Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2210/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2210/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 3764/101/2014
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2210
Ședința publică din data de 25 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător P. B.
Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta D. L. C., împotriva sentinței civile nr. 5736/16.12.2014, pronunțată de T. M. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. T. - Serviciul de Contabilitate, C. de A. București, M. Justiției și S. R. reprezentat de M. Finanțelor Publice, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că intimatul pârât a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, precum și faptul că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
C.
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 28.01.2013 sub nr._, reclamanta D. L. C. a chemat în judecată pe pârâtul T. T. - Serviciul Contabilitate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata drepturilor bănești restante în conformitate cu rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară întocmite în procedura de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1594/19.03.2008 pronunțată de T. T. prin care s-au acordat drepturi salariale – indemnizația lunară de 15% din salariul brut, în perioada 07.12.2005 – 04.09.2006 și 01.07.2007 la zi, calculat până la data de 12.11.2009, data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri prin decizia nr. 4718/R/2009 a Curții de A. București (dosar executare nr. 113/2012), al căror cuantum a fost stabilit ca fiind suma de 21.330 lei, actualizat la data plății efective și sentința civilă nr. 1898/09.04.2008 pronunțată de T. T. prin care s-au acordat drepturi salariale restante sub forma sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar, începând cu data de 01.09.2004 – la zi și în continuare, calculat până la data 12.11.2009, când sporul a fost introdus în salariu și plătit, chiar dacă sentința civilă a rămas irevocabilă la data de 06.10.2010, prin decizia civilă nr. 4058/R/2010 a Curții de A. București (dosar executare 112/2012), în cuantum de 67.394 lei, actualizată la data plății efective, precum și obligarea pârâtului T. T. la recalcularea și plata diferenței tranșelor trimestriale din cursul anului 2012, conform O.U.G. nr. 71/2009, respectiv procentul de 5 % în anul 2012 din valoarea creanței, raportat la sumele rezultate din aceleași rapoarte de expertiză contabilă.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin sentința civilă 1594/19.03.2008 pronunțată de T. T., pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 15% lunar, iar prin sentința civilă nr. 1898/09.04.2008 pronunțată de T. T., aceeași pârâți au fost obligați la plata drepturilor salariale reprezentând spor de 50% lunar, sentințe rămase irevocabile.
A precizat reclamanta că, cu ocazia achitării parțiale a fiecărei tranșe din drepturile bănești restante, rezultate din sentințele anterior menționate, de la data pronunțării acestora și până în luna ianuarie 2012, Serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului T. a solicitat efectuarea unor expertize contabile extrajudiciare pentru determinarea sumelor ce urmau a fi achitate, pe care le-a actualizat la data fiecărei plăți efective, în cadrul executării benevole invocând că nu are timp să facă un calcul propriu, motiv pentru care, de-a lungul timpului, de la momentul pronunțării sentințelor și până în cursul anului 2012, când a început plata primei transe din procentul de 5% din creanțe, conform OUG nr.71/2009, a efectuat aceste expertize al căror cost a fost de aproximativ 1.000 lei. Arată reclamanta că, în cursul lunii ianuarie 2012, calculul drepturilor salariale rezultate din cele două titluri executorii pentru a se face plata conform O.G. nr. 71/2009 a fost făcut de serviciul contabilitate al Tribunalului T., fiind diminuate sumele de plată de la suma de 88.724 lei cât calculase expertul, la suma de 45.740 lei, susținând că această diminuare nu este rezultatul achitării parțiale a creanței, ci al interpretării eronate a dispozitivului hotărârilor judecătorești care reprezintă titluri de creanță, nefiind admisibil ca, pe parcursul executării, debitorul să diminueze creanța unilateral, fără nici o justificare.
Susține reclamanta că suma diminuată este cea rezultată din hotărârea judecătorească de acordare a sporului neuropsihic de 50%, respectiv de la suma de 67.255 lei din luna februarie 2010, în urma calculului făcut de T. T. s-a ajuns la suma de 27.166 lei în luna ianuarie 2012, iar în ceea ce privește sporul de 15%, sumele sunt relativ egale, diminuarea fiind rezultatul interpretării eronate a sintagmei „la zi" din dispozitivul hotărârii judecătorești de acordare a acestui spor, precizând că, în materie civilă, sintagma „ la zi" se interpretează și pe viitor, respectiv până la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, interpretare care rezultă și din practica Curții de A. București, fiind de notorietate faptul că, în dreptul românesc, inclusiv în materia litigiilor de muncă, în cauze similare se pronunță soluții contrare integral sau parțial, fiind dezbătute probleme de practică neunitară, în acest sens.
A mai arătat reclamanta că, între sumele rezultate din raportatele de expertiză contabilă extrajudiciară, efectuate în cadrul procedurii executării silite a sentințelor sus¬menționate și sumele calculate și plătite parțial, în cursul anului 2012, conform O.G. nr.71/2009, există o mare diferență care o prejudiciază prin lipsa unei sume consistente, întrucât sumele au fost calculate la data pronunțării sentinței, ci nu la data când hotărârile au rămas irevocabile.
În speță, nu a contestat decât calculul eronat după care s-au făcut plățile parțiale în cursul anului 2012, raportat la interpretarea greșită a sintagmei „la zi" ca fiind data pronunțării sentinței, precizând că toate plățile parțiale, efectuate anterior cu privire la sumele în cauză, au fost făcute conform raportatelor de expertiză tehnică extrajudiciară întocmite de același expert contabil, având aceeași modalitate de calcul, la data fiecărei plăți efectuate. A învederat faptul că a solicitat plata sumelor conform rapoartele expertiză anexate, potrivit calculului solicitat inițial și însușit de debitorul pârât cu ocazia plăților anterioare Ianuarie 2012, calcul ce a avut în vedere data rămânerii irevocabile a sentințelor civile pronunțate, ci nu în continuare la plății efective.
A mai arătat reclamanta că, chiar dacă nu era în posesia unui titlu de creanță privind acordarea sporului neuropsihic, oricum avea dreptul la acordarea acestui spor întrucât Decizia nr. 21/10.03.2008 dată în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, judecătorii, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor "0%, calculat la indemnizația brută lunară și după . O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001, C. de A. București, în considerentele sentinței civile nr.3818/ 27.05.2009 prin care a soluționat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1787/2007 a Tribunalului T., pag.6 paragraful 3, reținând că inaplicabilitatea normelor de abrogare are conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din OG 2000 impune ca instanțele d Î judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile Legea nr.50/1996 care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, el imediat al viețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine continuare".
Împotriva executărilor silite, M. Justiției a formulat contestații la executare în două dosare, iar la data de 21.12.2012 Judecătoria sector 5 București a admis contestația la executare și a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul executare nr. 112/2012, dat fiind decizia nr. 188/2010 a Curții Constituționale și cea pronunțată de CEDO în data de 04.09.2012 în cauza D. și alții împotriva României, nicidecum cu privire la faptul că nu ar avea dreptul la plata sumelor din pe executorii sau cu privire la rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară aflate în dosarele de executare, care nu sunt contestate de ordonatorul principal de credite, respectiv M. Justiției.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus sentințele judecătorești care reprezintă titluri executorii pentru drepturile salariale restante, rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciară, situația sumelor de plată întocmită de serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului T., cereri adresate Tribunalului T. privind încercarea de soluționare amiabilă a acestui litigiu și răspunsul Serviciului contabilitate.(filele 6-30) I La data de 22.02.2013, T. T. a solicitat introducerea în cauză a Curții de A. București și M. Justiției în calitate de ordonator secundar, respectiv principal de credite, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să le fie opozabilă.
La data de 22 martie 2013, reclamanta și-a completat cererea formulată și a solicitat introducerea în cauza a pârâților C. de A. București și Ministerului Justiției pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunța, iar la data de 9.04.2013 a solicitat prin cererea completatoare formulată introducerea în cauza și a Statului român prin MFP pentru opozabilitatea hotărârii și nu pentru fondul cauzei .
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 30.04.2013, pârâtul M. Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea excepției, pârâtul a arătat că, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, situație în care nu se regăsește S. R., precum și că nu are calitate de debitor față de reclamantă în baza vreunei dispoziții legale deoarece, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 este obligația ordonatorului principal de credite, în speță ministrul justiției, să dispună toate măsurile care se impun pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, motivând că reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului R. prin M. Finanțelor Publice doar pentru opozabilitate și că, prin sentințele civile invocate de reclamantă au fost obligați la plata drepturilor salariale T. T., C. de A. București și M. Justiției, nu S. R. și nici M. Finanțelor Publice.
A fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta D. L. C. în contradictoriu cu pârâții T. T. – Serviciul de contabilitate, C. de A. București, M. Justiției și S. R. prin M. Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului M...
Primind cauza spre soluționare, instanța a luat act că reclamanta a formulat și a depus la dosar o cerere prin care a arătat că și-a schimbat domiciliul procesual ales în București sector 3, Calea V. nr. 106 ..5 . ca toate actele de procedură și hotărârea pronunțată să-i fie comunicate la acest domiciliu. Și-a motivat cererea prin aceea că vechiul domiciliu nu mai este valabil, întrucât a fost transferată la T. București.
Față de această cerere, instanța a procedat la verificarea competenței teritoriale în soluționarea cauzei și constatând că nu sunt întrunite cerințele art.284 al.2 ale Codului muncii pentru ca T. M. să fie legal investit a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor aer.22 al.3 C.p.civ. a pronunțat regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului M. competența teritorială de soluționare a cauzei prin Decizia nr. 1352/02.04.2014, pentru următoarele considerente:
În speță, reclamanta D. L. C. a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni civile, având ca obiect un conflict individual de muncă privind neplata unor drepturi bănești rezultate din titluri executorii, fapt ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art.269 al.2 Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003 referitoare la competența în materie.
S-a reținut că astfel de litigii, potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art.269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt date în competența instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Acest ultim domiciliu ales în București, nu poate reprezenta reședință în lipsa unei dovezi din care să rezulte că aceasta constituie o locuință secundară, alta decât cea de domiciliu, respectiv dovada de reședință care însoțește cartea de identitate, cartea electronică de identitate sau cartea de identitate provizorie potrivit art.33 din OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. În speță, singura dovadă în stabilirea competenței conform art.269 al.2 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii care instituie o competență exclusivă și nu alternativă, o reprezintă copia actului de identitate anexată în dosarul Tribunalului T., inițial investit din care rezultă că domiciliul reclamantei este în mun. Drobeta Tr.S., . nr. 3 . ., jud. M..
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 5736/16.12.2014, pronunțată de T. M. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D. L. C., cu domiciliul ales în București, Calea V. nr. 106 .. . în contradictoriu cu pârâții T. T. - Serviciul de Contabilitate, cu sediul în A., ., jud. T., C. de A. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4, M. Justiției și S. R. prin M. Finanțelor Publice, ambele cu sediul în cu sediul în București, ., sector 5
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Orice activitate procesuală, și în primul rând acțiunea, trebuie să corespundă unui interes legitim al părții. Interesul trebuie să fie născut și actual, reclamantul trebuind să își justifice activitatea procesuală prin încălcarea dreptului său de către cel pe care îl cheamă în judecată. De obicei interesul este material așa cum se constată că și în cauza de față reclamanta urmărește obținerea unui folos material prin aceea că solicită să-i fie achitate drepturi salariale ce i se cuvin.
Or, s-a constatat că prin cele două sentințe invocate de reclamantă și anume, ..04.2008 a Tribunalului T., irevocabilă prin Decizia nr. 4058/R/2010 a Curții de A. București, pârâtul T. T. alături de C. de A. București și M. Justiției au fost obligați să-i plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând sporul de 50% din indemnizația de încadrare lunară începând cu data de 01.09.2004 la zi și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin Sentința nr._/19.03.2008 a Tribunalului T., irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1418/R/24.06.2009 a Curții de A. București, pârâtul T. T. alături de C. de A. București și M. Justiției au fost obligați să-i plătească reclamantei drepturi bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pentru perioada 07.12.2005 – 04.09.2006 și 01.05.2007 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și în viitor până la încetarea raporturilor de muncă.
Scopul reclamantei a fost astfel atins prin pronunțarea hotărârilor respective.
Executarea ambelor hotărâri este obligatorie pentru T. T. din cuprinsul celor două hotărâri judecătorești anexate la dosar nerezultând că acest pârât și-a făcut apărări de genul celor formulate în cauza de față apărări care să fi fost luate în considerare cu ocazia pronunțării sentințelor respective.
In ceea ce privește acțiunea reclamantei s-a constatat incidența în cauză și a dispozițiilor art.430 și 431 Noul Cod de procedură civilă (art.163-166 Cod anterior).
Astfel, legea stabilește că autoritatea de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural cât și asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor [art. 430 alin. (2)]. Hotărârile judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat trebuie să fie pronunțate în materie contencioasă și să provină de la o instanța română. Autoritatea de lucru judecat operează atât în cazul hotărârilor prin care acțiunea sau cererile incidentale (cerere reconvențională ori intervenții voluntare ori forțate) sunt admise, cât și în privința celor prin care acestea sunt respinse. Autoritatea de lucru judecat nu mai este activă doar în cazul hotărârilor judecătorești pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite, sens în care prevede art. 706 alin. (2) NCPC: „în cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obține un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat", ceea ce nu este cazul în speța de față. Principiul în materie, era acela că dobândește autoritate de lucru judecat ceea ce a format obiectul dezbaterii contradictorii a părților, autoritatea de lucru judecat fiind atașată nu numai dispozitivului, ci și considerentelor hotărârii.
. Chiar dacă motivele din conținutul hotărârii nu susțin soluția dată de instanță cererilor cu care a fost învestită sau excepțiilor pe care le-a soluționat ori incidentelor pe care le-a tranșat, fiind redate în hotărâre cu depășirea limitelor învestirii acestea vor intra sub autoritatea lucrului judecat dacă partea interesată (prejudiciată prin inserarea lor în cuprinsul hotărârii) nu a uzat de exercitarea căii de atac împotriva lor.
Or, în cauză niciunul dintre pârâți nu a uzat în procedura căilor de atac promovate sau pe care ar fi putut să le promoveze de posibilitatea de a ataca dispozitivul hotărârilor în ceea ce considerau că îi prejudiciază și nu au susținut până în momentul în care au fost obligați a pune în executare hotărârile respective inexistența raporturilor de muncă cu reclamanta pe perioada în care aceasta a funcționat ca judecător la Judecătoria Vînju M.. Prin urmare, hotărârile pronunțate și contestate de către pârâtul T. T. îi pot fi opuse acestuia cu efectele lucrului judecat într-un alt litigiu, acesta având obligația efectuării plății conform celor dispuse.
Câtă vreme, în prezent, partea reclamantă a avut la îndemână remediul procedural de a obține executarea silită a hotărârii prin unul din mijloacele prevăzute de lege, dreptul său nefiind prescris, aceasta nu mai poate fi investită, dincolo de limitele unei învestiri legale, a considerentelor de drept greșite sau a celor eronate și care prejudiciază părțile din perspectiva situației de fapt reținute, și care ar putea fi opuse într-o judecată ulterioară, instanța cu o nouă judecată similară, având aceeași cauză, ci va trebui să adopte o conduită și să procedeze la promovarea unor alte categorii de acțiuni soluția din dispozitivul hotărârilor a căror plată revizuită solicitat-o fiindu-i favorabilă și trebuind a fi executată întocmai.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta D. L. C., criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.
Prin motivele invocate, apelanta a apreciat că:
1. Instanța de fond constata ca potrivit concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza, drepturile salariale ce i se cuvin conform sentinței civile nr. 1898/09.04.2008 pentru perioada decembrie 2005 - aprilie 2007 când și-a desfășurat activitatea la Judecătoria Vanju- M. sunt in suma bruta actualizata de 14.623 lei, perioada pentru care nu i-au fost achitate drepturile salariale conform hotărârii in cauza.
Paratul T. T., invocând faptul ca raporturile de serviciu au luat naștere la data de 15 aprilie 2007 in urma transferului de la Judecătoria Vanju-M. la Judecătoria V., a înlăturat din raport sumele pentru care am avut raporturi de serviciu cu Judecătoria Vanju - M., apreciind ca nu poate plăti aceste drepturi pentru perioada in care a funcționat in cadrul Tribunalului M..
Or, prin hotărârile ce se executa, paratul T. T., alături de C. de A. București si M. Justiției, a fost obligat să plătească aceste drepturi reprezentând sporul de 50% din indemnizația de încadrare lunara începând cu data de 01.09.2004 la zi si in continuare, respectiv sporul de confidențialitate de 15 % pentru perioada 07.12._06 si 01.05.2007 la zi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
Acest parat - T. T. a fost obligat să plătească aceste drepturi, si nu T. M..
Apărarea invocata de acesta este o apărare de fond ce putea fi valorificata in cadrul proceselor de fond in care s-a tranșat plata acestor drepturi, finalizate prin pronunțarea sentințelor nr. 1898/09.04.2008 si nr._/19.03.2008, irevocabile, ceea ce paratul nu a făcut, așa cum corect a observat si prima instanța atunci când constata ca executarea ambelor hotărâri este obligatorie pentru T. T., din cuprinsul celor doua hotărâri judecătorești nerezultând ca tribunalul - parat si-a făcut apărări de acest fel care sa fie avute in vedere de instanțele ce au soluționat fondul drepturilor litigioase.
Considerentele instanței in ceea ce privește autoritatea de lucru judecat ce se atașează in mod automat hotărârii prin care se soluționează fondul dreptului (deși invocând dispoziții procesuale din Noul Cod de procedura civila, in cauza fiind incidente dispozițiile vechiului cod de procedura civila, procesul de fata debutând la data de 28 ianuarie 2013, anterior intrării in vigoare a Codului din 15.02.2013) pot fi primite întrucât paratul - tribunal nu a susținut lipsa raporturilor de munca in parte din perioadele stabilite in sentințe si nu s-a aparat in nici un fel in aceasta privința nici in procesele de fond si nici in căile de atac.
Deși, instanța fondului constata ca prin hotărârile pronunțate, T. T. are obligația efectuării plaților conform celor dispuse, mă direcționează spre remediul procedural de a obține executarea silita prin unul din mijloacele prevăzute de lege, dreptul nefiind prescris.
Or, sub acest aspect greșește instanța de fond întrucât unul din mijloacele prevăzute de lege este si prezenta acțiune promovata de mine, cat timp drepturile care mi se achita de acest tribunal sunt calculate in temeiul OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 71/2009, (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare care începe astfel: a) in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
Ca urmare, procedura de executare in mod silit nu îi este deschisa.
Cererea de fata este un astfel de remediu procesual de a-i fi achitate, conform calendarului de plata stabilit de ordonanța, drepturi cuvenite, întrucât nu este vorba de drepturi care se executa silit, iar paratul este obligat sa respecte hotărârile judecătorești care îmi stabilesc drepturile si pentru perioada in care am funcționat la o alta instanța din afara razei sale teritoriale.
A cerut doar calculul corect al acestor drepturi ce nu a fost făcut de parat din moment ce a înlăturat din raportul de expertiza drepturile aferente perioadei in care a funcționat la Judecătoria Vânju - M. si refuza plata lor.
A interpreta astfel obligațiile de acest fel înseamnă a obliga magistrații transferați sa-si urmărească drepturile de la instanțele la care au funcționat, iar T. M., nefiind parte in procesele in cauza, nu ar avea cum sa execute hotărârile, in lipsa obligației judecătorești. Iar aceasta obligație a fost stabilita a fost stabilita in sarcina Tribunalului T., care face un calcul incorect, înlătura sumele de bani cuvenite si refuza plata.
Aceeași instanța de fond spune, la finele considerentelor hotărârii, ca trebuie -„sa adopt o conduita (dar nu spune care) si sa procedez la promovarea altor categorii de acțiuni (dar, la fel, nu spune felul acestora), soluția din dispozitivul hotărârilor a căror plata revizuita o solicit fiindu-mi favorabilă si trebuind executata întocmai.
Dar nu arata in nici un fel de ce mijlocul ales (prezenta acțiune prin care reclam un calcul incorect al drepturilor cuvenite făcut de însăși paratul obligat prin hotărâri judecătorești ce trebuie executate întocmai) nu este calea corecta si refuza sa deschidă accesul la aceasta procedura de judecata respingând acțiunea formulata „pe cale de excepție", deși nici o excepție nu a fost pusa in discuție, nu a făcut obiectul unor dezbateri contradictorii, cu consecința faptului ca nu am putut sa mă apar efectiv.
Or, contradictorialitatea reprezintă un principiu fundamenta al dreptului procesual civil, în sensul că în temeiul acestuia, părțile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al judecătorului.
Corelativ acestui drept, pentru asigurarea respectării sale, instanța de judecată are obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa litigiul. Sunt puse în discuția părților excepțiile, cererile, împrejurările de drept și de fapt invocate, instanța urmând a-și întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părților, ceea ce in cauza nu s-a întâmplat.
Părțile trebuie să beneficieze de posibilitatea exprimării punctului lor de vedere asupra chestiunilor deduse judecății. Prin simplul fapt al neacordării posibilității părții de a pune concluzii asupra unei excepții se încalcă principiul contradictorialității, dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Instanța se poate pronunța asupra unei excepții numai după ce, în prealabil, a pus în discuția părților acest incident procedural, pentru că altfel părțile sunt puse în imposibilitatea de a-și formula apărarea corespunzătoare și poate chiar în imposibilitatea de a cunoaște temeiul respingerii cererii lor.
Așadar, ulterior invocării, instanța va solicita părților să își exprime poziția cu privire la motivul astfel invocat și numai după aceea se va putea pronunța asupra acestuia, fapt ce nu a fost respectat.
Nerespectarea principiului contradictorialității atrage nulitatea hotărârii pronunțate, aceasta fiind de altfel și sancțiunea care a fost consacrată în practica instanței supreme.
3. Dreptul de acces la instanța, garantat de art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului, a devenit iluzoriu, cat timp judecătorul trimite partea - reclamanta spre alte remedii procesuale, fără a le indica efectiv, recunoaște ca drepturile neplătite i se cuvin si trebuie executate întocmai, dar nu arata de ce mijlocul de care am uzat nu corespunde si nu se pronunța asupra fondului cererii mele.
C. a reamintit mereu ca articolul 6 § 1 garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanța sa se pronunțe asupra oricărei contestații cu privire la drepturile si obligațiile sale cu caracter civil, eu fiind privata de orice posibilitate clara si concreta ca instanța sa se pronunțe cu privire la cererea mea.
Nu a avut acces la instanța decât pentru a-i fi declarata acțiunea inadmisibila prin efectul dispozițiilor legale.
Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona ca a fost încălcat articolul 6 paragraful 1 din Convenție ca urmare a absentei accesului la o instanța deși am hotărâri judecătorești definitive, prin care se dispune plata sumelor pe toata perioada de activitate, fiind titulara unui „bun actual" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
De altfel, potrivit art. 73 din Legea nr. 303/2004 se arata ca: (1) Pentru activitatea desfășurată, magistrații au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege. (2) Drepturile salariale ale magistratului nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, iar in speța aceste drepturi au fost diminuate, iar instanța chemata sa constate plata incorecta refuza sa o facă.
A fost încălcat de Serviciul de contabilitate al Tribunalului T. principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate „în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2" (art. 5 alin. 4 din Codul muncii), dar care produc efectele unei discriminări directe.
Cu atât mai mult cu cat art. 14 din Conventia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului1 si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prevăd că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
De asemenea, in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
Aceasta întrucât obligația de plata instituita de către instanțele ce au pronunțat hotărârile - titluri executori in sarcina paratului T. T. prin sentințele civile nr. 1898/2008 si nr._/2008 este echivalenta cu solicitarea de a vira efectiv sumele de bani.
Având in vedere ca drepturile câștigate nu pot fi valorificate decât daca Serviciul de contabilitate al Tribunalului T. include pe statul de plata drepturile pe care i le-a înlăturat pe perioada funcționarii la T. M., a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, și evocând fondul, admiterea acțiunii si obligarea pârâților la plata drepturilor neachitate rezultate din expertiza efectuata in cauza.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 si următoarele Cod de procedură civilă.
C., analizând decizia prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Ca o precizare prealabilă, se impune a fi stabilit faptul că, în raport de data introducerii cererii de chemare 29 ianuarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă iar nu Noul cod de procedură civilă acesta intrând în vigoare la 15.02 .2013, prin urmare calea de atac ce urmează a fi soluționată este aceea a recursului.
În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond - respingerea acțiunii „pe excepție”- adică în temeiul excepției autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate - C. constată că aceasta este nelegală urmând a fi casată și trimisă spre rejudecare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cele ce urmează:
În esență, solicitările reclamantei astfel cum sunt ele expuse în cererea de chemare în judecată privesc două aspecte.:
a). pe de-o parte calculul eronat al drepturilor bănești la care T. T. a fost obligat, potrivit celor două titluri executorii – s.c. 1594/19.03.2008 ( sporul de 15% pentru perioada 07.12._06 și 01.05.2007- la zi, actualizate cu rata inflației) și, respectiv, s.c. 1898/09.04.2008 ( sporul de 50 % începând cu 01.04.2004 la zi și în continuare, actualizat la data plății) - sub aspectul interpretării greșite a sintagmei „la zi”
b). refuzul Tribunalului T. de a plăti drepturile salariale cuvenite reclamantei pentru perioada decembrie 2005- aprilie 2007 ( perioadă în care reclamanta și-a desfășurat activitatea la Judecătoria Vânju M. aflată în raza teritorială a Tribunalului M., cu motivarea că raporturile de serviciu ale reclamantei în cadrul acestui tribunal au luat naștere la data de 15.aprilie 2007, data transferului de la Judecătoria Vânju mare la Judecătoria V., din raza teritorială a Tribunalului T..
C. constată că instanța de fond a soluționat greșit cererea în temeiul excepției autorității de lucru judecat, întrucât, din modul de formulare a cererii introductive de instanță, rezultă, în mod neechivoc faptul că, reclamanta nu tinde la obținerea altor titluri executorii cu privire la aceste drepturi reprezentând sporul de 15 respectiv 50% ci o explicitare a dispozitivelor celor două titluri executorii s.c. 1594/19.03.2008 ș s.c. 1898/09.04.2008 - în sensul dispozițiilor art. 281 1C.P.civ. deci lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivelor celor două hotărâri cu privire la cele două aspecte prezentate la literele a).și b).
În aceste condiții, chiar dacă reclamanta nu și-a întemeiat în mod expres cererea de chemare în judecată pe judecată pe dispozițiile art. 2811C.P.civ., potrivit art. 129 alin.5 din vechiul CP.Civ - aplicabil în cauză - judecătorul este în drept să ceară, în cazul de față, reclamantei, să prezinte explicații, oral sau scris și să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cererea de chemare în judecată, instanța fiind ținută să califice juridic cererea, prin raportare la obiectul său și la motivele de fapt pe care se sprijină dând eficiență normelor de drept aplicabile.
Calificând cererea de chemare în judecată ca fiind o veritabilă cerere cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivelor s.c. 1594/19.03.2008 ș s.c. 1898/09.04.2008, întemeiată pe dispozițiile art. 281 ind.1 C.P.civ aplicabil în speță, C. constată ca fiind nelegală sentința civilă recurată, pronunțată în cauză în temeiul excepției autorității de lucru judecat fiind incident art. 312 alin.1 pct. 5 C. P.civ- necercetarea fondului cauzei.
În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului celor două sentințe, chiar dacă în cauză s-a pronunțat un regulator de competență ce a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantă ca aparținând Tribunalului M., în raport cu noua calificare a cererii introductive de instanță realizată în recurs, competența de soluționare a cererii aparține potrivit art. 281 ind. 1 alin1 C.P.civ. instanței care a pronunțat cele două sentințe - s.c. 1594/19.03.2008 și s.c. 1898/09.04.2008, respectiv T. T. căruia îi va fi înaintată cererea spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D. L. C., împotriva sentinței civile nr. 5736/16.12.2014, pronunțată de T. M. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. T. - Serviciul de Contabilitate, C. de A. București, M. Justiției și S. R. reprezentat de M. Finanțelor Publice.
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare la T. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.03.2015
Președinte, Judecător, Judecător,
P. B. C. TomescuLigia E.
Grefier,
I. B.
Red. jud. CT/ 27.04.2015
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond G R.
| Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1394/2015.... → |
|---|
