Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 585/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 585/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 5692/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 585/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta S. A. E. împotriva sentinței civile nr. 3492 din 19 12 2012 a Tribunalului Iași, intimată fiind .. Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta asistată de avocat M. I., cu împuternicire avocațială la dosar, și avocat O. C., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată
Avocat C. O. depune la dosar înscrisurile admise ca probă de instanță la termenul anterior constând în copie de pe lista candidaților înscriși la examenul din 18 05 2012, specialitatea biochimie medicală și copie, conformă cu originalul de pe contractul individual de muncă al celeilalte persoane angajate . Fișa postului nu o are. Duplicatul de pe înscrisuri a fost înmânat apărătoarei recurentei.
Avocat M. I., pentru recurentă, se opune ca înscrisurile să fie primite la dosar, ele trebuiau depuse cu cel puțin 5 zile înainte de termen drept pentru care solicită decăderea din această probă.
Instanța respinge cererea de a decade din proba cu înscrisuri pe intimată, având în vedere dispozițiile art. 305 care prevăd că în recurs înscrisurile pot fi depuse la dosar până la închiderea dezbaterilor.
Avocat M. I. precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Avocat M. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cauza concedierii nu a fost una reală și serioasă, dificultățile economice ale firmei, așa cum au fost invocate, nu au existat, firma având în anul 2011 cel mai mare profit. Din actele pe care le-a depus la dosar rezultă clar că ulterior concedierii reclamantei a fost angajată o altă persoană care avea aceleași atribuții ca ale reclamantei. Pentru aceste motive, expuse pe larg și în cererea de recurs, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform chitanței . nr. 50 din 15 04 2013, pe care o depune la dosar.
Avocat C. O. solicită respingerea recursului, menținerea sentinței, menținerea deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru motivele expuse în întâmpinare.
Reorganizarea activității societății s-a făcut după o analiză de eficientizare a activității și folosirea resurselor umane din societate. Recurenta încearcă să creeze o confuzie între postul și profesia de biochimist pe care o avea în cadrul societății și postul și profesia de biolog. Postul de biolog nu este echivalent cu cel de biochimist. Dealtfel, la răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogator, a recunoscut că nu poate face activitate decât de biochimie.
S-a arătat care a fost analiza societății pe locurile de muncă, recurenta nu avea de unde să știe, era în concediu. Reorganizarea a fost o cauză reală, serioasă, eficientă. Din noua organigramă a dispărut postul de biochimist. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform facturii nr. 1113 din 26 03 2013 pe care o depune în copie la dosar. Depune concluzii scrise.
În replică, avocat M. arată că recurenta lucrase pe hematologie 4 ani înainte iar dosarul la concurs i-a fost acceptat tocmai pe acest motiv. Recurenta avea posibilitatea să treacă ea pe acest post, nu trebuia angajat altcineva mai ales că avea calitatea și de locțiitor șef laborator.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul de dosar_ la data de 30.05.2012 contestatoarea S. A. E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata .., să se dispună următoarele: anularea deciziei de concediere nr. 4/22.05.2012; obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi, obligarea paratei la plata unor daune morale in cuantum de 10.000 ron; obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea contestației s-au arătat următoarele:
În fapt, reclamanta a fost angajata la societatea parata începând cu anul 2007, prin contractul individual de munca pe perioada nedeterminata, înregistrat la ITM sub nr._/ 14.06.2007, pe funcția de biochimist laborator.
A fost încadrata cu norma întreaga, îndeplinind la momentul angajării toate criteriile cerute pentru ocuparea unui astfel de post. Precizează ca este licențiata in Biochimie, absolvind in anul 2000 Facultatea de Biologie din cadrul Universității Al. I.C. Iași. In anul 2002 a absolvit masteratul, obținând diploma de master in specializarea genetica moleculara, iar in anul 2007 a susținut teza de doctorat, obținând titlul de doctor in biologie. De asemenea, este membru al Ordinului Biochimiștilor si Chimiștilor in Sistemul Sanitar din România, având autorizație de libera practica cu nr._/02.06.2006.
In perioada 17.04._12 a fost in concediu fara plata, pentru a se pregăti sa susțin examenul de grad, biochimist specialist, examen pe care l-a susținut si promovat.
In data de 21.05.2012, s-a prezentat la serviciu, unde i s-a adus la cunoștința de către administratorul societății, doamna V. A., ca, citează „ in timpul cat am fost in concediu, au existat anumite discuții si colegii nu ma mai vor", ulterior propunându-i-se sa i se desfacă contractul de munca, in aceeași zi, prin acordul său, dar nu a acceptat.
Precizează ca in momentul in care i s-a adus la cunoștința ca urmează sa fie concediata, chiar din acea zi, după cum s-a exprimat administratorul societății, a suferit un soc emoțional extrem de puternic, datorita căruia in prezent este sub supraveghere medicala.
Nefiind de acord cu „soluția" propusa de către societate, a fost trimisa acasă si chemata a doua zi când i s-a fost adus la cunoștința ca a existat o restructurare de posturi, din cauza dificultăților economice ale societății. I-a fost pusa in fata decizia de concediere, care i s-a spus ca produce efecte din momentul comunicării, adică îi încetează contractul de munca la data de 22.05.2012, in momentul in care decizia i-a si fost înmânata.
Înțelege sa invoce exceptia nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 4/22.05.2012, care a fost data cu incalcarea disp art. 62 din Codul Muncii, alin 2.
Un alt motiv pentru care apreciază ca prezenta decizie de concediere este lovita de nulitate, o reprezintă inexistenta motivelor care au dus la desfacerea contractului de munca.
Din punct de vedere formal, decizia nu conține mențiunea prevăzuta de art. 76 lit. a Codul muncii, motivele care au determinat desființarea postului nefiind aduse la cunoștința subsemnatei. Simpla redare in cuprinsul deciziei de concediere a conținutului textului de lege prin menționarea desființării postului nu echivalează cu motivarea măsurii, in condițiile in care nu sunt menționate nici actele conducerii societății prin care s-a dispus cu privire la aceasta. Desființarea locului de munca are o cauza reala când prezintă un caracter obiectiv si este serioasa când are la baza studii temeinice vizând imbunatatirea activității si nu disimulează realitatea. Intenția de angajare la scurta vreme a unei alte persoane in același loc de munca sau pe un post identic lipsește desființarea locului de munca ce a constituit cauza concedierii salariatului. In cauza de fata, cunoaște faptul ca a fost adusa, pe perioada de proba o alta persoana, care ar fi fost pregătita de către administratoră pentru a face o parte din sarcinile mele de serviciu. Aceasta afirmație o poate proba cu martori, dar este foarte posibil ca pana la soluționarea cauzei persoana despre care fac vorbire sa nu mai activeze acolo. Este insa un aspect pe care dorește sa îl facă cunoscut instanței de judecata si de unde sa se poată desprinde care au fost motivele reale ce au dus la desfacerea contractului său de munca.
Precizează ca in aceasta perioada de 5 ani cat a lucrat in cadrul societății a fost o persoana extrem de serioasa, indispensabila de foarte multe ori, uneori făcând si munca de chimist si de laborant, etc. Nu a avut parte de nici o reclamație, per a contrario s-a bucurat mereu de o relație exemplara cu colegii.
De asemenea, se solicită a se observa ca decizia de concediere a fost emisa fara respectarea dreptului de preaviz. Apreciază ca era obligatoriu emiterea unui preaviz, care sa conțină numărul de ore care este permis sa absentez pe zi, in vederea căutării unui alt loc de munca, compensația care i se acorda la momentul încetării contractului de munca, durata preavizului, data efectiva de la care începe sa curgă termenul de preaviz si data când urmează sa înceteze contractul de munca, motivele pentru care se impune concedierea subsemnatei. Ori, in cazul de fata, decizia de concediere si preavizul sunt cumulate, apărând in decizie faptul ca are un preaviz de 20 de zile lucrătoare, dar totuși decizia de concediere isi produce efecte din momentul comunicării, adică de la data de 22.05.2012, când încetează efectiv contractul de munca. Deși trecute formal in decizia de concediere aceste 20 de zile, ca si preaviz, sunt calculate eronat, deoarece legea prevede ca e vorba despre zile lucrătoare, perioada care începând sa curgă la data de 22.05.2012, ar expira in data de 21.06.2012, si nu cum eronat a fost trecut in decizie data de 19.06.2012. Neacordarea efectiva a acestui preaviz îi aduce prejudicii constând in: pierderea perioadei de vechime, neplata drepturilor cuvenite către fondul de pensii, sănătate si șomaj, ceea ce conduce la diminuarea fondului de pensie.
In decizie este precizat faptul ca, având in vedere pregătirea profesionala si capacitatea de munca pe care o are, in cadrul unității nu sunt alte posturi disponibile pe care angajatorul ar fi putut sa i le propună, cu toate că are o pregătire profesionala extrem de complexa si completa, este o persoana tânăra, cu posibilitate si capacitate de lucru crescute, iar societatea nu poate funcționa fara chimist si biochimist, tocmai prin natura obiectului ei de activitate. In acest sens, arată faptul ca in cadrul unității mai exista un post vacant, care ar fi putut sa fie propus, dar din motive probabil subiective nu s-a întâmplat acest lucru.
Temeiul de drept in baza căruia a fost emisa prezenta decizie este art 65 alin 1 din C.Muncii. Desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa, potrivit art. 65 alin 2 din C.Muncii. Existenta dificultăților economice nu este suficienta pentru desființarea unor posturi, fiind necesar a se demonstra ca reorganizarea se impune din necesitați evidente pentru imbunatatirea activității si nu disimulează realitatea. In acest sens apreciază ca se impune a fi aduse la cunoștința strategia de reorganizare, masurile organizatorice care sa evidențieze in mod concret necesitatea reducerii numărului de salariați pentru imbunatatirea activității.
In ceea ce privește daunele morale solicitate, apreciază ca se impune acordarea acestora, practica judiciară statuând o . criterii obiective, majore, pentru care cel în cauză dovedește că prestigiul, onoarea, reputația sau demnitatea sa au fost afectate prin măsura ilegală a unității.. Iar modalitatea in care angajatorul a inteles sa valorifice cunoștințele sale prin înlăturarea fara un motiv real si serios de la locul de munca, pe langa prejudiciul legat de sănătatea sa, i-a adus un grav prejudiciu de imagine.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii deoarece nu este fondată și nu prezintă realitatea situației de fapt dintre părți, care a dus la emiterea deciziei de concediere. Decizia de concediere este perfect legală, iar măsura a fost determinată de situația economică dificilă prin care a trecut societatea la începutul acestui an și care a determinat o diminuare a locurilor de muncă, o restrângere a cheltuielilor cu salariile și respectiv desființarea unui post din organigrama societății.
Decizia de concediere a reclamantei are ca temei legal și de fapt desființarea postului ocupat de reclamantă în cadrul societății și are motive de ordin economic și financiar, care nu țin de persoana salariatului și care sunt cuprinse în Secțiunea a IV a din capitolul V, Codul Muncii.
Mențiunea de la pct. 6 al deciziei este suficientă pentru a acoperi cerința indicării instanței la care salariatul poate să se adreseze, în condițiile în care, emitentul deciziei a menționat că salariatul se poate adresa cu contestație la "instanța competentă cu soluționarea litigiilor de muncă", iar trimiterea este exactă, clară, la Tribunalul Muncii, instanță specializată.
Dreptul de preaviz, prevăzut de lege, a fost acordat salariatei, conform chiar mențiunilor din decizie. Astfel, decizia a fost emisă la data de 22.05.2012, dar încetarea efectivă a contractului de muncă al reclamantei a avut loc doar la data de 19.06.2012, așa cum expres se menționează în art. 1 al deciziei. Nu este necesar emiterea unei decizii de preaviz și apoi emiterea unei decizii de încetare a contractului de muncă, ci perfect legal și conform practicii unanime, s-a procedat la emiterea deciziei de concediere la o anumită dată, cu menționarea expresă a datei încetării efective a contractului de muncă după expirarea termenului de preaviz.
Din actele pe care le depune alăturat rezultă iară putință de tăgadă că locul de muncă al reclamantei a fost efectiv desființat. Societatea a înlăturat din organigrama sa postul de biochimist, limitându-se ulterior la posturi de chimist și biolog care mai existau în organizarea societății.
Față de specificul obiectului activității societății, organigrama societății și structura personalului este înregistrată în permanență la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a obține avizele necesare pentru desfășurarea activității (laborator analize medicale). Depune alăturat structura personalului societății atât înainte cât și după momentul concedierii reclamantei, dar și cea actuală - pentru a dovedi fără vreo urmă de îndoială faptul că de la momentul concedierii reclamantei, a desființat postul de biochimist, care nu există nici în prezent în structura de personal a societății. In acest fel dovedim caracterul efectiv al desființării postului.
După desființarea postului reclamantei, departamentul de biochimie imunologie a rămas cu doar două posturi, de chimist și de biolog, optându-se pentru această soluție datorită faptului că s-a observat că departamentul a funcționat fără probleme în această formulă pe durata concediului fără plată solicitat de reclamantă. Dimpotrivă, la departamentul de hematologie -microbiologic s-a constatat un volum mai mare de muncă și necesitatea unui post de biolog, nu de chimist/ biochimist. Astfel, angajarea ulterioară de către societate a unui biolog, pe un alt departament decât cel în care a lucrat reclamanta (cel de hematologie și microbiologic- parazitologie), cu alte sarcini de serviciu, nu se poate imputa societății, care a răspuns astfel nevoilor sale în ceea ce privește organizarea și managementul resurselor umane. Cele două departamente au activitate complet diferită, departamentul de Hematologie - Microbiologic ocupându-se exclusiv de analize de sânge și analize de bacteriologic și coproparazitologie, folosind aparatură specifică - în timp de departamentul de Biochimie și imunologie, în care a activat reclamanta, se ocupă cu analize din ser, după separarea acestuia de sânge (ex. glicemie, TGP, TGO, uree, colesterol, markeri endocrini etc).
De asemenea, conform fișei postului fiecărei funcții, de biolog și biochimist, acestea sunt evident diferite, în sensul că biochimistul se ocupă exclusiv de analize de biochimie și imunologie, în timp de biologul are o arie mai largă de atribuții, putând să se adapteze cu activitatea ambelor departamente. În acest context și pentru motivul că celălalt salariat din departamentul de chimie imunologie îndeplinea și funcția de șef de laborator, s-a optat pentru desființarea postului de biochimist și păstrarea doar a postului de biolog - de care societatea avea mai multă nevoie pentru a funcționa eficient.
Concluzionând apreciază că decizia de concediere nu este afectat de nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie, motiv pentru care solicită respingerea cererii în totalitate.
Prin sentința civilă nr.3492din 19.12.2012 Tribunalul Iași respinge contestația formulată de contestatoarea S. A. E. în contradictoriu cu intimata .>
Obligă contestatoarea să plătească intimatei suma de 3720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform copiei contractului individual de muncă nr._ din 14.06.2007 contestatoarea a fost angajata intimatei .., ocupând postul de Biochimist de laborator.
Prin Decizia nr. 29 din 21.05.2012 (fila 49 dosar) s-a decis reorganizarea societății, motivat de dificultățile economice ale intimatei. În urma aplicării măsurilor de reorganizare și restructurare a societății, s-a dispus desființarea postului de biochimist din cadrul departamentului de chimie-imunologie.
Pe cale de consecință, intimata a emis decizia de concediere nr. 4 din 22.05.2012 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei S. A. E., la data de 19.06.2012, dată la care expiră termenul de preaviz, respectiv 20 de zile lucrătoare, făcându-se și precizarea că nu există posturi vacante corespunzătoare pregătirii profesionale și capacității de muncă a contestatoarei, decizia putând fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la instanța competentă în soluționarea conflictelor de muncă.
Această decizie a fost comunicată contestatoarei la data de 22.05.2012, în acest sens purtând semnătura de primire a acesteia.
Conform dispozițiilor art. 76 din Codul muncii decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concediere, durata previzului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, lista tuturor locurilor de muncă disponibile la nivel de unitate.
Cu privire la excepția nulității deciziei de concediere, instanța apreciază că aceasta este nefondată, în condițiile în care aceasta cuprinde mențiunile impuse de disp. art. 76 din Codul muncii, dreptul de preaviz, prevăzut de lege, fiind acordat contestatoarei, conform chiar mențiunilor din decizia emisă la data de 22.05.2012, încetarea efectivă a contractului de muncă având loc doar la data de 19.06.2012, după expirarea termenului de preaviz de 20 de zile, din calculul duratei cuprinse între data de 22.05.2012 și 19.06.2012,rezultând o durată exactă de 20 de zile lucrătoare.
Referitor la celelalte aspecte de nulitate invocate, respectiv lipsa menționării instanței competente să soluționeze contestația și durata timpului de lucru pe parcursul duratei termenului de preaviz, instanța constată că aceste motiv de nulitate de nu sunt prevăzute de textul legal indicat mai sus, pentru a se da incidență sancțiunii nulității, dreptul la contestare a deciziei de concediere a putut fi valorificat de contestatoare prin promovarea cererii de chemare în judecată de față, iar termenul de preaviz este recunoscut exclusiv in favoarea salariatului care este concediat pentru a i se oferi posibilitatea de a-si gasi un alt loc de munca, contestatoarea fiind titulara acestui drept fără se menționa un program de lucru în acest sens.
Analizând fondul cauzei, instanța apreciază că decizia de concediere este legală pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, astfel încât încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului să nu intervină pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, îngrădindu-se exercițiul dreptului la muncă.
Pentru a se reține cauza reală și serioasă a reorganizării este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea. Prin reorganizarea societății, în baza art.65 Codul muncii, se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului, precum și orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul, care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune.
Potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia sau în statul de funcții. De asemenea, desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Or, în speță, se reține de către instanță că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de reclamantă, respectiv a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa (filele 44-46).
În consecință, având în vedere faptul că intimata a făcut dovada desființării efective a locului de muncă al contestatoarei, instanța constată că decizia de concediere este legală, ceea ce conduce pe cale de consecință și la respingerea ca nefondată a celui de al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S. A. E., considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenta că angajatorul nu i-a acordat termen de preaviz, decizia de concediere producându-și efectele de la data comunicării, respectiv 22.05.2012 astfel cum a înștiințat-o intimata. Preavizul despre care s-a făcut discuție la instanța de fond nu cuprinde corect numărul de zile de care ar fi beneficiat. Mai mult, la data concedierii avea funcție de conducere și ca atare preavizul nu putea fi de 20 de zile.
Mai motivează recurenta că în mod greșit s-a respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere raportat la dispozițiile art.62 din Codul muncii, pe motivul neindicării instanței competente. Motivarea instanței este una lapidară, generică.
În ceea ce privește fondul litigiului recurenta motivează că în cauză nu se poate reține argumentul dificultăților economice ca temei al desființării locului de muncă, în condițiile în care din anul 2007, anul înființării firmei, anul 2011, cel la care se raportează activitatea firmei are cel mai mare profit, respectiv 224 554 lei.
În mod greșit s-a reținut că simplul fapt al desființării locului din organigramă (în lipsa statului de funcții) echivalează cu o desființare efectivă a postului, în condițiile în care la scurt timp a fost angajată o altă persoană pe un post similar celui desființat, cu aceleași atribuții și responsabilități cu cele pe care le-a avut. Susține că avea abilitatea și pregătirea necesară de a lucra în orice departament din cadrul laboratorului. Exista un post vacant, pe care ar fi putut lucra, pe o perioadă determinată, dar care nu i-a fost propus.
Motivează recurenta că nu i-au fost comunicate odată cu decizia o . înscrisuri prezentate la dosar și care nu au fost enunțate în actul de concediere, respectiv decizia nr. 29, din 21.05.2012 si referatul nr 27/18.05.2012. Consideră că sunt înscrisuri constituite special pentru cauză, ulterior emiterii deciziei. Cu privire la referatul cu nr. 27/18.05.2012, arată că acesta prevede ca în perioada 03.01._12, L. E. S., în calitate de locțiitor șef laborator, a coordonat si urmărit desfășurarea activității in cadrul laboratorului de analize medicale, constatând ca în departamentul chimic imunologie exista în plus un post de biochimist, situație nereală câtă vreme ea ocupa în acea perioadă funcția de locțiitor sef de laborator, numita în urma controlului Renar din dec.2011, conform Normei din 20.07.2007 (aspect recunoscut de intimata in interogatoriu, la punctul 7).
Motivează recurenta că desființarea locului de munca nu a avut o cauză reală și serioasă,în sensul art.65 din Codul muncii, ci a fost fictivă. Detaliază condițiile ce trebuie respectate de angajator la concediere din perspectiva dispozițiilor art.65 din Codul muncii.
Intimata .., formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței civile nr. 3492/19.12.2012 a Tribunalului Iași ca fiind legală si temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac.
Cu privire la excepția lipsei din decizie a mențiunii instanței competente să verifice legalitatea deciziei susține că, aceasta este obligatorie sub sancțiunea nulității doar în două cazuri: în cel prevăzut de art. 62 alin. 3 Codul Muncii (text citat de recurentă în
motivele de recurs) - care însă se referă exclusiv la cazurile de
concediere pentru motive care țin de persoana salariatului, textul
indicat fiind cuprins în secțiunea specială, a III a din capitolul V Codul
Muncii, secțiune care reglementează doar acest fel de concediere, precum și
în cel prevăzut de art. 252 alin. 2 lit. f) Codul Muncii - care se referă exclusiv la cazurile privind decizia de sancționare disciplinară a salariatului. Așa cum corect a reținut Tribunalul, nici unul din aceste cazuri nu are aplicabilitate în cauză.
Decizia de concediere a reclamantei are ca temei legal și de fapt desființarea postului ocupat de reclamantă în cadrul societății și are motive de ordin economic și financiar, care nu țin de persoana salariatului și care sunt cuprinse în Secțiunea a IV a din capitolul V, Codul Muncii.
Intimata susține că în privința deciziei de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, mențiunile obligatorii dintr-o asemenea decizie nu sunt nici cele din art. 62, nici cele din art. 252 Codul Muncii, ci cele prevăzute expres în art. 76 Codul Muncii, printre care nu se regăsește sub sancțiunea nulității menționarea instanței la care decizia poate fi contestată.
Mai mult, Tribunalul a apreciat că excepția este nefondată și raportat la textul expres al deciziei, în care, la pct. 6, se menționează că salariatul se poate adresa cu contestație la "instanța competentă cu soluționarea litigiilor de muncă". Această mențiune este suficientă pentru a acoperi cerința indicării instanței la care salariatul poate să se adreseze, trimiterea este exactă, clară, la Tribunalul Muncii, instanță specializată, reclamanta s-a adresat în termen legal acestei instanței, art. 6 al deciziei este suficient pentru a acoperi cerința menționării instanței în decizia de concediere. ( dacă ați constata că o asemenea dispoziție este strict necesară în pofida dispozițiilor art 76 Codul Muncii și prin aplicarea extinsă a dispozițiilor care reglementează forma deciziei de concediere pentru motive ce țin de persoana salariatului).
Cu privire la lipsa termenului
de preaviz și pentru lipsa stabilirii unui program de lucru pentru recurentă
în interiorul acestui termen de preaviz, intimata susține că acest motiv de recurs este flagrant nefondat și în mod corect a fost soluționată această chestiune de Tribunalul Iași. Astfel, conform chiar textului deciziei de concediere, aceasta nu produce efecte decât la expirarea termenului de preaviz, fiind clar menționată în text data de 19.06.2012, data când încetează contractul individual de muncă.
Dreptul de preaviz, prevăzut de lege, a fost acordat deci salariatei; decizia a fost emisă la data de 22.05.2012, dar încetarea efectivă a contractului de muncă al reclamantei a avut loc doar la data de 19.06.2012, așa cum expres se menționează în art. 1 al deciziei. Nu este necesar emiterea unei decizii de preaviz și apoi emiterea unei decizii de încetare a contractului de muncă, ci perfect legal și conform practicii unanime, s-a procedat la emiterea deciziei de concediere la o anumită dată, cu menționarea expresă a datei încetării efective a contractului de muncă după expirarea termenului de preaviz.
Cât timp termenul de preaviz a fost acordat, cât timp contractului nu a încetat decât după 20 de zile lucrătoare de la data emiterii deciziei, toate drepturile salariate fiind achitate până la acel moment, nu se poate susține cu succes faptul că s-a încălcat dreptul la preaviz. Preavizul este corect calculat, pe zile lucrătoare, așa cum a reținut și Tribunalul Iași în sentința atacată.
De asemenea, nu are relevanță dacă și în ce program anume a prestat munca salariatul pe perioada de preaviz, pentru că acest preaviz este în beneficiul său, iar dacă angajatorul a înțeles să-1 elibereze cu totul sau parțial de obligațiile rezultând din contractul de muncă pe această perioadă, aceasta nu are ca efecte vreo nulitate a deciziei, fiind evident că este în avantajul angajatului, căruia i s-au plătit toate drepturile salariale pe această perioadă, să nu presteze și munca conform contractului și să aibă timpul necesar pentru a-și găsi eventual un alt loc de muncă.
În privința fondului cauzei, intimata susține că afirmațiile recurentei sunt nedovedite și sunt infirmate de actele depuse la dosarul cauzei care au fost analizate de Tribunalul și au fost apreciate corect, mai ales ținând cont de principul că angajatorul poate (și chiar trebuie) să urmărească eficientizarea propriei activități, să utilizeze resursele umane și financiare maxim, fiind atributul său exclusiv decizia asupra modalității de organizare a activității. Prin reorganizarea activității conform art. 65 din Codul Munciise înțelege orice modificare a structurii interne a angajatorului și orice măsură de ordin organizatoric pentru creșterea performanței și pentru urmărirea obținerii de profit (acesta fiind scopul orcărei activități economice). Tribunalul recunoaște în mod legal și logic angajatorului libertatea de a-și gestiona politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune.
Intimata arată că desființarea postului a fost una efectivă, fiind suprimat din structura angajatorului, acest post nemairegăsindu-se în organigrama unității. Din organigramele depuse la dosar, cea anterioară și cea ulterioară desființării postului rezultă fără îndoială că postul ocupat de reclamanta recurentă, cel de biochimist, a fost efectiv suprimat, societatea limitându-se ulterior la posturi de chimist și biolog care mai existau în organizarea societății.
Față de specificul obiectului activității societății, organigrama societății și structura personalului este înregistrată în permanență la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a obține avizele necesare pentru desfășurarea activității (laborator analize medicale). Am depus la dosarul de fond structura personalului societății atât înainte cât și după momentul concedierii reclamantei, dar și cea actuală - pentru a dovedi fără vreo urmă de îndoială faptul că de la momentul concedierii reclamantei, am desființat postul de biochimist care nu există nici în prezent în structura de personal a societății. în acest fel dovedim caracterul efectiv al desființării postului, întreaga structură fiind înregistrată astfel și la CASS Iași.
Nu este real că societatea ar fi angajat o altă persoană pe postul ocupat de reclamantă, acest post nu există nici acum în organigrama societății, care funcționează fără biochimist si în prezent.
După desființarea postului reclamantei, departamentul de biochimie imunologie a rămas cu doar două posturi, de chimist și de biolog, optându-se pentru această soluție datorită faptului că s-a observat că departamentul a funcționat fără probleme în această formulă pe durata concediului fără plată solicitat de reclamantă. Dimpotrivă, la departamentul de hematologie -microbiologic s-a constatat un volum mai mare de muncă si necesitatea unui post de biolog, nu de chimist/ biochimist. Astfel, angajarea ulterioară de către societate a unui biolog, pe un alt departament decât cel în care a lucrat reclamanta recurentă (cel de hematologie și microbiologic- parazitologie), cu alte sarcini de serviciu, nu se poate imputa societății, care a răspuns astfel nevoilor sale în ceea ce privește organizarea și managementul resurselor umane.
Susține intimata că cele două departamente au activitate complet diferită, departamentul de Hematologie - Microbiologie ocupându-se exclusiv de analize de sânge și analize de bacteriologic și coproparazitologie, folosind aparatură specifică - în timp de departamentul de Biochimie și Imunologie, în care a activat cu randament reclamanta recurentă, se ocupă cu analize din ser, după separarea acestuia de sânge (ex. glicemie, TGP, TGO, uree, colesterol, markeri endocrini etc). De asemenea, conform fișei postului fiecărei funcții, de biolog și biochimist, acestea sunt evident diferite, în sensul că biochimistul se ocupă exclusiv de analize de biochimie și imunologie, în timp de biologul are o arie mai largă de atribuții, putând să se adapteze cu activitatea ambelor departamente.
In acest context și pentru motivul că celălalt salariat din departamentul de chimie imunologie îndeplinea și funcția de șef de laborator, s-a optat pentru desființarea postului de biochimist și păstrarea doar a postului de biolog - de care societatea avea mai multă nevoie pentru a funcționa eficient.
Toate aceste aspecte care țin de organizarea internă a laboratorului, de distincția clară a celor două departamente, de activitățile lor separate și de sine stătătoare au fost relevate și de reclamanta recurentă care, prin răspunsurile la interogator, a confirmat toate susținerile din întâmpinarea depusă la fond și din prezenta întâmpinare. Astfel reclamanta a precizat în răspunsurile la întrebările nr. 5-10, că nu a desfășurat niciodată activități specifice departamentului de hematologie, microbiologie; că își desfășura activitatea exclusiv în departamentul de biochimie imunologie; că atribuțiile din fișa postului semnată de dumneaei se refereau exclusiv la activități din departamentul în care era angajată (biochimie imunologie); că în celălalt departament al laboratorului nu exista și nu există nici acum un post de biochimist (deci similar cu cel ocupat de ea); că cele două departamente au activitate de sine stătătoare și diferită.
Coroborând aceste precizări ale reclamantei cu organigrama societății înainte și după concedierea recurentei și cu cea actuală, din care rezultă fără putință de tăgadă că nu s-a înființat nici un post similar cu cel al reclamantei, departamentul de biochimie funcționând și acum fără doar cu un post de biolog și un post de chimist, vă rugăm să rețineți că s-a dovedit caracterul efectiv al desființării postului recurentei, așa cum corect a apreciat Tribunalul Iași.
Intimata mai susține că și în privința cauzei reale și serioase a reorganizării. Tribunalul Iași a apreciat corect, pe baza tuturor probelor cauzei, că această condiție este îndeplinită. Susține că a dovedit la fond faptul că desființarea postului nu a fost urmare a unui moft și nu a fost vorba de o reacție la adresa persoanei reclamantei, cum pretinde nejustificat aceasta, ci s-a datorat unor considerente de ordin economic și financiar evidențiate în documente contabile, în referate ale compartimentului de contabilitate, în analize ale conducerii societății. A depus la dosarul cauzei analiza anterioară reorganizării, referatul din data de 7.05.2012 al directorului economic, referatul din 18.05.2012 al locțiitorului șefului de laborator, privind activitatea departamentelor și necesarul de personal din fiecare dintre ele, decizia de desființare a postului din 21.05.2012. Aceste acte interne ale societății nu trebuiau aduse la cunoștința reclamantei recurente, cum greșit susține aceasta, ci sunt actele care au stat la baza deciziei și au fost depuse la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatei și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Contestatoarea S. A. E. a fost salariata intimatei . pe postul de biochimist de laborator, conform contractului individual de muncă nr._ din 14.06.2007. Prin Decizia nr. 29 din 21.05.2012 s-a decis reorganizarea societății, motivat de dificultățile economice ale intimatei. În urma aplicării măsurilor de reorganizare și restructurare a societății, s-a dispus desființarea postului de biochimist din cadrul departamentului de chimie-imunologie, pe temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii. S-a reținut prin această decizie faptul că motivul concedierii îl reprezintă reorganizarea activității, precum și faptul că la departamentul de chimie imunologie nu se justifică numărul de posturi, raportat la volumul de muncă și desființarea locului de muncă, precum și faptul că începând cu data de 22.05.2012 se acordă un preaviz de 20 zile lucrătoare.
Prin decizia nr.4 din 22.05.2012 s-a dispus concedierea contestatoarei.
Potrivit disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În principal, Curtea evidențiază, referitor la critica privind nesocotirea termenului de preaviz, dispozițiile art. 75 alin. 1 Codul muncii, conform cărora persoanele concediate în temeiul art. 65 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 zile lucrătoare. În cazul recurentei termenul de preaviz acordat de angajator a fost cel stabilit de Codul muncii de 20 de zile și nu de 15 zile cum a fost determinat prin contractul individual de muncă.
Împrejurarea că a ocupat funcție de conducere și în aceste circumstanțe ar fi beneficiat de un termen de preaviz mai mare nu a fost probat în cauză. Dar și într-o atare situație, decizia de concediere nu ar fi fost afectată de nulitate. Aceasta întrucât, regimul juridic al nulității concedierii prezintă anumite caracteristici determinate de trăsăturile specifice ale raporturilor de muncă și de necesitatea protecției salariatului. Cazurile de nulitate ale deciziei de concediere pot fi de fond, de formă ori procedurale, în această din urmă categorie incluzându-se și durata preavizului, prevăzută ca mențiune obligatorie de dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. b Codul muncii.
În speță, Curtea a constatat că intimata a menționat în decizia de înștiințare prealabilă concedierii, dreptul salariatei la un preaviz cu o durată de 20 zile lucrătoare, în conformitate cu norma minimală cuprinsă în art. 75 alin. 1 din Codul muncii, și a acordat în mod efectiv acest beneficiu legal.
Prin urmare, contestatoarea - recurentă a beneficiat de un drept concret și efectiv de preaviz, fiind respectată întocmai de către angajator obligația corelativă privind acordarea preavizului – condiție de procedură reglementată sub pedeapsă de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 1 lit. b coroborat cu art. 76 și 77 Codul muncii.
D. neacordarea preavizului ori lipsa mențiunii duratei preavizului pot atrage nulitatea absolută a concedierii, potrivit dispozițiilor sus-menționate.
Neacordarea duratei mai mari a preavizului corespunzătoare funcției de conducere invocată de recurentă nu atrage nulitatea absolută a concedierii, ci, eventual, poate atrage nulitatea relativă a dispoziției de concediere în condițiile în care, prin aceasta, s-ar pricinui părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.
Or, în speță, raportat la scopul acordării dreptului de preaviz, nu s-a dovedit vătămarea.
În ceea ce privește critica adusă sentinței sub aspectul modului de soluționare a excepției nulității deciziei pentru neindicarea expresă a instanței competente, Curtea reține că și aceasta este nefondată. Textul articolului 76 din Codul muncii nu impune sub sancțiunea nulității o asemenea mențiune.
În ceea ce privește fondul litigios, Curtea reține că măsura concedierii dispusă de intimata . nu respectă cerințele dispozițiilor art.65 alin.2 din Codul muncii, în sensul în care „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”
Cauza nu este apreciată de Curtea ca fiind reală și serioasă. Aceasta întrucât, motivele care au determinat concedierea (desființarea postului de biochimist și înființarea postului de biolog în contextul reducerii activității la un compartiment și creșterea activității la un alt compartiment) nu sunt proporționale cu importanța măsurii adoptate, în condițiile în care interesul legitim al angajatorului pentru înlăturarea postului de biochimist nu este evidențiat față de împrejurările concrete ale situației în discuție și cu precădere față de situația profesională a salariatei și necesitățile societății.
Organigrama din luna mai și iunie 2012 și referatul nr.27/18.05.2012 ( filele 44,45,47 dosar de fond) dezvăluie faptul că angajatorul avea în structura funcțională în luna mai 2012 la compartimentele biochimie și imunologie câte 1 post de biochimist și câte un post de biolog, iar la compartimentele de hematologie și microbiologie – parazitologie câte 2 posturi de biolog. În luna iunie 2012 la compartimentele biochimie și imunologie sunt înlăturate posturile de biochimist, însă la compartimentele de hematologie și microbiologie – parazitologie apar menționate în plus câte un post de biolog.
Trebuie notat faptul că la dosar nu a fost depus statul de funcții pentru a se determina, în concret care sunt posturile și funcțiile înscrise înainte și după concediere în structura unității. Aceasta se impunea deoarece, organigrama înseamnă redarea schematică (grafică) a organizării, subordonării și legăturilor dintre compartimentele din cadrul societății, pe când statul de funcții este acel document în care sunt înscrise, în concret, toate posturile și funcțiile din cadrul unității, și salariații ce ocupă aceste funcții.
Rezultă cu evidență astfel că în momentul înlăturării din structura societății a postului de biochimist a fost înființat simultan postul de biolog.
Curtea observă că cele două posturi sunt similare, postul de biolog cuprinzând și atribuții suplimentare celui de biochimist,cu alte cuvinte, include în conținutul său și acest din urmă post, aspecte care rezultă din fișele de post prezentate pentru comparare la dosar ( filele 39-40 și 58-59 dosar de fond) precum și din definițiile prezentate în dex pentru cele două ramuri științifice.
Ceea ce este, însă esențial în determinarea cauzei reale și serioase care a impus concedierea recurentei este dacă aceasta avea pregătirea teoretică și practică profesională, necesară pentru preluarea unor atribuții suplimentare.
Probele cauzei (diploma de doctor în bilogie – fila 13, diploma de master în genetică moleculară, certificatul de membru al OBBCSSR din 12.09.2012) relevă faptul că, ca și formare profesională avea calificarea pentru a efectua analize de hematologie și microbiologie – parazitologie.
Prin urmare, în contextul în care cele două posturi (cel desființat de biochimist și cel nou înființat de biolog) sunt corespondente/ înrudite iar recurenta avea pregătirea profesională pentru oricare dintre acestea, Curtea constată că măsura dispusă nu a avut o cauză reală și serioasă, ceea ce atrage nelegalitatea ei din perspectiva dispozițiilor art.65 (2) din Codul muncii.
În aceste circumstanțe, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ vaadmite recursul și va modifica în tot sentința, în sensul că va anula decizia de concediere nr.4/22.05.2012 și va obliga pârâta să-i plătească contestatoarei o despăgubire în temeiul dispozițiilor art.80 din Codul muncii.
Curtea relevă că recurentei nu i se pot acorda daune morale recurentei, atâta vreme cât acesta nu a produs un minim de dovezi si indicii în legatura cu existenta prejudiciului moral si întinderea acestuia, motiv pentru care va fi respinsă cererea. In acest context, admiterea actiunii, anularea concedierii si plata despăgubirilor banesti de care a fost lipsită reprezintă o suficientă si justa reparatie a prejudiciului suferit de acesta, în condițiile art.253 din Codul muncii.
Văzând și dispozițiile art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea S. A. E. împotriva sentinței civile nr. 3492/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite contestația formulată S. A. E. în contradictoriu cu pârâta . Iași.
Anulează decizia de concediere nr.4/22.05.2012 și obligă pârâta să-i plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data de 22.05.2012 și până la reintegrarea efectivă.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Obligă intimata . să plătească recurentei suma de 7000 lei cheltuieli de judecată (fond și recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.04.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P. D.
2 ex./23.05.2013
Tribunal Iași – C. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1017/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
