Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1874/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1874/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 6208/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1874/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător G. P.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – drepturi bănești, privind recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 2131/10.06.2013 a Tribunalului Iași, intimata fiind S. L. Centrul E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanții intimatei Banaru I. și B. M., lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-a depus întâmpinare ce a fost comunicată, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța procedează la identificarea reprezentanților intimatei Banaru I. și B. M. care se legitimează cu CI după cum urmează: Banaru I. – NT nr._, CNP_ și B. M. – MX nr._, CNP_.
Reprezentanții intimatei depun la dosar împuternicire, concluzii scrise și practică judiciară, învederând instanței că nu au de formulat cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanții intimatei, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._, disjunsă din dosarul nr._ ), S. L. Centru E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași, in numele si pentru reclamantul I. C., a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. C. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata retroactiva a drepturilor salariale neacordate la termenele scadente, actualizate cu rata inflației la data plații efective, reprezentând diferența de salariu rezultata din calcularea drepturilor salariale la salariul minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare al clasei de salarizare avut de fiecare salariat in parte, și salariile efectiv primite, calculate avându-se in vedere salariul minim brut prevăzut in CCM la Nivel de unitate S.C. E. C. S.A., pentru perioada septembrie 2009 - decembrie 2010.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008- 2010, la art. 41 alin. 3, părțile au convenit ca salariul de baza minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ luna, sa fie de 700 lei/ron, adică 4,12 lei/ ora, fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta.
A susținut reclamantul că, potrivit grilelor de salarizare aplicate la nivel de unitate, salariul minim brut a fost stabilit, in perioada 01.03._10, la 570 lei, iar in perioada 01.04.2010 – 31.12.2010, la 600 lei, pârâta neîndeplinindu-și obligațiile asumate în CCM unic la nivel de ramură transporturi, care prevedeau drepturi minimale.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, motivat de faptul ca, pentru anii 2009-2010 si 2010-2011, la nivelul S.C. E. C. S.A. au fost încheiate contracte colective de munca. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2131 din 10.06.2013, Tribunalul Iași „Admite acțiunea formulată de S. L. Centru E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași, cu sediul în R., .. 2 bis, în numele și pentru reclamantul I. C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, .. 38, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 1.09._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.”
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariat la pârâta S.C. E. C. S.A. –Divizia E. Iași în perioada 1.09._10.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, valabil pe anii 2008- 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, cât si prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, va respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta S.C. E. C. S.A.
Examinând anexa nr. 5 privind unitățile la care se aplică contractul colectiv, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, instanța a retinut că unitatea este nominalizată în această anexă la poziția 35, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008 pe anii 2008 – 2010 producând efecte pentru toți salariații paratei.
În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la aplicabilitatea prevederilor contractului la nivel de unitate, s-a reținut că, potrivit disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 ( act normativ în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
Având în vedere dispozițiile art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, precum și prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. În speță, pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada plații drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei.
Astfel, fata de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură din transportul feroviar, este întemeiata cererea reclamantului privind diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010, cu sporurile aplicate acestei diferențe și sumele încasate efectiv de reclamant, pentru perioada 1.09._10.
Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului, va obliga pe pârâta să plătească acestora drepturile salariale actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod proc. civilă, recurenta susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, respectiv că nașterea dreptului pentru pretențiile din 2009 a intervenit la 01 septembrie 2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul Iași la data de 01.10.2012, astfel încât pentru perioada 01.09._12 diferențele de drepturi solicitate sunt prescrise, fiind solicitate peste termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Recurenta invocă și încălcarea art. 268 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003. Acțiunea privește neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, iar de la data de 01 septembrie 2009 până la data înregistrării acțiunii la Tribunalul Iași, respectiv 0l octombrie 2012, termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii, fiind aplicabile prevederile art. 103 Cod procedură civilă. Ca urmare, acțiunea a fost tardiv introdusă.
Consideră recurenta că, în mod greșit, prima instanță a reținut ca admisibilă cererea reclamantului. Pentru anii 2009 și 2010 au fost încheiate, la nivelul societății, Contracte Colective de Muncă înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu numerele 1410/25.03.2009, respectiv 1450/26.03.2010, prelungite prin mai multe acte adiționale, ce produc efecte și sunt aplicabile tuturor salariaților ., inclusiv reclamantului intimat. Ca orice contract, și contractul colectiv de munca presupune autonomia de voință a partenerilor sociali, între care a fost încheiat prin aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților.
Precizează recurenta și că administrația . nu este semnatară a Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010 și, ca atare, în raport de dispozițiile art. 136 alin. l din Legea 62/2011, nu îi este aplicabil. Mai mult, obiectul său de activitate este distribuția energiei electrice, conform clasificării activităților din economia națională, cod CAEN 3513 (ordin 337/2007), nefăcând parte din organizațiile patronale reprezentative din transporturi constituite conform prevederilor Legii 356/10.07.2001 semnatare ale Contractului Colectiv la Nivel de R. Transporturi pe Anii 2008-2010, conform art. 128 a lin. (2) din Legea 62/2011.
În ceea ce privește fondul, recurenta susține că acțiunea reclamantului nu este admisibilă și pentru că acesta solicită înlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate, în vigoare pentru perioada în discuție, cu alte clauze mai favorabile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi (valabil până la data de 31.12.2010), încălcând dispozițiile art. 1270 din Noul Cod Civil.
Înlocuirea este posibilă numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere de constatare a nulității clauzelor respective, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, iar dacă instanța ar califica cererea reclamantului intimat ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale CCM la nivel de ., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct. d din Codul muncii, după expirarea contractelor colective de muncă.
Mai susține recurenta, prin raportare la dispozițiile art. 1, art. 7 alin. (2) din Legea 130/1996, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, art. 11 alin. (1) din Codul muncii și art. 1270 din Codul civil, că executarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este obligatorie pentru părțile semnatare.
Astfel, la S.C. „E. C.” S.A., nu există nici un salariat care să fi avut salariul de încadrare sub nivelul de 600 lei (conform H.G. 1051/2008), care reprezenta salariul minim brut garantat în 2009 și în 2010. Ca atare, S.C. „E. C." S.A. nu a încălcat prevederile art. 164 alin. (2) din Codul muncii, nici un salariat nefiind încadrat cu un salariu mai mic decât cel minim brut garantat pe țară.
Prin CCM la nivel de . sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare, iar clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM pe R. Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienții de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.
Contractul Colectiv Muncă al S.C. „E. C.” S.A. a fost depus la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București. În urma verificărilor efectuate, Contractul Colectiv de Muncă a fost aprobat, fiind înregistrat, rezultând astfel că au fost respectate prevederile legale în vigoare, iar dacă negocierea și acceptarea salariului nu era îndeplinită, Ministerul Muncii avea obligația restituirii Contractului Colectiv de Muncă către semnatari, pentru îndeplinirea condițiilor legale.
De altfel, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, care, în cazul în care ar fi constatat că au fost încheiate fără respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 62/2011, potrivit art. 145 din același act normativ, avea obligația să le restituie pentru îndeplinirea condițiilor legale, ceea ce nu s-a întâmplat.
Recurenta susține că instanța de fond a interpretat greșit considerentele pentru care a acordat actualizarea diferențelor de drepturi salariale cu indicele de inflație, arătând că părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate, conform dispozițiilor art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011, aceeași reglementare regăsindu-se și la art. 1, art. 8 din O.G. nr. 9/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 356/2002. În cauză, nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-l diferența de drepturi salariale.
Dobânda legală este reglementată de art. 1088 cod civil cu referire la O.G. 9/2000 și art. 1.535 din Noul Cod civil cu referire la O.G. nr. 13/2011, privind exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate.
În dreptul muncii, plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, altfel, în condițiile art. 166 Codul muncii, ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plată a drepturilor salariate se transformă în daune interese potrivit art. 1.530 Cod Civil.
Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) Codul muncii, republicat, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății.
În consecință, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
S. L. Centru E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași, în numele și pentru membrul de sindicat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției și respingerea recursului, considerând că pârâta nu a respectat prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, sens în care a depus înscrisuri, respectiv adrese ale MMFPS - DMPS a mun. București.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate și aspectelor invocate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă, potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii în vigoare, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
În prezenta cauză, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea recurentei pârâte la plata diferențelor de drepturi salarialeîncepând cu data de 1.09.2009. Deși se întemeiază pe contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, intimatul reclamant solicită drepturi salariale, deci termenul în care poate fi formulată acțiunea nu este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum susține recurenta, ci cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, care are în vedere toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale.
Prin urmare, termenul în care poate fi formulată acțiunea este de 3 ani.
Fiind începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a noului Cod civil, prescripția extinctivă întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, invocată pentru prima oară în recurs, este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011. Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu limita, în timp, momentul până la care partea interesată putea invoca prescripția,așa cum prevede art. 2513 Cod civil.
Cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1.09._10, a fost introdusă de intimat la data de 28.09.2012, așa încât este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 1.09._09.
În ceea ce privește „inadmisibilitatea” acțiunii, se constată că toate aspectele invocate de recurentă vizează temeinicia pretențiilor intimatului.
În acest sens, se reține că, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost avute în vedere de prima instanță, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 35, cum corect a reținut prima instanță, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații acesteia, potrivit art. 123 pct. 1 din contract.
Este adevărat că recurenta nu a semnat Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, însă, art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
Nici obiectul de activitate al recurentei, respectiv distribuția energiei electrice, conform clasificării activităților din economia națională, nu înlătură aplicabilitatea, pentru toți salariații recurentei, a Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, încheiat de reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe.
De asemenea, pentru salariații recurentei, produc efecte și Contractele Colective de Muncă încheiate la nivel de unitate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu numerele 1410/25.03.2009, respectiv 1450/26.03.2010, invocate de recurentă, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010. Nu sunt incidente, pentru această perioadă, art. 1270 din Codul civil ori prevederile Legii nr. 61/2011 menționate de recurentă.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimatul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă, deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior (așa cum este contractul colectiv de muncă la nivel de unitate) puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei.
Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr - un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind stabilirea prin negociere anuală, de către părțile contractante la nivel inferior, a unui anumit salariu de bază minim brut, care nu este mai mic decât salariul de bază minim brut garantat pe țară pentru anii 2009 și 2010. În același sens sunt și adresele MMFPS - DMPS a mun. București, depuse de intimat, prin care se constată nerespectarea, de către recurentă, a salariului minim prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În aceste condiții, și fără a fi necesară sesizarea instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor contractuale de rang inferior, cum pretinde recurenta, intimatul reclamant poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, așa încât acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind actualizarea diferențelor de drepturi salariale cu indicele de inflație. Actualizarea cu rata inflației, ca și dobânda legală, au natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale. Însă, actualizarea cu rata inflației reprezintă o despăgubire compensatorie, acordată pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale, în sensul scăderii, în timp, a puterii de cumpărare a aceleiași sume de bani, în timp ce dobânda legală reprezintă o despăgubire moratorie, acordată pentru a acoperi prejudiciul suferit prin plata cu întârziere a unei sume de bani.
Evident că, în condițiile în care prima instanță nu a obligat la plata dobânzii legale, nu pot fi examinate criticile recurentei privind rata dobânzii legale stabilite de părți numai asupra cuantumului sumei împrumutate, conform dispozițiilor art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011( reglementare care se regăsește și la art. 1, art. 8 din O.G. nr. 9/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 356/2002), nu și în cadrul raporturilor de muncă.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul va fi respinsă, ca prescrisă extinctiv potrivit art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererea reclamantului privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 1.09._09. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta . împotriva sentinței civile nr. 2131/10.06.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge, ca prescrisă, cererea formulată de reclamant pentru perioada 01.09.-27.09.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.11.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, G. P. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat B.C.
2 ex.14.12.2013
Tribunalul Iași - T. P.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 585/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
