Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1296/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1296/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 5971/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1296/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. S.
Judecător D. P.
Judecător S. P.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta S.C. F. SA B., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1195 din 17 04 2013 pronunțată de Tribunalul Iași intimată fiind H. M. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- intimata a depus la dosar întâmpinare, duplicatul fiind comunicat recurentei.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Intimata H. M. M. se legitimează în fața instanței cu cartea de identitate . nr._ eliberată la data de 31 05 2007, CNP_ și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei în recurs.
Intimata H. M. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 15.06.2012 reclamanta H. M. M. a chemat în judecată pârâta S.C. „F.“ SA B. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata celor două salarii compensatorii conform art.76 din Contractul Colectiv de Muncă pe ramură de comerț, plata unui salariu mediu pe unitate conform art.51 din Contractul Colectiv Unic, plata orelor suplimentare pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, acordarea tuturor drepturilor bănești, retroactiv ce i se cuvin indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la data concedierii conform legislației în vigoare și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că pârâta nu a respectat art.76 din Contractul Colectiv pe ramură de comerț deoarece nu a acordat două salarii compensatorii în momentul desființării depozitului S.C. „F.“ SA – filiala Iași, având în vedere faptul că S.C. „F.“ SA B. a acordat două salarii compensatorii altui salariat disponibilizat de la depozitul „F.“ filiala Cluj, în baza unei sentințe judecătorești.
Pârâta S.C. „F.“ SA B. i-a desfăcut contractul individual de muncă începând cu data de 01.06.2012 fără a ține cont că se afla în concediul de creșterea copilului până la data de 06.07.2012. Reclamanta consideră că acest fapt este un abuz din partea societății pârâte deoarece în luna iunie 2012 nu va mai primi indemnizația pentru creșterea copilului.
Referitor la orele suplimentare, reclamanta H. M.-M. menționează că pârâta S.C. „F.“ SA B. se face vinovată de nerespectarea art.117, alin.(1) și (2), art.119 alin.(1) și (2) din Codul muncii republicat deoarece a prestat serviciu în zilele de sâmbătă, programul de lucru fiind de 8 ore pe zi și 40 ore pe săptămână, fără a fi compensată cu ore libere plătite conform Codului muncii.
Reclamanta precizează că a prestat activitate în zilele de sâmbătă cu acordul societății pârâte, fapt ce rezultă din pontaje, facturi, chitanțiere, registre de casă, foi de parcurs, livrare de marfă. Mai precizează reclamanta că la data de 14.05.2012 a întocmit o adresă scrisă din partea tuturor salariaților de la depozitul „F.” Iași la care a primit un răspuns evaziv, iar la data de 28.05.2012 a mai efectuat o adresă pentru a se analiza din nou situația menționată mai sus, adresă la care nu a mai primit răspuns .
Astfel, reclamanta din prezenta cauză solicită acordarea tuturor drepturilor bănești ce i se cuvin retroactiv, indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la data concedierii conform legislației în vigoare.
În drept, reclamanta își întemeiază prezenta acțiune pe dispozițiile Legii nr.53/2003 republicată – Codului muncii.
În dovedirea acțiunii sale, reclamanta solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba cu expertiză tehnică de specialitate.
Reclamanta H. M.-M. a depus la dosar, în copie: cererea sa de chemare în judecată, cartea sa de identitate, extras din carnetul său de muncă cu . nr._, contractul individual de muncă încheiat și înregistrat în registrul general de evidență a salariaților cu nr. 4603/14.02.2006, decizia nr. 57/28.05.2012 de încetare a contractului său individual de muncă, emisă de societatea pârâtă S.C. „F.“ SA B. (filele 7-16 dosar).
Pentru termenul de judecată din data de 06.02.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări la cererea sa inițială de chemare în judecată, prin care menționează perioada orelor suplimentare efectuate în cadrul societății pârâte, și anume: luna februarie 2006 – până în luna noiembrie 2009 (fila 10 dosar).
În ședința publică din data de 06 februarie 2013, interpelată fiind reclamanta, arată că în momentul concedierii se afla în concediul de creștere a copilului, precizând că solicită plata a două salarii compensatorii pentru concediere, un salariu mediu pe unitate ca și ajutor pentru nașterea copilului conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel național și plata orelor suplimentare pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, în perioada februarie 2006 – noiembrie 2009 (fila 17 dosar).
Legal citată, pârâta S.C. „F.“ SA B. și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (filele 18-22 dosar), solicitând instanței de judecată să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată pentru următoarele motive:
Pârâta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantei la plata orelor suplimentare efectuate la pârâtă în perioada 2006 – noiembrie 2009. Pârâta menționează că dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit dispozițiilor art.2517 Cod civil, termenul prescripției este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen, iar în speță dispozițiile legale nu prevăd un alt termen de prescripție, solicitând admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata orelor suplimentare.
În drept, pârâta S.C.„F.“ SA B. menționează că își întemeiază poziția procesuală din întâmpinare pe dispozițiile art.115 din Codul de procedură civilă, iar ca probe solicită administrarea probelor cu înscrisuri și cu interogatoriul reclamantei.
Față de motivele de fapt și de drept, de probatoriul ce va fi administrat în cauză, pârâta solicită instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
Pârâta S.C. „F.“ SA B. a depus documentația aferentă solicitărilor reclamantei, în copie, și anume: contractul individual de muncă al reclamantei, decizia nr.23/14.02.2006, procesul verbal din data de 30.06.2006, decizia nr.136/28.09.2006, decizia nr.53/26.03.2007, procesul verbal încheiat la data de 23.10.2007, procesul verbal încheiat la data de 29.01.2008, procesul verbal încheiat la data de 21.05.2008, procesul verbal încheiat la data de 29.09.2008, adeverința medicală a reclamantei din data de 20.11.2009, cererea reclamantei înregistrată la pârâtă cu nr.7177 din data de 26.11.2009, decizia nr.133/10.09.2010, comunicarea către reclamanta H. M.-M. a Hotărârii Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 10.04.2012, înregistrată cu nr.1915/20.04.2012, decizia nr.57/28.05.2012, carnetul de muncă al reclamantei, Contractul colectiv de muncă aferent anilor 2009-2012, fișele de salarii ale reclamantei împreună cu foile colective de prezență aferentă perioadei februarie 2006 - noiembrie 2009 (filele 18- 204 dosar).
Pentru termenul de judecată din data de 03 aprilie 2013, pârâta S.C. „F.“ SA B. depune la dosarul cauzei completare la întâmpinare și calculul orelor suplimentare aferent perioadei 01.06._12 pentru reclamanta H. M..
Prin sentința civila nr. 1195/17.04.2013, Tribunalul Iași a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești solicitate pentru perioada februarie 2006 – 12.06.2009, invocată de pârâtă.
A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada februarie 2006 – 12.06.2009, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H. M. M., în contradictoriu cu pârâta ..
A obligat pârâta să plătească reclamantei sumele reprezentând: o compensație egală cu două salarii lunare pentru încetarea contractului de muncă din motive neimputabile, ajutorul pentru nașterea unui copil în cuantum de un salariu mediu brut pe unitate și suma de 238 lei cu titlu de drepturi cuvenite pentru orele suplimentare efectuate în perioada 13.06. 2009– 09.11.2009, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii, 12.06.2012 până la data plății efective.
A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că reclamanta H. M.-M. a fost angajata societății pârâtei S.C. „F.“ SA B. în baza contractului individual de muncă încheiat și înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților cu nr.4603 din data de 14.02.2006, în funcția de sortator, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore/zi, 40ore/săptămână, normă întreagă, cu un salariu de bază brut de 800 lei pe lună, pentru o durată nedeterminată, urmând să înceapă activitatea la data de 15.02.2006, cu o durată a concediului anual de odihnă de 21 zile lucrătoare, în raport cu durata muncii (filele 14-15 ; 28-29 dosar).
Prin prezenta acțiune, astfel cum a fost precizată în ședința publică din data de 06 februarie 2013 (fila 17), reclamanta H. M.-M. a solicitat obligarea societății pârâte la plata a două salarii compensatorii pentru concediere, un salariu mediu pe unitate ca și ajutor pentru nașterea copilului conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, plata orelor suplimentare pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, în perioada februarie 2006 – noiembrie 2009 și a cheltuielilor de judecată.
Analizând cu prioritate excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, conform art.137 Cod procedură civilă, instanța a constatat următoarele:
În cauză sunt incidente dispozițiile art.101 C.pr.civ. și art.268 al.1 lit. c, Codul muncii (forma în vigoare la momentul investirii instanței de judecată de către reclamanta H. M.-M. ) conform cărora termenul de prescripție este de trei ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială neacordate. Având în vedere cele menționate, faptul că reclamanta a solicitat plata orelor suplimentare pentru munca prestată în zilele de sâmbătă în perioada februarie 2006 – noiembrie 2009 și raportat la momentul introducerii acțiunii – 13 iunie 2012, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești solicitate aferente perioadei februarie 2006 – 12 iunie 2009 și a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada februarie 2006 – 12.06.2009 ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Potrivit dispozițiilor art.159 alin 1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art.161 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor. Astfel, salariul este prețul muncii prestate, exprimat în bani. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.168 alin 1 Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Conform alin.2 statele de plată precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca și actele contabile.
În speță, instanța a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art.120,122-123 din Codul muncii, conform cărora munca suplimentară se compensează în bani, salariatul beneficiind de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru sau prin adăugarea unui spor la salariu, corespunzător duratei muncii suplimentare. Conform alin.2 al art.123 din Codul muncii, sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere în cadrul Contractului colectiv de muncă. Astfel, conform dispozițiilor Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii de comerț pe anul 2010, orele prestate, la solicitarea angajatorului, peste programul normal de lucru stabilit în unitate sunt ore suplimentare (art.13, al.1 C.C.M.), iar potrivit dispozițiilor art.14 al.(2) și ale art.40, literele c) și d) din același act normativ ( C.C.M. la nivelul ramurii comerț pe anul 2010, filele 80 – 116) salariatul (în speță reclamanta) beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru iar pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% la salariul de bază, sporul fiind calculat la salariul de bază brut negociat, acordându-se pentru fiecare oră lucrată în timpul zilei de sâmbătă și duminică.
Aceasta cu atât mai mult cu cât conform Anexei nr.3 din lista unităților în cadrul cărora se aplică prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii comerț pe anul 2010 (menționat mai sus) se află și societatea pârâta S.C. „F.“ SA B. (fila 104 dosar).
Raportat la aceste aspecte și având în vedere faptul că pârâta a recunoscut munca suplimentară efectuată de către reclamanta H. M.-M., depunând la dosarul cauzei calculul orelor suplimentare ale acesteia aferent perioadei 01.06.2009 – 01.06.2012 (data încetării raporturilor de muncă) în cuantum de 238 lei, calcul pe care reclamanta nu l-a contestat, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 238 lei cu titlu de drepturi cuvenite pentru orele suplimentare efectuate în perioada 13.06.2009 – 09.11.2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii (13.06.2012) până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a societății pârâte la plata a două salarii lunare compensatorii pentru încetarea contractului individual de muncă din motive neimputabile, instanța a reținut că prin decizia nr.57/28.05.2012 (fila 16) reclamantei H. M.-M. i s-a încetat contractul individual de muncă conform art.56 lit. a din Codul muncii, începând cu data de 01.06.2012. Încă din data de 10.04.2012 potrivit Hotărârii Consiliului de Administrație al pârâtei S.C. „F.“ SA B. s-a dispus închiderea punctului de lucru – Depozit de medicamente Iași și restructurarea activității acestuia, aprobându-se desființarea postului reclamantei avut la data respectivă, acela de operator vânzări la telefon (fila 42 dosar). Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. „F.“ SA B. din data de 24.05.2012 (fila 79 dosar), în unanimitate de voturi, s-a aprobat desființarea, începând cu data de 01.06.2012, a punctului de lucru Depozit de medicamente Iași, punct de lucru unde-și desfășura activitatea reclamanta din prezenta cauză.
Având în vedere cele menționate mai sus și prevederile art.76 al. 1 și 2 din Contractului Colectiv de muncă la nivelul ramurii comerț pe anul 2010, conform cărora angajatorii vor acorda salariatului la încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana sa o compensație de cel puțin două salarii lunare, în afara drepturilor cuvenite la zi, instanța a admis această cerere și a obligat pârâta să plătească reclamantei o compensație egală cu două salarii lunare pentru încetarea contractului individual de muncă ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului (în speță a reclamantei).
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a societății pârâte la plata unui salariu mediu pe unitate ca și ajutor pentru nașterea copilului conform Contractului colectiv de muncă, instanța a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art.50, lit. c) din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii comerț pe anul 2010 (precizat mai sus), salariații (în speță și reclamanta din prezenta cauză) vor beneficia și de un salariu mediu brut pe unitate plătit angajatului (reclamantei) când i se naște un copil. Având în vedere cele menționate și că pârâta S.C. „F.“ SA B. nu a dovedit plata salariului plătit la nașterea copilului reclamantei, instanța va admite și această cerere, obligând pârâta să plătească reclamantei H. M.-M. suma reprezentând ajutorul pentru nașterea unui copil în cuantum de un salariu mediu brut pe unitate, sumă actualizată cu indicele de inflație.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a societății pârâte la plata cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că la dosarul cauzei nu se află dovada cuantumului acestor cheltuieli, motiv pentru care a respins această cerere, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta . reprezentanți legali, solicitând respingerea cererii intimatei privind plata compensației egale cu două salarii lunare pentru încetarea contractului individual de muncă întrucât Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii comerț în baza căruia s-a dispus plata și-a încetat valabilitatea în luna februarie 2011.
Contractul colectiv la nivel de unitate înregistrat sub nr. 171/2424/28.07.2009, nu prevede dreptul pe care intimata pretinde că-l are.
Referitor la plata orelor suplimentare, recurenta susține că nu i-a solicitat acest lucru, întrucât sarcinile de muncă ale intimatei puteau și trebuiau să fie îndeplinite în cadrul programului normal de lucru.
Pe de altă parte, se arată că în cazul prestării muncii suplimentare, regula este compensarea cu ore libere plătite, plata acestor ore intervenind doar în cazul în care compensarea nu este posibilă.
Se susține că plata muncii suplimentare nu se realizează automat, putându-se pretinde plata unui spor la salariu.
Precizează că faptul că a depus la dosar calcului orelor suplimentare nu echivalează cu recunoașterea îndreptățirii acesteia la plată.
Prin întâmpinare, intimata H. M. M. a solicitat respingerea recursului întrucât cererea sa este întemeiată potrivit art. 76 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii comerț și art. 117 alin. 1, 2, art. 119 alin. 1,2,3 și art. 120 alin. 1,2, Codul muncii.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recurenta - reclamantă H. M. M. a fost în raporturi de muncă cu S.C. F. S.A. B. până la data de 01.06.2012, când i-a încetat contractul individual de muncă în baza deciziei nr.57/28.05.2012, pe temeiul dispozițiilor art.56 lit. a din Codul muncii.
Prima problema litigioasă o constituie acordarea compensației bănești la încetarea contractului de muncă prevăzută de dispozițiile art.76 alin.1 din CCM pe R. de Comerț pe anul 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu nr. 42 din 11.02.2010.
Potrivit articolului indicat anterior „ La încetarea contractului individual de muncă din motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul va acorda acestuia o compensație de cel puțin două salarii lunare, în afara drepturilor cuvenite la zi”.
Contractul colectiv de muncă pe care recurenta reclamantă își pune temei prevede la art. 4 al.1 termenul de valabilitate a acestuia „contractul se încheie pe o perioadă de un an, cu posibilitatea revizuirii. Dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile anterior expirării perioadei pentru care s-a încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract”.
Data înregistrării contractului fiind 11.02.2010 valabilitatea lui, în contextul art.4 s-a extins până la 11.02.2011, ulterior existând posibilitatea prelungirii până la încheierea unui nou CCM. D. fiind faptul că nu s-a făcut dovada denunțării contractului, potrivit alin.2 „valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract”.
Curtea notează că în situația contractului colectiv de față sunt incidente dispozițiile art.II din Legea 40/2011, potrivit cărora „(1) Contractele colective de muncă și actele adiționale încheiate în intervalul de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depășească 31 decembrie 2011. După această dată, contractele colective de muncă și actele adiționale se vor încheia pe durate stabilite prin legea specială.
(2) Contractele colective de muncă în aplicare la data intrării în vigoare a prezentei legi își produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate”.
În aceste circumstanțe, CCM pe R. de Comerț și-a produs efectele doar până la data de 31.12.2011, ulterior acestui moment fiind incidentă legea dialogului social nr. 62 din 2011 ce prevede, la art. 128, faptul că pot fi negociate contracte colective de muncă doar la nivel de unități, grupuri de unități și sectoare de activitate. În aceste condiții, de la 31.12.2011 nu mai era posibilă o negociere sau o prelungire a CCM la nivel de ramură de comerț, pentru că RAMURA nu mai exista în concepția noii legi, ea fiind înlocuită cu sectorul.
Curtea constată astfel, că la data concedierii reclamantei, 01.06.2012 CCM pe R. de Comerț își încetase valabilitatea, ca efect al dispozițiilor art. II din Legea 40/2011 și ca atare nu mai exista temei legal pentru acordarea salariilor compensatorii .
În ceea ce privește motivul de recurs vizând plata orelor suplimentare, Curtea constată contrar celor susținute de către recurentă, că orele suplimentare efectuate în zilele de sâmbătă se prestau cu acordul său, fapt ce rezultă din pontaje, facturi, chitanțiere, foile de parcurs, de livrare a mărfii.
Acesta este și motivul pentru care a depus la dosarul cauzei calculul orelor suplimentare aferent perioadei 1.06.2009 – 1.12.2009.
Din acest înscris aflat la fila 208-209 dosar fond rezultă în mod clar că recurenta a contestat doar efectuarea orelor suplimentare pentru anumite perioade, respectiv pentru perioadele în care reclamanta s-a aflat în concediu de risc maternal pentru sarcină și lăuzie, în concediu pentru creșterea copilului până la 2 ani, iar începând cu 1.06. 2912 a precizat că sediul secundar - Depozitul Iași - a fost închis.
În ceea ce privește perioada iunie 2009 – decembrie 2009, recurenta a calculat orele suplimentare, ceea ce denotă că a recunoscut efectuarea lor.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să admită recursul și pe cale de consecință să modifice în parte, în sensul că pentru argumentele arătate, se va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata celor două salarii compensatorii.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de . reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1195/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge cererea reclamantei H. M. M. privind obligarea . plata a două salarii compensatorii pentru încetarea contractului individual de muncă.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 27 .09. 2013.
Președinte, A. C. S. | Judecător, D. P. | Judecător, S. P. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./S.A.
2 ex./11.11.2013
Tribunal Iași – M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
