Conflict de muncă. Decizia nr. 796/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 796/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 12/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 796/2013
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta . Iași, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 3016 din 21.11. 2012 a Tribunalului Iași, intimat fiind C. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L. V. pentru recurentă și intimatul asistat de avocat A. D. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al patrulea termen ; intimatul a depus la dosar precizări iar recurenta prin reprezentant, înscrisuri în dovedirea motivelor de recurs, cu duplicat.
Avocat L. V., pentru recurentă, precizează că înainte de ședință a înmânat de la dosar duplicatul înscrisurilor depuse la dosar intimatului . Nu mai are cereri de formulat.
Avocat A. D. C. precizează că a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de recurentă, nu mai are cereri de formulat, nu mai insistă în cererea de comunicare a înscrisurilor suplimentare.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat L. V., pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Instanța de fond a găsit nulă decizia de concediere în condițiile în care nu existau motive de nulitate absolută prevăzute de lege, s-au invocat din oficiu motive de anulare a concedierii și s-a rămas în pronunțare, s-a soluționat pe excepție însă s-a motivat pe alte motive. Consideră că este o hotărâre lovită de nulitate.
Pe fond, consideră că procedura de concediere este legală, au fost motive reale si serioase potrivit art. 65 din Codul Muncii. În condițiile în care unitatea era finanțată de la bugetul de stat, lucrările s-au sistat din lipsă de fonduri. S-a redus fondul bugetar și au fost sistate contractele de lucrări. S-a redus numărul de posturi în unitate datorită diminuării lucrărilor. S-au depus la dosar înscrisuri doveditoare cu privire la situația economică a societății, precizând că în anul 2011 a fost o cifră de afaceri de 99 mil.lei, în 2012 de 12 mil.lei iar în anul 2013 nu s-a ajuns la 8 mil. lei.
Concluzionând, pentru motivele expuse în cererea de recurs și precizări, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea contestației. Depune note de concluzii însoțite de doctrină similară legată de dreptul de preaviz. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Avocat A. D. C. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și înscrisurile depuse la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța, în temeiul art. 150 C.p.civ., rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, contestatorul C. D. a chemat în judecată pe intimata S.C. „Construcții H.” S.A. Iași, solicitând anularea deciziei de concediere nr. 210/14.11.2011.
În motivarea contestației sale, contestatorul a susținut că nu există un temei serios și legitim pentru desființarea postului pe care era angajat, măsura având la bază temeiuri total subiective.
Intimata S.C. „Construcții H.” S.A. Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că măsura concedierii a fost determinată de situația economică deficitară a societății. Referitor la durata preavizului, intimata a precizat că i-a acordat contestatorului un preaviz de, aspect care a fost comunicat contestatorului prin adresa nr. 5954/11.11.2011, iar în cuprinsul deciziei de concediere nr. 210/14.11.2011 este menționat preavizul și data expirării acestuia, și deoarece Codul muncii nu reglementează o formă de aduce la cunoștință a duratei preavizului, se apreciază că unitatea angajatoare și-a respectat obligația.
Având în vedere conținutul deciziei de concediere nr. 210/14.11.2011, instanța de fond a pus în discuția părților nulitatea acesteia raportat la dispozițiile art. 76 lit. b din Codul muncii, respectiv lipsa termenului de preaviz.
Prin sent.civ.nr.3016/21.11.2012 Tribunalul Iași a admis contestația formulată de contestatorul C. D., în contradictoriu cu intimata S.C. „Construcții H.”S.A. Iași, a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 210/14.11.2011 emisă de intimată, a obligat intimata să-l reintegreze pe contestator în funcția de șef punct lucru si să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu drepturile salariale actualizate, majorate și indexate începând cu data de 13.12.2011 și până la data reintegrării efective.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Contestatorul C. D. a fost salariatul intimatei S.C. „Construcții H.” S.A. Iași pe postul de inginer, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr._/21.10.2010.
Prin decizia nr. 169 din 30.09.2011 emisă de intimată s-a dispus numirea contestatorului în funcția de șef punct de lucru la investiția A.H.E. P. obiect acumulare P. –canal colector.
Prin decizia nr. 172 din 03.10.2011 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 29.10.2011, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, reținându-se și faptul că la data de 29.10.2011 expiră preavizul de 20 zile lucrătoare.
Prin decizia nr. 190 din 28.10.2011 emisă de intimată s-a dispus anularea deciziei nr. 172 din 03.10.2011 și prelungirea contractului individual de muncă al contestatorului până la data de 30.11.2011
Prin decizia nr. 210 din 14.11.2011 emisă de intimată s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 13.12.2011, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, reținându-se și faptul că la data de 13.12.2011 expiră preavizul.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Conform disp. art. 75 alin. 1 Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art. 65 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 zile lucrătoare.
S-a reținut de către prima instanță că prin art. 75 alin. 1 Codul muncii s-a stabilit o durată minimă a preavizului, ceea ce înseamnă că durata efectivă a acestuia urmează a fi stabilită prin contractele colective sau individuale de muncă. Termenul de preaviz este recunoscut exclusiv in favoarea salariatului care este concediat pentru a i se oferi posibilitatea de a-si găsi un alt loc de munca.
Potrivit disp. lit L pct. b din contractul individual de munca care constituie legea partilor, perioada de preaviz in cadrul concedierii este de 20 de zile lucrătoare.
Conform dispozițiilor art. 76 din Codul muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concediere, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, lista tuturor locurilor de muncă disponibile la nivel de unitate. Sancțiunea prevăzută de lege în cazul dispunerii măsurii concedierii fără respectarea procedurii concedierii este nulitatea absolută.
Or, în speță, instanța de fond a reținut că intimata nu a respectat prevederile art.76 din Codul muncii având în vedere că prin decizia nr. 210 din 14.11.2011 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 13.12.2011, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, reținându-se și faptul că la data de 13.12.2011 expiră preavizul, fără a se indica durata acestui preaviz.
Susținerea intimatei, în sensul că termenul de preaviz a fost acordat, având în vedere adresa nr. 5954/11.11.2011, iar în cuprinsul deciziei de concediere nr. 210/14.11.2011 este menționat preavizul și data expirării acestuia, iar Codul muncii nu reglementează o formă de aduce la cunoștință a duratei preavizului,este eronată având în vedere că în adresa indicată se arată că începând cu data de 14.11.2011 contestatorul va efectua cele 23 de zile de concediu de odihnă și că la data de 13.12.2011 va expira termenul de preaviz, aspect care denotă faptul că termenul de preaviz s-a suprapus cu perioada de concediu. Având în vedere că termenul de preaviz este recunoscut exclusiv in favoarea salariatului care este concediat pentru a i se oferi posibilitatea de a-si găsi un alt loc de munca, instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerea intimatei, în condițiile în care contestatorul este beneficiarul perioadei de concediu de odihnă raportat la perioada efectiv lucrată, neputându-se concluziona că cele două perioade se pot suprapune, având în vedere scopul legal pentru care au fost instituite.
De asemenea, instanța de fond a reținut ca pertinente și susținerile contestatorului cu privire la temeinicia măsurii concedierii, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, astfel încât încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului să nu intervină pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, îngrădindu-se exercițiul dreptului la muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, în speță, pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator, respectiv nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa. Având în vedere faptul că intimata nu a respectat dispozițiile legale cu privire la durata preavizului, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de contestator instanța de fond a admis in totalitate contestația formulată de contestatorul C. D. în contradictoriu cu intimata S.C. „Construcții H.”S.A. Iași.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. „Construcții H.”S.A. Iași, prin reprezentant legal, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie si invocând in drept.disp.art.304 pct.6, 8, 9 C.proc.civ.
A arătat recurenta, ca prima critica, faptul ca instanța de fond nu a respectat disp.art.132 C.proc.civ. si a „determinat” reclamantul sa facă precizări la acțiune la al treilea termen de înfatisare, deși prin acțiunea introductiva acesta nu solicitase anularea deciziei de concediere, fiind nemulțumit doar de afectarea sociala, profesionala si morala.
Mai susține recurenta ca instanța de fond a înlăturat cu ușurința apărările sale cu privire la concediere si a fost subiectiva in aprecierea cauzelor acesteia, deși s-a arătat si s-a probat diminuarea activității de la an la an, ajungându-se in anul 2011, de la suma de 150 mil.lei la 100 mil.lei, iar in 2012, la doar 30 mil.lei. Arata recurenta ca specificul activității sale fiind construcțiile hidrotehnice, aproximativ 3-4 luni, in perioada noiembrie-februarie lucrările sunt sistate, o parte din posturi fiind desființate si apoi, după posibilități, reînființate, dându-se prioritate foștilor salariați.
Mai susține recurenta ca reclamantului C. D. i s-a adus la cunoștința cu adresa nr.5221/04.10.2011 ca începe perioada de preaviz de 20 de zile, in mod greșit prima instanța apreciind, sub acest aspect, ca aceasta perioada nu se poate suprapune concediului de odihna deși legiuitorul nu prevede suspendarea contractului de munca pe perioada concediului de odihna. La data încetării raporturilor de munca, i-au fost achitate reclamantului intimat toate drepturile la zi.
Mai susține recurenta ca legea nu reglementează forma in care salariatului i se aduce la cunoștința preavizul, in speța reclamantul fiind înștiințat atât prin adresa anterior menționata cat si prin decizia 210/14.11.2011
Mai arata recurenta ca la data de 13.12.2011, data la care expira preavizul de 20 de zile lucrătoare, a avut loc încetarea contractului de munca, determinata de desființarea postului ca urmare a diminuării sau stopării unor lucrări datorita lipsei de finanțare, existând, ca atare, o cauza reala si serioasa, conform art.65 al.2 din C.muncii.
Solicita recurenta, pentru motivele arătate, admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea spre rejudecare a cauzei.
Intimatul C. D. a formulat întâmpinare (filele 17-19), solicitând respingerea recursului si menținerea sentinței de fond iar recurenta a depus „precizări la recurs”( filele 36-38).
În recurs s-au depus înscrisuri de către ambele parți.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate, probatoriul cauzei si dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constata ca recursul promovat de pârâta S.C. „ Construcții H.” S.A este nefondat.
Așa cum corect a reținut si instanța de fond, reclamantul intimat C. D. a fost angajat la societatea recurenta, pe postul de inginer construcții hidrotehnice, in baza contractului individual de munca nr.2042/06.10.2010.
Prin decizia nr. 169 din 30.09.2011 emisă de recurentă s-a dispus schimbarea locului de munca al contestatorului, acesta trecând de la Centrul Zonal M. Sud Iași la Centrul Zonal M. Nord, pentru ca, la doar la câteva zile, prin decizia nr. 172 din 03.10.2011 sa se dispună desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 29.10.2011, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, reținându-se și faptul că la data de 29.10.2011 expiră preavizul de 20 zile lucrătoare.
Prin decizia nr. 190 din 28.10.2011 s-a anulat decizia nr. 172 din 03.10.2011 și, recurenta a dispus „ prelungirea contractului individual de muncă al contestatorului până la data de 30.11.2011”.
Prin decizia nr. 210 din 14.11.2011, contestată in prezentul litigiu, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului intimat C. D., începând cu data de 13.12.2011, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, reținându-se și faptul că „la data de 13.12.2011 expiră preavizul”.
Așa cum prevede imperativ art.76 din C.muncii, text reținut si de prima instanța in considerarea soluției pronunțate, decizia de concediere trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu, si in cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, durata preavizului iar conform art.78 din C.muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzuta de lege este lovita de nulitate.
Ca atare, Curtea constata ca decizia de concediere emisa fara a se indica concret care este durata preavizului este nula.
Nu se pot retine argumentele recurentei conform cărora printr-o adresa anterioara, respectiv cea cu nr.5221/04.10.2011 i s-ar fi adus la cunoștința salariatului ca de la acea data (04.10.2011) începe preavizul de 20 de zile lucrătoare intrucat este fara echivoc ca acea adresa a insotit o decizie de concediere anterioara, respectiv decizia nr. 172 din 03.10.2011, decizie nesusceptibila de efecte juridice atât timp cat actul unilateral a fost anulat de chiar emitentul sau.
Mai mult, aceasta adresa este fara relevanta in speța sub aspectul indicării duratei preavizului, fiind in contradicție cu decizia nr. 190 din 28.10.2011, prin care s-a anulat decizia nr. 172 din 03.10.2011 recurenta dispunând „ prelungirea contractului individual de muncă al contestatorului până la data de 30.11.2011”.
Totodată, așa cum corect s-a reținut si la fond, nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora durata preavizului se poate suprapune peste durata concediului legal de odihna.
E. S.C. „ Construcții H.” S.A a arătat prin cererea de recurs ca „in perioada de preaviz contestatorul a efectuat si o parte din concediul de odihna” .
Curtea retine, sub acest aspect, faptul ca cele doua perioade au naturi juridice distincte si se exclud.
Preavizul presupune prestarea in continuare a muncii si primirea de drepturi salariale, iar concediul de odihna constituie una din formele timpului liber si nu o modalitate de executare a contractului de munca, așa cum greșit afirma recurenta.
Pe perioada concediului, contractul de munca este suspendat, cf.art.49 al.2 din C.muncii, in acest sens fiind toata doctrina si practica judiciara in materia dreptului muncii, cu acordarea unei indemnizații calculate potrivit disp.art.150 din C.muncii.
De altfel, Curtea constata ca nici in mod efectiv preavizul nu a fost acordat salariatului, in perioada 14.11._11 reclamantul intimat C. D. efectuând doar concediul legal de odihna, așa cum acesta susține in completările la acțiune (fila27 dosar fond) si cum angajatorul,deși ii revenea sarcina probei nu a contradovedit.
Mai mult, din adresa nr.3609/19.10.2012 trimisa chiar de recurenta către ITM Iași rezulta ca, cel mai devreme, preavizele pentru salariații propuși pentru concediere expira „eșalonat, începând cu data de 15.11.2012” .
Ca atare, constatând ca decizia nr. 210/14.11.2011 este nula absolut pentru neindicarea duratei preavizului, conform disp.art.76 lit.b raportat la art.78 din C.muncii, se retine ca fiind nelegala, pe cale de consecința, si măsura unilaterala a concedierii reclamantului intimat cu data de 13.12.2011.
Cum acest motiv de nulitate face de prisos examinarea cauzelor de fond prevăzute de art.65 al.2 C.muncii pentru concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, Curtea nu va mai analiza criticile recurentei referitoare la caracterul efectiv, real si serios al disponibilizării.
Referitor, in final, la faptul ca prima instanța ar fi „ determinat” reclamantul sa facă precizări la acțiune la „al treilea termen de înfățișare”, Curtea retine ca, pe de o parte, in virtutea rolului activ, judecătorul este obligat a lamuri, pe baza cererii de chemare in judecata, cu respectarea principiului disponibilității, situația de fapt si motivarea in drept a litigiului, conform art.129 al.4 C.proc.civ.
Pe de alta parte, Curtea constata ca pentru primul termen de judecata, fixat la 18.07.2012,procedura de citare cu reclamantul nu a fost legal îndeplinita, acesta fiind citat la o adresa eronata,iar pentru cel de-al treilea termen, fixat la 17.10.2012, din nou procedura de citare a fost viciata. Singurele termene cu procedura completa au fost cele din 19.09.2012 si respectiv 14.11.2012, la acesta din urma susținându-se si concluziile pe fond.
Ori, nu se poate aprecia in acest context ca s-a pricinuit amânarea nejustificata a judecații prin termenele acordate de prima instanța reclamantului pentru precizări.
De altfel, pârâta S.C. „ Construcții H.” S.A nici nu s-a opus, la nici unul din termenele ce au avut loc la fond, ca reclamantul sa formuleze precizări si completări la acțiunea inițiala, scopul oricărui proces fiind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii.
In consecința, pentru toate aceste considerente, in baza art.312 C.proc.civ., se va respinge recursul pârâtei S.C. „ Construcții H.” S.A. si se va menține sentința recurata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de către pârâta S.C. „ Construcții H.” S.A., prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 3016/21.11.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 31.05.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P.S.
2 ex./25.06.2013
Tribunalul Iași - C. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 876/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 875/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
