Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 518/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 518/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 1639/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 518/2013

Ședința publică de la 03 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. C. M.

Judecător C. B.

Judecător S. P.

Grefier M. H.

Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești privind recursul declarat de recurentul I. V. împotriva sentinței civile nr.3176/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimata fiind I. P. - Întreprindere Individuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. L. pentru recurent, lipsă reprezentantul legal al intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că este al doilea termen de judecată, prin serviciul de registratură apărătorul recurentului a depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă întrucât nu se poate prezenta la acest termen, având o cauză de susținut la Curtea de Apel Cluj.

Verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea formulată de apărătorul recurentului prin care învederează instanței că nu se poate prezenta la acest termen precum și faptul că se solicită judecarea cauzei in lipsă, admiterea recursului conform motivelor formulate in termenul legal, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la nr._, reclamantul I. V. a chemat în judecată pe pârâta I. P. Întreprindere Individuală solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 28.01.2011 – 21.12.2011, la plata obligațiilor către bugetul de stat aferente salariului pentru perioada 28.01._11, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada căsătoriei a înființat împreună cu I. P. o Întreprindere familială cu denumirea de I. Gr. V. Întreprindere Familială, înregistrată la ORC sub nr. F_, cotele de participare fiind de 50 %. În luna ianuarie 2011 această întreprindere familială a fost radiată și mijloacele fixe precum și toată marfa rămasă pe stoc a fost vândută către I. P. Întreprindere Individuală. Această Întreprindere Individuală a fost înființată doar de I. P. (F22/157/28.01.2011) și a desfășurat activitate la punctul de lucru din Iași, ., ., parter, prin preluarea contractului de închiriere de la Întreprinderea familială I. V..

În cadrul Întreprinderii Individuale I. P., a desfășurat activitatea de salariat începând cu data înființării, respectiv 28.01.2011, ocupându-se de aprovizionarea cu marfă a magazinului de la punctul de lucru din Iași, ., ., parter, de recepția mărfurilor, de vânzarea mărfurilor, etc.

Pârâta i-a solicitat să desfășoare activitatea de salariat și i-a promis încheierea contractului de muncă.

Precizează că deși a lucrat în calitate de salariat la I. P. Întreprindere Individuală în perioada 28.01.2011 – 21.12.2011, aceasta nu i-a plătit niciodată drepturile salariale.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 29.10.2012, instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Prin sent.civ.nr.3176/03.12.2012, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulata de reclamantul I. V. in contradictoriu cu pârâta I. P. - Întreprindere Individuală, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, în conformitate cu disp. art. 137 Cod procedură civilă, prima instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat, în raportul juridic de drept substanțial.

Potrivit disp. art. 10 Codul Muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu . Articolul art. 159 alin. 1 Codul muncii prevede că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat la baza contractului individual de muncă.

Prin urmare, calitate procesuală pasivă în cauza având ca obiect plata drepturilor salariale, a contribuțiilor aferente drepturilor salariale are angajatorul cu care reclamantul a încheiat contract individual de muncă.

S-a mai reținut ca la dosar nu s-a depus un contract individual de muncă încheiat cu pârâta I. P. - Întreprindere Individuală.

Cum reclamantul nu a prezentat contractul individual de muncă încheiat cu pârâta pentru perioada 28.01._11, perioada pentru care se solicita drepturi salariale, instanța de fond a apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei si a respins acțiunea formulata de reclamantul I. V. in contradictoriu cu pârâta I. P. - Întreprindere Individuală, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. V., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie si invocând disp.art.304 ind.1 C.proc.civ.

A arătat recurentul ca in mod greșit prima instanța a invocat si a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece, anterior modificării Codului muncii prin Legea 40/2011, art.16 al.2 stabilea ca in lipsa formei scrise a contractului individual de munca, se prezuma încheierea sa pe perioada nedeterminata, partile putând dovedi prevederile contractuale si prestațiile prin orice mijloc de proba.

Mai susține recurentul ca tot in forma veche, Codul muncii ,in art.98 al.3, prezuma încheierea tacita a contractului de munca pe durata nedeterminata in situația in care utilizatorul continua sa beneficieze de munca salariatului temporar dar fara încheierea unui contract individual de munca.

Arata recurentul ca in raport de faptul ca drepturile salariale sunt solicitate cu 28.01.2011, anterior intrării in vigoare a Legii 40/2011, când forma scrisa a contractului nu era obligatorie, in mod greșit prima instanța a făcut o aplicare retroactiva a acestei legi considerând ca parata nu are calitate procesuala pasiva doar pentru ca nu exista forma scrisa a contractului individual de munca, fara a administra probe.

Solicita recurentul admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate si dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constata ca recursul declarat de reclamantul I. V. este fondat.

Astfel,obiectul prezentului litigiul îl constituie, conform cadrului procesual stabilit înaintea primei instanțe, obligarea pârâtei I. P. - Întreprindere Individuală la plata către reclamantul I. V. a drepturilor salariale pentru perioada 28.01._11 precum si a contribuțiilor aferente acestora către bugetul de stat.

În forma anterioara modificării prin Legea 40/2011, lege ce a intrat in vigoare la data de 30.04.2011, Codul muncii prevedea . susține si recurentul, ca in lipsa formei scrise a contractului individual de munca - cazul in speța - se prezuma încheierea sa pe perioada nedeterminata, părțile putând dovedi prevederile contractuale si prestațiile efectuate prin orice mijloc de proba.

Ca atare, nefiind impusa de lege forma scrisa a contractului individual de munca, este fara echivoc faptul ca instanța de fond s-a pronunțat greșit pe excepția lipsei de calitate procesuala pasiva a paratei, aplicând retroactiv Legea 40/2011 si argumentând exclusiv pe faptul ca „la dosar nu s-a depus un contract individual de muncă încheiat cu pârâta I. P. - Întreprindere Individuală.”

Curtea mai constata ca, in raport de faptul ca drepturile salariale sunt solicitate cu data de 28.01.2011, anterior intrării in vigoare a Legii 40/2011, când forma scrisa a contractului nu era obligatorie, excepția lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei I. P. - Întreprindere Individuală nu putea fi soluționata decât dispunându-se unirea sa cu fondul si procedându-se la administrarea de probe suplimentare pentru dovedirea existentei/inexistentei raporturilor de munca, si, in consecința, a îndreptățirii reclamantului la drepturi salariale, avându-se in vedere atât refuzul paratei de a răspunde la interogatoriu cat si conținutul înscrisurilor depuse la filele 19-45 dosar fond.

În consecința, fiind incidente disp.art.312 (5) C.proc.civ., in sensul ca instanța de fond a soluționat greșit cauza fara a intra in cercetarea fondului, in baza art.312 al.2, 3 Cproc.civ., se va admite recursul declarat de reclamantul I. V., se va casa sentința recurata, se va dispune unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei si se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul I. V. împotriva sentinței civile nr.3176/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează.

Unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 3.04. 2013.

Președinte,

N. C. M.

Judecător,

C. B.

Judecător,

S. P.

Grefier,

M. H.

Red / Tehnored. P.S.

2 ex-22.04.2013

Tribunalul Iași - T. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 518/2013. Curtea de Apel IAŞI