Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2695/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2695/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 11248/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2695/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. C. Ț.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant C. M. cu domiciliul în C., ..221, jud. D., împotriva sentinței civile nr.1142/03.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU SA cu sediul în București, sector 1, . 38, prin Administrator Judiciar FIVE SPRL cu sediul în București .. 33 A, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 29.05.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.06.2015,
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.1142 de la 03.03.2015 a admis acțiunea formulată de reclamanta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU SA, prin Administrator Judiciar FIVE SPRL în contradictoriu cu pârât C. M. și a obligat pârâtul către reclamantă la restituirea sumei de 2796 lei, sumă ce se va reactualiza cu coeficientul de inflație și dobânda legală pe perioada 09.07.2013 până la data achitării efective a debitului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În petitul introductiv, reclamantul a invocat dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie
Situația dedusă judecății nu se raportează la această normă de drept deoarece, la data îndestulării pretențiilor sale, salariatul a încasat de la angajator nu o „sumă nedatorată” ci o sumă în executarea unei hotărâri judecătorești care, la data la care unitatea și-a executat, voluntar, obligația, se constituia, prin puterea hotărârii judecătorești în „sumă datorată”
Hotărârea judecătorească s-a constituit în izvor de drepturi și obligații pentru părțile din proces în spiritul art. 1165 cod civil - care consacră ca și izvor de drepturi și obligații „…orice act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații”
Potrivit art. 722(1) C.proc. civ. „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia"
In cauza dedusă judecății ambele teze prevăzute de normă se regăsesc.
Raportat la prima teză, debitorul din raportul obligațional instituit de hotărârea judecătorească ce se constituie în „titlu executoriu” procedează la executarea voluntară a obligației iar desființarea titlului îi conferă acestuia dreptul la întoarcerea executării voluntare..
Cum la originea litigiului dedus judecății au stat raporturile de muncă și cum raporturile contractuale de muncă, potrivit art. 8 alin.1 din Codul muncii „se bazează pe principiul consensualității și a bunei credințe”
În condițiile în care obligația de restituire derivă din raporturi de muncă, stare de fapt corect invocată de reclamantă în motivarea acțiunii, Tribunalul a constatat că temeiul juridic al repunerii în situația anterioară prin întoarcerea executării îl constituie normele ce reglementează răspunderea contractuală și nu plata lucrului nedatorat.
Din această perspectivă, însăși calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în întoarcerea executării devine discutabilă mai ales că reclamanta își motivează cererea pe prevederi legale de dreptul muncii, respectiv cu luarea în considerare a calității de salariat.
Pe de altă parte, reclamanta a solicitat sume reactualizate, sume care depășesc întinderea celor de care a beneficiat, astfel că este vorba de o întoarcere majorată a executării inițiale.
Deși instanța de control judiciar nu s-a pronunțat (nici nu s-a cerut!) și asupra executării silite, Tribunalul a constatat că desființarea titlului duce, implicit, la desființarea actelor de executare din faza procesuală a executării silite
In condițiile în care instanța de control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la repunerea în situația anterioară și în condițiile în care o asemenea repunere se face de către „instanța judecătorească competentă potrivit legii” se pune problema identificării instanței competente.
Pentru considerentele care au fost dezvoltate, Tribunalul a constatat că, în cauza dedusă judecății, repunerea părților în situația anterioară prin întoarcerea executării este de competența Tribunalului – Secția Conflicte de Muncă.
Potrivit art. 650(1) "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"
În cauza dedusă judecății nu a fost nevoie de concursul executorului judecătoresc astfel că, nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege. Norma folosește sintagma „care face executarea” și nu „care este competent să facă executarea”.
Pe de altă parte competențele instanței de executare sunt cele prevăzute de art. 650 (2) respectiv.
-soluționează cererile de încuviințare a executării silite;
-contestațiile la executare (înțeleasă tot ca executare silită!);
-orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
In speță nu este vorba despre o executare silită, ci despre o veritabilă acțiune în pretenții derivate din raporturi de muncă, astfel că nu judecătoria este competentă să judece pricina.
Este adevărat că potrivit art. 723(3) C. proc. civ "dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin (1) – de către instanța de control judiciar la cererea celui interesat- și (2)- de către instanța care rejudecă fondul – cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare…" ale cărei competențe sunt, însă cele prevăzute de art. 650 alin (2)
Cel îndreptățit, respectiv reclamantul din prezenta cauză s-a adresat instanței nu cu o cerere privind restabilirea situației anterioare, ci cu o cerere în pretenții . Acesta cunoștea sau nu că restabilirea situației anterioare nu subsuma și reactualizarea creanței și dobânda aferentă, astfel că, în mod corect acțiunea a fost calificată în momentul înregistrării, ca fiind o acțiune în pretenții, calificare pe care tribunalul o menține. Satisfacerea pretențiilor va opera și ca repunere în situația anterioară, în tot sau în parte.
Revenind la dispozițiile art. 722 instanța care desființează titlul se pronunță și asupra cererii de restabilire a situației anterioare, înțeleasă ca o cerere incidentală și subsecventă, ce urmează regimul juridic al cererii principale constând în desființarea titlului.
In consecință, Tribunalul a constatat că nu este necesară examinarea cererii ca și „cognitio” așa cum, urmare a desființării titlului, nu este posibilă respingerea cererii incidentale. In acest sens operează textul când statuează că instanța va dispune asupra „restabilirii” situației anterioare (și nu asupra „nerestabilirii”!)
Deși norma condiționează restabilirea situației anterioare de existența unei cereri a părții interesate, trebuie reamintit că potrivit normelor de dreptul muncii „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege” art. 38 din Legea 53/2003). Principiul egalității în procesul civil face ca,cel puțin în materia repunerii în situația anterioară ,să-i fie recunoscută și angajatorului această posibilitate, mai ales că orice drept subiectiv presupune și obligații corelative.
In cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a desființat titlul dar nu a dispus restabilirea situației anterioare pentru că nici nu s-a formulat o asemenea cerere,nu a dispus nici rejudecarea cauzei pe fond astfel că restabilirea situației anterioare de către instanța de fond nu mai este posibilă.
Dacă îndestularea creditorului nu este posibilă printr-o hotărâre care să dispună restabilirea situației anterioare, ea este posibilă printr-o acțiune distinctă la care, de altfel, reclamantul având și calitatea de creditor, a recurs în prezenta cauză.
Potrivit art. 129 alin.5 care consacră principiul rolului activ al judecătorului „ judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”
Adevărul este mai accesibil pentru judecătorul de la instanța care a soluționat o pricină pe fond, și o virtuală simetrie a dispozițiilor executorii duce și la implementarea ideii de termen rezonabil în soluționarea cererilor. In esență, aceeași instanță care a pronunțat o hotărâre supusă casării, pentru orice motive, dar care a fost executată, trebuie să fie competentă în a pronunța și o hotărâre prin care se reintră în legalitate prin întoarcerea executării.
Ansamblul circumstanțelor și „imperativul realizării unei bune administrări a justiției”fac ca instanța competentă să fie instanța care s-a pronunțat pe fond în obținerea titlului desființat, respectiv tribunalul prin secția specifică.
-Într-o notă discordantă doctrina jurisprudența a reținut și ideea că instanța judecătorească competentă potrivit legii, așa cum rezultă din întreaga reglementare legislativă a executării silite precum și a cererilor care vizează această instituție juridică, ar fi, exclusiv, judecătoria ca instanță de executare, criteriul valoric natura litigiului sau calitatea părților fiind irelevante în această materie.
În acest sens s-s pronunțat ICCJ prin Decizia nr. 5/12.03.2012 care a statuat ""În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria."
Pentru a se pronunța astfel Înalta Curte a avut în vedere următoarele aspecte ce țin de interpretarea legii (se raportează la dispozițiile vechiului cod de procedură civilă, care, în materie de interpretare, se valorifică și în interpretarea noului cod de procedură civilă)
"a) întoarcerea executării este în fapt o reluare a "drumului executării", însă în sens invers = restabilirea situației anterioare executării săvârșite.
b) Cererea de întoarcere a executării silite, pe cale separată, este o cerere ce ține în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului.
c) întoarcerea executării își are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desființat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de "contestație specială la executare" derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desființat, neavând astfel nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată.
d) Stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru soluționarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestației la executare, impune aplicarea procedurii de soluționare prevăzute pentru contestația la executare - instituția-cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării care poate fi definită, astfel, ca o "contestație specială la executare".
e) Caracterul de contestație specială la executare atrage incidența dispozițiilor legale aplicabile contestației la executare, inclusiv a celor ce vizează competența materială a instanței.
Pe cale de consecință, întrucât competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă, judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare, potrivit dispozițiilor art. 400 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Totodată, în virtutea aceluiași principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obține decât prin ordinul unei instanțe judecătorești, atunci și revocarea unei executări - înțeleasă ca o a doua executare în sens invers - se poate obține doar prin ordinul aceleiași instanțe, fiind singura care cunoaște în detaliu modul de săvârșire a procesului de executare silită."
Se accentuează caracterul independent, detașat, al cererii de întoarcere a executării care, în opinia enunțată, nu ar avea vreo legătură cu alte raporturi juridice.
Această idee nu poate fi primită pentru simplul motiv că și instituția întoarcerii executării operează în contextul general al relațiilor sociale reglementate prin norme de drept.
Pe de altă parte, cu excepția prevederilor art. 622-(1) care statuează că "obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", întreaga legislație cuprinsă în Cartea a V-A a Codului de procedură -Despre executarea silită- privește executarea în care creditorul apelează la concursul autorităților statale pentru satisfacerea drepturilor sale prin executarea obligațiilor debitorului în mod silit., coercitiv.
În cauza dedusă judecății nu s-a pus, vreodată, problema refuzului societății de a executa hotărârea judecătorească, executorie prin voința legii, aceasta și-a executat voluntar obligația, nefiind așadar, necesar a se recurge la instituțiile de drept ce se raportează generic la executarea silită.
În condițiile în care titlul a fost desființat, repunerea în situația anterioară nu poate opera cu instituția întoarcerii executării (silite!) pentru că, pur și simplu, în cauză nu fost vorba despre o asemenea executare. În consecință, în demersul calificării acțiunii și a competenței instanței, raportarea la dispozițiile ce reglementează executarea silită este neavenită.
Din această perspectivă tribunalul constată că însăși Înalta Curte, atunci când expune ideile reținute ca și idei de interpretare a normei, în considerentele deciziei pronunțate, se raportează la competența de încuviințare a executării silite, dar în cauza dedusă judecății nu s-a pus vreodată problema unei executări silite ce se cerea a fi încuviințată, astfel că nu se poate pune nici problema unui demers judiciar care să opereze simetric . Așa calificata "întoarcere a executării " ar opera simetric cu o entitate care nu există
Pe aceste considerente tribunalul a constatat că, în cauză nu este vorba despre o întoarcere a executării silite ci o acțiune în pretenții care își are cauza (temeiul juridic!) în acte fapte și împrejurări ce se circumscriu normelor de dreptul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea este întemeiată iar pârâtul are reprezentare și trebuia să aibă reprezentarea exactă a dispozițiilor art 637-(1) C. proc. civ potrivit cărora "punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs; dacă titlul este ulterior modificat sau desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz."
Pârâtul din prezenta cauză nu a executat voluntar obligația ce decurge din modificarea titlului său și nici nu a sesizat organul de executare.
O asemenea sesizare nici nu se impunea, de altfel, în condițiile în care sumele la care se raportează litigiul au reprezentat drepturi bănești asimilate drepturilor salariale iar potrivit art 169 alin (2) Codul muncii "reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă"
Numai prezenta hotărâre, pronunțată de tribunalul competent să soluționeze conflicte de muncă, în spiritul art. 169 Codul muncii este susceptibilă de a se constitui în titlu executoriu, în favoarea reclamantului.
Sunt considerentele pentru care pârâtul având calitatea de creditor în raportul juridic de obligație generat de hotărârea modificată a fost obligat la suma pretinsă de reclamant, în cuantumul și întinderea de care a beneficiat.
Cât privește reactualizarea și acordarea dobânzii aferente tribunalul a constatat că cererea reclamantului ce se constituie ca și cerere accesorie celei privind cererea în pretenții grevată pe ideea repunerii în situația anterioară își are temeiul în dispozițiile art. 1531 potrivit cărora "(1) creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe carel-a suferit din faptul neexecutării, (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit…"
In ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se efectua compensarea cu sumele datorate de unitate, instanța a considerat ca aceasta se poate efectua in faza de executare.
Având in vedere considerentele expuse, instanța a admis acțiunea si a obligat pârâtul către reclamantă la restituirea sumei de 2796 lei, sumă ce se va reactualiza cu coeficientul de inflație și dobânda legală pe perioada 09.07.2013 (data pronunțării hotărârii de către Curtea de Apel) până la data achitării efective a debitului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului a arătat că după declararea recursului la sentința nr.3429/2013 a Tribunalului D., de către . Locomotive și Utilaje CFR-IRLU SA, acesta a fost admis prin decizia 7465/2013 pronunțată de Curtea de Apel C., astfel că titlul executoriu în temeiul căruia a primit drepturile bănești a fost desființat, deci și temeiul legal pentru plata efectuată a drepturilor bănești.
Susține că după pronunțarea sentinței Curții de Apel C., nu mai putea fi în posesia sumei de bani, încasată ca drepturi necuvenite și drept urmare a început să achite parțial debitul, având în vedere că situația financiară a familiei sale nu permitea restituirea integrală a debitului. Conform chitanței 71/_ din 02.09.2014 a achitat suma de 834 lei, semnând și un angajament de plată către . Locomotive și Utilaje CFR IRLU SA.
Arată că reclamanta . Locomotive și Utilaje CFR-IRLU SA formulează o cerere, în data de 25.08.2014, către Tribunalul D., în dosarul_, pentru obligarea sa la plata sumei de 2796 lei, sumă rezultată din actualizarea debitului inițial, cu rata inflației și dobânda legală, încasat pe 15.05.2013 și anume 2503 lei.
Concluzionând, la data de 25.08.2014 avea de achitat un debit de 2796 lei către reclamanta . Locomotive și Utilaje CFR IRLU SA, debit deja actualizat, la data chemării în judecată, cu rata inflației și dobânda legală, față de suma primită în 15.05.2013 și anume 2503, iar la data de 02.09.2014 a achitat suma de 834 lei, rezultând un debit de 1962 lei, debit ce urmează a fi actualizat cu rata inflației și dobânda legală, din data de 02.09.2014, până la stingerea soldului.
Solicită desființarea sentinței nr.1142/2015 și obligația sa de a plăti reclamantei . Locomotive și Utilaje CFR-IRLU SA prin administrator judiciar FIve SPRL, suma de 2796 lei, urmând a pronunța o sentință din care să rezulte obligația sa de plată la adevărata sumă aferentă debitului și anume 1962 lei, din data de 02.09.2014.
Intimata . Locomotive și Utilaje-CFR IRLU SA, la data de 14.05.2015, a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de apel ca fiind nefondată.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea constată că apelul este fondat, față de următoarele considerente.
În prealabil, va reține Curtea că, prin prisma limitelor caracterului devolutiv al apelului, consacrat de dispozițiile art. 477 alin. 1 NCPC, în apel instanța analizează legalitatea sentinței doar sub aspectul motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate prin cererea de apel.
În acest sens, criticile formulate de apelant vizează doar cuantumul sumei rămase de achitat, față de plățile parțiale efectuate, și data de la care se datorează dobânda.
Referitor la aceste aspecte, va reține Curtea că în baza sentinței nr. 3429/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, conform ordinului de plată nr. 476/15.05.2015, intimata a achitat apelantului suma de 2.503 lei reprezentând diferență drepturi salariale.
Ulterior, prin decizia nr. 7465 din 09.07.2013 a Curții de Apel C., sentința nr. 3429/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. a fost modificată, în sensul că acțiunea apelantului a fost respinsă.
Prin urmare, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze intimata reclamantă a solicitat obligarea apelantului pârât la restituirea sumei de 2.796 lei, susținând că aceasta reprezintă debitul de 2503 lei, la care a adăugat și „dobânzi calculate până în acest moment” (fila 2 din cererea de chemare în judecate), deci până la data formulării cererii de chemare în judecată.
Potrivit chitanțelor nr._/02.09.2014 și respectiv nr._/01.04.2015 (filele 52 din dosarul instanței de fond și respectiv 20 din dosarul instanței de apel), din suma totală de 2.796 lei apelantul a achitat sumele de 834 lei și respectiv 850 lei, suma rămasă de achitat fiind de 1112 lei, astfel că criticile formulate de apelant cu privire la cuantumul sumei datorate sunt întemeiate.
Și criticile referitoare la data de la care apelantul datorează dobânzi sunt întemeiate.
Astfel, debitorul care deține o sumă de bani în temeiul unui titlu executoriu, inclusiv hotărâre judecătorească, trebuie asimilat unui debitor de bună credință, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 994 C.civ. și respectiv ale art. 1645 NCC, astfel încât creditorul restituirii ar putea pretinde dobânda legală de la momentul la care, fiind desființată hotărârea ce constituia titlu executoriu, s-a născut dreptul la restituire.
Însă, în prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată intimata a solicitat deja obligarea apelantului pârât la dobânda aferentă perioadei anterioară introducerii acțiunii introductive, suma de 2796 lei incluzând, potrivit susținerilor intimatei, atât debitul de 2503 lei, dar și dobânzile calculate până la momentul introducerii acțiunii, anume 22.08.2014.
În consecință, solicitarea acestea de a se dispune acordarea dobânzii legale la suma de 2796 lei, pentru perioada 09.07.2013 – 22.08.2014 nu putea fi primită, pentru această perioadă suma solicitată incluzând deja dobânda legală, conform susținerilor intimatei din cererea de chemare în judecată.
Față de aceste considerente, față de dispozițiile art. 480 alin. 2 NCPC, Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința în sensul că va obliga pârâtul la restituirea sumei de 1112 lei, sumă ce se va reactualiza cu coeficientul de inflație și dobânda legală de la data de 22.08.2014 până la data achitării efective a debitului, urmând a fi păstrate restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul C. M. cu domiciliul în C., ..221, jud. D., împotriva sentinței civile nr.1142/03.03.2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU SA cu sediul în București, sector 1, ..38, prin Administrator Judiciar FIVE SPRL cu sediul în București ..33 A, sector 1.
Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâtul la restituirea sumei de 1112 lei, sumă ce se va reactualiza cu coeficientul de inflație și dobânda legală de la data de 22.08.2014 până la data achitării efective a debitului.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015.
Președinte, I. M. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, G. D. L. |
22.06.2015
Red.jud.C.M.Ț.
6 ex/AS
j.f.M.N.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 215/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
