată (art. 6 din lege).
Mai mult decât atât Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale respective constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012. Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", din perspectiva art.1 din, Protocolul adițional nr.1 la CEDO, aspect invocat și în motivarea acțiunii de față, Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată făcându-se trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94.
Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în nici un mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.
În această privință, motivarea a avut la bază cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectiv că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
S-a avut în vedere și faptul că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul salarizării (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege sau act normativ.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că actul normativ emis în anul 2011 pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar și anume legea 63/2011, constituie o modalitate de salarizare nouă a acestei categorii de personal în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât salariul nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de Legea-cadru nr. 285/2010.
Prin fiecare din deciziile susmenționate Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea legii 63/2011 prin prisma respectării art. 16, art.41, art.47, art.53 și art. 135 din Constituția României.
Dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de bază raportat la dispozițiile legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009 și a dispozițiilor contrare legii 63/2011 din legea 285/2010 pentru această categorie de personal, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de stabilire a salariilor, prevăzută de legea nouă și anexele la aceasta.
În ceea ce privește salarizarea aceleiași categorii de personal în cursul anului 2012 s-a reținut incidența dispozițiilor legii 283/2011 potrivit cărora art.1 al: (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; al. (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 și al. (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.
Salarizarea personalului din învățământ pentru anul 2013 s-a stabilit tot în temeiul legi 63/2011, aspect care rezultă din prevederile art. 2 din OUG 84/2012, și prin care se face trimitere la dispozițiile legii 283/2011, ce urmează să se aplice în mod corespunzător și în anul 2013, dispoziții legale care au fost mai sus precizate.
Pentru anul 2014 salarizarea personalului didactic a intrat în sfera de aplicare a dispozițiilor art.1 alin 3 și 4 din OUG 103/2013 potrivit cu care „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.
În lumina celor mai sus expuse s-a constatat că nu există nici un temei legal în baza căruia pentru perioada 13.05._14 la încadrarea reclamantei conform legii 63/2011 să se țină cont de prevederile legii 221/2008, considerente pentru care acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari a fost conformă cu hotărârea si prezentele considerente.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O. în numele membrului de sindicat T. A. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că judecătorul fondului a făcut o aplicare eronata a dispozitiilor legale aplicabile si o greșită apreciere a situatiei de fapt, pentru următoarele motive:
Chiar cererea introductiva de instanta, a făcut referire la Legea nr. 63/2011 privind salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar. Insa, asa cum chiar Tribunalul a retinut, Legea nr. 63/2011 face trimitere inclusiv la celelalte acte normative în materia salarizarii în vigoare în anul 2011. In consecință, asa cum a aratat deja în cererea de chemare în judecata (si cum chiar Tribunalul O. si Curtea de Apel C. au consfintit prin hotararile pronuntate deja), conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, raportate la cele ale art. 3 si art. 30 din Legea nr. 330/2009 si la Legea nr. 221/2008, în tot cuprinsul anului 2011 salariile personalului didactic si didactic auxiliar trebuiau calculate prin aplicarea valorii de 400 lei a coeficientului de multiplicare.
In egala masura, instanta de judecata a ignorant faptul ca, chiar în cuprinsul Legii
nr. 63/2011 - Anexa 5, Capitolul I, art. 11 alin. (2) - se prevede ca, la stabilirea salariilor
personalului didactic potrivit noii legi, compensabile tranzitorii se acorda doar persoanelor
care la data de 31.12.2010 beneficiau de drepturi salariale la un nivel superior, pentru care
se acorda aceste compensații.
Or, din moment ce la data de 31.12.2010, membrilor de sindicat reprezentați li s-a consfintit de catre Tribunalul O., Curtea de Apel C. si Inalta Curte de Casatie si Justitie, salarizarea în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 221/2008, acelasi nivel de salarizare trebuia asigurat si Tn anul 2011.
In consecinta, apreciază ca judecătorul fondului a făcut o interpretare eronata a prevederilor legale aplicabile.
Ulterior anului 2011, actele normative în materia salarizarii aplicabile în anii 2012,
2013 si 2014 (art. unic pct. 2 II. din Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din OUG nr. 84/2012 si
ale art. 1 alin. (4) din OUG nr. 103/2013), au făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 63/2011.
Pentru identitate de rațiune, fata de argumentele prezentate la pct. 2, era obligatorie calcularea salariilor la nivelul celor stabilite de Legea nr. 221/2008, la care trebuia raportat salariul în conformitate cu prevederile anterior invocate.
Tribunalul a ignorat si practica depusa la dosar - sentinte definitive si irevocabile -
prin care s-au admis cererile formulate de organizațiile sindicale si s-au acordat pana la zi
drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat în baza Legii nr. 221/2008. In acest sens,
Tribunalul Argeș, făcând aplicarea art. 11 alin. (2) din Anexa 5, Capitolul I, a admis
cererea inclusiv în ceea ce priveste plata diferentelor salariale aferente perioadei
13.05._13 (data pronuntarii sentintei) In mod constant, Tribunal Arges,
după ce a reiterat dispozitiile din Legea nr. 63/2011 privind modul de calcul al salariului de
baza, a concluzionat: „Cum este si firesc, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi
inferioare celor de care reclamantii beneficiau pana la . noii legi" (cu
referire la anul 2011). Pentru anii ulteriori, Tribunalul a retinut aceleasi dispozitii invocate în
prezenta actiune la pct. 2 si urm. A retinut, de asemenea, în raport de dispozitiile art. 40
alin. (2) lit. c) din Codul muncii si art. 162 alin. (3) din Codul muncii, ca „angajatorul trebuie
sa-și îndeplinească obligatia contractuala de a plati salariul reclamantilor așa cum a fost
majorat prin OG 15/2008 aprobata prin Legea 221/2008".
Judecatorul fondului a ignorat inclusiv faptul ca inclusiv Curtea de Apel C., într-o . sentinte - irevocabile - a dispus plata diferentelor salariale pana la zi - de exemplu, decizia nr._/21.11.2012, dosar nr._ *, prin care s-a obligat la calculul si plata salariilor personalului didactic si didactic auxiliar în raport de coeficienții din Legea nr. 221/2008 pana la 21.11.2012.
F. de practica invocata a Curtii de Apel C., prin respingerea cererii ce face obiectul prezentului dosar, membrii de sindicat reprezentati sunt pusi într-o situatie de inferioritate fata de colegii lor care beneficiaza de diferentele salariale calculate In baza Legii nr. 221/2008 si ulterior datei de 13.05.2011. Se creeaza astfel o situatie discriminatorie pentru membrii de sindicati reprezentati, ceea ce este inadmisibil.
In plus sentinta criticata nu face nicio referire la capatul II de cerere, respectiv plata dobanzilor aferente diferentelor salariale solicitate prin capatul I de cerere.
Or, temeinicia pretențiilor de la acest capăt de cerere este evidenta, în raport de dispozitiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, ale art. 2 din OG nr. 13/2011 si ale art. 1530, art. 1531 sj art. 1535 Cod civil, dar sj fata de Decizia nr. 2/17.02.2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie sj Justitie în recursul în interesul legii, obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Noul cod de procedura civila.
Pentru toate considerentele detaliate mai sus si în raport de dispozitiile legale si de principiile de drept, apreciează ca sentinta apelata este netemeinica si nelegala, iar instanta de fond nu si-a exercitat rolul activ.
In consecintă, pentru argumentele prezentate, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentintei apelate si pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
In drept, și-a întemeiat apelul pe dispozitiile art. 193 alin. (1) si (2), art. 266 si urm si art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedura Civila, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ale art. 3 lit. c) si art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 si art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) si art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, ale art. unic pct. 2 II. din Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din OUG nr. 84/2012 si ale art. 1 alin. (4) din OUG nr. 103/2013, ale art. 278 alin. (1) din Codul muncii, ale art. 2 din OG nr. 13/2011, ale art. 1530, art. 1531 si art. 1535 cod civil si ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Intimata pârâtă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în conformitate cu art.477 NCPC, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.
La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit doar până la data de 13.05.2011, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.
Cu privire la drepturile salariale solicitate după 13.05.2011, instanța de apel reține că începând cu această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".
În atare situație este nefondată susținerea apelantului în sensul că drepturile salariale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul din decembrie 2009, calculat cu aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 221/2008.
Cuantumul salariului din decembrie 2009 astfel calculat a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2010.
Legea nr. 63/2011 a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind expres că doar dispozițiile sale sunt aplicabile și doar în raport de acestea se calculează salariile din 2011.
În aceste condiții, susținerea în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât se susține aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamantei pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2013 și-ar găsi temeiul în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare.
De asemenea, potrivit jurisprudenței CEDO, dreptul de creanță, categorie din care face parte și salariul, reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, însă, potrivit aceleiași jurisprudențe, Convenția garantează dreptul de a primi salariul, nu și cuantumul acestuia. În această privință, Curtea face o distincție esențială între dreptul de a continua primirea, în viitor, a unui salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul ca o contraprestație a muncii efectuate (Lelas contra Croației din 20 mai 2010), statul bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării personalului bugetar.
În ceea ce privește critica potrivit căreia prima instanță nu a avut în vedere disp. art.11 alin.2 din anexa 5, capitolul I din Legea nr.63/2011 privind acordarea compensatiilor tranzitorii, Curtea apreciază că acest text de lege nu-și găsește aplicarea în situația de față, întrucât, așa cum reiese din cuprinsul său, compensațiile tranzitorii se acordă doar persoanelor care la data de 31 decembrie 2010 beneficiau de anumite sporuri. În conformitate cu art.2 alin.3 din Legea nr.63/2011, compensațiile tranzitorii se acordă pe lângă salariul de bază de care personalul didactic beneficiază potrivit art.2 alin.2 din lege.
Însă, în cauză, nu se solicită acordarea anumitor sporuri de care reclamantul să fi beneficiat la data de 31.12.2010, pentru a se pune problema aplicabilității art. 11 alin.2 din anexa 5, capitolul I din Legea nr.63/2011 și acordării compensațiilor tranzitorii, ci se contestă practic modul de calcul al salariului de bază, începând cu 14.05.2011, susținându-se că acesta nu ar trebui determinat conform art.2 alin.2 și anexelor 1 și 2 la alege, ci prin raportare la salariul de bază din anii anteriori, incluzând diferențele stabilite prin hotărâri judecătorești, o astfel de formulă de calcul nefiind prevăzută însă de Legea nr.63/2011.
În privința hotărârilor judecătorești depuse de către reclamanți ca practică judiciară și invocate și în apel, se reține că în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept și nu poate constitui, prin el însuși, motiv de admitere a acțiunii, în absența unei legislații care să confirme dreptul dedus judecății.
Referitor la ultimul motiv de apel conform căruia sentința nu face nicio referire la capătul II de cerere, respectiv plata dobânzilor aferente drepturilor salariale, Curtea constată că acest petit era subsidiar celui principal, astfel încât în baza principiului „ accesoriul urmează soarta principalului” ( accesorium sequitur principalae), respingerea capătului principal de cerere a determinat implicit și respingerea petitului accesoriu, chiar dacă prima instanță nu a făcut referire expresă în motivarea sentinței la soluția adoptată sub acest aspect.
Apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat T. A. E., împotriva sentinței civile nr. 1645 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. DOBROSLOVENI, județul O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 9 martie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
S. P. C. R.
Grefier,
F. I.
Red.jud.S.P./.
10.03.2015
Tehn.F.I./2ex/
Jud.fond.C.T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 570/2015.... → |
|---|
