Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 10/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 2018/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10/2013
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător A. E. A.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă - având ca obiect drepturi bănești - privind recursul declarat de recurentul C. M. Individual dr. B. M. împotriva sentinței civile nr.2239/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind G. R..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. N. pentru recurent și avocat A. A. pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că este al doilea termen de judecată, că prin registratura instanței intimata a depus la dosar precizări și înscrisuri în susținere, fără duplicat, după care:
Interpelată fiind, avocat N., pentru recurentă, precizează că a luat cunoștință de la dosar de precizările scrise și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul părților la dezbateri .
Avocat N., având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată
Precizează că recurentul nu se află în culpă cu privire la întârzierea plății indemnizației de maternitate. Susține că reprezentanta CMI dr. B. M. s-a aflat în imposibilitatea efectuării plății indemnizației până la data de 17.01.2012 când intimata a depus, la contabilul cabinetului, certificatele de concedii medicale și cererea de suspendare a contractului individual de muncă cu indicarea numărului de cont unde urma să se facă plata indemnizației de maternitate.
Mai arată apărătorul recurentului că în luna octombrie 2011 d-na dr. B. a încercat să o contacteze telefonic pe intimată, dar aceasta a refuzat orice legătură și, trimițându-i în scris o solicitare de a da notă explicativă, a fost restituită cu mențiunea „ avizat, negăsit acasă”.
De abia la data de 17.01.2012 i s-a adus la cunoștință contul bancar în care să se facă plata indemnizației de maternitate.
Mai susține apărătorul recurentului că este nelegală și obligarea la plata sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale pentru o sumă împrumutată de pârâtul (de la o casă de amanet). Precizează că daunele materiale nu sunt justificate.
De asemenea avocat N. S. solicită înlăturarea susținerilor făcute de reclamanta - intimată prin întâmpinare, care sunt șicanatoare și chiar jignitoare la adresa prestației de medic a reprezentantului legal al C.M.I. dr. B. M..
Concluzionând, apărătorul recurentului solicită admiterea recursului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocațial.
Avocat A. pentru intimată, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinare. Susține că, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar și emise de Casa de Asigurări de Sănătate Iași, rezultă că nu au fost predate la timp concediile, astfel cum prevede legea și drept consecință d-na dr. B. a încasat cu întârziere sumele ce trebuiau plătite intimatei cu titlu de indemnizație de maternitate.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței depuse la dosar reprezentând onorariu avocat.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /01.02.2012, reclamanta G. R. P. a chemat în judecată pe pârâtul Cabinetul M. Individual Dr. B. M. C. pentru a fi obligat la plata sumei de 1812 lei aferente perioadei 01.10-31.11.2011 reprezentând concediu prenatal, plata sumei de 1384 lei aferente perioadei 01.12-19.01.2012 reprezentând concediu postnatal, plata de daune materiale și morale, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtului până la data de 19.01.2012, când i-a fost suspendat contractul individual de muncă pentru creșterea copiilor.
Aceasta a susținut că avea dreptul, după calculele proprii, la o indemnizație de maternitate, așa cum rezultă din adeverința nr.1/01.2012, pentru luna octombrie 2011 de 884 lei, pentru luna noiembrie de 928 lei, pentru luna decembrie de 838 lei, iar pentru luna ianuarie de 546 lei.
Reclamanta a precizat ca la data de 02.12.2011 a dat naștere la 2 copii gemeni și că mai are un copil de vârsta preșcolară, având o reală nevoie de aceste sume de bani.
A mai menționat reclamanta că a fost nevoită să amaneteze verighetele și inelul din aur în repetate rânduri, că nu a putut achita cheltuielile de întreținere mai multe luni, că necesitățile alimentare, scutecele și medicamentele copiilor au adus-o în imposibilitatea de a se descurca.
Legal citată, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca netemeinică.
În motivarea acestei poziții procesuale, s-au invocat dispozițiile art. 25 alin. 2 din OUG nr.158/2005, în sensul că indemnizația de maternitate este suportată integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În temeiul acestor prevederi, pârâtul a susținut că efectuează plata acestor drepturi pe măsură ce Casa de Asigurări de Sănătate Iași virează sumele cuvenite în contul cabinetului, iar în măsura în care aceste sume de bani au creditat contul cabinetului, acestea sunt virate în contul beneficiarei.
Pârâtul a mai arătat că, de regulă indemnizațiile de maternitate se plătesc cu întârziere de CAS, motiv pentru care a înțeles să plătească aceste drepturi din venituri proprii, înainte de a fi alocate de la buget.
Prin sentința civilă nr. 2239/19.09.2012, Tribunalul Iași a dispus:
A respins, ca fiind rămasă fără obiect, cererea de obligare a pârâtului la plata indemnizației de maternitate formulată de reclamanta G. R. P. în contradictoriu cu pârâtul C. M. Individual dr. B. M. C..
A admis în parte cererile de obligare a pârâtului la plata de daune materiale și morale formulate de reclamanta G. R. P. în contradictoriu cu pârâtul C. M. Individual dr. B. M. C..
A obligat pârâtul la plata sumei de 600 lei daune materiale și 1000 lei daune morale.
A obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta G. R. P. este salariata pârâtului Cabinetul M. Individual Dr. B. M. C., în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr._/ 27.07.2009 încheiat pe perioadă nedeterminată, deținând funcția de asistent medical, pentru care a fost stabilit un salariu de bază lunar brut de 1100 lei.
În temeiul prevederilor art. 50 alin. 1 lit. a din Codul muncii, raportul de muncă al reclamantei a fost suspendat de drept ca urmare a nașterii gemenilor G. D. A. și G. A. S., astfel cum rezultă din certificatele de naștere nr._ și_ eliberate pe 06.12.2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. c, angajatorul avea obligația concretă de a-i acorda salariatei toate drepturile care decurg din lege, contract colectiv sau individual de muncă. Astfel, art. 23-25 din OUG nr. 158/2005, care reglementează concediul și indemnizația de maternitate, stabilesc un cuantum brut al indemnizației care ar fi trebuit să fie achitat lunar beneficiarei.
Acest capăt de cerere de obligare a pârâtului la plata sumelor reprezentând contravaloarea indemnizației de maternitate, tribunalul l-a respins ca rămas fără obiect, având în vedere că, prin notele de concluzii, însăși reclamanta a recunoscut că i-a fost achitată întreaga sumă, după ce a sesizat instituțiile competente.
Referitor la capătul de cerere de obligare a pârâtului la plata daunelor materiale, tribunalul l-a admis, în temeiul dispozițiilor art. 253 din C. muncii, având în vedere că angajatorul nu și-a respectat obligația de plată lunară a drepturilor cuvenite salariatei, așa cum prevede art. 40 alin. 2 lit. c din C. muncii, aceasta făcând dovada pe deplin a dificultăților economice pe care le-a avut în perioada concediului de maternitate, întârziind la plata cheltuielilor de întreținere și chirie, astfel cum rezultă din notificarea/somația nr.6269/08.02.2012 emisă de Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. S.”Iași, dar și amanetând diverse bunuri (cum ar fi cercei, sistem Sempron, telefon Digi mobil,monitor LCD,etc.) prin contractul de împrumut cu amanet nr._/23.02.2012, contractul de împrumut cu amanet nr._/13.01.2012, contractul de împrumut cu amanet nr._/15.12.2011, contractul de împrumut cu amanet nr._/06.02.2012, contractul de împrumut cu amanet nr. 3827/20.02.2012 și contractul de împrumut cu amanet nr. 3469/04.02.2012.
Mai mult decât atât, reclamanta a depus la dosarul cauzei un număr de 6 bonuri fiscale care atestă că aceasta a încasat suma de 600 lei pentru bunurile amanetate, motiv pentru care prima instanță a obligat pârâtul la plata acestei sume.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de daune morale, în virtutea reglementărilor statuate la art. 253 din C. muncii, tribunalul le-a admis în cuantum de 1000 lei, având în vedere că din administrarea probelor reclamanta a reușit să contureze dimensiunea suferințelor la care a fost supusă.
De asemenea, reclamanta a demonstrat prin probe concludente că prin plata întârziată cu luni de zile a indemnizației de maternitate i-au fost afectate grav drepturile personalității sale, respectiv prestigiul, demnitatea și onoarea.
Prin obligarea pârâtei la plata de daune morale, prima instanță a avut în vedere acoperire integrală a prejudiciului nepatrimonial pricinuit angajatei.
În consecință, tribunalul a înlăturat apărarea pârâtului potrivit căreia Casa de Asigurări de Sănătate a virat cu întârziere sumele cuvenite reclamantei, deoarece nu a făcut dovada în nici un fel a acestor afirmații și l-a obligat la plata sumei de 600 lei daune materiale și de 1000 lei daune morale.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc. civ., prima instanță l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat achitat prin chitanța nr._/08.06.2012 emisă de C. de Avocat A. A..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Cabinetul M. Individual dr. B. M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că în mod greșit prima instanță a reținut că cererea privind plata indemnizației de maternitate a rămas fără obiect întrucât reclamanta a recunoscut prin notele de concluzii scrise că i-a fost achitată întreaga sumă după ce a sesizat instanța.
În fapt, susține recurentul, a plătit drepturile cuvenite cu titlu de indemnizație de maternitate înainte ca reclamanta să sesizeze instanța și înainte ca CNAS să crediteze contul cabinetului cu contravaloarea acestei sume, potrivit art. 25 alin. 2 din OUG 158/2005.
Mai arată recurentul că dispozițiile art. 26 din OUG 158/2005, care prevăd că plata indemnizațiilor prevăzute de art. 23 alin. 1 și 2 se face lunar de către angajator, nu pot fi interpretate în sensul că acesta din urmă trebuie să și suporte plata indemnizației.
Ori, motivează recurentul, ea a înțeles să plătească reclamantei drepturile cuvenite cu titlu de indemnizație de maternitate din fonduri proprii, înainte ca sumele să-i fi fost achitate de către CNAS din bugetul FNUASS.
Astfel, consideră recurentul că prima instanță trebuia să respingă cererea reclamantei ca neîntemeiată, și nu ca rămasă fără obiect.
Pe de altă parte, susține recurentul, deși a solicitat reclamantei încă din 05.10.2011 să-i comunice contul în care să-i fie virate drepturile cuvenite, aceasta nu a făcut comunicarea decât la data de 17.01.2012, când a depus și certificatele de concediu medical; ca atare, anterior acestei date, recurentul a fost în imposibilitate obiectivă de a face plata indemnizației de maternitate.
Consideră recurentul că reclamanta a promovat acțiunea de față cu rea-credință și în mod șicanatoriu, deoarece i se adusese la cunoștință faptul că nu-și îndeplinise în mod corespunzător obligațiile de serviciu, și procedând la schimbarea medicului de familie și refuzând să mai ia legătura cu titularul cabinetului medical până la data de 17.01.2012.
Prin urmare, susține recurentul, nu se poate reține faptul că s-a aflat în culpă și că reclamanta este dincolo de orice bănuială în situația de a fi prejudiciată moral și material.
Față de lipsa culpei angajatorului în ceea ce privește modalitatea în care s-au efectuat plățile cuvenite cu titlu de indemnizație de maternitate, apreciază recurentul că în mod greșit instanța a reținut ca fiind întemeiate cererile reclamantei de plată a daunelor morale și materiale.
Dificultățile economice pe care reține instanța că le-ar fi avut reclamanta și dimensiunea suferințelor la care a fost supusă nu au legături de cauzalitate cu întârzierea plăților făcute de angajator, reclamanta nefăcând nici un fel de dovezi în acest sens. Dimpotrivă, susține recurentul, reclamant a avut întotdeauna practica amanetării bunurilor, deoarece soțul acesteia nu avea loc de muncă, era recunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice, familia locuind într-o cameră insalubră împreună cu primul copil.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 Cod proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs, ambele părți au depus înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâtul Cabinetul M. Individual dr. B. M. C. este nefondat.
Într-adevăr, potrivit art. 23 alin. 1 din OUG 158/2005 ,,Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină și lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizație de maternitate”, iar potrivit art. 25 alin. 2 din OUG 158/2005 ,,Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”.
Însă, art. 36 alin. 3 lit. a din același act normativ stipulează expres că în cazul asiguraților angajați cu contract de muncă, cum este cazul reclamantei, plata indemnizațiilor se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.
De asemenea, art. 38 din OUG 158/2005 prevede că: ,,(1) Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă.
(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate”.
Din dispozițiile legale enunțate rezultă, indubitabil, că obligația de plată a indemnizației de maternitate revenea recurentului-pârât, urmând ca acesta să recupereze din bugetul FNUASS sumele care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă.
Ca atare, susținerea recurentului potrivit căreia nu era obligată să plătească indemnizația de maternitate anterior, ci după recuperarea sumelor din bugetul FNUASS, nu poate fi primită.
În ceea ce privește data plății sumelor datorate, din ordinele de plată aflate la filele 33-35 dosar fond rezultă că virarea sumelor în contul reclamantei-intimate s-a făcut la 01.02.2012, 29.02.2012 și 21.03.2012, pe parcursul judecății, astfel încât în mod corect prima instanță a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtului la plata indemnizației de maternitate.
Nu pot fi reținute motivele privind imposibilitatea plății indemnizației anterior datei de 17.01.2012, întrucât angajatorul avea posibilitatea să consemneze sumele la CEC, pe numele reclamantei, pentru a se exonera de obligație, chiar în lipsa datelor unui cont bancar. În plus, corespondența recurentului-pârât cu salariata (la care se face referire în cererea de recurs) nu s-a purtat la adresa acesteia din contractul individual de muncă ori din actul de identitate, ci la o altă adresă.
În ceea ce privește datele de depunere la angajator a certificatelor de concediu medical de către reclamant-intimată, acestea nu rezultă din probele administrate în cauză, iar sarcina probei în acest caz revenea recurentului. Din actul întocmit de către CNAS - Casa de Asigurări de Sănătate Iași, depus la dosar de către reclamanta-intimată, reiese doar că angajatorul a depus cu întârziere declarațiile privind concediile medicale ale salariatei în cauză, respectiv la 13.10.2011 pentru perioada 26.09-30.09.2011, la 19.01.2012 pentru perioada 03.10-31.10.2011, la 26.01.2012 pentru perioada 01.11-31.12.2011 și la 15.06.2012 pentru perioada 01.01-19.01.2012.
În atare condiții nu se poate reține culpa reclamantei-intimate în ceea ce privește nedepunerea la timp a certificatelor de concediu medical, iar plata indemnizațiilor cuvenite se impunea a fi făcută de angajator, având în vedere dispozițiile art. 40 alin. 1 din OUG 158/2005, potrivit cărora ,,Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite”.
În ceea ce privește daunele materiale și morale, recurentul a apreciat că au fost greșit acordate raportat la lipsa culpei angajatorului în ceea ce privește modalitatea în care s-au efectuat plățile cuvenite cu titlu de indemnizație de maternitate.
Ori, având în vedere cele reținute anterior, din care rezultă tocmai culpa recurentului-pârât în ceea ce privește plata cu întârziere a sumelor cuvenite reclamantei-intimate cu titlu de indemnizație de maternitate, raportat la limitele devoluțiunii - determinate de motivele de nelegalitate sau netemeinicie invocate prin cererea de recurs – Curtea constată că nu poate fi primită nici această critică.
Pentru toate aceste considerente, nefiind incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de pârâtul Cabinetul M. Individual dr. B. M. C. și va menține sentința atacată.
În temeiul disp. art. 316 cu referire la art. 298 și 274 Cod proc.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Cabinetul M. Individual dr. B. M. C., împotriva sentinței civile nr. 2239 din 19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, A. E. A. |
Grefier, M. H. |
Red./Tehnored. M.N.C.
28.01.2013 - 02 ex.
Tribunalul Iași – S. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 19/2013.... → |
|---|
