Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 15-03-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 13926/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 457/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. C. S.
Judecător D. P.
Grefier E. G.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către C. M. F. împotriva sentinței civile nr. 3161 din 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimată fiind U. T. ""Gh. A."" Iași, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. T. M. pentru intimată, lipsă recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen.
Consilier jr. T. M., pentru intimată, precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în recurs.
Consilier jr. T. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, contractul de muncă al contestatoarei a încetat la solicitarea acesteia.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 08.11.2011, contestatoarea C. M. F. a chemat în judecată intimata U. T. „Gh. A.” Iași, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Deciziei nr. 2090 din 20.10.2011, emisă de către intimată, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă ca urmare a acordului părților. De asemenea a solicitat reintegrarea pe funcția avută anterior și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cât și la plata celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată. Totodată a solicitat obligarea intimatei la plata de daune morale în sumă de 30.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatoarea a precizat că, urmare a stării tensionate și a presiunilor psihice și morale la care a fost supusă de directorul Direcției Servicii Studențești, la data de 12.10.2011 a depus cerere de demisie din funcție, prin care a notificat conducerea universității că la data de 27.10.2011, cu respectarea preavizului de 15 zile va părăsi locul de muncă. La data de 24.10.2011, anterior comunicării deciziei contestate, a depus cerere de retractare a demisiei, prin care preciza că își va relua activitatea după terminarea preavizului.
Mai precizează contestatoarea că, deși această cerere a fost înregistrată sub nr._ din 24.10.2011, în data de 25.10.2011 i-a fost comunicată Decizia nr. 2090 din 20.10.2011 precum și Decizia 2092 din 21.10.2011, prin care i se comunica faptul că în perioada 24.10-26.10.2011 va avea loc predarea documentelor ce au făcut obiectul său de activitate.
Contestatoarea critică faptul că din cele două decizii rezultă că își desfășura activitatea atât în cadrul Direcției Financiar – Contabile, cât și în cadrul Direcției Servicii Studențești.
Consideră contestatoarea că Decizia nr. 2090/20.10.2010 este nelegală și netemeinică având în vedere următoarele:
Potrivit art. 79, alin. 1 și 7 din Codul muncii, demisia este un act unilateral de voință, producându-și efecte independent de voința angajatorului, iar termenul de preaviz este stipulat de legiuitor, în favoarea angajatorului, acesta putând renunța la beneficiul lui. În acest context, emiterea de către angajator a deciziei de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 55, lit. b) Codul muncii, este total nelegală și netemeinică, din moment ce a cerut încetarea contractului prin demisie, la data expirării termenului de preaviz de 15 zile, încălcându-se în acest fel prevederile articolelor anterior menționate.
Deși prin Decizia nr. 2092 din 21.10.2011 se deduce că angajatorul și-a dat acordul cu privire la demisie, nu rezultă însă că acesta a renunțat total ori parțial la termenul de preaviz, astfel că Decizia nr. 2092 din 21.10.2011 este nelegală și netemeinică, întrucât, când s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nu era împlinit termenul de preaviz.
În dovedirea contestației sale, contestatoarea a solicitat proba cu acte, interogatoriu și martori și a anexat Decizia nr. 2090 din 20.10.2011, Decizia nr. 2092 din 21.10.2011, cererea de demisie, cererea privind retractarea demisiei, procesele verbale nr._ din 27.10.2011 și nr._ din 28.10.2010.
Legal citată, intimata U. T. „Gh. A.” Iași a depus întâmpinare, prin serviciul registratură, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a menționat că începând cu data de 01.11.1996, urmare a încheierii contractului individual de muncă nr. 7009, contestatoarea și-a desfășurat activitatea pe postul de administrator financiar, gradul III. Prin cererea înregistrată sub nr. 17.954/12.10.2010, contestatoarea a solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 27.10.2011, cerere ce a fost aprobată de către conducerea universității, ulterior fiind emisă Decizia nr. 2090 din 20.10.2011. Această decizie a fost rectificată prin Decizia nr. 623/2012, emisă de rectorul universității, în sensul indicării locului de muncă al contestatoarei și anume, Biroul Financiar - contabil din cadrul Direcției Servicii Studențești. Ca urmare a acestei rectificări, intimata consideră că nu există motiv de nelegalitate a deciziei contestate și nici cadru juridic de natură să atragă o eventuală nulitate a acesteia.
Totodată, intimata arată că nici susținerile contestatoarei privind nerespectarea termenului de preaviz de 15 zile nu sunt întemeiate, în condițiile în care însăși angajata a solicitat încetarea contractului său de muncă începând cu data de 27.10.2011.
Faptul că după data de 27.10. 2011, contestatoarea s-a prezentat la locul de muncă pentru predarea documentației conform Deciziei nr. 2092/21.10.2011, nu constituie motiv de cenzurare a deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât, așa cum rezultă din această decizie, perioada pentru desfășurarea acestei activități a fost anterioară datei de 27.10.2011.
În susținerea apărărilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: contractul individual de muncă al contestatoarei, actul adițional din 19.01.2005, fișa postului, Decizia rectorului nr. 623/2012, Decizia rectorului nr. 2092/2011, procesele - verbale nr._/2011 și nr._/2011.
La termenul din 20.06.2012, prin serviciul registratură, intimata a depus precizări, prin care a arătat că decizia nr. 2090/2011 a fost operată în programul REVISAL la data de 20.10.2011 și, ca urmare a acestui fapt, la data de 24.10.2011, când contestatoarea a înțeles să revină asuprea cererii de demisie, încetarea raporturilor de muncă era deja operată și comunicată Inspectoratului de Muncă Iași. Totodată au fost depuse cererea de demisie înregistrată sub nr._ din 12.10.2011 și cererea nr._/24.10.2011, de revenire asupra cererii de demisie.
În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, prin audierea martorei M. A., propusă de către contestatoare.
Prin sentinta civila nr. 3161/28.11.2012,Tribunalul Iasi a respins contestația formulată de contestatoarea C. M. F., în contradictoriu cu intimata U. T. G. A. din Iași
Pentru a se pronunța astfel, analizând actele și probele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea C. M. F. a fost angajata intimatei U. T. „Gh. A.” Iași în baza contractului individual de muncă nr. 7009 din 01.11.1996, încheiat pe perioadă nedeterminată, ocupând postul de economist, iar ulterior, postul de administrator financiar gradul III, potrivit actului adițional intervenit între părți la data de 19.01.2005.
Prin cererea înregistrată sub nr._/12.10.2011, contestatoarea a solicitat din proprie inițiativă încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 27.10.2011, cerere ce a fost aprobată de către conducerea universității. Ca urmare, a fost emisă Decizia nr. 2090 din 20.10.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă în temeiul art. 55 lit. b) din C. muncii. Întrucât prin această decizie a fost menționat greșit locul de muncă al contestatoarei, respectiv Direcția Financiar – contabilă, conducerea universității a emis Decizia nr. 623/22.03.2012, prin care a rectificat această greșeală materială, precizându-se ca loc de muncă al contestatoarei Biroul Financiar - Contabil din cadrul Direcției Servicii Studențești.
Potrivit disp. art. 81, alin. 1 Codul muncii, demisia este actul unilateral de voință al salariatului, care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. De asemenea, potrivit disp. art. 81, alin. 7, Codul muncii, contractul individual încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale sau parțiale de către angajator la termenul respectiv.
În speță, contestatoarea și-a exprimat voința unilaterală de încetare a raporturilor de muncă, începând cu data de 27.10.2011, cu respectarea termenului legal de preaviz, prin cererea înregistrată sub nr._/12.10.2011.
Faptul că, înaintea împlinirii termenului de preaviz, unitatea angajatoare a emis Decizia nr. 2090 din 20.10.2011 de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei, se înscrie în prevederile disp. art. 81, alin. 7, Codul muncii, în sensul că a înțeles să renunțe parțial la termenul de preaviz care in aceasta situatie este prevăzut in favoarea angajatorului și și-a exprimat in acest mod acordul pentru încetarea raporturilor de munca.
Instanța a constatat că, deși intimata a emis decizia contestată în temeiul disp. art. 55, lit. b) C. muncii, nu constituie un motiv de nelegalitate, având în vedere că prin această decizie și-a exprimat voința tot în sensul încetării raporturilor de muncă, achiesând astfel voinței contestatoarei.
Renunțarea ulterioară a contestatoarei la cererea de demisie nu este de natura să producă efecte juridice atât timp cat angajatorul si-a dat acordul in ceea ce privește încetarea raporturilor de munca si acestea au încetat ca urmare a acordului ambelor părți.
Instanța a reținut că este neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata daunelor morale în sumă de 30.000 lei, în speță nefiind făcută dovada prejudiciului moral suferit.
Astfel, poate fi angajată răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale în cazul în care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publică a angajatului au fost afectate profund în urma unei conduite ilicite sau abuzive, angajatul în cauză trebuind să dovedească în mod neechivoc pe calea unui probatoriu adecvat faptul că valorile sale morale au fost lezate în mod grav. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, sarcina probei aparținând salariatului lezat, respectiv contestatoarei. Or, în speță, instanța a reținut faptul că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral, existența și întinderea vătămării, respectiv nu a probat fapta ilicită săvârșită de către angajator care să fi avut drept consecință producerea unui prejudiciu moral. Inexistența prejudiciului moral rezultă și din declarațiile martorei M. A., care, deși a susținut că între contestatoare și conducerea unității intimate a existat un conflict, nu a precizat că acest conflict i-ar fi produs o vătămare morală, starea conflictuală existând și între contestatoare și restul salariaților.
Față de aceste considerente, instanța a respins contestația formulată de contestatoarea C. M. F. în contradictoriu cu intimata U. T. „Gh. A.” Iași.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. M. F. susținând că prin notificarea demisiei înregistrată sub nr._/12.10.2011,nu a solicitat aprobarea conducerii universității de încetare a contractului individual de muncă, cum s-a reținut în mod greșit.
Se arată că nu a fost respectat termenul de preaviz de 15 zile și că angajatorul nu a renunțat parțial la acesta. Recurenta a cerut încetarea contractului individual de muncă prin demisie, la data expirării termenului de preaviz de 15 zile și nu încetarea contractului individual de muncă ca urmare a acordului părților, la o dată convenită de acestea.
Demisia nu trebuie aprobată de angajator și nu trebuie emisă o decizie privind încetarea contractului individual de muncă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului întrucât raportul de muncă al contestatoarei a încetat la data cerută de către aceasta, respectiv 27.10.2011 în baza art. 55 lit. b din Codul Muncii, iar potrivit art. 81 alin. 7 Codul Muncii, a renunțat parțial la termenul de preaviz și a emis Decizia nr. 2090/20.10.2011.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În baza art. 55 lit. b din Codul Muncii, prin Decizia nr. 2090/20.10.2011, recurentei i-a încetat contractul individual de muncă prin acordul părților începând cu data de 27.10.2011.
La baza acestei decizii a stat cererea contestatoarei cu nr._/12.10.2011 prin care aceasta și-a exprimat voința ca începând cu 27.10.2011, deci după expirarea termenului de preaviz de 15 zile, să înceteze contractul individual de muncă, prin demisie.
În termenul de preaviz a intervenit Decizia nr. 200/20.10.2011 prin care angajatorul a fost de acord cu încetarea raporturilor de muncă de la data de 27.10.2011, achiesând în totalitate la solicitarea recurentei.
Analizând voința părților prin raportare la înscrisurile depuse, Curtea constată că recurenta, la data de 12.10.2011 și-a dat demisia menționând că „va părăsi instituția la data de 27.10.2011”pentru a fi respectat termenul de preaviz.
Pentru a lua act de această demisie, angajatorul a înțeles să emită Decizia nr. 2090/20.10.2011 prin care a fost de acord și cu momentul încetării contractului individual de muncă al recurentei, respectiv odată cu expirarea termenului de preaviz de 15 zile, deci la 27.10.2011.
Chiar dacă salariatul și-a dat emisia, încetarea contractului de muncă se va face prin acordul părților, în cazul în care, anterior expirării termenului de preaviz, angajatorul și salariatul convin încetarea prin acord a contractului individual e muncă, ceea ce s-a întâmplat în fapt.
Faptul că ulterior emiterii deciziei nr. 2090/20.10.2011, în termenul de preaviz, contestatoarea a revenit asupra demisiei, împrejurarea este lipsită de relevanță,aceasta nu mai poate fi revocată decât cu acordul expres sau chiar tacit, dar neechivoc al angajatorului.
Neexistând acordul expres, se poate aprecia că a intervenit acordul tacit al părților pentru revocarea demisiei în cazul în care după expirarea termenului de preaviz salariatul continuă munca și nu este împiedicat de angajator.
Or, în cauză, deși din condica de prezență rezultă că aceasta a semnat până în data de 31.10.2011, din declarația martorei M. A.(fila 67 dosar fond) rezultă că acest lucru s-a produs peste voința angajatorului, martora arătând că „la un moment dat directorul ne-a spus să nu-i mai dăm condica de prezență pentru ca aceasta să semneze, dar contestatoarea va sfida și semna în continuare condica”.
Ca atare, probatoriile relevă că după expirarea termenului de preaviz, angajatorul nu și-a dat acordul în vederea continuării raporturilor de muncă cu recurenta, ca efect al revocării demisiei.
Față de cele ce preced, Curtea constată că decizia contestată este legală potrivit art. 55 lit. b Codul muncii, considerent pentru care se va respinge recursul iar în baza art. 312 Cod procedură civilă se va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea C. M. F. împotriva sentinței civile nr. 3161 din 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 15.03. 2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, D. P. |
Grefier, E. G. |
Red./S.A.C.
Tehnored./S.A.C./G.E.
2 ex./18 04 2013
Tribunal Iași – M. M.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 693/2013. Curtea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1017/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
