Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1817/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1817/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 6206/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1817/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
recurenta . București, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2129 din 10 06 2013 a Tribunalului Iași, intimat fiind S. L. Centru E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași, în numele și pentru membrul de sindicat M. C. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul sindicatului intimat, lipsă reprezentantul recurentei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier in care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; intimatul, prin reprezentant legal, a depus la dosar întâmpinare, duplicatul fiind comunicat recurentei.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire de reprezentare, concluzii scrise și copii de pe decizii reprezentând practică judiciară în materie.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței potrivit întâmpinării și concluziilor scrise depuse la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la nr._ (disjunsă din cauza nr._ ), S. L. Centru E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași, in numele si pentru reclamantul M. C. C. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. C. S.A. solicitând obligarea acesteia la plata retroactiva a drepturilor salariale neacordate la termenele scadente, actualizate cu rata inflației la data plații efective, reprezentând diferența de salariu rezultata din calcularea drepturilor salariale la salariul minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare al clasei de salarizare avut de fiecare salariat in parte și salariile efectiv primite, calculate avându-se in vedere salariul minim brut prevăzut in CCM la Nivel de unitate S.C. E. C. S.A., pentru perioada septembrie 2009- decembrie 2010.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008- 2010, la art. 41 alin. 3, părțile au convenit ca salariul de baza minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/ luna sa fie de 700 lei/ron, adică 4,12 lei/ ora, fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta.
Susține reclamantul că, conform grilelor de salarizare aplicate la nivel de unitate, salariul minim brut a fost stabilit in perioada 01.03._10 la 570 lei, iar in perioada 01.04.2010 – 31.12.2010 la 600 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității, motivat de faptul ca pentru anii 2009-2010 si 2010-2011 la nivelul S.C. E. C. S.A. au fost încheiate contracte colective de munca. Pe fond, solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiata, întrucât societatea nu este semnatara CCM Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008- 2010.
Prin sentința civilă nr.2129 din 10.06.2013 Tribunalul Iași admite acțiunea formulată de S. L. Centru E. R. din cadrul Sucursalei E. Iași, cu sediul în R., .. 2 bis, în numele și pentru reclamantul M. C. C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, .. 38, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre salariile cuvenite lunar, inclusiv sporurile de care a beneficiat acesta, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 1.09._10, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Analizând actele dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost salariat la pârâta S.C. E. C. S.A. – Sucursala E. Iași în perioada 1.09._10.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, valabil pe anii 2008- 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Potrivit dispozițiilor art.133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, cât si prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta S.C. E. C. S.A.
Examinând anexa nr.5 privind unitățile la care se aplică contractul colectiv, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, instanța retine că unitatea este nominalizată în această anexă la poziția 35, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008 pe anii 2008 – 2010 producând efecte pentru toți salariații paratei.
În ceea ce privește susținerile pârâtei referitoare la aplicabilitatea prevederilor contractului la nivel de unitate, se reține că, potrivit disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (act normativ în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . considerând-o nelegală și netemeinică.
Recurenta motivează că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a art.268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003. Faptul că pentru pretențiile din 2009 nașterea dreptului a intervenit la 01 septembrie 2009, iar acțiunea reclamantului-intimat a fost înregistrata la Tribunalul Iași la data de 01.10.2012, cererea fiind formulata peste termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv pentru perioada 01.09._12 diferențele de drepturi solicitate sunt prescrise.
Motivează recurenta că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a art.268 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003. Susține că acțiunea privește neexecutarea contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia. De la data de 01 septembrie 2009 (cel mai apropiat termen) până la data înregistrării acțiunii la Tribunalul Iași la data de 0l octombrie 2012, termenul prevăzut de Legea 53/2003 art. 268 alin 1 punctul „e"a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 103 Cod de Procedură Civilă. Astfel, acțiunea a fost tardiv introdusă.
Recurenta motivează, în esență, că pentru anii 2009 si 2010 la nivelul societății au fost încheiate Contracte Colective de Munca înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale cu numerele 1410/25.03.2009, respectiv 1450/26.03.2010 si prelungite prin mai multe acte adiționale, ce produc efecte si sunt aplicabile tuturor salariaților . inclusiv reclamantului-intimat. Astfel ca orice contract și contractul colectiv de munca presupune autonomia de voința a partenerilor sociali intre care a fost încheiat prin aplicarea principiului libertății contractuale, el reprezentând legea pârtilor.
Mai motivează recurenta că administrația . nu este semnatară aContractului Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008 - 2010, și ca atare, în raport de dispozițiile art. 136 alin.l din Legea 62/2011 nu îi este aplicabil. Mai mult decât atât societatea are ca obiect de activitate distribuția energiei electrice, conform clasificării activităților din economia naționala, cod CAEN 3513 (ordin 337/2007), nefăcând parte din organizațiile patronale reprezentative din transporturi constituite conform prevederilor Legii 356/10.07.2001 semnatare ale Contractului Colectiv la Nivel de Ramura Transporturi pe Anii 2008-2010, conform art.128 a lin. (2) din Legea 62/2011.
În aceste condiții susține că cererea reclamantului-intimat nu este admisibilă.
Recurenta invocă faptul că acțiunea reclamantului nu este admisibilă, în condițiile în care acesta solicită înlocuirea unor clauze ale CCM al . în vigoare pentru perioada solicitată cu alte clauze mai favorabile existente din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi (valabil pana la data de 31.12.2010), încălcând dispozițiile art. 1270 din Noul Cod Civil. Înlocuirea este posibilă numai în urma sesizării instanței de judecata cu o cerere de constatare a nulității clauzelor respective, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Chiar daca instanța de judecata ar califica cererea reclamantului-intimat ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale CCM la Nivel de ., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusa prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct. d din Codul Muncii, motivat de faptul ca CCM la nivel de . pentru anii 2009-2010 si 2010-2011, respectiv CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi au expirat la data de 26.03.2010 si 24.03.2011, respectiv 31.12.2010, iar cererea reclamantului-intimat a fost introdusa la data de 01.10.2012, după expirarea acestor contracte colective de munca.
Pe fond, recurenta motivează, în esență că, prin raportare la dispozițiile art. 1, art. 7, alin. (2) din legea 130/1996, în vigoare la data încheierii Contractului Colectiv de Muncă, ale art. 11, alin. (1) din Codul muncii și art. 1270 din Codul Civil executarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate este obligatorie pentru părțile semnatare. Astfel, la S.C. „E. C." S.A., nu există nici un salariat care să fi avut ca salariu de încadrare sub nivelul de 600 lei (conform H.G. 1051/2008), care reprezenta salariu minim brut garantat în 2009, și nici 600 de lei (conform H.G. 1051/2008) minim brut garantat în 2010. Astfel S.C. „E. C." S.A. nu a încălcat prevederile art. 164, alin (2) din Codul munciinici un salariat nefiind încadrat cu un salariu mai mic decât cel minim brut garantat pe țară.
Prin CCM la nivel de . sunt prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienții de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale. Contractul Colectiv Munca al S.C. „E. C." S.A. a fost depus la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București. In urma verificărilor efectuate, Contractul Colectiv de Muncă a fost aprobat fiind înregistrat, de aici rezultând că au fost respectate prevederile legale în vigoare, iar dacă negocierea și acceptarea salariului nu era îndeplinită, Ministerul Muncii avea obligația restituirii Contractului Colectiv de Muncă către semnatari, pentru îndeplinirea condițiilor legale. De altfel, contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București, care, în cazul în care ar fi constatat că au fost încheiate fără respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 62/2011, potrivit art. 145 din același act normativ, avea obligația sa le restituie pentru îndeplinirea condițiilor legale, ceea ce nu s-a întâmplat.
Recurenta critică și dispoziția de actualizare a diferențelor de drepturi salariale cu indicele de inflație, arătând că părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate conform dispozițiilor art. 1 și art. 8 din O.G. nr. 13/2011, aceeași reglementare se regăsea și la art. 1 si art. 8 din O.G. nr. 9/2000 cu modificările si completările aduse prin Legea nr. 356/2002. Or, în cauză, între recurentă și reclamantul-intimat nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-1 diferența de drepturi salariale.
Dobânda legală este reglementată de art. 1088 cod civil cu referire Ia O.G. 9/2000 și art. 1.535 din Noul Cod civil cu referire la O.G. nr. 13/2011 privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate. În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, altfel, în condițiile art. 166 Codul muncii, ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plată a drepturilor salariate se transformă în daune interese potrivit art. 1.530 Cod Civil. Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) Codul muncii, republicat, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor. Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fíe acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile,Curtea de Apel constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, se constată că este întemeiată pentru perioada 01.09.2009 – 27.09.2009.
Potrivit art. 283 din Codul muncii ,,(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:… c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate...”
Prin urmare, acest termen are în vedere toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale, în timp ce termenul reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii privește neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
În speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtelor la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.09.2009 – 31.12.2010.
Fiind vorba despre diferențe de drepturi salariale, sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, așa cum a reținut și prima instanță.
Însă, față de aceste prevederi, în mod greșit tribunalul a reținut că acțiunea este formulată în termenul de prescripție de 3 ani, în condițiile în care, deși se solicită drepturi salariale începând cu data de 01.09.2009, cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanța de fond la data de 28.09.2012 (așa cum rezultă din verificările efectuate în dosarul inițial, nr._, din care s-a disjuns prezenta cauză).
Prin urmare, cererea reclamantului privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei este prescrisă extinctiv pentru perioada 01.09._09, prima instanță aplicând greșit prevederile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii Curtea constată că este nefondată.
De principiu, aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite. Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Nu se pune în speță problema înlocuiriiclauzelor contractuale ci aplicării directe a clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior care sunt mai favorabile.
În ceea ce privește salariul de bază minim brut în funcție de care să se calculeze drepturile salariale, Curtea reține că, în esență, recurenta a susținut că este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât reprezintă rezultatul negocierii între partenerii sociali și nu contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe care reclamantul își fundamentează pretențiile admise de către instanță.
Curtea de Apel constată că prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii, coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din Legea 136/1996 (dispoziții în vigoare în perioada de referință), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale negociate din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Ca atare nu se aduce atingere prevederilor art. 37 din Codul muncii, contractul la nivel de ramură reprezentând rezultatul exercitării autonomiei de voință a partenerilor sociali între care se încheie, conform dispozițiilor art. 236 alin. 4 din Codul muncii (în vigoare în perioada de referință).
În speță, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost invocate de intimatul-reclamant, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că, la poziția nr.35 este nominalizată S.C. E. C. S.A printre unitățile beneficiare ale clauzelor contractuale, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații recurentelor, potrivit art. 123 pct. 1 din contract și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada 2009-2010.
Intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurente, deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum a procedat recurenta S.C. E. C. S.A, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, intimatul-reclamant putea solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada în care acest contract și-a produs efectele, este întemeiată, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, iar potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a).
Aceasta nu înseamnă că părțile nu puteau prevedea în contractele colective de muncă alți coeficienți de ierarhizare – evident, mai favorabili salariaților -, însă aceștia se impuneau a fi aplicați cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41 alin. (3) lit. a), așa cum impunea norma convențională, negociată de părțile acestui contract colectiv de muncă, dar și norma legală menționată mai sus, respectiv art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Prin consecință, proporțional cu clasa de salarizare în care este încadrat fiecare reclamant are loc o majorare, în cascadă a salariului de bază brut la care se va aplica coeficientul de ierarhizare corespunzător. Salariul de bază minim brut de 700 lei se va aplica în raport cu clasa de salarizare în care este încadrat reclamantul și coeficientul de ierarhizare stabilite prin contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conform algoritmului de calcul convenit: S=Sclasa1xK.
Nu poate fi primit nici argumentul conform căruia caracterul de normă convențională a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ (Hotărâre de Guvern), din moment ce Legea nr. 130/1996 – aplicabilă în perioada de referință – impunea o anumită conduită partenerilor sociali (respectiv aceea de a nu prevedea clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior); ori, este știut că legea este un act juridic cu forță superioară tuturor celorlalte acte normative, inclusiv hotărârilor de guvern.
De asemenea, instanța de control judiciar reține că această clauză din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2008, HG 532/2008, HG nr. 28/2010 și HG nr. 311/2010, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentelor - pârâte de acordare a salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, susținerile acestora privind nerealizarea unor venituri suficiente, lipsa profitului ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente perioadei de referință.
Nefondate sunt criticile recurentei privind dispoziția instanței de actualizate cu indicele de inflație a drepturilor solicitate.
Astfel, actualizarea cu rata inflației are natura juridică a unor daune interese acordate salariatului potrivit art. 166 alin. 4 Codul muncii, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neplata sau plata cu întârziere a unor drepturi salariale. Actualizarea cu rata inflației reprezintă, ca atare, o despăgubire compensatorie, acordată pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale.
Pentru aceste considerente,Curtea constatând că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2, 3 Cod proc.civ., va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul respingerii cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la achitarea diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru intervalul 01.09._09, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ., împotriva sentinței civile nr. 2129/10.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la achitarea diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru intervalul 01.09.2009 - 7.09.2009, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.11.2013
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P.S.
2 ex./06.12.2013
Tribunal Iași – T. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 341/2013. Curtea... → |
|---|
