Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 865/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 865/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 7359/99/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 865/2013
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. C. S.
Judecător D. P.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. de T. Feroviar de Călători Iași din C. Societății Naționale de T. Feroviar de Călători CFR Călători SA împotriva sentinței civile nr. 780 din 20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind A. L. și S. Națională de T. Feroviar de Călători ""CFR Călători"" SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și lipsa părților. Este al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru a se solicita relații de la recurentă cu privire la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pentru anii 2011- 2012 ( respectiv dacă la acest contract există vreun act adițional prin care s-a negociat suspendarea începând cu data de 24.03.2011 a prevederilor referitoare la acordarea salariului suplimentar prevăzut de art. 109 ( 32 ) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate) și de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice București cu privire la Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pentru anii 2008-2010 ( respectiv dacă acest contract a fost denunțat de vreuna din părți, de cine și la ce dată la care s-a produs denunțarea, iar de la recurentă). Pentru termenul de judecată de astăzi au fost înaintate la dosar răspunsurile la relațiile solicitate de către instanță.
Se solicită judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Curtea,
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată sub nr._ (disjuns din dos. nr._ ) reclamanta A. L. a chemat în judecată pârâtele S. NAȚIONALĂ DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA, București și cu S. DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI IAȘI din cadrul SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE T. FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA Iași solicitând obligarea angajatorului la plata sumei de bani reprezentând totalul diferențelor lunare dintre salariul minim pe care era obligată să-l plătească reclamantului în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010 și salariul pe care l-a plătit efectiv în această perioadă, cu toate sporurile, indexările, adaosurile sau indemnizațiile corespunzătoare, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la sumele lunare neplătite, dobândă calculată de la momentele în care angajatorul ar fi trebuit să plătească integral drepturile salariale și până la plata efectivă.
Reclamanta a solicitat și obligarea angajatorului să plătească salariul suplimentar pentru anul 2010, calculat pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă (2010), în conformitate cu prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de munca (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valoare actualizată cu indicele de inflație pentru perioada dintre nașterea dreptului și plata efectivă, și să plătească dobânda maximă legală la suma neplătită, dobândă calculată de la momentul în care angajatorul ar fi trebuit să plătească acest salariu suplimentar și până la plata efectivă.
De asemenea, a solicitat obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Înmotivarea acțiunii a arătat că este angajat la S. Națională de T. Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA, cu contract individual de muncă, și își desfășoară activitatea în cadrul Sucursalei de T. Feroviar de Călători Iași, unitate care realizează efectiv operațiunea de calculare și plată a salariului.
Prezintă conținutul prevederilor art. 41 pct. 3 lit. a) și b) și anexa 5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, publicat în Monitorul Oficial, partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008, art. 241 alin. 1 lit. c din vechiul Cod al muncii, și art. 238 alin. 1 din vechiul Cod al muncii.
Reclamanta a precizat că în cazul de față angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit în art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr. 722, pentru anii 2008-2010, luând în considerare valori de 570 lei și 600 lei în perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010.
El a încălcat astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din fostul Cod al muncii, iar instanța de judecată trebuie să restabilească echilibrul între drepturile și obligațiile părților, potrivit legii.
Actualizarea cu indicele de inflație este firească, pentru ca puterea de cumpărare să nu fie afectată negativ din cauza faptului că angajatorul nu a plătit la timp drepturile salariale, iar aplicarea unei dobânzi este justificată de culpa angajatorului în neexecutarea obligației și de prejudiciul care ne-a fost provocat prin întârzierea cu vinovăție a plății, având în vedere faptul că, potrivit art. 161 alin. 4 din vechiul Cod al muncii (art. 166 alin. 4 din actualul Cod al muncii.
Potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, angajatorul avea obligația să plătească în luna decembrie 2010 un salariu suplimentar, calculat cel puțin la nivelul minim de salarizare, însă nu și-a îndeplinit această obligație.
Având în vedere faptul că executarea acestui contract colectiv este obligatorie, așa cum prevede art. 236 alin. 4 și art. 243 alin. 1 din fostul Cod al muncii, reclamantul solicită și în această problemă intervenția instanței de judecată, pentru restabilirea echilibrului între drepturile și obligațiile părților, potrivit legii.
Ulterior, în termen procedural, până la prima zi de înfățișare, reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că a înțeles să solicite drepturile de care a făcut vorbire în cererea inițială și pentru anul 2011.
SNTFC CFR CĂLĂTORI " SA - S. de T. Feroviar de Călători lași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. e. Codul Muncii. A invocat faptul că dreptul reclamantului nu este un drept de natură salariată, ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de muncă cu un regim juridic distinct. Consideră că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea la respectarea unei clauze din CCM și, pe cale de consecință, este vorba de un conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268, alin. (1). lit. e) din Codul Muncii, în termen de 6 luni.
Pe fond, pârâta arată că orice contract colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, din aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea părților, iar din examinarea CCM la nivel de unitate se constată că drepturile sub forma sporurilor minime ce urmează a fi acordate salariaților nu sunt inferioare celor stabilite la nivel de ramură.
Textul articolului 238 din Codul muncii a avut un caracter de protecție a salariaților, stabilind limitele negocierii colective, însă nu a impus sub nici o formă preluarea în integrum în contractele colective de muncă încheiate Ia nivel inferior a clauzelor CCM stabilite la nivel superior, dispozițiile art.236 alin.3 (nerepublicat) lasă libertatea părților pentru negocierea clauzelor, iar în situația în care există contract la nivel de unitate, nu se poate vorbi de aplicarea contractului încheiat la nivel de ramură.
Astfel, se constată că nu se pot combina dispoziții din cele două contracte colective de muncă, dispoziții care sunt mai favorabile reclamantului, doar pentru ca acesta să-și vadă dreptul realizat.
În cauza de față, nu există nici o împrejurare externă care face imposibilă executarea CCM încheiat la nivel de angajator și care să pună în umbra caracterul normativ al contractului colectiv, astfel ca solicitările reclamantului întemeiate pe dispozițiile art.41 al.(3) lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, nu sunt întemeiate.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A. și înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.S.S.F.M.I3. sub nr. 1625 din 29.03.2007, s-a aplicat pentru perioada 29.03._09.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A. și înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009 s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 pană la 31.01.2011.
Față de dispozițiile imperative ale Codului Muncii mai sus amintite, rezultă că cererea reclamantului ar fi fost întemeiată, dacă aceasta ar solicita salarizarea prevăzută în Anexa nr. I la Contractele Colective de Muncă încheiate la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2007-2008 si 2009-2010 pe durata valabilității acestora, ori, față de momentul introducerii acțiunii, respectiv 07.09.2012 au expirat atât Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 cât și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și 2010-2011.
Ca atare, față de prevederile art. 268 alin. (I) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, solicitarea privitoare la înlocuirea dispozițiilor prevăzute în Anexa nr. I la Contractele Colective de Muncă încheiate la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2007-2008, 2009-2010 și 2010 -2011 cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi SNTFC CFR CĂLĂTORI " SA - S. de T. Feroviar de Călători lași este neîntemeiată.
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incubă doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul muncii dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 01.01._09, au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa nr.1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră că obligarea la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este netemeinică si nelegală.
Mai mult decât atât, reclamanta, membra în Sindicatul personalului SA lași, semnatara al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care apreciază că prin introducerea prezentei acțiuni se invocă propria culpă, ceea ce nu poate constitui temeiul pentru protecția unor drepturi, în măsura în care aceasta nu a fost diligentă în a le conserva și proteja prin mijloacele aflate la dispoziția sa la momentul negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă.
În Anexa nr. I la CCM încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A pentru anii 2007-2008, clasa I de salarizare a fost stabilită astfel: până la 01.03.2008 la valoarea de 407 lei brut, iar prin actul adițional nr. 1753 din 26.03.2008, părțile semnalare au convenit modificarea nivelului clasei 1 de salarizare astfel: 500 de lei brut pentru perioada 01.03._08, respectiv 540 de lei brut pentru perioada Ol .07.2008-3 1.01.2009.
Pentru perioada 01.03._09, la nivelul C.F.R. nu a existat încheiat contract colectiv de muncă, aplicându-se astfel, raportat la dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul imediat superior, respectiv prevederile Contractului Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006-2008, valabil de la data înregistrării respectiv 28.12.2006 pana la 31 ianuarie 2011.
Astfel, conform actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la M.M.F.F.S.-D.D.S.R.P. cu nr. 370 din 20.06.2008, clasa 1 de salarizare a fost la nivelul de 570 de lei, cu aplicare de la 01.07.2008.
Pentru perioada 04.06._11. la nivelul C.F.R. Călători S.A. s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat la M.M.F.P.S.-D.M.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009. în conformitate cu Anexa nr. I la contract, nivelul clasei I de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei I de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut. A precizat că pentru fiecare modificare a salariului de bază reclamanta a semnat acte adiționale
În concluzie, față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicat, pârâta a invocat că solicitarea cu privire la aplicarea art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.
Referitor la solicitarea salariaților de acordare a salariului suplimentar aferent anului 2010, pârâta a solicitat respingerea acestuia.Pârâta fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aproba prin hotărâre de guvern, inițiata de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit. a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.(I) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
A învederat instanței că pe anul 2009 nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli. Pe această cale arată faptul că, în proiectul de BVC pe anul 2009, transmis la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii cu adresa nr.30/A2/1 30/I 98/22.1 2.2009, a fost prevăzut la rubrica aferentă fondului de salarii, o sumă de 456.000 mii lei (pot. 1 15 cap. lX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009), în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii Ici, rezultând o depășire de 30.488 mii lei. fapt ce a condus la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Totodată, în execuția BVC în anul 2009 au fost înregistrate depășiri la cheltuielile materiale cu combustibilul și la cheltuielile cu energia electrică de tracțiune față de prevederile din BVC 2009. cheltuieli strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători. Astfel, societatea a înregistrat în anul 2009 o pierdere în valoare de 210.377,85 mii Iei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei.
In subsidiar, a făcut precizarea că în măsura în care societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, pentru constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute în anexa nr.6 la C.C.M. 2009-2010 și dacă ar fi lucrat un an calendaristic, conform prevederilor art.32 alin.(l) din CCM 2009-2010.
Conform actului adițional nr. 1708/21.04.2010, părțile semnatare ale CCM 2009/2010 au negociat prevederile art. 32 (1) și (2), astfel că aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând să se aplice începând cu data 01.01.2011.
Dreptul salariaților de a beneficia de salariul suplimentai pe anul 2010 s-a născut la data de. 01.01.20 10
Prin sentința civilă nr.780 din 20.03.2013 Tribunalul Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de parata SNTFC „CFR Calatori”SA
Admite cererea formulată de reclamanta A. L. în contradictoriu cu pârâtele SNTFC „CFR Calatori” si SNTFC CFR Călători SA – S. de T. Feroviar de Călători M. Iași.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru 01.01._11, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pana la data plătii efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2011 conform art. 43 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat recalcularea și obligarea pârâtei să-i plătească drepturile salariale la care ar fi avut dreptul începând cu 01.01.2009, pornind de la salariul minim brut de 700 lei (RON), așa cum este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 și la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, calculat pe baza salariului de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă (2010), în conformitate cu prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Munca (CCM) încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar
Conform dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în cazul de față.
Față de aceste prevederi, prezenta acțiune este formulată în termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a fost angajatul pârâtelor în perioada 01.01._11 pentru care se solicită drepturile salariale care fac obiectul prezentei acțiuni, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 2 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, între alte venituri cuvenite salariaților este inclus și al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor.
De asemenea, alin. al 3-lea al art. 43 din acest CCM prevede că la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un Regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă.
Pârâtele nu au dovedit faptul că au aplicat aceste prevederi contractuale în unitate, dimpotrivă argumentează că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
"(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Pârâtele nu au respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate să prevadă, sub sancțiunea neluării în seamă, drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art.268 lit. d) Codul muncii, potrivit cărora cererea nu putea fi formulată decât pe durata existenței contractului, instanța constată că astfel de prevederi legale se aplică numai în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 1 din CCM unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, acest contract se aplică începând cu data de 01.01.2006, până la 31.12.2010 inclusiv. Potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol, dacă nici una dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni.
În cauză nu s-a dovedit faptul că a fost denunțat contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat și nici că s-a încheiat alt contract colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi.
Pârâtele nu au acordat și nu a plătit reclamantului drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă", precum și prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii potrivit cărora "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".
În acest fel, a produs reclamantei un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii, potrivit cărora "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul". Potrivit dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, nici măcar salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute salariaților prin lege.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 132 alin. 4 din Legea dialogului social nr. 62/2011, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamanta a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SNTFC „CFR Calatori”SA - S. de T. Feroviar de Călători Iași, considerând-o nelegală și netemeinică.
În principal, recurenta invocă excepția prescrierii dreptului la acțiune prin raportare la art. 286 lit.c) din Codul Muncii, arătând că acțiunea a fost formulată la data de 02.08.2012 iar reclamantul a pretins acordarea drepturilor bănești pentru perioada 01.01._11.
Având în vedere faptul că drepturile solicitate sunt drepturi cu caracter patrimonial, față de prevederile art. 2501 alin. (1) coroborate cu prevederile art.2517 si 2552 din Codul civil, rezultă faptul că pentru perioada 01.01.2009 până la 01.08.2009, dreptul material la acțiune al reclamantului privitor la acordarea drepturilor bănești solicitate pentru această perioada s-a prescris la data de 02.08.2012.
Pe fond recurenta motivează că temeiul de drept în susținerea pretențiilor reclamantului nu-l poate constitui contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi întrucât la nivelul unității a fost încheiat un contract colectiv modificat ulterior prin acte adiționale, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru părți, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului. Din momentul în care sindicatele au reprezentat salariații în negocierile contractului colectiv de muncă, acesta este obligat să respecte înțelegerile pe care acestea le-au încheiat în numele lui.
Raportat la dispozițiile art.247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incuba doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă.
Recurenta invocă în conformitate dreptul de negociere și autonomia de voință a partenerilor sociali în aceste negocieri, cu trimitere la dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, și art.236 alin.(4) din Codul Muncii. Caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum sunt aceste diferențe salariale, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.
Mai motivează recurenta că instanța de fond a apreciat greșit susținerile reclamantului, actul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi și-a produs efecte până la data de 31.12.2010 chiar dacă în art. 4 din contract se prevede că dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic .
Astfel conform art.33 din Legea 130/1996 aplicabilă în perioada de până la 12.05,2011 contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia. Pentru ca actul să-și fi produs efectele și după 31.12.2010 trebuia ca părțile contractante să fi convenit prelungirea aplicării acestuia prin încheierea unui act adițional nefiind posibilă o prelungire tacită.
Instanța de fond nu a reținut că, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009 si 2011, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi și, pe cale de consecință, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor
Susține recurenta că potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, nu ar putea fi obligată să acorde aceste diferențe salariale, întrucât nu există fonduri pentru acordarea acestora. Mai este important de reținut că față de prevederile art. 6 din O.U.G. nr.79/2008, s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativa bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, cât si al filialeloracestora. Din textul art.236 alin.(4) din Codul Muncii rezultă că un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii. în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice.
Referitor la plata dobânzii legale BNR la sumele reprezentând drepturi bănești de la data scadenței și până la plata efectivă recurenta arată că instanța de fond nu a reținut dispozițiile art.2 din O.G.13/2011privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale în speța de față fiind vorba de CCM unic la nivel de ramură transporturi. Iar acordarea cumulată a inflației si dobânzii legale este nefondată, întrucât potrivit practicii nu este admisibil cumulul respectiv deoarece cuantumul actualizării în funcție de inflație este inclus în cel al dobânzii si ar însemna să se repare de doua ori același prejudiciu.
Mai motivează recurenta că în conformitate cu Anexa nr. 1 la contract, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut. Pentru fiecare modificare a salariului de bază, reclamantul a semnat acte adiționale la contractele individuale de muncă în urma negocierilor între administrație și reprezentanții salariaților privind modificarea salariului de bază minim brut la SNTFC "CFR Călător PSA.
Mai motivează recurenta că în mod greșit, instanța de fond a admis acordarea salariului suplimentar aferent anului 2011 conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură art. 43 alin 2.
Susține că în conformitate cu dispozițiile art.32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate pe anii 2009-2011 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr.6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2010 si 2011, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită de deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2001 si prevederilor O.U.G. nr.79/2008. avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative. Raportat la aceste prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008- 2010, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Conform act adițional nr. 1708/21.04.2010, părțile semnatare ale CCM 2009/2010 au negociat prevederile art.32 (1) și (2), astfel că aceste prevederi nu se aplică în anul 2010 urmând să se aplice începând cu data 01.01.2011. În CCM 2011/2012 părțile semnatare au stabilit că începând cu „data înregistrării contractului colectiv de muncă (24.03.2011) prevederile prevăzute în art. 109 (aici fiind și art.32) nu se aplică, urmând ca cestea să se aplice începând cu 23.03.2012.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304pct.9 C.pr.civ.
În recurs Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu a trimis cauzei date privind denunțarea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de R. transporturi nr.722/2008, iar recurenta a comunicat un extras de pe Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011 – 2012.
Intimatul nu a depus întâmpinare. A depus adeverința de salariat.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
1. În esență, în ceea ce privește salariul de bază minim brut de în funcție de care să se calculeze drepturile salariale, recurenta a susținut că aplicabil speței este contractul colectiv de muncă la nivel de unitate întrucât reprezintă rodul negocierii între partenerii sociali, și nu contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamantului își fundamentează pretențiile admise de către instanță.
Curtea notează că prin art. 123 din Contractul Colectiv de muncă Unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 (înregistrat la Ministerul Muncii sub numărul 722/03/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 3 din 11 februarie 2008) se stabilesc limitele de aplicare a dispozițiilor negociate de partenerii sociali. Se arată în articolul indicat faptul că „Prezentul contract colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi produce efecte după cum urmează: 1.în toate unitățile nominalizate în anexa nr. 5”. Această anexă dezvăluie faptul că SNTFC CFR CĂLĂTORI SA – BUCUREȘTI, este nominalizată printre unitățile beneficiare ale clauzelor contractuale.
Curtea de Apel constată că prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii, coroborat cu art.11alin.1 lit. c din Legea 136/1996 (dispoziții în vigoare în perioada de referință), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale negociate din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Ca atare nu se aduce cu nimic atingere prevederilor art.37 din Codul muncii, contractul la nivel de ramură reprezentând, așa cum se susține și prin motivele de recurs rezultatul exercitării autonomiei de voință a partenerilor sociali între care se încheie, conform dispozițiilor art.236 alin.4 din Codul muncii (în vigoare în perioada de referință).
Contractul Colectiv de muncă Unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 prevede la articolul 41 alineatul 3 litera a) că salariul de bază minim brut de la 1 ianuarie 2008 este de 700 lei, iar la litera b) din același alineat că părțile vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi. Articolul 114 alineatul 2 din contract prevede că angajatorul va lua ca bază de negociere prezentul contract colectiv de muncă.
Durata de aplicare a contractului anterior menționat este, conform art.4, până la 31 decembrie 2010, cu prelungire nu mai mult de 12 luni în condițiile în care nu se va încheia un alt contract.
Din adresa emisă de M.M.F.P.S.P. rezultă că la data de 17.11.2010 Confederația Națională a Patronatului Român a anunțat denunțarea Contractul Colectiv de muncă Unic la nivel de ramură Transporturi, pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr.722/03/24.01.2008, după data de 31.12.2010.
Reținând că în conformitate cu dispozițiile art.4 din CCM la nivel de ramură prevederile acestuia au avut efect până la data de 31 decembrie 2011, inclusiv, în mod greșit prima instanță a obligat la plata dreptului rezultat din aplicarea articolul 41 alin. 3 lit. a) pentru perioada 01.01._11.
În aceste circumstanțe, nu este aplicabil Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate al CFR Călători SA pe anul 2009-2010, invocat de recurentă, și care prevede într-adevăr în Anexa 1 că salariile angajaților se calculează prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare la "salariul de bază brut" corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei, rezultând nivelul salariului corespunzător a diferite clase de salarizare. Salariul corespunzător clasei 1 de salarizare este însă "salariul de bază brut " de 570 lei. Ulterior, începând cu 1 aprilie 2010, prin act adițional salariul de bază brut a fost stabilit la 600 lei ca și nivelul salariilor rezultate din aplicarea acestei valori a salariului minim brut.
În mod judicios a reținut judecătorul fondului faptul că pârâta a acordat reclamantului salaria drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de bază brut mai mic decât cel din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși legea și Contractul colectiv de muncă la nivel superior impunea respectarea valorii salariului minim brut de la nivel superior de 700 lei "ca bază de negociere.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condițiile evocate de către recurentă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar. Dimpotrivă, redactarea textului fiind clară și lipsită de echivoc, aceste critici ale recurentei se vădesc a fi nefondate.
Susținerea recurentei în sensul că fondul de salarii al companiei a fost limitat, prin raportare la dispozițiile art.6 din OUG 79/2008 și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care avea obligația respectării clauzelor Contractului Colectiv de muncă Unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 (înregistrat la Ministerul Muncii sub numărul 722/03/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr. 3 din 11 februarie 2008), care îi impuneau ca bază de negociere prezentul contract colectiv de muncă la nivel de ramură. În plus, Această clauză din contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată nici prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008.
Prin urmare este întemeiată pretenția reclamantului de obligare a pârâtelor la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru doar pentru intervalul 01.01._10.
2. În ceea ce privește criticile aduse dispoziției de obligare la plata salariul suplimentar pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 Curtea reține că sunt întemeiate în parte.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 2 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi, între alte venituri cuvenite salariaților este inclus și al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie al anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor.
De asemenea, alineatul al 3-lea al art. 43 din acest CCM prevede că la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un Regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă.
Prin urmare Curtea constată că Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi stabilește cadrul general pentru acordarea salariului suplimentar anual, însă determinarea în concret a condițiilor de acordare este lăsată la latitudinea unității, prin negocierea partenerilor sociali de la nivel de unitate.
Astfel, fundamentul acordării salariului suplimentar îl constituie prevederile art.32 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 potrivit cărora „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Potrivit dispozițiilor art.109 din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 înregistrat la ITM București sub nr.43/24.03.2011 începând cu data înregistrării contractului colectiv de muncă și până la data de 23.03.2012 prevederile contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic nu se aplică.
Curtea are în vedere la analiză și dispozițiile art. 30 (1) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, dispoziții care prevăd că „Pentru munca ireprosabila desfasurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Aceasta nu înseamnă că părțile au prevăzut în CCM la nivel de unitate drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități, pentru a fi incidente disp. art. 8 din Legea 130/1996. Dimpotrivă, dreptul la salariul suplimentar prevăzut în CCM la nivel de unitate este identic cu cel prevăzut în CCM la nivel de grup de unități, doar că părțile contractante au stabilit în intervalul 24.03.2011 - 23.03.2012 prevederile contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic nu se aplică.
Prin consecință dând eficiență autonomiei de voință a partenerilor sociali între care se încheie, se constată întemeiată pretenția reclamantului de obligare a pârâtelor la plata salariului suplimentar doar pentru perioada 01.01.2011 – 23.03.2011 conform art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010.
3. În ceea ce privește criticile aduse dispoziției de obligare la plata dobânzii legale BNR la sumele reprezentând drepturi bănești de la data scadenței și până la plata efectivă Curtea reține că sunt neîntemeiate.
Actualizarea presupune aducerea prejudiciului la valoarea zilei prin aplicarea indexării. Sunt susceptibile de indexare obligațiile pecuniare, întrucât sunt supuse fluctuațiilor monetare. Astfel, valoarea nominală a creanței intimatului față de pârâtă a suferit o diminuare permanentă prin schimbările intervenite în puterea de cumpărare, începând cu data nașterii dreptului pana la data plății efective.
Pe de altă parte, intimatul a suferit un prejudiciu și prin nefolosirea sumelor ce nu i-au fost acordate de recurentă, prin eludarea dispozițiilor contractelor colective de muncă, aplicabile fiecărui drept în parte solicitat, motiv pentru care este îndreptățit și la primirea dobânzii legale aferentă sumei de care a fost prejudiciată până la până la data plății efective.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. combinat cu art.304 pct.9 C.pr.civ va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul menționat în dispozitivul deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SNTFC „CFR Calatori”SA - S. de T. Feroviar de Călători Iași împotriva sentinței civile nr. 780 din 20.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâtele să plătească reclamantei A. L. diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru 01.01._10, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului pana la data plătii efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei A. L. salariul suplimentar pentru perioada 01.01.2011 – 23.03.2011 conform art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, modificat prin actul adițional înregistrat sub nr.1708/21.04.2010, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective precum si la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective.
Respinge cererea privind diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, pentru perioada 01.01._11, precum și cererea de obligare la plata salariului suplimentar pentru perioada 24.03.2011 – 31.12.2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate, care nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.06.2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, D. P. |
Grefier, C. L. |
Red./Tehnored. S.A.C.
2 ex. 18.07.2013
Tribunalul Iași: A. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1789/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 824/2013.... → |
|---|
