Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 32/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 32/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 2404/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 32/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă având ca obiect drepturi bănești privind apelul declarat de reclamantul S. Învățământ Tutova Bârlad împotriva sentinței civile nr.778 pronunțată de Tribunalul V., intimați fiind L. P. "A. V.", Instituția P. Municipiului Bârlad, C. L. Bârlad,
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că este primul termen de judecată, că s-a parcurs procedura prealabilă, că s-a formulat întâmpinare; prin cererea de apel se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra apelului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Având în vedere că nu s-au solicitat probe suplimentare de administrat că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. sub nr._ /13.06.2013, reclamantul S. Învățământ Tutova Bârlad, în numele și pentru membrii de sindicat B. T., M. M. M., N. C. M., P. Gahriela, A. Steranica, L. C. C., Ș. A. V., M. D., M. M., Danii E., S. D., Forcos G. C., F. Dorinei, N. I. T., P. G., P. A., M. A., B. A., Forcos F., B. F., P. V., Tufam D. G., P. E. I., C. M., B. R., S. D., L. N., T. D., S. M., I. C., S. G.. B. R., O. (Bors) R., D. P.. G. D., Selcovoiu L., C. L., Romanic R., C. D., Z. A., N. V., F. M., B. (P.) D., N. M.. P. A., C. M., D. N., Ș. M., I. N., llie N., L. G., M. D. T. D., P. C., B. L., Forcos M., P. L., Mucenica V. A., C. Ș., N. V., Scarlet E., B. Anișoara, Căpățină P., A. V., Demir A., B. G., Ș. C. N., Cucos R., Țarcă L., F. M., Penișoara S. A. și Bădăran M., în contradictoriu cu pârâții L. P. “A. V.” Bârlad, Primarul municipiului Bârlad și C. L. Bârlad, a solicitat obligarea unității școlare la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății și obligarea autorităților administrației publice locale la alocarea fondurilor necesare către unitatea școlară pentru plata premiului anual aferent anului 2010.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat reprezentați sunt încadrați ca personal didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic la unitatea de învățământ pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și că erau îndreptățiți să beneficieze de plata premiului anual (a celui de-al 13-lea salariu) aferent anului 2010. S-a susținut că neplata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 echivalează cu desconsiderarea principiului neretroactivității legii, consacrat de Codul civil (art. 1 din forma în vigoare la data nașterii dreptului, respectiv art. 6 alin. (1) din Noul Cod Civil) și de art. 15 alin. (2) din Constituție în condițiile în care dreptul în cauză, aferent anului 2010, a fost prevăzut de legislația în vigoare pe tot parcursul anului respectiv, fiind deci un drept câștigat, acesta nu poate fi desființat retroactiv, printr-un act ulterior. Actele normative în vigoare în anul 2011 nu pot desființa drepturi aferente anului 2010, deci anterioare intrării lor în vigoare. în consecință, ele nu sunt aplicabile în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010, astfel cum a fost acesta consfințit și reglementat prin art. 25 din Legea nr. 330/2009. Orice altă interpretare echivalează cu încălcarea principiului neretroactivității legii, consacrat de Codul civil și de Constituția României. A impune aplicarea normei unei situații juridice anterioară apariției acesteia, înseamnă a încălca flagrant principiul neretroactivității legii, din moment ce dreptul salariaților la plata premiului anual a operat pe deplin pe întreg anul 2010, fără posibilitatea angajatorului de a invoca un temei pentru neacordarea acestuia.
A mai susținut că în practica C.E.D.O. s-a statuat că „noțiunea de «bunuri», în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe, al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin «o speranță legitimă» în exercitarea efectivă a dreptului său". Sentințele sunt definitive și irevocabile, iar în același sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. 3/04.04.2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
A apreciat reclamantul că situația dedusă judecății este identică: așa cum și salariile personalului didactic calculate conform, Legii nr. 221/2008 au fost considerate „bun,, în sensul art. 1 din Protocol, pentru identitate de rațiune și premiul anual aferent anului 2010, reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009, este un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional.
Față de aceste considerente, dispozițiile legale și constituționale aplicabile, precum și practica CEDO, întrucât reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse membrilor de sindicat prin plata diminuată a salariului, a solicitat instanței să admită acțiunea astfel cum a fost formulată și, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să dispună obligarea pârâților la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010, proporțional cu perioada efectiv lucrată, sume ce urmează a fi actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 778/19.09.2013, Tribunalul V. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ V., în numele și pentru membrii de sindicat B. T., M. M. M., N. C. M., P. Gahriela, A. Steranica, L. C. C., Ș. A. V., M. D., M. M., Danii E., S. D., Forcos G. C., F. Dorinei, N. I. T., P. G., P. A., M. A., B. A., Forcos F., B. F., P. V., Tufam D. G., P. E. I., C. M., B. R., S. D., L. N., T. D., S. M., I. C., S. G.. B. R., O. (Bors) R., D. P.. G. D., Selcovoiu L., C. L., Romanic R., C. D., Z. A., N. V., F. M., B. (P.) D., N. M.. P. A., C. M., D. N., Ș. M., I. N., llie N., L. G., M. D. T. D., P. C., B. L., Forcos M., P. L., Mucenica V. A., C. Ș., N. V., Scarlet E., B. Anișoara, Căpățină P., A. V., Demir A., B. G., Ș. C. N., Cucos R., Țarcă L., F. M., Penișoara S. A. și Bădăran M., împotriva pârâților L. P. „A. V.” Bârlad, C. L. al mun. Bîrlad și Instituția P. mun. Bârlad.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat plata premiului anul aferent anului 2010, invocând ca temei dispozițiile Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
După cum rezultă din prevederile al. 4 ale articolului 25 din Legea nr. 330/2009, plata premiului anual urma să se facă pentru întregul personalul bugetar, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă.
Nu se poate reține însă, că dreptul s-ar fi născut în temeiul Legii nr. 330/2009 deoarece aceasta a fost abrogată expres prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, ambele legi, 284/2010 și 285/2010 intrând în vigoare anterior datei introducerii acțiunii la Tribunalul Bârlad.
Prin noile legi de salarizare, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, premiul anual nu mai este reglementat, aceste prevederi legale produc efecte doar începând cu anul 2011 iar pentru activitatea desfășurată pe anul 2010 se stipulează expres la art. 8 (Legea 285/2010) „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prezentei legi”.
În acest sens, a fost avută în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 115/2012, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 8 din această lege dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
În cadrul acestei decizii Curtea Constituțională a reținut inclusiv faptul că prin suprimarea premiului anual nu se încalcă principiul neretroactivității legii, având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Tribunalul a constatat că în prezentul cadru procesual nu pot fi analizate sau criticate prevederile unei legi, o instanță de judecată având ca atribuții doar interpretarea și aplicarea acesteia.
Aceleași argumente trebuie reținute și în privința neconformității dispozițiilor acestei legi cu Constituția României.
Stabilirea caracterului pretins neconstituțional al unei legi în vigoare constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale.
În ceea ce privește raportarea la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitoare la protecția dreptului de proprietate, tribunalul a apreciat că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța națională poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte, așa cum este Primul Protocol la Convenție.
De asemenea, instanța națională poate și trebuie să examineze efectele normei interne în raport cu conținutul dreptului fundamental reglementat prin tratatul internațional, inclusiv în cazul în care Curtea Constituțională a examinat deja acest raport și a hotărât că norma internă nu vine în contradicție cu reglementarea internațională.
Reclamanții sunt încadrați ca personal contractual în cadrul Liceului P. „A. V.” Bârlad, fiindu-le aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010: „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prezentei legi.”
Urmează a se stabili dacă neacordarea premiului anual pe anul 2010 constituie o încălcare a dreptului fundamental de proprietate al acestora, reglementat de art. 1 prin Primul Protocol la CEDO, aplicat prioritar în conformitate cu art. 20 din Constituție.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la CEDO „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.”
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Pentru a se stabili dacă neacordarea, prin lege, a premiului anual pe anul 2010 produce efecte contrare art. 1 fin Primul Protocol la CEDO, este necesar, în primul rând, să se constate că este un „bun”, deci face obiectul protecției instituite de acest text.
Sensul noțiunii de „bun” va fi desprins numai din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța națională nefiind abilitată ca, în conformitate cu propria interpretare, să lărgească sau să restrângă sfera „bunurilor” care fac obiectul protecției instituite prin art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Astfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de „bun” nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci are în vedere și alte valori patrimoniale, inclusiv drepturi de creanță cum sunt sumele de bani cuvenite cu titlu de drepturi salariale, cu condiția ca aceste sume de bani să fie suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern ori să fie stabilite prin hotărâre judecătorească executorie.
Curtea europeană a statuat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt acordate persoanelor din bugetul de stat.
Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii prin modificări corespunzătoare ale legislației, ceea ce s-a întâmplat în cazul de față.
În condițiile în care art. 1 din Protocolul 1 nu este aplicabil rationae materiae în astfel de cauze datorită inexistenței unui „bun” în sensul Convenției, nu se va mai constata existența unei ingerințe și nici nu se va mai face o analiză a proporționalității.
În acest sens, trebuie reținute și deciziile de inadmisibilitate pronunțate de CEDO în cauze promovate de cetățenii români afectați fie de reduceri salariale, fie de reduceri ale pensiilor.
În astfel de decizii CEDO s-a pronunțat în sensul că dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existența unei „contestații reale” sau a unei „plângeri credibile”. O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
În decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 07.01.2012, în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României Curtea a notat, în primul rând, că ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, ce se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă "interesul public". În mecanismul de protecție creat prin Convenție, statele trebuie să fie, prin urmare, primele care să se pronunțe cu privire la existența unei probleme de interes general. În consecință, ele dispun de o anumită marjă de apreciere, ca și în alte domenii care extind garanțiile Convenției. Mai mult decât atât, noțiunea de "interes public" este, prin natura sa, extinsă. În mod special, decizia de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat implică de obicei luarea în considerare a aspectelor politice, economice și sociale. Estimând că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a desfășura o politică economică și socială, Curtea trebuie să respecte modul în care acesta a proiectat imperativele "interesului public" cu excepția cazului în decizia sa este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (cauza Jahn și alții c. Germaniei [M.C.], nr._/99,_/01 și_/01, par. 91 și cauza Zvolský și Zvolská c. Republicii Cehe, nr._/99, par. 67 in fine).
Față de aspectele arătate, tribunalul a respins acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. Învățământ Tutova Bârlad, în numele și pentru membrii de sindicat reclamanți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, se susține că instanța a apreciat greșit art. 25 din Legea nr. 330/2009, dând o hotărâre netemeinică.
Consideră apelanții că au dovedit că sunt personal contractual, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 25 din lege, redate în cererea de recurs.
Față de motivarea sentinței pe dispozițiile art. 6 teza 1 Cod civil, sunt reluate susținerile din cererea de chemare în judecată privind determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, care trebuie să țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma neretroactivității, înscrisă în art. l din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Deși aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția, și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Susțin apelanții că, în cazul lor, se consideră că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile susmenționate, ce au abrogat posibilitatea acordării lui, au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Astfel, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/05.11.2009, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din 09.11.2009, cu intrare în vigoare la 01.01.2010. Ulterior, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/28.12.2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 877 din 28.12.2010, ce a intrat în vigoare la 31.12.2010.
Art. 15 alin. 2 din Constituția României prevede că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
Apelanții reiau și dispozițiile art. 20 din Constituția României și obligația instanțelor de judecată, atunci când constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, de a ignora aceste prevederi și de a aplica pe cele din reglementarea internațională mai favorabilă.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului încălcate în cauză, sunt menționate dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, scop în care tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
Față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, apelanții susțin că sumele aferente premiului anual nu se regăsesc în creșterile salariale și că, printr-o lege, le-a fost anihilată plata unui drept acordat prin altă lege, deși dreptul la acordarea premiului anual nu se confundă cu faptul plății.
Împrejurarea că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010, nu înlătură dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, care se acordă pentru activitatea deja desfășurată și este un drept câștigat la data de 01.01.2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010.
Prin urmare, apelanții invocă un bun în accepțiunea art. 1 din primul Protocol Adițional la CEDO, respectiv o valoare patrimonială, un drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul Legii nr. 330/2009, o speranță legitimă că dreptul lor la plata premiului anual aferent anului 2010, care este un drept salarial, va fi recunoscut.
Art. 25 din Legea nr. 330/2009, până la data abrogării, născuse în patrimoniul lor o creanță suficient de bine stabilită, nu un drept eventual, iar art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu susține concluzia că s-a schimbat modalitatea de acordare a premiului anual, deoarece majorarea de 15% prevăzută de art. 1 din lege nu se poate considera realizată prin includerea în procentul de 15% a sumelor de bani rezultate din suprimarea unui alt drept salarial.
Ca urmare, se solicită admiterea apelului și a acțiunii formulate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 411 Cod proc. civ.
Intimații Primarul mun. Bârlad și C. L. Bârlad au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului.
În apel nu s-au solicitat și administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că apelul declarat de S. Învățământ Tutova Bârlad, în numele și pentru membrii de sindicat reclamanți, este nefondat.
Astfel, salarizarea recurenților-reclamanți, personal plătit din fonduri publice, a fost reglementată în anul 2010 de Legea nr. 330/2009, care prevedea la art. 25 alin. 1 că, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Alineatul 4 al aceluiași articol prevedea că plata premiului anual se va face pentru întreg personalul salarizat potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Așadar, premiul anual reglementat de Legea nr. 330/2009 se acorda în anul următor celui pentru care se face premierea. Astfel, premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul calendaristic 2010 urma să se acorde începând cu luna ianuarie 2011.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010, iar noua lege cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu mai prevede acest beneficiu al premiului anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Prin urmare, începând cu luna ianuarie 2012, în aplicarea principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 și a dispozițiilor art. 6 cod civil invocate de recurenți, nu se mai acordă și plătește premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul calendaristic 2011.
În ceea ce privește premiul anual pentru activitatea desfășurată în anul calendaristic 2010, perioadă în care a fost în vigoare Legea nr. 330/2009, și care urma să se acorde începând cu luna ianuarie 2011, deci ulterior abrogării Legii nr. 330/2009, se constată că Legea nr. 285/_, care reglementează salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuprinde dispoziții speciale, cuprinse în art. 8, conform cărora „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Referitor la aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, se reține că stabilirea caracterului neconstituțional al unei dispoziții legale constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale. Judecătorul național nu poate stabili neconstituționalitatea unei dispoziții legale și nici nu are atributul de a cenzura deciziile Curții Constituționale, prin care s-a examinat constituționalitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010, așa cum este decizia nr. 115/2010 a Curții Constituționale, definitivă și general obligatorie, prin care s-a arătat că „nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.”
Însă, față de prevederile art. 20 din Constituție, instanța națională poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte. Altfel spus, judecătorul național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Prin urmare, se va examina dacă aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010, care a însemnat, în concret, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu s-au mai acordat recurenților începând cu luna ianuarie 2011, aceste sume fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010, a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acestora, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol la CEDO, dar și de art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la CEDO, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Pentru a se stabili dacă neacordarea sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, sume avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010, produce efecte contrare art. 1 din Primul Protocol la CEDO, este necesar, în primul rând, să se constate că este un „bun”, deci face obiectul protecției instituite de acest text, suma acordată cu titlu de premiu anual, care este un drept salarial suplimentar, cum s-a stabilit prin decizia nr. 1615/2011 a Curții Constituționale.
Sensul noțiunii de „bun” va fi desprins numai din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța națională nefiind abilitată ca, în conformitate cu propria interpretare, să lărgească sau să restrângă sfera „bunurilor” care fac obiectul protecției instituite prin art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de „bun” nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci are în vedere și alte valori patrimoniale, inclusiv drepturi de creanță cum sunt sumele de bani cuvenite cu titlu de drepturi salariale, cu condiția ca aceste sume de bani să fie suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern, așa cum este în prezenta cauză.
Totodată, prin decizia nr. 115/2012, Curtea Constituțională a reținut că “obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare”.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prevedea acordarea acestui premiu “începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.
Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Prin urmare, având în vedere considerentele deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale, nu se poate reține încălcarea prevederilor convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 constituie un “bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, respectiv o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public, însă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevăd doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
În consecință, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 NCPP, Curtea de Apel va respinge apelul declarat de S. Învățământ Tutova Bârlad, în numele și pentru membrii de sindicat reclamanți, și va păstra sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de S. Învățământ Tutova Bârlad, în numele și pentru membrii de sindicat reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 778/19.09.2013 a Tribunalului V., sentință pe care o păstrează.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | |
Grefier, M. H. |
Red./Tehnored. M.N.C.
12.12.2013 - 02 ex.
Tribunalul V. - A. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1574/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
