Obligaţie de a face. Hotărâre din 10-05-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 3962/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 674/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător S. P.
Judecător A. C. S.
Grefier E. G.
S-a spre examinare recursul formulat de către M. P. și P. M. P. împotriva sentinței civile nr. 497 din 18.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind P. S. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată; intimatul a fost citat cu copia motivelor de recurs, nu a formulat întâmpinare; s-a solicitat judecata în lipsă.
Curtea constată recursul declarat și motivat în termen.
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la nr._, reclamanții M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâtul P. S. S., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5155 lei reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri, care exced prevederilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin decizia Curții de Conturi – Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a constatat faptul că la nivelul Primăriei municipiului P. au fost încasate drepturi salariale sub formă de sporuri la salariul de bază, care exced prevederilor legale în vigoare, respectiv sporul de fidelitate și sporul de stres calculat prin aplicarea unui procent de 5% din salariul de bază și indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază. Prin aceeași decizie s-a stabilit și obligația recuperării acestor sume de la angajați. Reclamanții au invocat prevederile art. 169 alin. 1 și 2 Codul muncii și art. 64 din Legea nr. 94/1992, solicitând admiterea acțiunii.
Pârâtul P. S. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că sporurile de fidelitate, loialitate, confidențialitate și de stres au fost acordate funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului P. în baza acordului/contractului colectiv de muncă aprobat prin Hotărârea Consiliului Local P. nr. 3/2007, înregistrat la DMPS Iași. De asemenea, s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată raportat la art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă putând fi negociate și pentru personalul instituțiilor bugetare, simpla invocare a nulității acestora neproducând efecte, acestea fiind rezultatul negocierii celor două părți. Cât privește indemnizația de dispozitiv, precizează pârâtul că aceasta a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local P. nr. 132/2003.
Prin sentința civilă nr.497 din 18.02.2013 Tribunalul Iași respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P., ambii cu sediul în P., ., nr. 16, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul P. S. S., cu domiciliul în P., .. 19, jud. Iași.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității conform dispozițiilor art.137 C.pr.civ, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, precum și disp. art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil. De altfel, intervenția unei dispoziții legislative noi nu poate avea ca efect împiedicare părții de a deduce pretențiile sale judecății, apărările formulate urmând a fi valorificate pe fondul cauzei și nu în temeiul unei excepții procesuale dirimante.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:
Pârâtul P. S. S. este angajat pe postul de șofer la C. administrativ al Primăriei M. P., conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 6558/01.08.2008. Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5155 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate sub formă de sporuri de pârât.
Potrivit disp. art. 256 alin. 1 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Reclamanții, cărora le revenea sarcina probei, nu au făcut dovada faptului că sumele încasate de către pârât cu titluri de sporuri salariale și indemnizație de dispozitiv, în baza contractelor colective de muncă nr. 1696/02.02.2009 și nr._/22.12.2006 și a Hotărârilor Consiliului Local nr. 132/2003, nr. 15/2009 și nr. 3/2007, reprezintă sume încasate necuvenit. În acest sens, atât Hotărârile Consiliul Local, cât și contractele colective de muncă sunt acte juridice a căror valabilitate nu a fost contestată, reprezentând temeiuri juridice ce justifică încasarea sumelor de către pârât.
Astfel, în ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, se reține de către instanță că prin Hotărârea Consiliului Local P. nr. 132/29.11.2003 s-a hotărât acordarea sporului de dispozitiv de 25% din salariul de bază pentru personalul din aparatul propriu al Consiliului Local al municipiului P., cu excepția demnitarilor, începând cu data de 01.11.2003. Având în vedere faptul că Hotărârea Consiliului Local P. nr. 132/29.11.2003 nu a fost contestată sau anulată, instanța reține că acest act administrativ și-a produs efecte, astfel încât sumele încasate de către pârât cu titlu de indemnizație de dispozitiv în temeiul acestei hotărâri nu reprezintă sume încasate necuvenit.
Se mai reține de către instanță că la nivelul Primăriei municipiului P. au fost încheiate contractele colective de muncă nr._/22.12.2006 și nr. 1696/02.02.2009, iar prin Hotărârile Consiliului al municipiului P. nr. 3/08.01.2007 și nr. 15/26.01.2009 au fost aprobate aceste contracte colective de muncă. Potrivit disp. art. 32 alin. 2 lit. b și c din contractele colective de muncă, salariații beneficiază de spor de stres de 5% din salariul de bază și de spor de fidelitate, loialitate și confidențialitate de 5% din salariul de bază.
Potrivit disp. art. 236 alin. 4 Codul muncii (forma în vigoare în perioada 2008 – 2009), contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. a, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
Potrivit disp. art. 243 alin. 1 Codul muncii (forma în vigoare în perioada 2008 – 2009), executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține de către instanță că în mod corect angajatorul, respectând prevederile contractelor colective de muncă, a achitat pârâtului sporul de stres de 5% din salariul de bază și de sporul de fidelitate, loialitate și confidențialitate de 5% din salariul de bază, sporuri prevăzute la art. 32 alin. 2 lit. b și c din contractele colective de muncă.
In ceea ce privește Decizia nr. 29/2010 a Camerei de Conturi Iași, aceasta este un act administrativ ce stabilește obligații de diligență pentru ordonatorul de credite insă nu are forța juridică a unui titlu executoriu in raporturile de muncă dintre angajator și salariați. În consecință, era în sarcina reclamanților de a dovedi caracterul nedatorat al plății efectuate, reținerile Curții de Conturi nefiind opozabile pârâtului, persoana fizică.
Mai mult, instanța reține și faptul că prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. și P. mun. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale în materie și raportul juridic dedus judecății, considerând că restituirea sumelor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor, ar fi o soluție injustă.
Reluând cele arătate prin acțiunea introductivă, recurenții arată că, prin decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a dispus instituirea tuturor măsurilor legale în vederea recuperării prejudiciului creat, concomitent cu regularizarea tuturor obligațiilor față de bugetele publice, iar potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu Închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. este nefondat.
Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat motivarea pe ,,schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor”, ci a reținut, în esență, că drepturile salariale calificate de reclamanți ca ,,necuvenite” au fost acordate pârâtei în baza unor acte juridice (Hotărârile Consiliului Local nr. 132/2003 și nr. 15/2009, Contractul colectiv de muncă înregistrat la Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași sub nr. 900/23.02.2009) care nu au fost constatate nelegale/nule urmare a controlului de legalitate ce se efectua de autoritățile competente (în speță, Consiliul Județean, respectiv Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași).
Or, în condițiile în care contractul colectiv de muncă și hotărârile autorității administrativ-teritoriale și-au produs efectele în toată perioada de valabilitate, fără ca angajatorul direct ori vreo altă autoritate publică să le conteste pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că au stabilit în favoarea angajaților unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care fac parte, tribunalul a reținut că în mod corect au fost plătite pârâtei drepturile salariale prevăzute de aceste acte juridice.
În plus, așa cum a reținut și prima instanță, prin art. 2 alin. 1 din Legea 84/2012, publicată în MO 401/15.06.2012, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 (respectiv prin contracte sau acorduri colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, hotărâri ale consiliilor locale și județene - cum este cazul și în speța de față) pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Această lege, adoptată de Parlamentul României, reprezintă o cauză legală de ,,impunitate”, astfel încât, după . nici nu se mai impune verificarea de către instanță a caracterului de plată necuvenită a veniturilor de natură salarială reținute ca prejudiciu prin deciziile Curții de Conturi.
În atare condiții, devin inaplicabile și dispoz. art. 64 din Legea nr. 94/1992 invocate de recurenți.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de P. M. P. și M. P. împotriva sentinței civile nr. 497/18.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.05.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored. P.D.
2 ex. /07.06.2013
Tribunalul Iași: T. P.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 341/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 651/2013.... → |
|---|
