Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 833/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 833/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 9836/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 833
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă . Locomotive și Utilaje – C. I. SA București împotriva sentinței civile nr. 4607 din 16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că s-au depus precizări de către administratorul judiciar FIVE SPRL în sensul că își însușește apelul formulat de pârâta . Locomotive și Utilaje – C. I. SA București, precizări ce au fost înregistrate sub nr. 4733/04.02.2015 și nr.5763/10.02.2015, după care;
Instanța din oficiu a invocat excepția autorității de lucru judecat față de hotărârea nr. 4848/14.06.2013 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012* și luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 4607 din 16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a respins excepția autoritarii de lucru judecat.
S-a admis acțiunea precizata de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI PRIN . C..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată de acesta, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei cuvenit, conform dispozițiilor din CCM unic la nivel de unitate din anii 2012 - 2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 15.06._14, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate calculată de la data scadenței la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin s.c.8009/2012, pe care se întemeiază excepția autorității de lucru judecat, pârâta a fost obligată la diferențele salariale pe perioada 01.09._10, pe când în prezenta cauză, prin cererea precizată se solicită drepturile aferente perioadei 15.06.2013- la zi
Se constată așadar, că acțiunile formulate nu au același obiect, astfel că nu poate opera autoritatea lucrului judecat.
Cererea pârâtei de suspendare a judecății, în temeiul art 36 din Legea 85/2006 se constituie într-un incident procedural ce se cere soluționat cu precădere.
Pentru considerentele dezvoltate în continuare, cererea a fost respinsă.
Potrivit art. 36 din Legea 85/2006 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”
Contestatorul, în mod nelegitim apreciază că cererile deduse judecății nu ar avea caracter patrimonial, nefiind vorba de „creanțe” fiind, așadar, excluse de la prevederile normei.
Se impune redefinirea dreptului de creanță (în antiteză cu dreptul real) ca fiind dreptul unei persoane participante la un raport juridic, creditor, de a cere celeilalte părți, debitor, să aibă o anumită conduită, să îndeplinească obligația de a da, a face sau a nu face ceva, obligație pe care acesta din urmă și-a asumat-o.
Raporturile de muncă sunt, esențialmente,raporturi patrimoniale ce dau naștere la drepturi de creanță și la obligații corelative astfel cum rezultă și din definirea contractului individual de muncă prevăzută de art.10. Codul muncii „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumită salariu.
În consecință cererile privind anularea deciziei de concediere și repunerea în situația anterioară (reintegrarea) sunt cereri privind continuarea raporturilor de muncă mai ales prin ceea ce implică latura patrimonială.
Revenind la dispozițiile procedurale comune incidente cauzei deduse judecății, Art. 243 alin (1) Cod proc civ stipulează "Judecata pricinilor se suspendă de drept:…5.prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile"
Și norma comună și norma specială se raportează la momentul suspendării ca fiind "data deschiderii procedurii" fără a face vorbire despre momentul încetării suspendării sau durata acesteia.
Doctrina a consacrat ideea că "suspendarea potrivit pct.5 este necesară pentru numirea administratorului judiciar sau a lichidatorului potrivit Legii nr. 85/2006 a insolvenței" (M. T., G. B., codul de procedură civilă comentat și adnotat cu legislație, jurisprudență și doctrină, Universul Juridic, București, 2007, pag 643)
Această idee se desprinde cu prisosință din dispozițiile art 11 alin.(1) din Legea 85/2006 potrivit cărora "Principalele atribuții ale judecătorului sindic sunt…:
a)pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii și, după caz, de intrare în faliment....
b)desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii…a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura…"
Coroborând textele se poate contura concluzia că suspendarea de drept poate dura numai până la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii devenind, așadar, incidente dispozițiile art 244 alin 2 C. proc. Civ potrivit cărora "suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă".
Raporturile juridice dintre angajator și salariați (inclusiv cererile referitoare la drepturi pretinse)vor fi gestionate (administrate) de către administratorul judiciar numit prin sentință deoarece potrivit art 11 alin (2) teza a doua "Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului…Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora"
În consecință după numirea administratorului judiciar nu se mai impune menținerea suspendării ,acesta efectuând direct actele de administrare care, în mod obișnuit și până numirea acestuia, reveneau administratorului angajator.
Rezultă că suspendarea operează numai între data deschiderii procedurii și data desemnării administratorului judiciar, dacă este vorba de date diferite.
Odată suspendată, judecata va reîncepe, potrivit art. 245 alin 2 C.proc. civ "prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea …părții interesate, a administratorului judiciar sau al lichidatorului judiciar…"
În cazul prevăzut de art. 243 alin (1) pct. 5 cererea va fi făcută numai de administratorul sau lichidatorul judiciar, deoarece în cauzele privind drepturile salariale sau alte drepturi partea interesată este ,de regulă, reclamantul căruia, în considerarea calității de salariat i se rezervă calitatea de creditor, fără alte formalități deoarece potrivit art. 3 pct. 7 din Lege " au calitatea de creditori fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului" iar potrivit pct. 8 " au calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, fără a depune declarațiile de creanță, salariații debitorului".
Așadar, odată numit, administratorul judiciar va solicita repunerea pe rol a cauzelor suspendate fără a se mai aștepta soluționarea litigiului comercial prin procedura insolvenței.
În măsura în care norma se interpretează în sensul suspendării necondiționate, tribunalul a constatat că instituția suspendării operează cu încălcarea legislației privind drepturile omului.
Pe fondul cauzei acțiunea este întemeiată și a fost admisă, apărările pârâtei fiind înlăturate pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat al societății pârâte S.C. INTREȚINERE șI REPARAȚII LOCOMOTIVE și UTILAJE "C. I." S.A., așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă. A învederat că societatea pârâtă nu a fost invitată la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, așa cum rezultă chiar din recunoașterea pârâtei consemnată în întâmpinare, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractele colectiv de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot prevede drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
In ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 283 lit. d C. muncii, potrivit cărora cererea nu putea fi formulată decât pe durata existenței contractului, instanța constată că astfel de prevederi legale se aplică numai în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, nu și în cazul în care se solicită plata unor drepturi, pentru perioada în care contractul colectiv de muncă a fost în vigoare.
Prin urmare, pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c, din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
În acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 269 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanții au suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Cât privește cererea referitoare la dobândă, în raport de dispozițiile legale în materie, tribunalul a constatat că cererea este întemeiată și a fost admisă pentru următoarele considerente
Incidente în cauză sunt dispozițiile art. 269 din Codul muncii in conf. cu care " angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiul răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul. In cazul in care angajatorul refuză să-l despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor competente ". ca și cele ale art. 166 alin (4) din Codul muncii " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului"
Pe de altă parte, potrivit art. 278 alin. (1) "dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile"
Daunele interese, în forma dobânzii legale solicitată de reclamantă în cauza dedusă judecății ,nu pot fi acordate pe temeiul normelor specifice dreptului muncii.
Daunele interese specifice dreptului muncii se deduc din dispozițiile art 164 care reglementează obligarea angajatorului la asemenea daune ca posibilitate și nu în mod imperativ, dar și din dispozițiile art 80 care se raportează la " salarii indexate, majorate și reactualizate" fără a face vorbire și de dobânda legală la sumele cuvenite cu titlu de salariu sau despăgubiri (în cazul art. 80 din cod!)
Pe de altă parte, răspunderea participanților în raportul de muncă, respectiv răspunderea angajatorului (art 253 alin 1) și răspunderea salariatului se raportează la "normele și principiile răspunderii civile contractuale", numai contractul de muncă, încheiat în condițiile legii, fiind ,.în această materie ,izvor de drepturi și obligații.
În consecință cât timp în contract nu au fost prevăzute daune interese în forma dobânzii legale la o sumă datorată, asemenea daune nu pot fi acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtă . Locomotive și Utilaje –C. I. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
Principala critica adusa hotărârii atacate se circumscrie motivului ca prima instanța in mod greșit a admis cererea reclamanților pentru plata diferențelor drepturilor salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei pentru perioada 15.06._14. In aceste condiții chiar daca cererea reclamanților reclama acordarea plata diferențelor drepturilor salariale in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei ar fi trebuit in virtutea rolului sau activ sa cerceteze daca cererea este îndreptățită.
De asemenea, contrar celor reținute de prima instanța prin hotărârea atacata, contractul individual de munca al reclamanților releva faptul ca stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de baza corespunzător clasei de salarizare asa cum releva grilele de, salarizare din cuprinsul CCM incheiat la nivel de unitate 2012/2014. Cu toate acestea instanța de fond a ignorat toate aceste acte fara a le corobora si interpreta in mod corect dand o soluție greșita in sensul obligării . la plata diferentelor drepturilor salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei pentru perioada 15.06._14.
Cu privire la actele normative invocate de reclamant s-au învederat următoarele:
Potrivit art.l din HG 23/2013 "începând cu data de 01.02.2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2013 reprezentând 4,44 lei/ora".
Potrivit art.2 din același act normativ "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata prevăzut la art.l".
În CCM încheiat la nivel de unitate 2012/2014 partenerii sociali au convenit ca pentru calculul salariului nu se mai uzitează coeficienții de salarizare si ca atare nici formula de calcul, ci se aplica grila de salarizare Anexa 1, prima instanța retine in mod greșit ca salariul minim a fost stabilit in baza formulei de calcul S= S clasa 1*K. Or soluția instanței este total greșita atâta timp cat prin Contractul colectiv de munca cu aplicabilitate 2012/2014 s-a stabilit ca fiecare salariat va avea salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare aferenta funcției pe care o deține asa cum sunt prezentate prin Anexa 1 - grila de salarizare, salariu ce respecta condiția impusa de HG nr.23/2013 si HG nr. 1225/2011 de a nu fi mai mic decât salariul minim brut garantat pe tara acela de 670 lei, respectiv 700 lei.
Se constata astfel ca pentru calculul salariului de baza corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de baza minim brut garantat in plata, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Așadar . contrar celor reținute de prima instanța nu avea obligația sa pornească de la salariul de baza minim brut pe tara si sa înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de salarizare.
Nici o clauza din CCM încheiat la nivel de unitate nu prevede modalitatea de calcul prezentata de prima instanța prin hotărârea atacata (utilizarea formulei de calcul) ceea ce denota incapacitatea instanței de fond de a analiza si corobora actele depuse la dosarul cauzei in acest sens. La o analiza minuțioasa a acestor acte prima instanța ar fi putut observa ca aceasta formula de calcul pentru stabilirea salariului fiecărui salariat era prevăzuta in CCM încheiate la nivel de unitate in anii anteriori
Potrivit art.l si art.8 din O.G. nr.l3/2011 părțile sunt libere sa stabilească in convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, dobânda calculandu-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate. Consideră ca nu se impune actualizarea sumei datorate reclamantului atat cu rata inflației cat si cu acordarea dobânzii legale.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466 si următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.
Intimatul a formulat întâmpinare înregistrată sub nr._/22.12.2014 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, iar apelanta a depus răspuns la întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr. 1912/19.01.2015.
Examinând apelul, Curtea a constatat incidente în cauză dispozițiile art. 432 din Codul de procedură civilă, privind excepția autorității de lucru judecat, potrivit căruia această excepție poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului.
Examinând din oficiu modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat luată în examinare de către instanța de fond, Curtea constată că instanța de fond a analizat această excepție prin raportare la o sentință care nu mai producea efecte.
Sentința nr. 8009/2012 la care a făcut referire instanța de fond în considerente a fost a fost casată în parte prin decizia nr. 3673/10.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., fiind trimisă spre rejudecare cauza. Din considerentele deciziei de casare sus amintite rezultă cu certitudine faptul că sentința nr. 8009/23.11.2012 a fost menținută sub aspectul modului de soluționare a cererii privind drepturile bănești până la data de 31.12.2010, însă cauza a fost trimisă pentru a se continua judecata cererii precizatoare depuse de reclamant, pentru drepturile salariale începând cu anul 2011.
În rejudecare, Tribunalul D. a pronunțat sentința nr. 4848/14.06.2013 (dosar nr._/63/2012*) prin care a admis cererea precizată și a obligat pârâta . plata drepturilor salariale pentru perioadele 21.02._12 și 12.04._13 (data pronunțării sentinței). A fost analizată aplicarea dispozițiilor din contract colectiv de muncă la nivel de unitate 2011-2012, respectiv 2012-2014.
În prezentul dosar (_ ), reclamantul a solicitat plata acelorași drepturi salariale pentru perioada 28.05._13, cerere precizată de reclamant ulterior, în sensul că solicită plata drepturilor și pentru perioada 15.06.2013 la zi (11.03.2014- data formulării precizării de acțiune).
Din examinarea perioadelor asupra cărora Tribunalul D. s-a pronunțat prin sentințele nr. 8009/2012, respectiv 4848/2013, rezultă că pentru perioada 28.05._13 pretențiile reclamantului de plată a diferențelor de drepturi salariale au fost irevocabil soluționate, astfel încât ele nu mai puteau face obiectul unei noi judecăți, între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză.
Pentru această perioadă sunt îndeplinite condițiile art. 431 din Codul de procedură civilă . De altfel, instanța de fond deși a respins excepția, nu a mai analizat drepturile aferente acestei perioade, deși reclamantul nu renunțase expres la cererea principală.
În ceea ce privește perioada 15.06._14, temeiul juridic al cererii l-a constituit contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pe anii 2012-2014.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04. 2012 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării").
Acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 ("contractul colectiv de muncă este valabil pe o perioadă de doi ani de la data înregistrării").
Potrivit acestui contract colectiv de muncă, partenerii sociali au convenit ca pentru calculul salariului nu se mai uzitează coeficienții de salarizare si ca atare nici formula de calcul, ci se aplica grila de salarizare Anexa 1. Rezultă deci că prima instanța a retinut in mod greșit ca salariul minim a fost stabilit in baza formulei de calcul S= S clasa 1*K. Or soluția instanței este total greșita atât timp cat prin contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității s-a stabilit ca fiecare salariat va avea salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare aferenta funcției pe care o deține așa cum sunt prezentate prin Anexa 1 - grila de salarizare, salariu ce respecta condiția impusa de HG nr.23/2013 si HG nr. 1225/2011 de a nu fi mai mic decât salariul minim brut garantat pe tara acela de 670 lei, respectiv 700 lei. De altfel, se constată că Tribunalul a analizat în mod netemeinic neconcordanța contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității cu un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pentru o perioadă anterioară celei analizate. Nu se poate analiza astfel în niciun caz un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității și valabil începând cu data de 12.04.2012 prin raportare la clauzele Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi și valabil numai pentru perioada 2008-2010.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii si o greșită interpretare a dispozițiilor contractuale, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 132, respectiv art. 480 din Codul de procedură civilă, va admite excepția autorității de lucru judecat, va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea astfel cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă . Locomotive și Utilaje –C. I. SA cu sediul în București, sector 1, .. 38, apel însușit de administratorul judiciar al unității apelante, respectiv . sediul în București, .. 33A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4607 din 16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. D. - cu domiciliul ales la sediul C.. Av B. T. din C., ., . 1, ..
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Schimbă sentința civile nr. 4607 din 16.09.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în sensul că respinge acțiunea precizată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 februarie 2015.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Dact A.C.
Red jud. MPP
5 ex/23.02.2015
j.f. M.N.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 834/2015. Curtea... | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 861/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
