Conflict de muncă. Decizia nr. 687/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 687/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 3647/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 687/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 90 din 05.02.2013 a Tribunalului V., intimat fiind F. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat avocat T. M. ,din cadrul Baroului Iași, cu delegație la dosar, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată; intimatul, prin apărător, a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat T. M. precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimatului în recurs.
Avocat T. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pentru motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosar. Recurenta nu critică sentința în ce privește concluzia nerespectării prevederilor art. 252 al. 2 lit. f din Codul Muncii. Recurenta nu critică toate motivele pentru care instanța de fond a admis contestația. Recurenta susține că termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare nu a început să curgă la data de 31. 07.2012 ci la data de 23.08.2012, însă nu argumentează foarte clar această afirmație. Consideră că probele administrate la fond au lămurit aspectele pe care angajatorul le-a afirmat, dar pe care nu le-a probat, deși avea sarcina probei. Pentru aceste motive, expuse și în concluziile scrise, solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței ._ nr._ din 3.04.2013 depusă la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 5 octombrie 2012 sub număr dosar_, contestatorul F. C. a solicitat anularea deciziei nr. 436/1218/01.10.2012, emisă de intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., reintegrarea pe postul ocupat, plata unei despăgubiri precum și daune morale.
In motivarea cererii a arătat că se impune constatarea nulității absolute a Deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca nr. 436/1218/01.10.2012, întrucât au fost încălcate prevederile art. 268, alin 2, lit. f) din Codul Muncii. Conform acestuia, "Sub sancțiunea nulității absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: f)instanța competenta la care sancțiunea poate fi contestata". In cazul în care decizia de sancționare disciplinară nu cuprinde mențiunea privitoare la instanța competenta (grad, localitate) la care sancțiunea poate fi contestata, stipulata de art. 268 alin. (2) lit. f) din Codul muncii, soluția legala este anularea respectivei decizii de sancționare, pe calea admiterii contestației introduse de salariat. A invocat că nu se poate retine considerentul că lipsa mențiunii nu ar aduce nici o vătămare salariatului, motivat de faptul ca, pe de o parte introducerea contestației la instanța competenta ar acoperi lipsa, iar pe de alta parte ajungerea, finalmente, a contestației la instanța competenta, ca urmare a declinării de competenta, ar acoperi, la rândul ei, lipsa mențiunii conforme. Astfel, dispozițiile Codului de procedura civila nu se pot aplica decât în completarea Titlului XII al Codului muncii - Jurisdicția muncii - așa cum stipulează expres art. 291 din Codul muncii. Prin urmare, prevederile art. 105 și urm. C. pr. civ. nu pot fi aplicate și în completarea dispozițiilor Titlului IX - Conflictele de munca. De asemenea, sancțiunea nulității, la care face referire expresa art. 268 alin. (2) din Codul muncii, nu urmează regimul juridic instituit de art. 105 și urm. C. pr. civ., care se aplica exclusiv actelor de procedura, din categoria cărora nu face parte și decizia angajatorului. în al doilea rand, nu se poate retine nici teoria nulității remediabile, instituite de art. 57 din Codul muncii, întrucât aceasta instituție este specifica încheierii contractului individual de munca. De altfel, daca aceasta teorie ar fi incidența și în privința deciziei de concediere disciplinara, ar însemna ca din cuprinsul acesteia ar putea lipsi oricare dintre mențiunile stipulate de art. 268 alin. (2) din Codul muncii, de vreme ce oricum angajatorul ar putea sa repare ulterior acest neajuns. Nulitatea poate fi invocata de orice persoana interesata, inclusiv de instanța din oficiu, indiferent de existenta sau dovada unei vătămări, în orice stare a pricinii, neputând fi acoperita prin confirmare, singura soluție fiind refacerea actului lovit de nulitate. A precizat că, in acest sens, s-a pronunțat si Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială și de contencios administrativ, prin Decizia nr. 5/12.01.2006:" Nici mențiunea că decizia poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă în termenul prevăzut de lege, nu satisface exigențele din art. 33 Ut. e) șij), pentru că trebuie indicată expres care este instanța competentă din punct de vedere material și teritorial și, termenul în care decizia poate fi contestată ".
Contestatorul a mai invocat că nu au fost respectate prevederile art. 268, alin 1 din Codul Muncii, potrivit căruia "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei". Decizia de sancționare disciplinara este lovită de nulitate, având în vedere ca a fost emisa cu depășirea termenului de 30 zile. Din înscrisul organelor de supracontrol, din carnetul de activitate al contestatorului rezultă că săvârșirea faptei a avut loc la 02.08.2012, intimata confirmând la 3.08.2012 luarea la cunoștința, prin ștampila aplicată pe înscrisul din carnet. S-a mai arătat că salariații nu pot renunța la drepturi ce le sunt recunoscute prin lege, iar intimata invocă in mod nelegal răspunsul contestatorului la nota de relații nr. 312/1509/13.08.2012. Consideră nelegala întrebarea intimatei prin care a fost interpelat daca dorește să fie asistat "pe parcursul cercetării de un reprezentant al sindicatului din care fac parte". Conform art. 267, alin 4 din Codul Muncii, "in cursul cercetării disciplinare prealabile, salariatul are dreptul (...) sa fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este". Decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută întrucât intimata nu a întocmit o decizie de numire a comisiei însărcinate cu efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Lipsa deciziei de numire a comisiei însărcinate cu efectuarea cercetării atrage nulitatea absoluta de deciziei de sancționare.
Contestatorul a mai invocat că tratarea calatorilor din propria gestiune este o
sancțiune disciplinară cu caracter pecuniar, iar potrivit art. 265 din Codul Muncii, "Amenzile disciplinare sunt interzise. Pentru aceeași abatere disciplinara se poate aplica numai o singura sancțiune". Acest articol are așadar in vedere reglementarea principiului "non bis in idem". Se observă că angajatul fost sancționat disciplinar nu doar prin desfacerea contractului de munca, dar si prin sancțiuni pecuniare.
Cu privire la documentația care a stat la baza cercetării disciplinare prealabile,
respectiv la emiterea Deciziei contestate, a arătat că a fost întocmită greșit, aceasta necuprinzând nici referatul de sesizare, nici nota de serviciu, singurele modalități prin care se (auto)sesizează in mod legal angajatorul. Lipsa referatului de sesizare este in măsura sa atragă nevaliditatea cercetării disciplinare. Mai mult, Conform Anexei Dispoziției Directorului General al SNTFC "CFR" Calatori nr. 10/14.05.2004, Conținutul Dosarului de cercetare trebuia sa cuprindă sub sancțiunea nulității acestuia: 1.raportul de cercetare, 2.nota cu punctul de vedere al reprezentantului federației sindicale; 3. nota de relații; 4. raportul de control întocmit in urma constatării neregulii; 5. copie conforma cu originalul după înscrierea in carnetul de activitate; 6. declarația personalului vinovat luata pe loc cu ocazia constatării neregulii; 7. declarații de la calatori/martori; 8. proces verbal de confruntare cu rezultatul acesteia; 9. fisa individuala a salariatului; 10. orice alte probe, documente, care stau la baza cercetării abaterii. Totodată, s-a invocat ca sunt nesocotite prevederile art. 252 (2), lit. C din C. Muncii, conform cărora ”Sub sancțiunea nulității absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile ". In decizia de concediere contestata, parata nu prezintă un motiv pentru înlăturarea apărărilor formulate. Parata se mulțumește sa indice contradicția dintre răspunsul dat in nota de relații cu declarația data in fata organelor de control, la dictarea acestora, fiind constrâns . In nota de relații au fost formulate apărări distincte, argumentele folosite fiind susținute si de probe. Totuși, aceste apărări au fost respinse in grup, considerându-se, in mod abuziv, că apărarea formulată de contestator consta de fapt in nerecunoașterea faptelor. Din art. 4 al Deciziei de sancționare reiese clar ca a fost cercetat doar cu privire la neregulile referitoare la emiterea biletelor, nu si referitor la presupusa fuga de la verificarea gestiunii. Pe fond, fapta nu constituie abatere disciplinară, întrucât nu a fost dovedita vinovăția sa, sarcina probei revenindu-i angajatorului.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.
A arătat că F. C. a avut funcția de șef tren la Stația Iași, fiind de serviciu în data de 02.08.2012, la deservirea trenului 6315, pe distanța B.-Bârlad, cu ocazia efectuării supracontrolului de către organele abilitate din SNTFC și STFC București, după efectuarea reviziei legitimațiilor de călătorie de către contestator au fost depistați doi călători
urcați din stația R. Munteni pentru stația Iași, fara bilet, aceștia nefiind tratați de șeful de tren la verificarea legitimațiilor de călătorie. Călătorii au fost tratați din ordinul organelor de supracontrol cu BET (bilet emis în tren) nr._;_ din gestiunea și în sarcina șefului de tren.
Pentru faptele respective contestatorului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru încălcarea prevederilor RT N. - RP art. 9, Norme Uniforme Călători 10, Reglementări Proprii CFR, Călători 012 art.9.alin. (1) Anexa la Dispoziția Directorului General al SNTFC nr.72/201 1, fișa postului, Atribuții, sarcini, răspunderi, pct. 5.28. și instrucțiunile privind activitatea personalului de tren aparținând CFR Călători S A (GHID) aprobate prin Dispozițiile Directorului General nr. 66/05.09.2011, Cap. III, art.10 lit m). art.15, lit. c), d) și e) . Susținerile contestatorului nu sunt susținute deoarece în declarația dată în prezența organelor de control contestatorul menționează, referitor la cei doi călători depistați de către organele de control ca fiind, în sectorul sau de activitate, ce era format din vag. Nr. 1 și Vi din vag. nr. 2, unde era un număr de patru călători din care doi au fost tratați din ordinul organelor de control cu BCET din gestiunea proprie. Contestatorul își susține și semnează declarația.
In drept a invocat încălcarea prevederilor RT N. - RP art. 9, Norme Uniforme Călători 10, Reglementări Proprii CFR, Călători 012 art.9.alin. (I) Anexa la Dispoziția Directorului General al SNTFC nr.72/2011, fișa postului. Atribuții, sarcini, răspunderi, pct. 5.2.8. și instrucțiunile privind activitatea personalului de tren aparținând CFR Călători S A (GHID) aprobate prin Dispozițiile Directorului General nr. 66/05.09.2011, Cap. III, art. 10 lit. m), art. 15, lit. c), d) și e).
Prin sent. civ. nr. 90/5.02. 2013 Tribunalul V. a hotărât astfel:
„Admite în parte contestația formulată de către contestatorul F. C. în contradictoriu cu intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „ C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași. Anulează Decizia nr. 4S6/1218/01.10.2012, emisă de către intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași.
Repune părțile în situația anterioară emiterii deciziei anulate, în sensul că:
Dispune reintegrarea contestatorului F. C. pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
Obligă intimata să îi plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale solicitate de contestator.
Obligă intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat”.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Contestatorul F. C. a avut funcția de șef tren la Stația Iași, fiind de serviciu în data de 02.08.2012 la deservirea trenului 6315, pe distanța B. - Bârlad, cu ocazia efectuării supracontrolului de către organele abilitate din SNTFC și STFC București, după efectuarea reviziei legitimațiilor de călătorie de către contestator au fost depistați doi călători fără legitimații de călătorie urcați din stația R. Munteni pentru stația Iași.
In urma acestui control si a efectuării cercetării disciplinare, prin Decizia nr. 4S6/1218/01.10.2012 contestatorului i s-a desfăcut contractul de muncă, in baza art. 61 litera a coroborat cu art. 248 alineat 1 litera e din Codul muncii, reținându-se încălcarea prevederilor RT N. - RP art. 9, Norme Uniforme Călători 10, Reglementări Proprii CFR, Călători 012 art.9. alin. (1) Anexa la Dispoziția Directorului General al SNTFC nr.72/201 1, fișa postului, Atribuții, sarcini, răspunderi, pct.. 5.28. și instrucțiunile privind activitatea personalului de tren aparținând CFR Călători S A (GHID) aprobate prin Dispozițiile Directorului General nr. 66/05.09.2011, Cap. III, art.10 lit. m). art.15, lit. c), d) și e) .
Contestatorul solicită anularea acestei decizii de desfacere a contractului individual de muncă, invocând mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie. Potrivit prevederilor art. 252 din Codul muncii,„Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. „
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea; d) temeiul de drept in baza căruia sancțiunea disciplinara se aplica; e) termenul in care sancțiunea poate fi contestata; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestata.
(3) Decizia de sancționare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicării.
(4) Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnătura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau reședința comunicata de acesta.
(5) Decizia de sancționare poate fi contestata de salariat la instanțele judecătorești competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
Tribunalul a constatat că in decizia a cărei anulare se cere nu s-a trecut instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze contestația, mențiune esențială, de natură a proteja interesele salariaților, pentru care se prevede in mod expres sancțiunea nulității.
Deși se invocă faptul că lipsa mențiunii nu ar aduce nici o vătămare salariatului, motivat de faptul ca, pe de o parte introducerea contestației la instanța competenta ar acoperi lipsa, iar pe de alta parte ajungerea, finalmente, a contestației la instanța competenta, ca urmare a declinării de competenta, ar acoperi, la rândul ei, lipsa mențiunii conforme, tribunalul retine că nu sunt aplicabile prevederile art. 105 din Codul de procedură civilă.
Astfel cum invocă si contestatorul, dispozițiile Codului de procedură civilă nu se pot aplica decât în completarea Titlului XII al Codului muncii - Jurisdicția muncii - așa cum stipulează expres art. 291 din Codul muncii. Prin urmare, prevederile art. 105 și urm. Cod procedură civilă nu pot fi aplicate și în completarea dispozițiilor Titlului IX - Conflictele de munca. De asemenea, sancțiunea nulității, la care face referire expresa art. 268 alin. (2) din Codul muncii, nu urmează regimul juridic instituit de art. 105 și urm. C. pr. civ., care se aplica exclusiv actelor de procedura, din categoria cărora nu face parte și decizia angajatorului. Nu se poate retine nici teoria nulității remediabile, instituite de art. 57 din Codul muncii, întrucât aceasta instituție este specifica încheierii contractului individual de munca. De altfel, daca aceasta teorie ar fi incidența și în privința deciziei de concediere disciplinara, ar însemna ca din cuprinsul acesteia ar putea lipsi oricare dintre mențiunile stipulate de art. 268 alin. (2) din Codul muncii, de vreme ce oricum angajatorul ar putea sa repare ulterior acest neajuns. Nulitatea poate fi invocata de orice persoana interesata, inclusiv de instanța din oficiu, indiferent de existenta sau dovada unei vătămări, în orice stare a pricinii, neputând fi acoperita prin confirmare, singura soluție fiind refacerea actului lovit de nulitate.
In ceea ce privește nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 252 alineat 1 din Codul muncii, tribunalul a reținut că nu au fost respectate dispozițiile legale. Astfel, controlul a fost efectuat la data de 2 august 2012, raportul de cercetare a fost încheiat la data de 13 august 2012, iar decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă pe data de 1 octombrie 2012. Ori potrivit prevederilor alineatului 1 al art. 152 din Codul muncii, decizia trebuie emisă in termen de 30 zile de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
S-a mai invocat faptul că s-ar fi renunțat in mod nelegal la un drept ce aparține salariatului, după cum rezultă din nota de relații din 13 august 2012, depusă la dosar la fila nr. 26. Aceasta susținere este nefondată, întrucât se constată că cel cercetat disciplinar, in speță contestatorul, a fost întrebat daca solicită să fie asistat de un reprezentant al sindicatului din care face parte, iar răspunsul său a fost negativ. Tribunalul retine că potrivit art. 251 alineat 4, salariatul are dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Astfel, rezultă in mod clar că nu există obligația de a fi asistat cel cercetat disciplinar de către un reprezentant al sindicatului, ci este un drept, care poate fi exercitat, la cerere.
Analizând si din punct de vedere al temeiniciei decizia contestata, tribunalul a reținut ca întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
In speță, pe baza probelor administrate, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, întrucât lipsește vinovăția. Astfel, tratarea pasagerului “vagabond” a fost imposibil de realizat, având in vedere lipsa resurselor financiare si a actelor de identitate a unor astfel de persoane, existând doar posibilitatea de a fi evacuat forțat din tren, cu ajutorul organelor de poliție. Mai mult, netratarea acestui calator nu a avut la baza primire de foloase necuvenite sau alte avantaje de natură materială pentru contestator. Cu privire la cel de al doilea calator, se constată că acestuia i s-a eliberat bilet de călătorie in tren, biletul in original fiind depus la dosar la fila nr. 75.
Referitor la părăsirea organelor de control, din declarația martorului audiat rezultă că, după efectuarea controlului, contestatorul s-a simțit rău din punct de vedere fizic, iar acesta avea și obligația de a coborî in fiecare stație, pentru motive ce țin de siguranța călătorilor, pe perioada staționării.
Contestatorul a mai solicitat si daune morale, dar nu a propus nici o probă pentru a dovedi aceste pretenții, sarcina probei revenindu-i acestuia cu privire la acest capăt de cerere.
In privința daunelor morale, judecătorul, in raport de consecințele suferite de partea prejudiciată, va aprecia o anumita suma globala care sa completeze prejudiciul moral cauzat. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că, “in ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doza de aproximare, dar instanța trebuie sa aibă in vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel in cauza pe un plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura in care i-a fost afectata situația familiala, profesionala si sociala. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însa necesar ca cel ce pretinde daune morale sa producă un minimum de argumente si indicii din care sa rezulte in ce măsura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție i-au fost afectate.” Având in vedere că nu s-a dovedit prejudiciul nepatrimonial, a fost respins acest capăt de cerere, ca nefondat.
Față de cele expuse, tribunalul a admis in parte contestația formulată de către contestatorul F. C., în contradictoriu cu intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „ C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, cu sediul în Iași, .. 2, județul Iași; a anulat Decizia nr. 4S6/1218/01.10.2012, emisă de către intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași și a repus părțile în situația anterioară emiterii deciziei anulate, în sensul că a dispus reintegrarea contestatorului F. C. pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere. Totodată, a fost obligată intimata să îi plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării. In ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit articolului 274 din Codul de procedura civila,”partea care cade in pretențiuni va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata.” Fundamentul acordării acestor cheltuieli de judecata îl constituie culpa procesuala, astfel încât partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile făcute de ea cat si cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul. In cauză s-a reținut culpa procesuală a intimatei, iar contestatorul a făcut dovada cheltuielilor de judecata, depunând la dosar chitanțe privind onorariul achitat avocatului ales. Față de aceste aspecte, raportat la prevederile articolului 274 Cod procedură civilă și având in vedere că acțiunea a fost admisă in parte, instanța de fond a obligat intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
A arătat recurenta ca prima instanța, in mod eronat, nu a reținut faptul ca susținerile contestatorului „ca nu au fost respectate dispozițiile legale privitoare la emiterea deciziei iar motivele invocate pentru aplicarea sancțiunii nu sunt reale” nu sunt dovedite prin probele administrate.
Astfel,arata recurenta, in declarația data in prezenta organelor de control si semnata, salariatul a menționat, referitor la cei doi calatori depistați de organele de control ca fiind in sectorul sau de activitate(vagonul 1 si ½ din vagonul 2), ca aceștia „au fost tratați de organele de control cu BCET din gestiunea proprie”.
Mai susține recurenta ca instanța de fond nu a reținut faptul ca decizia contestata a fost emisa cu respectarea art.252 din C.muncii.
Astfel, primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului,respectiv conducătorul unitatii, ia cunoștința de abaterea savarsita, 27.08.2012, raportul de cercetare fiind întocmit la 13.08.2012.
Mai arata recurenta ca prima instanța, in mod greșit, nu a reținut ca din punct de vedere al temeiniciei, decizia întrunește toate elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, inclusiv vinovăția. Obligația de serviciu a contestatorului era legala si posibila.
Sancțiunea aplicata constituie un mijloc prevăzut de lege si are ca scop apărarea ordinii, menținerea disciplinei la locul de munca, dezvoltarea spiritului de răspundere si a normelor de comportare in serviciu, prevenirea altor acte de indisciplina.
Solicita recurenta admiterea recursului, casarea sentinței si respingerea acțiunii.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.8, 9 C.proc.civ.
Intimatul F. C. nu a formulat întâmpinare dar a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului si menținerea hotărârii Tribunalului.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile invocate, probatoriul cauzei si dispozițiile legale incidente, dar, totodată, si prin prisma disp.art.304 ind.1 C.proc.civ, in virtutea principiului rolului activ, Curtea de Apel constata ca recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași este fondat.
Astfel, referitor la constatarea nulității absolute a deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca nr. 436/1218/01.10.2012, întrucât au fost încălcate prevederile art. 268, actual 252 alin 2, lit. f) din Codul Muncii, Curtea apreciază următoarele:
Indicarea, de către angajator, in cuprinsul deciziei, a instanței competente la care sancțiunea poate fi contestata a fost gândita de legiuitor exclusiv pentru a proteja si respecta dreptul salariatului nemulțumit de o măsura unilaterala de a o contesta in instanța, fara a pierde termenul stabilit de lege in acest sens.
Odată ce in prezenta speța, contestatorul s-a adresat in termenul legal instanței competente, nefiind prejudiciat si nefiindu-i adusa vreo vătămare reala si concreta prin aceea ca in actul unilateral nu s-a indicat expres Tribunalul V. ca instanța competenta, Curtea apreciază ca ar fi o dovada de formalism excesiv de a imbratisa soluția primei instanțe si a constata nulitatea absoluta a deciziei pe acest temei, cu atât mai mult cu cat competenta instanței - de la domiciliul reclamantului in conflictele de munca - este o dispoziție legala( art.269 al.2 C.muncii ) si nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
In acest sens s-a exprimat si prof. I. T. Ș. in Tratatul de dreptul muncii, afirmând următoarele: „contestarea deciziei de concediere in termenul legal si la instanța competenta demonstrează ca salariatul nu a fost prejudiciat in nici un fel prin neincluderea in decizia de concediere a celor doua elemente, alminteri, obligatorii. Constatarea nulității deciziei de concediere in asemenea condiții înseamnă de a se abuza de un drept (…).Ori, de principiu, trebuie acceptat ca si dreptul de a cere constatarea nulității unui act juridic trebuie sa se exercite potrivit scopului economic si social al dreptului respectiv si cu buna credința.”
Si prof. M. V. a considerat ca „rostul nulității ca sancțiune a actului încheiat fara respectarea condițiilor referitoare la instanța competenta si termenul înăuntrul căruia decizia poate fi contestata nu se justifica. Astfel, o persoana este in drept sa invoce nulitatea atunci când actul nul a adus atingere unui drept sau interes al sau. Ori, in cazul in care in decizia de concediere nu s-a precizat termenul si/sau instanța competenta sa judece conflictul de drepturi, si totuși contestatorul ataca decizia in timp si la instanța competenta, este fara dubiu ca acestuia nu i-a fost adusa nici o atingere vreunui drept sau interes. Pe cale de consecința, invocarea nulității . situație nu se justifica”(RRDM n3.3/2005).
In ceea ce privește încălcarea disp.art.268, actual 252 al.1 din C.muncii, respectiv faptul ca angajatorul a emis decizia de concediere cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința de abaterea savarsita, eronat a reținut Tribunalul că nu au fost respectate dispozițiile legale.
Prin Decizia nr.16/12.11.2012 pronunțata in recurs in interesul legii, obligatorie pentru instanțe, ICCJ a stabilit, in interpretarea si aplicarea art.252 al.1 din C.muncii ca momentul de la care începe sa curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unitatii.
Ori, la raportul de cercetare înregistrat inițial la data de 27.08.2012, salariatul a formulat obiecțiuni la data de 29.08.2012, înregistrate la angajator la data de 30.08.2012, așa cum rezulta din adresa A316/_ (fila 14 dosar fond), acestea fiind analizate de recurenta deoarece se refereau la „nereguli menționate in raportul de cercetare”.
Ca atare, termenul de 30 de zile a început sa curgă la data de 31.08. 2012 si s-a sfârșit ., respectiv 29 septembrie, ceea ce presupune, conform art.101 al.5 C.proc.civ.ca acesta s-a prelungit pana in prima zi lucrătoare, respectiv 01.10.2012, data la care pârâta recurenta a emis decizia contestata.
În consecința, Curtea constata ca in mod greșit prima instanța a apreciat că nu au fost respectate dispozițiile legale privind termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alineat 1 din Codul muncii pentru emiterea deciziei.
Si cu privire la temeinicia decizia contestate, Tribunalul a pronunțat soluția cu interpretarea eronata a dispozițiilor legale.
Astfel, deși s-a reținut ca fapta contestatorului intimat F. C. întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, fiind o faptă în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, in mod greșit Tribunalul a apreciat, pe baza baza probelor administrate, că lipsește vinovăția salariatului.
Astfel, contestatorul a avut funcția de șef tren la Stația Iași, fiind de serviciu în data de 02.08.2012, la deservirea trenului 6315, pe distanța B.-Bârlad.
Cu ocazia efectuării supracontrolului de către organele abilitate au fost depistați doi calatori fara bilet, aceștia nefiind tratați de contestatorul intimat la verificarea legitimațiilor de călătorie, deși avea aceasta obligație de serviciu, iar controlul pe care trebuia sa-l efectueze viza vagonul nr.1 si jumătate din vagonul nr.2 al trenului, unde, așa cum rezulta din documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, se aflau in total doar 4 calatori. Acest aspect este recunoscut si de contestator, acesta afirmând in nota de relații de la fila 26 fond ca gradul de ocupare al sectorului sau era de 10 %.
Călătorii găsiți fara bilet au fost tratați din ordinul organelor de supracontrol cu bilete emise în tren nr._;_ din gestiunea șefului de tren, așa cum chiar contestatorul intimat a declarat la data de 02.08.2012 (fila 7 din documentație, fila 29 dosar fond).
Afirmațiile contestatorului referitoare la vicierea consimțământului sau la presiunile exercitate de organele de supracontrol „pentru a scrie ce vor ei” nu au fost probate in nici un fel in prezenta cauza.
Nici susținerile potrivit cărora au existat inadvertențe in ceea ce privește unul din cele doua bilete eliberate in tren nu pot fi reținute, acesta fiind vizat de organele de supracontrol(fila 19 dosar fond).
Totodată, Curtea constata ca nu este relevant in contextul verificării existentei unei abateri disciplinare, ceea ce a reținut prima instanța ca argument pentru a constata lipsa vinovăției, respectiv ca netratarea unuia din cei doi calatori, denumit „vagabond” nu a avut la baza primire de foloase necuvenite sau alte avantaje de natură materială pentru contestator, întrucât aceasta ar fi atras răspunderea patrimoniala a salariatului.
Cu privire la cel de al doilea calator identificat fara legitimație de calatorie, deși a constatat că acestuia i s-a eliberat bilet in tren ca urmare a supracontrolului, biletul in original fiind depus la dosar la fila 75, Tribunalul nu a motivat in nici un mod lipsa vinovăției contestatorului sub acest aspect.
Faptul ca un coleg de serviciu, audiat ca martor la fond, l-a auzit pe contestator comunicându-i persoanei fara bilet prețul in tren al biletului nu înlătura răspunderea pentru faptul ca acel calator a fost găsit de organele de supracontrol fara legitimație de calatorie.
Susținerile contestatorului intimat potrivit cărora din cauza primul calator a întârziat in a-l verifica pe cel de-al doilea găsit fara bilet nu pot fi primite, nefiind dovedite prin nici o proba de la dosarul cauzei.
In speța, Curtea apreciază ca salariatului i s-a desfăcut contractul individual de munca având in vedere atât gradul de vinovăție in neîndeplinirea unei sarcini de serviciu ce ii revenea conform fisei postului, consecințele abaterii (pierderi materiale la nivelul angajatorului) dar si comportamentul anterior al acestuia la locul de munca, ceea ce a condus la concluzia pertinenta ca menținerea sa ca angajat al pârâtei recurente nu mai este posibila.
Tot in acest context, si având in vedere si faptul ca prerogativa disciplinara aparține exclusiv angajatorului, ca o consecința fireasca a raporturilor de subordonare existente intre părțile contractului individual de munca, doar acesta fiind cel in măsura sa aprecieze individualizarea sancțiunii, apare ca nefondata si solicitarea contestatorului intimat de a fi înlocuita măsura concedierii cu alta, mai ușoara.
Mai mult, așa cum rezulta din fisa sancțiunilor depusa de angajator la fila 31 dosar fond, in anul 2011 acesta a fost sancționat de doua ori, tot pentru îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu, o data cu avertisment scris, o data cu reducerea salariului pe o durata de 1-3 luni cu 5%-10% iar in anul 2012, din nou, cu avertisment scris, ceea ce se poate aprecia ca denota o obișnuința de a nu respecta disciplina specifica postului.
Pentru toate aceste considerente, văzând ca prima instanța a pronunțat hotărârea cu interpretarea si aplicarea greșita a legii prin raportarea la probatoriul cauzei, Curtea, in baza disp.art.312 al.2, 3 C.proc.civ., va admite recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, si va modifica în tot sentința recurata în sensul că va respinge în tot contestația formulată de către F. C. împotriva deciziei de concediere nr. 436/1218/01.10.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de către pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, împotriva sentinței civile nr. 90/5.02. 2013 a Tribunalului V., sentință pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge contestația formulată de către contestatorul F. C. în contradictoriu cu intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 10.05. 2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P.S.
2 ex./31.05.2013
Tribunalul V. – I. E. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1091/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1906/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
