Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1803/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1803/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 6766/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1803/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă având ca obiect drepturi bănești privind recursul declarat S. C. de Reparații Locomotive C.F.R. - S.C.R.L. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2382/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind S. R. de Locomotive din Depoul Iași, în numele și pentru membrul de sindicat C. R.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă B. E. în calitate de reprezentant legal al Sindicatului R. de Locomotive din Depoul Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că este primul termen de judecată și că, prin registratura instanței, intimatul a formulat întâmpinare, duplicatul comunicându-se recurentei; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.
D-l B. E. depune delegație de reprezentare a intereselor Sindicatului R. de Locomotive.
Instanța procedează la legitimarea reprezentantului intimaților, B. E. care prezintă cartea de identitate . nr._ eliberată de SPCLEP Ploiești.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul intimaților pune concluzii de respingere a recursului pentru motivele detaliate prin întâmpinare și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, Curtea reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ (disjunsă din cauza nr._ ), S. R. de Locomotive din Depoul Iași, în numele și pentru reclamantul C. R., a chemat în judecată pe pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 28.06._10, în conformitate cu legislația muncii și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010; la plata, pentru perioada 28.06._10, a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 570 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare negociat cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente; la plata, pentru perioada 01.04._10, a diferenței dintre drepturile salariale de care au beneficiat, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare negociat cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente; la plata de daune interese constând în actualizarea sumei datorate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca este salariatul pârâtei. În conformitate cu prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008- 2010, nr. 722/03/24.01.2008, la art. 41 alin. 3, salariul de bază minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ lună trebuia să fie de 700 lei/ron, adică 4,12 lei/ ora, fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
A susținut reclamantul că, în calitate de angajator, pârâta nu a calculat și nu a plătit drepturile salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii și că, în temeiul disp. art. 161 alin. 1 Codul muncii și ale art. 998, art. 1084 și art. 1088 Cod civil, este justificată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale si a indicelui de inflație al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.
Pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 268 lit. e Codul muncii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, motivând că sindicatele reprezentative au participat la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar S.C. CFR- SCRL B. nu putea să aibă altă grilă de salarizare mai mare la nivelul clasei 1 de salarizare decât societatea a cărei filială este.
Prin sentința civilă nr. 2382/21.06.2013, Tribunalul Iași a dispus:
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA.
A admis cererea formulată de S. R. de Locomotive din Depoul Iași, în numele și pentru reclamantul C. R., în contradictoriu cu pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei conform Contractului Colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care le datorează reclamantului, calculată de la data scadenței până la data plății efective
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unor diferențe de drepturi salariale. Potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Or, acest text de lege nu distinge în funcție de izvorul drepturilor salariale solicitate. În aceste condiții, raportat la obiectul acțiunii și la momentul introducerii acțiunii (13.08.2012), tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, valabil pe anii 2008- 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1).
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, tribunalul a reținut că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 28.06._10. Examinând anexa nr. 5 la contract, s-a reținut că unitatea este nominalizată în această anexă la poziția 10, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații pârâtei în perioada menționată.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. În speță, tribunalul a reținut că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada plătii drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei în perioada 28.06._10.
Astfel, față de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură din transportul feroviar, tribunalul a reținut că este întemeiată cererea reclamantului privind diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010, cu sporurile aplicate acestei diferențe și sumele încasate efectiv de reclamant, pentru perioada 28.06._10.
S-a reținut că actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, în timp ce acordarea dobânzii legale constituie o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizării acelor sume.
Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, în temeiul disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, tribunalul a obligat pârâta să plătească acestuia drepturile salariale actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective și dobânda legală aferente sumelor pe care le datorează reclamantului, calculată de la data scadenței până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR – SCRL” B. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul rând, recurenta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de prevederile art. 268 (1) lit. c) din Codul muncii, privind drepturile salariale solicitate pentru perioada 28.06._09, relativ la data sesizării instanței de judecată, respectiv 20.08.2012.
Mai susține recurenta că în mod greșit prima instanță a primit confuzia creată de intimat între salariul de bază minim brut și clasa de salarizare. Astfel, arată recurenta, clasa de salarizare reprezintă rezultatul aplicării unui coeficient avut în vedere la stabilirea salariului de bază brut, care astfel, prin aplicarea acestui coeficient, în cazul intimatului-reclamant, depășește cu mult salariul de baza minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramură transporturi. În aceste sens, invocă dispozițiile art. 6, 7 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil anilor 2009-2010.
Motivează recurenta că, la data de 29.04.2010, prin actul adițional la CCM nr. 1781/2009-2010, înregistrat la Direcția Județeană pentru Prestații Sociale B. sub nr. 5706, prelungit până la 31.01.2011, s-a modificat Anexa nr.1 și s-a stabilit cuantumul clasei 1 de salarizare la nivelul de 600 lei. Anexa 1 din CCM la nivel de unitate stabilește astfel un sistem de salarizare care asigura tuturor salariaților un salariu de bază brut superior salariului de baza minim brut stabilit prin CCM la nivel de ramură transporturi. Astfel, salariul de bază brut este format pe baza unui coeficient de ierarhizare numit clasa de salarizare, clasa 1 de salarizare fiind în cuantum de 600 lei (respectiv 570 lei până la 01.04.2010, conform CCM nr. 1781/2009-2010), fără a se face vorbire de „salariul de bază minim brut” de 700 lei. Ori, în cazul intimatului - reclamant este evident că aceasta condiție este îndeplinită.
Mai mult, la S. C. de Reparații Locomotive CFR-SCRL B. S.A. nici un salariat nu este încadrat la nivelul clasei 1 de salarizare, deci, implicit, nici intimatul - reclamant, astfel încât acesta nu poate să invoce încălcarea legii cu privire la salariul minim pe economie.
Mai motivează recurenta că, în conformitate cu art. 41 alin. 3 lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, ,,părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 alin. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. (1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/ 2008”.
Recurenta susține că, în aceste condiții nu se solicită simpla aplicare a dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură privitoare la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii (ceea ce ar duce la stabilirea unui salariu sub valoarea celui negociat, căci aplicarea elementelor minimale de salarizare din contractul colectiv la nivel de ramură transporturi, prevăzute la art. 41 alin. 1-3 din contractul colectiv la nivel de ramură, ar fi dus la stabilirea unor salarii în cuantum mai mic decât cele de care intimatul - reclamant a beneficiat, raportat la prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate), ci a acestui element conjugat cu coeficienții de ierarhizare și clasa de salarizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Cu alte cuvinte, se dorește combinarea dispozițiilor contractuale mai avantajoase cuprinse în cele două contracte colective de muncă, ceea ce echivalează cu o "lex tertia", respectiv a se înmulți valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fapt ce contravine prevederilor art. 969 Cod civil.
Soluția aplicării directe a dispozițiilor contractuale de la nivel superior nu poate fi una legală și temeinică, decât dacă se constată că în aceasta modalitate salariatului i se creează o situație mai favorabilă decât cea rezultată din aplicarea CCM la nivel inferior. Or, printr-un simplu calcul matematic, se poate observa că la nivel de ramura transporturi este garantat un salariu minim de baza de 700 lei, de care urmau a beneficia în concret doar muncitorii necalificați, iar coeficientul maxim folosit în acest algoritm este pentru "studii superioare: 2". Spre deosebire, la nivel de unitate au fost stabilite salarii de baza brute pornindu-se de la un salariu de bază de 600 lei (01.04._11), și 46 clase de salarizare, pentru care s-au convenit coeficienți de ierarhizare cuprinși între 1 și 6.371, ajungându-se la un nivel maxim al salariului de bază brut de 3.632 lei.
Mai motivează recurenta că a acționat conform dispozițiilor art. 41 (6) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, în sensul că, prin negocierea anuală, părțile contractante au stabilit un anumit salariu de bază minim brut și anumiți coeficienți de ierarhizare, având în vedere numărul de salariați și limita superioară dată de fondul de salarii negociat, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, iar acordarea unor drepturi salariale suplimentare determinate fără luarea în considerare a acestui fond de salarii contravine prevederilor contractuale expuse.
Invocă și faptul că CCM la nivel de unitate este încheiat ulterior CCM la nivel de ramură, fără a se dovedi nici o intenție a sindicatului de completare cu clauza care face obiectul acțiunii, starea de pasivitate fiindu-i imputabilă, întrucât inițiativa de modificare a CCM incumbă ambelor părți, potrivit dispozițiilor art. 3 alin.6 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, în vigoare în perioada supusă judecății.
Recurenta critică și soluția de obligarea a sa la plata dobânzii legale.
Astfel, susține recurenta, soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere și principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsită partea. Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației a reparat integral prejudiciul generat. Acordând suma actualizată, instanța a urmărit ca prejudiciul efectiv creat prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperit. Daunele sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită, însă cu același scop, și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea sumelor de bani cu indicele inflației. În cazul cumulării acestora s-ar obține în favoarea intimatului - reclamant o îmbogățire fără justă cauză, întrucât la reactualizarea sumei cu rata inflației se ține cont de nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 Cod proc. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi; a fost anexată practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, se constată că este întemeiată pentru perioada 28.06._09.
Fiind începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a Codului civil, prescripția extinctivă întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, invocată pentru prima oară în recurs, este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011. Ori, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu limita, în timp, momentul până la care partea interesată putea invoca prescripția, aceasta putând fi invocată și din oficiu, ori ca motiv de ordine publică.
Potrivit art. 283 din Codul muncii ,,(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:… c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate...”
Prin urmare, acest termen are în vedere toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale, în timp ce termenul reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii privește neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtelor la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 28.06.2009 – 31.12.2010.
Fiind vorba despre diferențe de drepturi salariale, sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, așa cum a reținut și prima instanță.
Însă, față de aceste prevederi, nu se poate reține că acțiunea este formulată în termenul de prescripție de 3 ani, în condițiile în care, deși se solicită drepturi salariale începând cu data de 28.06.2009, cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanța de fond la data de 13.08.2012 (așa cum rezultă chiar din motivarea primei instanțe).
Prin urmare, cererea reclamantului privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei este prescrisă extinctiv pentru perioada 28.06._09, în raport de prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel constată că prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii, coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din Legea 136/1996 (dispoziții în vigoare în perioada de referință), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale negociate din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Ca atare, nu se aduce atingere prevederilor art. 37 din Codul muncii, contractul la nivel de ramură reprezentând rezultatul exercitării autonomiei de voință a partenerilor sociali între care se încheie, conform dispozițiilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii (în vigoare în perioada de referință).
În speță, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimatul-reclamant, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc și se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că, așa cum a reținut și prima instanță, la poziția nr. 10 este nominalizată . printre unitățile beneficiare ale clauzelor contractuale, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentei, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), așa cum consideră recurenta, dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă, deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimatul-reclamant putea solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentei privind „acordul” părților de a stabili un alt salariu minim la nivelul societății și alți coeficienți de ierarhizare decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, iar aplicarea cumulată a dispozițiilor celor mai favorabile din ambele contracte colective de muncă echivalează cu lex tertia și încălcarea algoritmului de calcul convenit de partenerii sociali în cadrul negocierilor purtate la cele două niveluri.
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, iar potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a).
Aceasta nu înseamnă că părțile nu puteau prevedea în contractele colective de muncă alți coeficienți de ierarhizare – evident, mai favorabili salariaților -, însă aceștia se impuneau a fi aplicați cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a), așa cum impunea norma convențională, negociată de părțile acestui contract colectiv de muncă, dar și norma legală menționată mai sus, respectiv art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Ca atare, nu poate avea loc o reducere a drepturilor salariale cuvenite intimatului - reclamant prin aplicarea prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, întrucât salariul de bază minim brut de 700 lei este prevăzut ca bază de la care trebuiau pornite negocierile, corespunzător, evident, clasei 1 de salarizare.
Astfel, salariul de bază minim brut de 700 lei se va aplica în raport cu clasa de salarizare în care este încadrat reclamantul și coeficientul de ierarhizare stabilite prin contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conform algoritmului de calcul convenit: S=Sclasa1xK.
În ceea ce privește criticile aduse dispoziției de obligare la plata actualizată cu indicele de inflație și a dobânzii legale BNR, Curtea de Apel reține că sunt neîntemeiate.
Astfel, actualizarea presupune aducerea prejudiciului la valoarea zilei prin aplicarea indexării. Sunt susceptibile de indexare obligațiile pecuniare, întrucât sunt supuse fluctuațiilor monetare. Ori, valoarea nominală a creanței intimatului-reclamant față de recurenta-pârâtă a suferit o diminuare permanentă, prin schimbările intervenite în puterea de cumpărare, începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pe de altă parte, intimatul a suferit un prejudiciu și prin nefolosirea sumelor ce nu i-au fost acordate de recurentă, prin eludarea dispozițiilor contractelor colective de muncă, dobânda legală având natura juridică a unor daune - interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale și, ca atare, în mod corect a fost acordată de prima instanță.
În consecință, raportat tuturor considerentelor expuse, constatând incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civ., Curtea de Apel va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința, conform celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S. C. de Reparații Locomotive „CFR –SCRL” B. SA împotriva sentinței civile nr. 2382 din data de 21.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă.
Respinge, ca prescrisă extinctiv, cererea reclamantului privind plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și salariile efectiv plătite, pentru perioada 28.06._09.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, N. C. M. | Judecător, C. B. |
Grefier, M. H. |
Red./Tehnored. M.N.C.
19.11.2013 - 02 ex.
Tribunalul Iași - T. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 473/2013.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1317/2013.... → |
|---|
