Obligaţie de a face. Decizia nr. 1574/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1574/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 6830/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 1574/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – obligație de a face, privind recursul declarat de recurenta SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, împotriva sentinței civile nr. 1401/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind intimat M. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, asistat de reprezentant Mancaș V., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-a depus întâmpinare ce a fost comunicată, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța procedează la identificarea intimatului M. L., care se legitimează cu CI, . nr._.
Intimatul, având cuvântul, învederează instanței că este reprezentant de numitul Mancaș V..
Instanța procedează la legitimarea numitului Mancaș V., care se legitimează cu CI . nr._.
Reprezentantul intimatului depune la dosar legitimația de membru al Colegiului Consilierului Juridici și arată că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatului, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.6830 din 06.07.2012, reclamantul M. L. a chemat în judecată pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A., pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată sa plătească retroactiv pentru anii 2007, 2008 și 2009 salariul suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, plata primei ocazionate de Ziua Feroviarilor si a sărbătorilor de Paste și C. pe anul 2009, echivalente cu nivelul valorii clasei 1 de salarizare actualizata cu rata inflației precum si contravaloarea bonurilor de masa cuvenite pentru fiecare zi lucrata începând cu luna aprilie 2009, conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare în anul 2009, actualizate cu rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că din art. 7 din Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, salariul cuprinde salariul de bază, adausurile și premiile. Potrivit art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 722/24.01.2008 la nivel de ramură transporturi, termenul de salariu reprezintă retribuția muncii depuse de salariat în baza contractului de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adausuri. Mai arată reclamantul că prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate nr._ și prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate nr._, pârâta s-a obligat ca pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, să plătească salariaților un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Tot prin aceleași contracte, pârâta s-a obligat la plata unui ajutor material cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., reprezentând un salariu la nivelul clasei I de salarizare și la premierea salariaților cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare pentru Ziua Ceferiștilor. Părțile contractante au mai convenit ca salariații să beneficieze de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, potrivit procedurilor de acordare și de calcul stabilite prin Legea nr. 142/1998.
Legal citată, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. S-a arătat că din interpretarea coroborata a dispozițiilor art.32 alin.1 și 3 din CCM și anexa 6 la acesta rezultă că salariul suplimentar pentru munca ireproșabila se acorda fața de criteriile menționate în anexa 6 la contract, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007-2008 și 2009 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu. Or, aceasta condiție nu a putut fi îndeplinita fața de prevederile OUG 79/2001 și OUG 79/2008. În ceea ce privește anii 2007 și 2008, având în vedere indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut și indicele productivității muncii, societatea s-a aflat în imposibilitate legala de constituire a fondului necesar plății salariului suplimentar. solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce priveste cererea privind acordarea salariului suplimentar, pârâta a susținut că este o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit. a din O.U.G. nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. l din O.U.G nr. 37/2008. Pentru anul 2009, societății nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli. De asemenea, în proiectul de BVC pe anul 2009, transmis la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, s-a prevăzut, la rubrica aferentă fondului de salarii, o sumă de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, rezultând o depășire de 30.488 mii lei, fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar. Totodată, în execuția BVC în anul 2009 au fost înregistrate depășiri la cheltuielile materiale cu combustibilul și la cheltuielile cu energia electrică de tracțiune față de prevederile din BVC 2009, cheltuieli strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători. Astfel, societatea a înregistrat în anul 2009 o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei. în plus, chiar dacă societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, pentru constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute în anexa nr. 6 la contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2009 și numai dacă ar fi lucrat un an calendaristic, conform prevederilor art. 32 alin. l. Pentru aceste motive, pârâta a solicitat respingerea cererii de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2009.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind acordarea primei ocazionate de „Ziua Feroviarilor” pe anul 2009, precum și acordarea ajutorului material pentru P. și C. aferente anului 2009, pârâta a susținut că această premiere, respectiv ajutor material, deși sunt drepturi patrimoniale, nu sunt drepturi de natură salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă cu un regim juridic distinct. Consideră pârâta că premierea de Ziua Feroviarului nu reprezintă contraprestația unei munci depuse de salariat, ci o recompensă acordată în considerarea calității de ceferist, în timp ce ajutorul material pentru Paști și C. se acordă cu o ocazie prestabilită, în temeiul unei prevederi a contractului colectiv de muncă. Având în vedere că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale ci în obligarea unității angajatoare la respectarea unei clauze din CCM, pârâta precizează că este un conflict de drepturi, care se prescrie în termen de 6 luni. Astfel, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 06.07.2012, rezultă că dreptul material la acțiune privind acordarea premierei anuale pentru Ziua Feroviarului, ajutorului material de Paști și C. pentru anul 2009, este prescris.
În ceea ce privește contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2009 – 2010, acesta a intrat in vigoare la data de 04.06.2009, (data înregistrării la DMSSF), iar conform dispozițiilor art. 69 lit. b acordarea premierii pentru „Ziua Ceferistului” este prevăzută doar pentru anul 2010.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă, pârâta a menționat că potrivit art. 81 din CCM la nivel de unitate, pentru perioada 2009 – 2010, fiecare salariat va primi câte un tichet de masă pe zi, conform prevederilor legale, însă Legea nr. 142/1998, la art. 1, alin. 2 stipulează că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz ale bugetelor locale, pt. unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pt. celelalte categorii de angajatori. Învederează pârâta că pentru anul 2009 nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, însă prin proiectul BVC pe anul 2009, transmis la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu adresa nr. 30/A2/130/198/22.10.2009, s-a evidențiat suma de 7594,81 lei, ce a reprezentat contravaloarea tichetelor de masă doar pt. perioada ianuarie – martie 2009.
La termenul din data de 27.02.2013 reclamantul a renuntat la capetele de cerere referitoare la obligarea paratului la plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 si 2009 motiv pentru care instanta in baza art. 246 c. pr. civ. va lua act de cererea de renuntare. La acelasi termen de judecata instanta a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la plata primei de Paste pentru anul 2009 si la plata premiului acordat pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2009.
La data de 11.03.2013 prin serviciul registratura reclamantul a depus completari la cererea de chemare in judecata si a solicitat obligarea paratei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 si la plata diferentelor salariale dintre salariile calculate in raport de salariul de baza minim brut lunar de 700 lei si cele calculate in raport cu salariul de baza de 570 lei pentru perioada 01.07.2009 si pana la data iesirii la pensie respectiv aprilie 2011. A mai solicitat reclamantul si obligarea paratei la plata drepturilor banesti care se acorda odata cu iesirea la pensie.
Prin sentința civilă nr.1401 din 30.04.2013 Tribunalul Iași în baza art. 246 c. pr. civ. ia act de cererea reclamantului M. L. de renuntare la judecarea capatului de cerere referitor la obligarea paratei S. N. de Transport Feroviar de Calatori „CFR Calatori” SA Bucuresti la plata salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008, 2009.
Admite exceptia autoritatii de lucru judecat in ceea ce priveste capetele de cerere referitoare la obligarea paratei la plata ajutorului material acordat cu ocazia sarbatorii de Paste pentru anul 2009, la plata premiului anual acordat de ,, Ziua Feroviarului” pentru anul 2009 si in consecinta respinge aceste capete de cerere pentru existenta autoritatii de lucru judecat.
Admite exceptia de prescriptie a dreptului la actiune in ceea ce priveste plata ajutorului material de C. aferent anilor 2009 si in consecinta respinge acest capat de cerere ca fiind prescris dreptul la actiune.
Admite in parte actiunea astfel cum a fost completata formulata de reclamantul M. L. domiciliat in Municipiul Iasi, ., . cu parata S. N. de Transport Feroviar de Calatori „CFR Calatori” SA Bucuresti cu sediul in Bucuresti, .. 38, Sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.07._11, actualizata cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective.
Obliga parata sa plateasca reclamantului ajutorul de pensionare prevazut de art. 70 din CCM incheiat la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 actualizat cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective
Respinge cererea reclamantului de obligare a paratei la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 si la plata bonurilor de masa neeliberate din luna aprilie 2009.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:
In ceea ce priveste exceptia de autoritate de lucru judecat in ceea ce priveste capetele de cerere referitoare la obligarea paratei la plata ajutorului material acordat cu ocazia sarbatorii de Paste pe anul 2009 si la plata premiului anual acordat de Ziua feroviarului pentru anul 2009 instanta retine:
Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Pentru reținerea autorității de lucru judecat este necesar a se verifica îndeplinirea celor trei condiții si anume noua pretenție dedusă judecății să fie între aceleași părți, să aibă același obiect și să fie întemeiată pe aceeași cauză juridică.
In cauza de fata prin sentintele civile nr. 807/04.04.2011 si nr. 103/12.01.2011 pronuntate de Tribunalul Iasi au fost solutionate cererile formulate de reclamant prin care s-a solicitat obligarea aceleasi parate la plata ajutorului material acordat cu ocazia sarbatorii de Paste pe anul 2009 si la plata premiului anual acordat de Ziua feroviarului pentru anul 2009.
Excepția lucrului judecat este o excepție procesuală, deoarece privește dreptul la acțiune, fiind o excepție peremtorie deoarece prin lucru judecat, dreptul la acțiune este definitiv stins.
Pentru a atinge finalitatea procesuală de a apăra incontestabilitatea și obligativitatea jurisdicției definitive, autoritatea de lucru judecat intervine ori de câte ori se tinde a se deduce judecății aceeași pretenție, între aceleași părți, indiferent de calitatea în care acestea apar. Astfel, în sensul art.1201 C.civ, noțiunea de „părți” nu vizează denumirea acestora, calitatea procesuală sau prezența fizică, ci vizează exclusiv poziția juridica. Aceeași excepție va fi opusă și succesorului cu titlu universal sau cu titlu particular al uneia din părțile unui proces tranșat definitiv, dacă acesta va încerca să introducă o nouă acțiune cu același obiect, chiar dacă fizic el nu a participat la soluționarea primului litigiu. Astfel noțiunea de parte se circumscrie exclusiv sferei poziției juridice a celor între care se poartă litigiu.
In cauza de fata din analiza hotararilor judecatoresti mentionate anterior rezulta faptul ca exista identitate de parti .
În ceea ce privește cea de a doua condiție a autorității de lucru judecat referitoare la identitatea obiectului pretenției noi si aceasta este îndeplinită deoarece in litigiul de fata s-au solicitat aceleasi drepturi cu cele solicitate in litigiile solutionate prin hotararile mentionate anterior.
Referitor la cea de a treia condiție, pretenția să fie întemeiată pe aceeași cauză, instanta retine ca si aceasta conditie este indeplinita atat timp cat in sustinerea actiunii sunt invocate aceleasi temeiuri legale ca si in actiunile solutionate prin hotararile mentionate anterior.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca întrunite toate elementele autorității de lucru judecat si in consecinta admite excepția autorității de lucru judecat si respinge aceste capete de cerere pentru autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă referitor la capatul de cerere privind plata ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. 2009 instanța constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale. În speță, potrivit art. 69 alin. 1, lit a) și b) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008 și 2009 - 2010 salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Ceferiștilor se acordă o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Față de prevederile contractului colectiv de muncă, instanța reține că salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. de un ajutor material, iar cu ocazia Zilei Ceferiștilor de o premiere, premiere care nu este un drept salarial, ci tot un ajutor material acordat salariaților. Ca urmare, cererea reclamantului privind plata ajutorului material de C. este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contratului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței, 06.07.2012, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge aceasta pretenție ca fiind prescris dreptul la actiune.
Pe fond, instanța reține că reclamantul a fost salariatul pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., pana la data de 24.01.2011 cand a fost pensionat potrivit deciziei nr._.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii (forma în vigoare în anul 2009 și 2010), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, respectiv pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit disp. art. 243 alin . 1 Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la calcularea si la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2011, pentru perioada 01.07.2009 si pana la data iesirii la pensie.
Potrivit disp. art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, contract ce se aplică și la nivelul pârâtei .Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008. Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
În consecință, instanța reține că pentru perioada în litigiu salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, se reține de către instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.07.2009 – 24.01.2011 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei in 2009 si 600 lei incepand cu 21.04.2010 prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Pentru aceste motive instanta admite acest capat de cerere si dispune obligarea paratei la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv încasate de fiecare reclamant pentru perioada 01.07.2009 – 24.01.2011. Pentru o reparare integrala a prejudiciului suferit de reclamant se dispune si obligarea paratei la plata diferentelor salariale actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la data platii efective.
În ceea privește plata indemnizației de pensionare instanța reține faptul că cererea reclamantului este întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 70 din CCM la nivel de unitate „Salariații cu o vechime de cel puțin 10 ani în unitățile sau subunitățile de cale ferată ori în unitățile sau subunitățile preluate de SNCFR în baza H.G. 235/1991 modificată prin HG 570/1991, cărora li se desface contractul individual de muncă în urma faptului că sunt pensionați în cadrul societății la cerere, pentru limită de vârstă …vor primi o indemnizație egală cu un salariu de bază lunar corespunzător …Salariații ce au o vechime de cel puțin 25 de ani în condițiile menționate primesc o indemnizație egală cu ultimul salariu de bază lunar de încadrare dar nu mai puțin de salariul de bază corespunzător clasei 20 de salarizare”.
În aceste condiții, reține instanța ca reclamantul beneficiază de prevederile menționate atat timp cat a fost pensionat la data de 24.01.2011 si a facut dovada ca a avut o vechime in munca de 25 de ani iar parata careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada faptului ca i-a platit reclamantului indemnizatia de pensionare. Pentru aceste motive instanta admite acest capat de cerere si dispune obligarea paratei la plata ajutorului de pensionare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă neeliberate din luna aprilie 2009, instanța constată că acesta este nefondat. Astfel, prin Contractul Colectiv de Muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, art. 81, s-a prevăzut faptul că salariații beneficiază de tichete de masă în condițiile legislației în vigoare.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
De asemenea, potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, instanța reține că aceste beneficii prevăzute de Legea nr. 142/1998 nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 14/2008.
Astfel, atât timp cât legea condiționează acordarea tichetelor de masă de prevederea în buget a unor sume cu această destinație, iar în speță nu s-a făcut dovada existenței acestor sume, instanța reține că este neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă.
In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 instanta retine urmatoarele.
Potrivit actului aditional nr. 1708/21.04.2010 partile semnatare ale CCM la nivel de unitate pentru anii 2009/2010 au negociat ca prevederile referitoare la salariul suplimentar sa nu se aplice pentru anul 2010 urmand sa se aplice incepand cu data de 01.01.2011.
. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, art.132 alin. 3, art. 133 si art. 148 alin. 1 din legea nr. 62/2011 a dialogului social contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior, dar in speta nu se pune problema nesocotirii acestor prevederi deoarece dreptul la plata salariului suplimentar este prevazut in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, doar plata acestuia a fost suspendata pentru anul 2010 ca urmare a negocierii si acordului incheiat de catre partile semnatare. Atat timp cat contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate reprezinta legea partilor semnatare si acestea au hotarat suspendarea acordarii salariului suplimentar pe anul 2010 nu mai exista temei legal pentru acordarea acestuia.
Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta SNTFC „CFR Calatori”SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civilă, recurenta susține, temeiul de drept în susținerea pretențiilor reclamantei nu-l poate constitui contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, întrucât la nivelul unității a fost încheiat un contract colectiv modificat ulterior prin acte adiționale, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantei. Din momentul în care sindicatele au reprezentat salariații în negocierile contractului colectiv de muncă, acesta este obligat să respecte înțelegerile pe care acestea le-au încheiat în numele lui.
Raportat la dispozițiile art. 247 Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
Recurenta menționează negocierea în cadrul contractelor de muncă colective și individuale, precum și autonomia de voință a partenerilor sociali în aceste negocieri, cu trimitere la dispozițiile art. 37 Codul Muncii și art. 236 alin. Codul Muncii. Caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum sunt aceste diferențe salariale, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.
Consideră recurenta că instanța de fond a apreciat greșit susținerile reclamantei, actul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi și-a produs efecte până la data de 31.12.2010, chiar dacă în art. 4 din contract se prevede că dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic .
Astfel, conform art. 33 din Legea nr. 130/1996 aplicabilă în perioada de până la 12.05.2011, contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia. Pentru ca actul să-și fi produs efectele și după 31.12.2010, trebuia ca părțile contractante să fi convenit prelungirea aplicării acestuia prin încheierea unui act adițional, nefiind posibilă o prelungire tacită.
Invocă și dispozițiile art.143 din Legea 62/2011.
Motivează recurenta că, în conformitate cu Anexa nr. 1 la contract, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut. Pentru fiecare modificare a salariului de bază, reclamant a semnat acte adiționale la contractele individuale de muncă în urma negocierilor între administrație și reprezentanții salariaților privind modificarea salariului de bază minim brut la SNTFC „CFR Călători” SA.
Mai motivează recurenta, în ceea ce privește solicitarea reclamantului privind plata indemnizației de pensionare, nu a putut onora dispozițiile art.70 din CCM la nivel de unitate întrucât acestea au avut valabilitate până la data de 31.01.2011, iar momentul pensionării a fost la 15.02.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate și aspectelor invocate de recurentă, Curtea constată următoarele:
Obiectul unuia dintre capetele cererii de chemare în judecată, admis de prima instanță, l-a constituit obligarea recurentei pârâte, angajatorul intimatei reclamante, la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1.07._11.
Cu privire la temeinicia pretențiilor intimatului, se reține că, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimată în primul capăt al acțiunii, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta este nominalizată în această anexă la poziția 2, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte “pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentei produc efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, precum și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimata și-a întemeiat primul capăt al acțiunii pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimata poate solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată. Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr - un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind „acordul” părților de a stabili un alt salariu minim la nivelul societății și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, ori lipsa de fonduri pentru acordarea drepturilor salariale, și nici art. 6 din O.U.G. nr.79/2008 care prevede obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, cât și al filialelor acestora.
În ceea ce privește perioada de valabilitate a CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, se reține că prin art.4 alin. 1 și 2 din contract s-a prevăzut perioada de aplicabilitate a acestuia, 01.01._10, precum și posibilitatea prelungirii valabilității, dacă nici una din părți nu a denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Din înscrisurile emise de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv notificarea denunțării Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. transporturi nr.722/2008, de către CNPR, rezultă că CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 a expirat la data de 31.12.2010, întrucât, înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat (la data de 16.11.2010), a fost denunțat de una din părțile contractante, Confederația Națională a Patronatului Român. Prin urmare, ulterior datei de 1.01.2011, CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 nu-și mai produce efectele față de intimată, salariată a recurentei.
Prin urmare, pretenția reclamantului constând în diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și cele efectiv plătite este întemeiată numai pentru perioada 01.07.2009 – 31.12.2010, drepturi ce se impun a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește critica privind plata indemnizației de pensionare, conform dispozițiile art.70 din CCM la nivel de unitate, Curtea reține că acesta este nefondată.
Intimatului reclamant i s-au stabilit drepturile de pensie începând cu data de 29.11.2010, în perioada de valabilitate a dispozițiilor art.70 din CCM la nivel de unitate. Deși reurenta susținut o altă dată de ieșire la pensie nu a probat că aceasta este diferită de cea reținută în decizia de pensionare nr._ din 24.01.2011.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că drepturile solicitate vor fi acordate pentru perioada 01.07.2009 – 31.12.2010. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, împotriva sentinței civile nr. 1401/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și cele efectiv plătite pentru perioada 01.07.2009 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.10.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./tehnoredactat P.D.
2 ex/12.11.2013
Tribunalul Iași – M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 32/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
