Obligaţie de a face. Decizia nr. 15/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 5476/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 15/2013
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător A. E. A.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă având ca obiect obligație de a face acordare grupa I de muncă - privind recursul declarat de recurentul L. S. împotriva sentinței civile nr.1729 din 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind S.C. C. IAȘI S.A. - prin administrator judiciar - Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, S.C. T. S.A. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată și că intimații au formulat întâmpinare,duplicatele fiind comunicate administrativ recurentului; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Constatând cauza în stare de judecată și, văzând că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1729 din 20.06. 2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. „C.E.T.-IAȘI” S.A. și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei S.C. T. S.A., invocata de aceasta.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul L. S. în contradictoriu cu S.C. T. S.A.Bucuresti.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuind în baza art.1169 C.civ să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, iar instanța este obligată să verifice această calitate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. „T.” S.A., prima instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, respingând-o, având în vedere faptul că în perioada indicată în acțiunea introductivă reclamantul a avut calitatea de salariat al acestei pârâte. Astfel, reclamantul a fost angajat la data de 07.02.1983 la Întreprinderea Electrocentrale Iași. Prin H.G. nr. 1199/1990 s-a înființat Regia Autonomă de Electricitate (RENEL), societate care, prin H.G. nr. 365/1998 s-a reorganizat, în urma reorganizării înființându-se Compania Națională de Electricitate (CONEL). Prin H.G. nr. 627/2000, CONEL s-a divizat, înființându-se printre alte societăți și S.C. „T.” S.A.
Din momentul înființării, T. a trecut prin mai multe etape de restructurare, una dintre ele constituind-o transferarea centralelor electrice de termoficare Iași I, Iași II, din patrimoniul T. în patrimoniul domeniului public al municipiului Iași si in administrarea Consiliului Local Iași, prin HG 104/2002.
Administrarea patrimoniului public, în privința centralelor electrice de termoficare s-a realizat începând cu anul 2002 prin ., cu acționar unic C. Local Iași.
În funcție de modificările intervenite în structura juridică a angajatorului, au intervenit și modificări în carnetul de muncă, figurând succesiv, RENEL București, . Electrocentrale Iași, iar de la data de 01.06.2002 figurează ca angajator, prin transfer in interesul serviciului, S.C. C. S.A.
Prin urmare, pentru perioada în discuție pârâta . avut calitatea de angajator al intimatei și ca atare are calitate procesuală pasivă în cauză.
In schimb, . luat ființă ca persoană juridică ulterior perioadei în discuție, iar reclamantul nu a invocat prin actul de sesizare al instanței calitatea acesteia de deținător al arhivelor . Electrocentrale Iași printr-o eventuală a preluare a documentelor ce se impunea a fi făcută în baza HG 104/2002.
Este nedovedit în cauză daca prin protocolul de care face vorbire art.4 din HG 104/2002, ce trebuia încheiat in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a actului normativ, . preluat in mod efectiv arhivele de personal de la . a gestionat nemijlocit resursele umane, simplele afirmații in acest sens nefiind in măsura de a forma convingerea instanței.
Ca atare, fata de probatoriul ce s-a administrat, . are calitate procesuala pasivă.
Raportat la cererea de efectuare a mențiunilor în carnetul de muncă și eliberarea unei adeverințe, instanța reține faptul că aceste atribuții nu revin pârâtei S.C.„C. Iași” S.A. întrucât conform actului normativ menționat se transferă doar personalul existent; de asemenea se face vorbire de predare-primire doar în privința obiectivelor prevăzute în anexă. A reținut, astfel, prima instanța faptul că nu se face vorbire de o predare-primire a arhivei existente.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul L. Ș. este salariatul pârâtei S.C. „C. Iași” S.A.. În perioada 07.02.1985 – 01.06.2002, acesta a fost salariatul pârâtei S.C. „T.” S.A. pe postul de inginer principal, șef secție electrică, conform mențiunilor din carnetul de muncă.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat să se constate că activitatea desfășurată în perioada 02.09.1980 – 01.04.2001 se încadrează în grupa I de muncă, precum și obligarea pârâtelor la acordarea grupei I de muncă, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și la eliberarea adeverinței care să ateste activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă.
Potrivit disp. art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar potrivit art. 2, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 50/1990, „încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii”, iar potrivit art. 5 „existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal”.
Potrivit art. 6 din același act normativ, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
De asemenea, în Ordinul nr. 125/1990, care s-a aplicat pentru perioada lucrată după data de 01.01.1990, s-a prevăzut faptul că metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupe de muncă este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990.
În speță, din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar rezultă că în perioada 02.09.1980 – 07.02.1985 a fost angajatul TCH București G. Șantier, Porțile de F. II iar în perioada 07.02.1985 – 01.04.2001, reclamantul a fost angajatul pârâtei S.C. „T.” S.A. pe postul de inginer principal, șef secție electrică. De asemenea, tot din cuprinsul carnetului de muncă rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.09.1995 – 01.04.2001 a fost încadrată în grupa a II – a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, anexa nr. 2, pct. 123.
Potrivit prevederilor pct. 123 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, se încadrează în grupa a II – a de muncă activitățile privind „exploatarea, întreținerea și repararea cazanelor și instalațiilor de alimentare ale acestora cu păcură sau cărbune, cât și ale instalațiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor termice și termoelectrice”.
Având în vedere aceste dispoziții, se reține de către instanță că în mod corect activitatea desfășurată de reclamant în perioadele menționate a fost încadrată în grupa a II – a de muncă.
În ceea ce privește susținerile reclamantului referitoare la faptul că felul muncii și condițiile în care a lucrat s-au încadrat în grupa I de muncă, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, în speță nefiind făcută nici o dovadă în acest sens. În plus, verificând anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990, instanța constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsesc activitățile desfășurate de reclamantă.
În ceea ce privește posibilitatea extinderii condițiilor de muncă și încadrării acestora în grupa I-a de muncă, deși nu se încadrează în unul dintre punctele prevăzute în Ordinul 50/1990, posibilitate ce rezultă din dispozițiile art.3 al.2 din ordin, precum și din nota de fundamentare la H.G.1223/1990 esențial este ca această extindere să aibă la bază analiza condițiilor de muncă. Însă, pentru a se putea aplica această extindere trebuia ca reclamantul să facă dovada faptului că se poate încadra în această grupă de muncă - condițiile grele în care și-a desfășurat activitatea, riscurile la care a fost supusă, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a locului de muncă respectiv, a atribuțiunilor de serviciu, echipamentului din dotare, felul muncii desfășurate, cât și din observarea înscrisurilor privind condițiile grele de muncă și factorii de risc. Or, în prezenta cauză reclamantul a administrat proba cu expertiză, ale cărei concluzii sunt de natură să dea naștere la o rezonabilă îndoială dacă avem în vedere faptul că analiza condițiilor concrete de munca s-a realizat de către expert la mai bine de 10 ani după sfârșitul intervalului de referință reclamat, pe baza unei documentații de producție și a unei descrieri teoretice generale a proceselor de fabricație.
De asemenea, reclamantul nu a făcut nici dovada faptului că colegii săi, aflați în situații identice, au beneficiat de valorificarea perioadei lucrate în aceleași condiții, la aceeași societate, în grupa I de muncă, neputând fi deci reținută discriminarea invocată prin acțiune, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, reținând faptul că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (CEDH, 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea ., 22 octombrie 1996 Stubbings .-Uni, parag.75) .
Cererea urmează a fost respinsă și pentru perioada 02.09.1980 – 07.02.1985 când reclamantul a fost salariatul TCH București G. Șantier Porțile de F. II, un pârât care nici nu a fost citat în cauză și pentru care nu s-a făcut dovada că ar fi fost un antecesor al S.C. T. S.A. București.
În consecință, instanța a constatat că sunt neîntemeiate cererile reclamantei de a se constata că activitatea desfășurată în perioada 02.09.1980 – 01.04.2001 se încadrează în grupa I de muncă și au fost obligați pârâții la acordarea grupei I de muncă.
Reținând ca neîntemeiate aceste capete de cerere, instanța de fond a constatat, pe cale de consecință, că sunt neîntemeiate și cererile privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carentul de muncă și eliberarea unei adeverințe care să ateste activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupa I de muncă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, prima instanță a constatat că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. T. S.A, respingând-o.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul L. S., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că activitatea desfășurată de el nu se încadrează în grupa Ia, instanța omițând a analiza și forma finală a Ordinului 50/1990, din 31.08.2004, în care la art.3 pct.2 se prevede că: „ beneficiază de aceleași drepturi personalul care își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupa Ia de muncă”
Mai susține recurentul că, în situația în care nu s-ar fi putut asimila activitatea sa cu o alta prevăzută în ordin, literatura și practica judiciară au statuat că acest ordin nu are caracter limitativ, principiul de bază al încadrării în grupa superioară de muncă fiind existența condițiilor deosebite și uzura capacității de muncă a persoanelor care lucrează în climat nefavorabil.
Motivează recurentul că a desfășurat activități de exploatare și întreținere a capacităților de producție a societății ai cărei angajați beneficiază de grupa I de muncă, fiind astfel aplicabile disp. art. 3 pct. 2 din Ordinul 50/1990.
Mai arată recurentul că Ordinul 50/1990 a suferit modificări, potrivit cărora a devenit aplicabil și altor categorii de activități și funcții, printre care și cele desfășurate de el, astfel încât nu i se poate restrânge aplicarea doar la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului.
Consideră recurentul că acordarea grupei I de muncă se impune și în virtutea principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituție, Protocolul 12 la Convenția europeană a drepturilor omului, art. 141 din Tratatul CE și jurisprudența CEDO (cauzele B. și D. c. României).
Susține recurentul și că, în perioada pentru care a solicitat acordarea grupei I de muncă, activitatea lui s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei termice către consumatori, efectuând lucrări de exploatare, întreținere, revizie tehnică. Toate aceste lucrări s-au desfășurat în condiții deosebite de muncă, determinate de caracteristicile, volumul și complexitatea instalațiilor de înaltă tensiune, specificul și complexitatea sarcinii de muncă pentru asigurarea funcționării neîntrerupte a sistemului energetic național, lucrul în aer liber cu microclimat nefavorabil și temperaturi extreme, indiferent de anotimp, pentru intervenții la avarii. Lucrul în condiții deosebite a fost recunoscut de către administrație în contractele colective de muncă prin acordarea de sporuri sau zile de concediu de odihnă suplimentare.
De asemenea, susține recurentul că a fost expus la mai multe noxe și factori de risc ce acționează simultan iar efectele lor se cumulează sinergic în afectarea stării de sănătate, respectiv noxa CEM (câmp electromagnetic); microclimat nefavorabil; suprasolicitare fizică prin lucrul la înălțime și manipularea materialelor și a pieselor grele; stres determinat de responsabilitatea ridicată a activității pentru asigurarea siguranței în funcționare a sistemului energetic național suprasolicitare neuropsihică; afecțiuni musculo-scheletice, cardio-vasculare, osteo-articulare etc.
În consecință, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii sale.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.
Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamantul L. S. este nefondat.
Astfel, reclamantul a fost angajat al . perioada anterioară datei de 01.04.2001, când a intrat in vigoare Legea nr.19/2000, pe postul de inginer pricipal, șef secție electrică.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art. 2 ale Decretului-lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii au emis Ordinul comun nr. 50/05.03.1990, prin care sunt precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.
În anexele nr. 1 și 2 ale Ordinului nr. 50/05.03.1990 astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 100/1990 și Ordinul nr. 125/1990, sunt prevăzute locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Curtea mai are în vedere că, în Nota de fundamentare la H.G. nr.1223/1990, principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă este analiza condițiilor de muncă.
Prin notă se specifică expres că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Pct. 3 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, subingineri, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit pct. 6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), iar încadrarea în grupele I și II de muncă se făcea proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Totodată, Ordinul 125/1990 trimitea la metodologia, prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990, pe baza căreia unitățile efectuau încadrarea în grupele I și II de muncă.
Din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar, rezultă că activitatea desfășurată de reclamant în perioada din cuprinsul carnetului de muncă depus la dosar rezultă că pe perioada 07.02.1985 – 01.04.2001, activitatea desfășurată fiind încadrată în grupa a II – a de muncă, procent 100% conform Ordinului nr. 50/1990, anexa nr. 2, pct. 123.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor sale subiective.
Instanța de control judiciar constată că expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul B. M., a fost înlăturată în mod corect de către prima instanță care a reținut că expertul și-a întemeiat aceste concluzii pe actele anexate lucrării, acte ce sunt insuficiente, care au caracter general și nu prevăd strict funcția și locul unde reclamantul și-a desfășurat activitate.
Mai mult, consideră instanța, este greu de precizat, după mai bine de 10 ani și pe baza unei documentații de producție și a unei descrieri teoretice generale a proceselor de fabricație și prin asimilare, condițiile de muncă, caracteristicile mediului de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea, întreaga lucrare având un caracter general.
Ori, instanța constată că atâta timp cât nu s-a făcut dovada condițiilor concrete în care reclamantul și-a desfășurat activitatea și timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe, acțiunea reclamantului este neîntemeiată. Cei ce au avut activități ce nu se regăsesc printre cele enumerate în anexa 1, pentru a beneficia de grupa I de muncă, trebuie să fi lucrat efectiv și pe durata prevăzută de acest ordin, în aceleași condiții cu cei care lucrau în activitățile și locurile de muncă prevăzute de anexa 1. Mai mult, raportat la concluzia expertului, nu poate fi reținută în cauză încadrarea reclamantului la poz. 123 din anexa 1 ce vizează o cu totul altă categorie de lucrători (căi ferate, siguranța circulației).
Având în vedere aceste dispoziții, s-a reținut de către instanță că în mod corect activitatea desfășurată de reclamant în perioada menționată a fost încadrată în grupa a II – a de muncă, astfel că urmează a se respinge recursul ca neîntemeiat, instanța de control judiciar neputând reține motivele invocate de recurent.
Ca urmare, este irelevant faptul că reclamantul a lucrat în condiții la fel de nefavorabile de microclimat, noxe, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc de accidente și boli profesionale ca și alte persoane pe care Ordinul 50/1990 le încadrează în grupa I de muncă, atât timp cât actele normative de reglementare în domeniu au prevăzut o procedură de nominalizare individuală (și nu colectivă) a salariaților, în funcție de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea (și nu numai în funcție de meseria practicată), procedură în urma căreia reclamantul nu a fost încadrat în grupa I sau a II-a de muncă.
Un loc de muncă sau o activitate se încadrează în grupa I de muncă dacă se regăsește în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990 sau dacă, în condițiile pct. 3 din ordin, salariatul lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexa 1, recurentul-reclamant neregăsindu-se în nici una dintre aceste situații.
Sub un alt aspect, condițiile grele, noxe, suprasolicitare, risc, etc. în care se desfășura activitatea în secția reclamantului au justificat acordarea de sporuri salariale, concediu suplimentar de odihnă, alimentație de protecție, conform CCM.
Decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ, ca și Decizia nr. 87/01.06.1999 a Curții Constituționale, se referă la discriminarea creată prin aplicarea Ordinului 50/1990, respectiv Decretului-Lege 68/1990, doar persoanelor care erau în activitate la data apariției actelor normative, nu și în favoarea celor care au lucrat anterior în aceleași condiții. Tratamentul egal și nediferențiat, la care se face referire privește pe cei care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat, nu pe cei care au activat în condiții de muncă asemănătoare și care ar fi putut justifica încadrarea în grupa I de muncă, dar activitatea desfășurată de ei nu este prevăzută în anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990, așa cum este cazul reclamantei recurentă.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamantul L. S. și va menține sentința atacată ca fiind legală și netemeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul L. S. împotriva sentinței civile nr.1729 din 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 .01. 2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, A. E. A. |
Grefier, M. H. |
Red. A.A.E.
Tehnored. H.M./2 ex- 23.01.2013
Tribunalul Iasi- S. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1862/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 518/2013.... → |
|---|
