Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Sentința nr. 1/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 1033/45/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 1/2013

Ședința Cameră de Consiliu de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. S.

Grefier E. G.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Iași ș Judecătoria Iași în cauza privind pe reclamanta I. D., pârâți fiind :- Agenția Națională pentru Prestații Sociale, Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași, M. M., Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice.

Cauza se soluționează în Cameră de Consiliu, fără citarea părților potrivit dispozițiilor art. 22 Cod procedură civilă.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Deliberând,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta I. D. a chemat în judecată pe pârâții Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași, M. M., Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata diferenței lunare dintre indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani în cuantum de 600 lei și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterior datei de 16.04.2007 pentru perioada 16.04.2007 – 31.12.2008, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și obligarea Ministerului de Finanțe să aloce sumele necesare plății.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că deține funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar în perioada 16.04.2007 – 14.01.2009 a fost în concediu creștere copil în vârstă de până la 2 ani beneficiind de o indemnizație lunară pe perioada cuprinsă între 16.04.2007 – 31.12.2008 în cuantum de 600 lei.

Potrivit vechii reglementări cuprinse în art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor „în perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.

prevederilor acestei ordonanțe au fost abrogate prevederile referitoare la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse în Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 303/2004.

Motiv pentru care a beneficiat începând cu data de 16.04.2007 până la data de 31.12.2008 de o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei lunar potrivit art. 2 raportat la art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005.

Consideră că dispozițiile noului act normativ, în speță O.U.G. nr. 148/2005 nu sunt aplicabile cazului ei deoarece s-ar încălca principiul contributivității prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 19/2000.

Condiția acordării indemnizației pentru creșterea copilului, în temeiul art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 este ca persoana beneficiară să fi realizat în ultimul an anterior datei nașterii copilului, venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal.

Prin Hotărârea nr. 285/21.05.2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a reținut că prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv și legitim, recomandându-se Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse (în vechea denumire) să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a mai reținut (pag. 6 din hotărâre) că „prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 categoria socio-profesională a magistraților a cunoscut o diminuare drastică a veniturilor sale iar prevederile respective nu mai sunt de natură a sprijini familia magistratului, ci din contră au un caracter negativ asupra nivelului de trai al acestuia. Indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani nu își mai îndeplinește funcția declarată de înlocuire a venitului salarial”.

Prin instituirea unui cuantum unic al indemnizației pentru creșterea copilului se creează o discriminare, încălcându-se art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 în sensul că „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau social, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.

În interpretarea art. 14, Curtea Europeană a Drepturilor Omului folosește expresia de persoane aflate în situații analoage. În hotărârea dată în cazul Thlimmenos contra Greciei din anul 2000, Curtea a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.

Prin omogenizarea modului de acordare a concediului de creștere a copilului s-a realizat nu o „susținere a familiei” ci o restrângere a sprijinului pentru creșterea copilului din familiile magistraților. Uniformizarea cuantumului indemnizației s-ar fi justificat dacă toți beneficiarii ei ar fi plătit contribuții egale.

Prejudiciul material este urmarea discriminării, întrucât dispozițiile legale aplicabile în materia creșterii copilului sunt discriminatorii iar situația creată a condus la o diminuare drastică a veniturilor familiei și la lipsa susținerii familiei în asigurarea dezvoltării și creșterii adecvată a copilului, situație incompatibilă cu statutul magistratului.

Este adevărat că prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, însă reglementările internaționale invocate mai sus au prioritate dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne.

Însă, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

De asemenea potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Prin efectul legii, în speță O.U.G. nr. 148/2005, s-a creat o situație dezavantajoasă a magistraților-beneficiari ai indemnizației față de alți beneficiari.

Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în cuantumurile prevăzute, pentru magistrați constituie un tratament discriminatoriu, nejustificat de un scop obiectiv și legitim.

Diferențierea de tratament dintre magistrați și alte categorii socio-profesionale în ceea ce privește cuantumul indemnizației pentru creșterea co0pilului în vârstă de până la 2 ani, poate fi și trebuie să fie, justificată obiectiv, de un scop legitim, pornind de la statutul profesional al acestuia, iar metodele de atingere a scopului trebuie să fie adecvate și necesare.

Astfel precizarea expresă a importanței statutului socio-profesional al magistratului, în conținutul actului normativ reprezintă expresia adecvării metodei.

De asemenea stabilirea modalității diferențiate a cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, reprezintă expresia necesității măsurii respective.

Statul încalcă principiul tratamentului egal atunci când pe parcursul elaborării legilor sau a aplicării acestora distinge între persoane care sunt în situații analoage, respective atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a aplicării acestora nu ia în considerare diferențele efective între acestea și reglementează în mod similar aplicarea unei măsuri pentru persoane care nu se află în situații comparabile.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i art. 2 alin. 3, art. 6, alin. 1 lit. c din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, republicată.

Pentru motivele de mai sus a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata diferenței lunare dintre indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani în cuantum de 600 lei lunar și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 16.04.2007, pe perioada 16.04.2007 – 31.12.2008, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta I. D., pe care a solicitat respingerea ca neîntemeiată.

Din petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta este nemulțumită de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului cu modificările ulterioare, solicitând despăgubiri.

Față de solicitările reclamantei a învederat instanței să constate și să admită următoarele excepții.

1. Excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Iași – Secția civilă – litigii de muncă, de a soluționa cauza dedusă judecății.

Potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobată prin Legea nr. 7/09.01.2007 cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv municipiului București, pe baza căreia/căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința.

Până la data de 10 a fiecărei luni, primăriile au obligația de a transmite pe bază de borderou, cererile înregistrate în luna anterioară, însoțite de documentele justificative, la Agențiile Teritoriale de Prestații Sociale, conform punctului 19 din H.G. nr. 1682/10.12.2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006. În cauza dedusă judecății la Agenția de Prestări Sociale a municipiului Iași.

Aceste cereri se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare, de la data înregistrării la direcția teritorială de muncă prin decizie de admitere, sau după caz, de respingere, emisă de directorul exclusiv.

Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Contestațiile formulate împotriva deciziei se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

Deci, competența soluționării cauzei deduse judecății ce se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 revine instanțelor de contencios administrativ.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, coroborat cu art. 3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

2. Excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută imperativ de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, reclamantele înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 9 alin. 5 din O.U.G. nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 trebuiau să efectueze procedura prealabilă prevăzută imperativ de lege.

Neîndeplinirea procedurii prealabile are drept consecință respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.

3. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, MMFPS nu are calitate procesuală pasivă întrucât de aplicarea prevederilor Legii nr. 303/2004 privind salarizarea și plata altor drepturi bănești, obligați nu pot fi decât ordonatorii de credite principal, secundar și terțiar cu care reclamanta are raporturi de muncă.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale aprobată prin Legea nr. 90/2008, coroborat cu art. IV alin. 1 din O.U.G. nr. 108/18.09.2008 pentru modificarea unor acte normative din domeniul social începând cu data de 01.11.2008, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale cu sediul în municipiul București, .. 20, Sector 1, Agenția Națională pentru Prestații Sociale care poate sta în instanță în nume propriu (art. 7 alin. 1 lit. r din O.U.G. nr. 116/2007).

În temeiul art. 2 al acestui act normativ, Agenția Națională pentru Prestații Sociale are ca scop gestionarea tuturor prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat așa cum sunt ele definite la art. 17 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, într-un sistem unitar de plată.

Agenția Națională pentru Prestații Sociale preia atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare a prestațiilor sociale de la compartimentele de specialitate din M. M., Familiei și Protecției Sociale și ale structurilor sale deconcentrate (art. 9 din O.U.G. nr. 116/2007).

Pentru opozabilitate, acest pârât a solicitat introducerea în cauză a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale cu sediul în .. 20, Sector 1.

4. Pârâtul a solicitat instanței să constate că acțiunea reclamantei nu este timbrată, fapt ce conduce la anularea acesteia.

Pe fond, pârâtul a invocat următoarele:

Începând cu 1 ianuarie 2006 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 7/2007 modifică prevederile referitoare la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și în alte acte normative care reglementau înainte de 1 ianuarie 2006 acordarea indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului până la 2 ani și respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Prin acest act normativ s-a externalizat prestația din bugetul asigurărilor fiind trecută la bugetul de stat și s-a instituit un sistem unic noncontributiv potrivit căruia indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în sumă fixă de 800 lei în anul 2006 și 600 lei începând cu 2007, eliminând diferențierile și discriminările anterioare existente între categorii profesionale care realizau același venit, dar care beneficiau de indemnizații în cuantumuri diferite.

Indemnizația pentru creșterea copilului a devenit o prestație de asistență socială cu caracter universal bazată pe principiul solidarității sociale menită să asigure tuturor familiilor, indiferent de câștigurile pe care acestea le realizează, condiții egale de creștere a copiilor.

Până la aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 indemnizația pentru creșterea copilului se acorda la nivelul de 85% din media veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei nașterii copilului, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective.

Din anul 2004, prevederile legale s-au modificat și cuantumul acestei indemnizații a fost stabilit la 85% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Toate persoanele îndreptățite beneficiau de acest nivel al indemnizației cu excepția magistraților care au beneficiat de indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acorda concediul pentru creșterea copilului.

Indemnizația pentru creșterea copilului, așa cum este aceasta reglementată în prezent, este egală pentru toți beneficiarii și nu privește veniturile realizate de aceștia. Condiția de bază pentru a beneficia de acest drept este aceea ca solicitantul să fi realizat venituri profesionale timp de 12 luni, în ultimul an înainte de nașterea copilului, nu are caracter contributiv și nu se raportează la valoarea contribuției pe care o datorează o persoană care este activă pe piața muncii.

Față de cele menționate considera că cererea formulată nu are temei legal, actele normative în baza cărora se acordă această prestație socială nereglementând astfel de proceduri.

În consecință, acțiunea formulată de reclamanta I. D., aflată pe rolul Tribunalului Iași – Secția civilă - litigii de muncă pentru plata indemnizației de creștere a copilului, nu are temei legal.

A precizat că, prin apariția Legii nr. 257/31.10.2008 pentru modificarea alin. 1 al art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului publicată în Monitorul Oficial nr. 746/04.11.2008, alineatul 1 al articolului 1 din O.U.G. nr. 148/03.11.2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, se modifică și are următorul cuprins:

„Art. 1

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei”.

Art. II

Pot beneficia de prevederile art. 1 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, și persoanele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

De asemenea, prin Legea nr. 239/10.06.2009 pentru modificarea art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 – privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Având în vedere cele arătate mai sus, a solicitat instanței să admită excepțiile învederate, iar pe fond să respingă acțiunea reclamantei I. D., ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de I. D. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în speță, obligarea pârâților din prezenta cauză la plata diferenței lunare dintre indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani în cuantum de 600 lei lunar și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni, pentru perioadele specificate în acțiunea principală, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor pretinse.

În ceea ce privește calitatea de pârât pentru care reclamanta I. D. solicită prezența în fața instanței de judecată, înțelege să supună dezbaterii, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, motivat de următoarele:

Obligația acordării diverselor sporuri și beneficii aparține ordonatorului principal de credite, care, în cazul de față, nu este Ministerul Finanțelor Publice.

Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ (art. 80 din H.G. nr. 34/2009).

În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să confere Ministerului Finanțelor Publice calitate procesuală pasivă în cauză.

Astfel, pe de o parte, neexistând raporturi juridice (civile, de muncă etc.) între instituție și reclamantă, aceasta neputând dovedi calitatea procesuală pasivă – de pârât – a pârâtei, solicită să se respingă cererea de intervenție în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002: (1) „Legea bugetară anuală prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementările specifice exercițiului bugetar.

(2) Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2, în cadrul căreia se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.

(4) Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate, atrage răspunderea celor vinovați în condițiile legii”.

De asemenea, pentru conturarea calității procesuale pasive a pârâtei, reclamată de petentă în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

În consecință, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Ordonatorul principal de credite, respectiv Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași și M. M., Familiei și Prestației Sociale, nu au solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, sens în care Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să aloce fonduri în vederea efectuării plăților pretinse.

Mai mult, în ipoteza admiterii prezentei acțiuni și a obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile favorabile reclamantei, nu există nici un motiv sa nu fie asigurate fondurile necesare plăților, având în vedere și faptul că neexecutarea hotărârilor judecătorești irevocabile constituie infracțiune.

Astfel, pentru ca reclamanta să beneficieze de drepturile solicitate este necesar ca aceasta sa fi obținut în prealabil un titlu executoriu (o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite Ministerului Finanțelor Publice alocarea sumei respective.

În concluzie, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamantă, solicită admiterea excepției invocate iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinările pârâților prin care a solicitat respingerea excepției lipsei competenței materiale a Tribunalului Iași, pentru considerentele:

1. a) - argumentul invocat de către pârât în susținerea excepției îl reprezintă dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului; art. 9 alin. 1 prevede că „cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii, și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun, după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București, pe raza căreia/căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința;

- ceea ce înseamnă că pârâtul nu a parcurs acțiunea introductivă înaintată instanței, astfel încât să observe care este obiectul cererii; dispozițiile de mai sus se referă la introducerea cererii inițiale de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului; ori ea a obținut indemnizația pentru creșterea copilului în sumă fixă de 600 lei lunar, iar obiectul acțiunii îl constituie plata diferenței dintre această sumă fixă de 600 lei lunar primită și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 16.04.2007;

- acesta a fost și motivul pentru care s-a adresat instanței de judecată constatând că a fost discriminată prin acordarea sumei fixe lunare de 600 lei față de 75% din media veniturilor nete realizate; pe de altă parte pentru drepturile salariale realizate i s-a oprit și virat la bugetul asigurărilor sociale cota de contribuție la asigurări, iar unitatea angajatoare a reținut și virat cota legală ce-i revine de contribuție la asigurările sociale; practic a fost nedreptățită raportat la procentele reprezentând asigurările sociale care i-au fost reținute și virate, față de suma fixă de 600 lei lunar.

Neîntemeiată este afirmația pârâtului cu privire la competența de soluționare a judecății de către Curtea de Apel – secția de contencios administrativ; nu ne aflăm în faza de contestație a deciziei emise de către o autoritate administrativă.

În concluzie nefiind în situația inițială de a-și solicita indemnizația de creștere a copilului, ci solicitând pe cale judecătorească diferența dintre cele două semne, dispozițiile art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 nefiind incidente în cauză, a solicitat respingere excepției lipsei competenței materiale a Tribunalului Iași.

De altfel din practica judiciară existentă atât în cadrul Tribunalului Iași cât și la alte instanțe din țară, asemenea acțiuni cu același obiect au fost judecate în primă instanță de către tribunal.

b) reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, pentru considerentele:

- excepția invocată este în strânsă legătură cu prima, motiv pentru care nu a reluat argumentația; însă precizează că nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 astfel încât să fie nevoită a realiza procedura prealabilă; acțiunea formulată are ca scop repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea suferită ca urmare a dispozițiilor O.U.G. nr. 148/2005.

Având în vedere concluziile de la punctele a) și b) solicită respingerea excepției lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din lege, ca neîntemeiată.

c) reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, pentru următoarele considerente:

- argumentul pârâtului în susținerea excepției este întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale;

- nu poate fi de acord cu acest argument din următoarele motive:

- potrivit art. 9 din O.U.G. nr. 116/2007 (forma în vigoare la 24.10.2007 – data actului) „în realizarea obiectivelor sale, Agenția preia atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare a prestațiilor sociale de la compartimentele de specialitate ale Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și ale Structurilor sale deconcentrate”; potrivit formei art. 9 la data de 18.04.2008 – O.U.G. nr. 116/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 90/2008 publicată în M.Of. nr. 291/15.04.2008 „în realizarea obiectivelor sale. Agenția preia de la compartimentele de specialitate ale Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și ale structurilor sale deconcentrate atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare ale prestațiilor sociale, precum și ale programelor de finanțare în domeniul asistenței sociale derulate de acestea”;

- potrivit art. 22 alin. 1 și 2 din același act normativ (forma în vigoare la 24.10.2007 – data actului) „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția va prelua de la M. M., Familiei și Egalității de Șanse atribuțiile și responsabilitățile legate de administrarea, gestionarea și plata prestațiilor sociale” și „până la preluarea de către Agenție a atribuțiilor și responsabilităților legate de administrarea, gestionarea și plata prestațiilor sociale, acestea sunt îndeplinite în continuare de M. M., Familiei și Egalității de Șanse și de structurile sale deconcentrate” ; potrivit formei art. 22 alin. 1 și 2 la data de 18.04.2008 - O.U.G. nr. 116/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 90/2008 publicată în M.Of. nr. 291/15.04.2008 „în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția va prelua de la M. M., Familiei și Egalității de Șanse atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 9” și „până la preluarea de către Agenție a atribuțiilor și responsabilităților prevăzute la art. 9, acestea sunt îndeplinite în continuare de M. M., Familiei și Egalității de Șanse și de structurile sale deconcentrate”;

- Legea nr. 303 se referă la statutul judecătorilor și procurorilor și nu la salarizarea și plata altor drepturi bănești cum greșit afirmă pârâtul;

Din coroborarea textelor legale invocate mai sus rezultă că atribuțiile și responsabilitățile legate de administrarea, gestionarea și plata prestațiilor sociale atât înainte de adoptarea O.U.G. nr. 116/2007 cât și după – respectiv timp de 9 luni, s-au exercitat concomitent de către M. M. și Agenție, motiv pentru care a solicitat să se respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiată.

d) referitor la introducerea în cauză pentru opozabilitate a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, cu sediul în .. 20, sector 1, București a afirmat că nu este de acord motivat de faptul că M. M., Familiei și Protecției Sociale are calitate de ordonator principal de credite potrivit H.G. nr. 11/16.01.2009 privind organizarea și funcționarea acestui minister, iar potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 116/2007 „finanțarea cheltuielilor privind organizarea și funcționarea Agenției se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse.

Această cerere de introducere în cauză ține mai mult de organizarea administrativă internă, organizare care nu privește instanța, motiv pentru care a solicitat respingerea introducerii în cauză a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, ca neîntemeiată.

e) referitor la afirmația că acțiunea nu este timbrată, se solicită să se respingă această solicitare ca neîntemeiată, motivată de faptul că prezenta acțiune este întemeiată pe discriminare, fiind un litigiu mixt de muncă și asigurări sociale, iar potrivit dispozițiilor legale în materie asemenea acțiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

2. Întâmpinarea depusă de Ministerul Finanțelor Publice:

a) solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, pentru considerentele:

- potrivit art. 3 alin. 1 pct. 10 din H.G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, și respectiv art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de ratificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare;

- nu înțelege de ce a invocat acest pârât excepția lipsei calității procesuale pasive, atât timp cât în pagina 2 – alineat ultim din întâmpinarea depusă, își recunoaște calitatea procesuală prin afirmația „că în ipoteza admiterii prezentei acțiuni și a obținerii unei hotărâri judecătorești irevocabile favorabile reclamantei, nu există nici un motiv să nu fie asigurate fondurile necesare plăților”.

Ca urmare, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât este justificată de necesitatea punerii la dispoziția Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, apoi pe cale ierarhică Agenției, fondurile necesare plății unor debite la care pârâții pot fi obligați prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile, motiv pentru care solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, reclamanta a răspuns astfel la ambele întâmpinări:

Motivarea acțiunii introductive de instanță este suficient de clară și complexă, ducând la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, motiv pentru care nu a mai reluat argumentația inițială.

Însă prin Hotărârea nr. 285/21.05.2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a reținut că prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv și legitim, recomandându-se Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse (în vechea denumire) să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație.

Pe de altă parte trebuie avute în vedere și prevederile cuprinse în Carta europeană privind statutul judecătorilor, care la art. 6 prevede că „exercitarea ca profesionist de către un judecător a funcțiilor judiciare presupune o remunerare, nivelul căreia este fixat astfel încât să îl protejeze contra presiunilor ce tind să influențeze sensul deciziilor sale și mai general comportamentul său jurisdicțional, periclitând astfel independența și imparțialitatea judecătorului… Chiar dacă nu se folosește noțiunea și de procuror, aceste dispoziții sunt aplicabile prin asimilare și magistraților-procurori.

Dispozițiile Cartei au drept scop ridicarea nivelului garanțiilor în diferite state europene, într-o măsură care va depinde de nivelul deja atins în aceste țări.

Dispozițiile Cartei nu pot însă în nici un fel să servească drept bază pentru eventualele modificări ale statutelor naționale care ar antrena, dimpotrivă regresarea, reducerea nivelului deja atins al garanțiilor într-o țară sau alta.

În particular, nivelul constituțional al principiilor fundamentale trebuie să împiedice ca legislația să adopte dispoziții care ar avea ca obiect sau ca efect ignorarea lor.

În acest sens Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1 din 08.02.1994 publicată în Monitorul Oficial nr. 69/16.03.1994 a stabilit că „un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice”.

De asemenea prin Decizia nr. 135 din 05.11.1996 publicată în Monitorul Oficial nr. 345/17.12.1996, Curtea a reținut că „principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite”.

Prin sentința civilă nr. 1840 din 24.09.2011 Tribunalul Iași a dispus următoarele:

Respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale invocată de pârâtul M. M., Familiei și Protecției Sociale.

Respinge excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul M.M.F.P.S.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, invocată de acesta.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta.

Admite acțiunea formulată de reclamanta I. D. cu domiciliul procedural ales la P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu sediul în Iași, .. 28 în contradictoriu cu pârâții Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași, cu sediul în Iași, .. 1, ., M. M., Familiei și Protecției Sociale cu sediul în București, sector 1, . nr. 2-4 și Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, ..

Obligă pârâții Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași și M. M., Familiei și Protecției Sociale la plata diferenței lunare dintre indemnizația de creștere a copilului de până la 2 ani în cuantum de 600 lei lunar și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 16.04.2007, pe perioada 16.04.2007 – 31.12.2008, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Obligă pârâtul M. Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare executării prezentei hotărâri.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele :

M. M., Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Iași – Secția civilă – litigii de muncă de a soluționa cauza dedusă judecății, considerând că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobată prin Legea nr. 7/09.01.2007, obiectul ei reprezentându-l contestația împotriva deciziei emise de Agenția de Prestări Sociale a municipiului Iași care se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, competența soluționării cauzei deduse judecății ce se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 revenind instanțelor de contencios administrativ.

În ceea ce privește competența instanței, tribunalul reține că prin decizia nr. 6549/05.07.2006 a Înaltei Curți de Casație si Justiție( dată în recursul împotriva deciziei civile nr. 4/27.02.2006 a Curții de Apel C., devenită astfel irevocabilă) în astfel de cauze, având ca temei juridic dispozițiile art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, în baza cărora, persoanele discriminate având dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, acest drept comun fiind reprezentat de dreptul muncii.

Similar, dat fiind și că în raport de perioada pentru care s-au solicitat despăgubirile, indemnizația pentru creșterea copilului constituia un drept de asigurare sociala, care i se cuvenea părții, în raport de contribuția de asigurări sociale plătită, instanța apreciază în prezenta cauza ca fiind competenta să o soluționeze în primă instanță secția civilă a Tribunalului Iași, completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale a tribunalului.

Nefiind vorba despre o acțiune de contencios administrativ și excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută imperativ de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 urmează să fie respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, invocată de acesta și aceasta este neîntemeiată.

În temeiul art. 2 al O.U.G. nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale aprobată prin Legea nr. 90/2008, coroborat cu art. IV alin. 1 din O.U.G. nr. 108/18.09.2008 pentru modificarea unor acte normative din domeniul social, Agenția Națională pentru Prestații Sociale are ca scop gestionarea tuturor prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat așa cum sunt ele definite la art. 17 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, într-un sistem unitar de plată. Agenția Națională pentru Prestații Sociale preia atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare a prestațiilor sociale de la compartimentele de specialitate din M. M., Familiei și Protecției Sociale și ale structurilor sale deconcentrate (art. 9 din O.U.G. nr. 116/2007).

Conform dispozițiilor art. 9 la data de 18.04.2008 – O.U.G. nr. 116/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 90/2008 publicată în M.Of. nr. 291/15.04.2008 „în realizarea obiectivelor sale, Agenția preia de la compartimentele de specialitate ale Ministerului M., Familiei și Egalității de Șanse și ale structurilor sale deconcentrate atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare ale prestațiilor sociale, precum și ale programelor de finanțare în domeniul asistenței sociale derulate de acestea”;

Conform dispozițiilor art. 22 alin. 1 și 2 la data de 18.04.2008 - O.U.G. nr. 116/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 90/2008 publicată în M.O. nr. 291/15.04.2008 „în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția va prelua de la M. M., Familiei și Egalității de Șanse atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 9” și „până la preluarea de către Agenție a atribuțiilor și responsabilităților prevăzute la art. 9, acestea sunt îndeplinite în continuare de M. M., Familiei și Egalității de Șanse și de structurile sale deconcentrate”. Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că atribuțiile și responsabilitățile legate de administrarea, gestionarea și plata prestațiilor sociale atât înainte de adoptarea O.U.G. nr. 116/2007 cât și timp de 9 luni, s-au exercitat concomitent de către M. M. și Agenție.

Față de aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiată și a admis cererea de introducere în cauză a Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat și el excepția lipsei calității sale procesual pasive, considerând că acesta reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ conform art. 80 din H.G. nr. 34/2009 și că în cazul de față raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale nu există raporturi juridice între instituție și reclamantă.

În speță însă, reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la calcularea și plata directă a diferenței de drepturi bănești ci, în cazul în care acțiunea principală ar fi admisă, acest pârât să fie obligat, în virtutea atribuțiilor sale legale, să pună la dispoziție celorlalți pârâți sumele necesare plății drepturilor bănești respective în acest capăt de cerere având calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta I. D. este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar în perioada 16.04.2007 – 14.01.2009 a fost în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani beneficiind de o indemnizație lunară pe perioada cuprinsă între 16.04.2007 – 31.12.2008 de 600 lei, conform art. 99 alin. 2 din Legea nr.19/2000, ca media veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei nașterii copilului, cu excepțiile expres prevăzute în anumite domenii sociale.

Prin art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se prevede că „în perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu.

Prin art. 28 alin. 2 din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului (intrată în vigoare la data de 01.01.2006, potrivit alin. 1 din același articol) s-a prevăzut că de la data intrării în vigoare a prevederilor acestei ordonanțe au fost abrogate prevederile referitoare la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse în Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 303/2004.

Dreptul la concediul si indemnizația pentru creșterea copilului a cunoscut modificări substanțiale prin OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului – act normativ in vigoare – prin care s-a stabilit că beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani și de o indemnizație lunară în cuantum de 800 lei(începând cu data de 1 ianuarie 2006), persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 este de 600 RON.

La data intrării în vigoare a acestui act normativ la 1 ianuarie 2006 au fost abrogate prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse la art. 98, 99, 121, 122, 123, 125, 1251, 129 si 138 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și orice alte dispoziții contrare.

Prin abrogarea acestor dispoziții și instituirea unui cuantum unic de 600-800 lei, s-a realizat o restrângere a dreptului la concediul pentru îngrijirea copilului și la o indemnizație satisfăcătoare, pentru acele familii în care părintele realiza un venit mai mare de 800 lei. Reclamanta a beneficiat astfel, începând cu data de 16.04.2007 până la data de 31.12.2008, de o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei lunar potrivit art. 2 raportat la art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005.

Prin Hotărârile nr. 241/16.08.2007 si nr. 446/27.08.2007, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența faptei de discriminare, recomandând Ministerului M., Familiei si Egalității de Șanse să elaboreze o alta normă, care să aibă în vedere atât principiul contributivității cât și cel al solidarității, sistemul actual de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului nefiind unul echitabil, întrucât se bazează doar pe principiul solidarității, neluând în calcul venitul și contribuția diferită la bugetul statului.

Soluția este valabila nu doar în cazul specific al magistraților, ci ori de cate ori statul încalcă principiul tratamentului egal în procesul de elaborare a legilor sau de aplicare a acestora, neținând seama de contribuția diferită la buget a oricăror altor categorii profesionale.

CNCD a reținut că prin efectul OUG nr. 148/2005, s-a creat o situație dezavantajoasa magistraților – beneficiari ai indemnizației – fata de alți beneficiari.

Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în cuantumurile prevăzute pentru magistrați constituie un tratament discriminator, nejustificat de un scop obiectiv și legitim.

Art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului – sistemul european de protecție având în vedere și aceasta sursă, care completează Convenția, formând un . ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român potrivit art. 11 și 20 din Constituția României – prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurata fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație.

In temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea naționala a unui stat contractant este asigurata, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.

Articolul 6 din Carta europeană privind statutul judecătorilor prevede că „exercitarea ca profesionist de către un judecător a funcțiilor judiciare presupune o remunerare, nivelul căreia este fixat astfel încât să îl protejeze contra presiunilor ce tind să influențeze sensul deciziilor sale și mai general comportamentul său jurisdicțional, periclitând astfel independența și imparțialitatea judecătorul. Dispozițiile Cartei prevăd ridicarea nivelului garanțiilor în diferite state europene și nu pot să servească drept bază pentru modificarea statutului național care ar antrena regresul și reducerea nivelului deja atins al garanțiilor într-o țară semnatară.

Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că „un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice” iar prin Decizia nr. 135/05.11.1996 publicată în Monitorul Oficial nr. 345/17.12.1996, a stabilit că „principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite”.

În baza art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr. 48/2002, O.G. nr. 77/2003 si Legea nr. 27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutita de taxa judiciara de timbru.

Prin instituirea unui cuantum unic al indemnizației pentru creșterea copilului se creează o discriminare, încălcându-se art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform căruia „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau social, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație”.

În hotărârea dată în cazul Thlimmenos contra Greciei din anul 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile”.

Prin omogenizarea modului de acordare a concediului de creștere a copilului s-a realizat o restrângere a sprijinului pentru creșterea copilului din familiile magistraților. Prejudiciul material este urmarea directă a discriminării, dispozițiile legale aplicabile în materia creșterii copilului fiind discriminatorii iar situația creată a condus la o diminuare drastică a veniturilor familiei și la lipsa susținerii familiei în asigurarea dezvoltării și creșterii adecvată a copilului, situație incompatibilă cu statutul magistratului.

Prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, însă reglementările internaționale au prioritate dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului ratificate de România și legile interne.

Mai mult, conform dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

În cazul neconcordanțelor între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Prin O.U.G. nr. 148/2005, s-a creat o situație discriminatorie, nejustificată de un scop obiectiv și legitim.

Diferențierea de tratament dintre magistrați și alte categorii socio-profesionale în ceea ce privește cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani este justificată obiectiv de un scop legitim, pornind de la statutul profesional al acestuia, iar metodele de atingere a scopului trebuie să fie adecvate și necesare.

Precizarea expresă a importanței statutului socio-profesional al magistratului, în conținutul actului normativ, reprezintă expresia adecvării metodei, iar stabilirea modalității diferențiate a cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani reprezintă expresia necesității măsurii respective.

Statul încalcă principiul tratamentului egal atunci când pe parcursul elaborării legilor sau a aplicării acestora distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când în procesul de elaborare a legilor sau a aplicării acestora nu ia în considerare diferențele efective între acestea și reglementează în mod similar aplicarea unei măsuri pentru persoane care nu se află în situații comparabile.

Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat astfel că prin OUG nr. 148/2005 se instituie un tratament discriminatoriu între diferite categorii socio-profesionale, deoarece se aplica aceeași măsură unor persoane aflate în situații diferite.

Dreptul la concediu și indemnizația ce îl însoțește trebuie să reprezinte un “sprijin pentru familie” și o modalitate de “conciliere a vieții de familie cu cea profesionala”, iar aceasta finalitate trebuie atinsă, fără nici o distincție, pentru toate familiile și pentru toate categoriile sociale.

Situația reținută de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este identica acelei în care s-a aflat reclamanta, cu atât mai mult cu cât la momentul respectiv indemnizația pentru creșterea copilului constituia un drept de asigurare socială, care i se cuvenea în raport de contribuția de asigurări sociale plătită (art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000).

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost precizata si a obligat pârâții Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași și M. M., Familiei și Protecției Sociale la plata diferenței lunare dintre indemnizația de creștere a copilului de până la 2 ani în cuantum de 600 lei lunar și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 16.04.2007, pe perioada 16.04.2007 – 31.12.2008, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective iar pe pârâtul M. Economiei și Finanțelor îl va obliga să aloce sumele necesare executării prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. Finanțelor publice prin DGFP Iași, Agenția Județeană pentru Prestații sociale și M. M., Familiei și Protecției Sociale.

Prin decizia civilă nr. 88 din 25 ianuarie 2011 Curtea de apel Iași a admis recursurile declarate de pârâți, a casat în totalitate sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre competență soluționare Judecătoriei Iași, reținând în motivare caracterul de drept civil al acțiunii promovate de reclamantă.

Prin sentința civilă nr._ din 07.11.2011Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Prin încheierea nr. 695 din 06.02.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat inexistența conflictului negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului către Judecătoria Iași.

În baza sentinței civile nr._ din 07.11.2011 a Judecătoriei Iași, cauza a fost înaintată către Tribunalul Iași fiind înregistrată sub nr. de dosar_ .

Având în vedere decizia civilă nr. 88 din 25 ianuarie 2011 Curtea de apel Iași, Tribunalul Iași a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Prin sentinta civila nr.2527/17.10.2012 ,Tribunalul Iasi a admis excepția de necompetenta materială a Tribunalului Iași în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta I. D. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Prestații Sociale Iași, M. M., Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice .

A declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata prezentei cauze și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunta astfel Tribunalul a retinut ca ,in esență, în această decizie, care nu a fost reformată sau desființată, Curtea de apel Iași a statuat în mod irevocabil drepturile solicitate de reclamantă, respectiv indemnizația de creștere a copilului până la 2 ani și-a pierdut caracterul de drept de asigurări sociale prin abrogarea dispozițiilor din Legea 19/2000 referitoare la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, competența de soluționare aparținând judecătoriei, având în vedere caracterul de acțiune de drept civil și regula plenitudinii de competență.

Prin urmare, având în vedere considerentele deciziei de casare, Tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței de soluționare a prezentei cauze, declinand competența în favoarea Judecătoriei Iași.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că, Codul de procedura civila realizează, prin intermediul regulilor de competenta jurisdicționala, delimitarea atribuțiilor concrete ale instanțelor judecătorești care constituie sistemul judiciar, unele dintre ele de același grad, iar altele de grad diferit. O atare delimitare de atribuții se realizează in cadrul celor doua forme ale competentei, materiala si teritoriala. In privința competentei materiale, privita sub aspectul ei funcțional, prin aceasta se stabilește, in primul rând, ierarhia instanțelor judecătorești, in sensul delimitării, pe linie verticala, a diferitelor categorii de instanțe – judecătorii, tribunale, curți de apel si Înalta Curte de Casție și Justiție. Privita sub aspect procesual, competenta materiala determina, in funcție de obiectul, natura si valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. In activitatea de judecata se pot ivi situații in care doua sau mai multe instanțe se considera competente sau, dimpotrivă, necompetente sa soluționeze o cauza civila concreta, ceea ce generează un conflict pozitiv si, respectiv, negativ de competenta.

Potrivit art. 20 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, există conflict negativ de competență când două mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente a judeca aceeași pricină.

Conflictul negativ de competență apare în fața instanței care s-a pronunțat ultima cu privire la competență și numai în momentul în care hotărârea acestei instanțe, de declinare a competenței, a rămas irevocabilă.

Astfel fiind, Tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute pentru conflictul negativ de competenta, ceea ce impune suspendarea judecății prezentei cauze si înaintarea dosarului la Curtea de Apel Iași in vederea soluționării conflictului negativ de competență

Urmare înaintării dosarului Curtii de Apel Iasi in vedera solutionarii conflictului negativ de competenta,aceasta analizand situatia de fapt prin prisma dispozitiilor legale a constata următoarele:

Ca atare prin aceasta hotarare Curtea de Apel Iasi a statuat in mod irevocabil asupra competentei de solutionare a prezentei cauze in baza art. 22 alin 2 Cod procedura civila.Din momentul in care devine irevocabila ,hotararea prin care s-a solutionat conflictul este obligatorie pentru instanta careia i se trimite pricina,potrivit dispozitiilor art.315 alin.1 Cod procedura civila ,astfel incat aceasta nu mai poate invoca din nou exceptia de necompetenta.

Contrar dispozitiilor legale invocate, judecătorul fondului, prin sentința civilă nr._ din 07.11.2011 a Judecătoriei Iași, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Cauza a fost înaintată către Tribunalul Iași fiind înregistrată sub nr. de dosar_ .

Urmare înregistrarii cauzei la Tribunalul Iasi, prin sentinta civila nr.2527/17.10.2012 s-a admis excepția de necompetenta materială a Tribunalului Iași în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta I. D. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Prestații Sociale Iași, M. M., Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice si s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.Totodata a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata prezentei cauze și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

La acest moment, existând o noua solutie de dezinvestire a Tribunalului Iasi pe exceptia necompetentei materiale,se constata ivit un nou conflict negativ de competenta in solutionarea litigiului. Acest conflict este doar aparent si doar raportat la noile hotarari prin care s-a reluat practic solutionarea cauzei pe exceptia necompetentei materiale ,contrar deciziei civile nr. 88 din 25 ianuarie 2011 a Curtii de Apel Iași, care este irevocabila, dar si dispozițiilor art.315 alin 1 Cod procedura civila.

Ca atare, competenta de solutionare a cauzei este a Judecatoriei Iasi, conform deciziei civile nr. 88 din 25 ianuarie 2011 a Curtii de Apel Iasi si pentru considerentele expuse in aceasta hotarare irevocabila.

D. raportat la existenta unor noi hotarari de dezinvestire apartinand judecatoriei si tribunalului, Curtea urmeaza a stabili competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Iasi, neexistand o alta solutie procedurala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanta I. D. în contradictor cu pârâții Agenția Națională pentru Prestații Sociale, Agenția T. pentru Prestații Sociale Iași, M. M., Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei Iași.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi. 7 01.2013.

Președinte,

A. C. S.

Grefier,

E. G.

Red./S.A.

Tehnored./S.A.

2 ex./30.01.2013

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel IAŞI