Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1251/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1251/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 11502/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1251/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. C. S.
Judecător D. P.
Grefier M. H.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de reclamantul Bărdița P. și de pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - CFR IRLU - SA împotriva sentinței civile nr. 1270 din data de 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că este primul termen de judecată și că, prin registratura instanței, apărătorul recurentului – intimat a depus la dosar concluzii scrise, însoțite de chitanță reprezentând plata onorariu avocațial; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra celor două recursului, potrivit căruia ambele sunt declarate în termen și motivat.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza in stare de judecată și având in vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la nr._, reclamantul Bărdița P. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – CFR IRLU – S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata primei pentru Ziua feroviarului datorată de pârâtă pentru anul 2010, ajutorul material pentru sărbătorile de P. datorat pentru anul 2010, ajutorul material pentru sărbătorile de C. datorat pentru anii 2009 și 2010, salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010, cu cheltuieli de judecată. Solicită actualizarea cu rata inflației, începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că potrivit disp. art. 62 din Contractul Colectiv de Muncă, aplicabil pe anii 1008/2009 și 2009/2010 și a art. 71, alin. 1 și 2 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, aplicabil pe anii 2006/2008, a cărei valabilitate a fost prelungită pe o perioadă de încă 48 de luni cu Actul Adițional nr. 370/20.06.2008, pârâtele s-au obligat ca, începând cu anul 2007, să plătească salariaților, un ajutor material pentru sărbătorile de Paști și crăciun și o primă pentru Ziua Feroviarului, cuantumul acestora fiind stabilit în Consiliul de Administrație a societății la nivelul clasei I de salarizare a fiecărui an.
Prin dispozițiile art. 30 din CCM la Nivel de G. de Unități din transportul Feroviar aplicabile pe perioada solicitării drepturilor, s-a prevăzut ca: „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Acest drept a fost stipulat și în art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de unitate, acordarea lui nefiind afectată de nici o condiție.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin CCM.
Alăturat acțiunii, au fost depuse înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile solicitate de reclamant, în raport de disp. art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii.
Pe fond, pârâta solicită respingerea acțiunii arătând că împrejurarea ca S.C. CFR IRLU S.A. este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este irelevantă atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele Legii nr. 130/1996, și anume, conform art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996.
Se arată că întinderea efectelor juridice a Contractului Colectiv de Muncă 2007-2008 încheiat la nivel de unitate s-a produs până la data de 30 iulie 2008.
Astfel, actul emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale atestă această afirmație declarând că după 30 iulie 2008 și până în momentul emiterii actului, respectiv 24.03.2009, S.C. CFR IRLU S.A. nu mai apare înregistrată cu un contract colectiv de muncă.
De aceea, având în vedere inaplicabilitatea clauzei referitoare la plata salariului suplimentar Contractul Colectiv de Muncă 2007-2008 încheiat la nivel de unitate, atâta timp cât cuantificarea acestui drept salarial se află în strânsă corelație cu „salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv” (anul acordării dreptului).
În ceea ce privește invocarea de către reclamant a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare pentru acordarea salariului suplimentar, a premierei de Ziua Feroviarului, a primei de paști, a premierei de C., aceste nu sunt opozabile întrucât S.C. CFR IRLU S.A. nu este membră a Asociației patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract.
În ceea ce privește clauza referitoare la acordarea salariului suplimentar prin clauza înserată în cuprinsul Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate s-a stabilit doar posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest drept.
Alăturat întâmpinării, pârâta a depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1270 din 24.04.2013 Tribunalul Iași admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de pârâta.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Bărdița P. cu domiciliul procedural ales la Cabinetul Individual Avocat N. L., cu sediul in G., ., ., . în contradictoriu cu pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - CFR IRLU S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantului salariile suplimentare aferente anilor 2009 și 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea privind plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. 2010, C. 2009 și 2010 și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei, cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul Bărdița P. este salariatul pârâtei S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje- CFR IRLU S.A –Secția IRLU P. astfel cum rezultă din carnetul de muncă .. nr._.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006 – 2008 înregistrat la nr. 2836/28.12.2006, prelungit prin actul adițional nr. 370/20.06.2008, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, instanța reține că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu suplimentar pentru anii 2009 și 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, instanța reține că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada achitării către reclamant a salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010.
În consecință, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Cât privește susținerile pârâtei referitoare la faptul ca salariaților societății nu li s-ar aplica contractul colectiv de muncă invocat deoarece nu efectuează activități de transport, instanța retine că in anexa 4 la contractul se menționează la pozitia 13 unitatea pârâta ca făcând parte din unitățile cărora li se aplica contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale.
În speță, potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului se acordă o premiere a cărei cuantum va i stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Față de prevederile contractului colectiv de muncă, instanța reține că salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști de un ajutor material, iar cu ocazia Zilei Feroviarului de o premiere, premiere care nu este un drept salarial, ci tot un ajutor material acordat salariaților. Ca urmare, cererea reclamantului privind plata ajutorului material de Paști și Ziua Feroviarului este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contratului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței, 27.11.2012, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul Bărdița P. și pârâta S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – CFR IRLU S.A.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul reclamant Bărdița P. susține că dreptul material la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante constând în ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. 2010, C. 2009 și 2010 și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 nu este prescris, fiind netemeinică și nelegală reținerea primei instanțe cu privire la acest aspect.
Menționând art. 160 Codul muncii și art. 1 din Convenția nr. 95/1949 asupra protecției salariului a OIM, precum și prevederi din CCMUN 2007-2010, CCM ramură transporturi 2008-2010, CCM grup de unități din transportul feroviar 2006-2010 și CCM la nivel CFR SA pe anii 2007/2008 – 2009/2010 care reglementează salariul, recurentul apreciază că ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. și prima pentru Ziua Feroviarului sunt drepturi salariale din categoria adaosurilor, așa cum rezultă chiar din modalitatea de redactare a acestor texte.
Din interpretarea sistematică a textelor art. 268 alin. 1 lit. c și e Codul muncii, rezultă intenția legiuitorului de a supune termenului de prescripție de 3 ani toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale, în timp ce termenul de 6 luni este aplicabil în toate cazurile în care se solicită executarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, cu excepția celor care reglementează drepturi salariale.
Prin urmare, solicită să se constate, față de data introducerii acțiunii, că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul de prescripție.
Considerând că este foarte important să se determine corect obiectul acțiunii, drepturile solicitate având semnificația unor drepturi salariale, recurentul reclamant redă și prevederile art. 161 Codul muncii și art. 56 alin. 1 Cod fiscal, în sprijinul criticilor sale invocând și practică judiciară în materie, constantă în sensul arătat.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 și art. 3041 Cod proc. civilă, recurenta pârâtă S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje – CFR IRLU S.A. susține, în ansamblu, considerând că a fost admis și capătul de cerere privind obligarea sa la plata drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei și că a fost obligată și la plata dobânzii legale, că hotărârea se caracterizează prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului, precum și a înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei.
În primul rând, recurenta susține că prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât pretențiile reclamantului derivă din neexecutarea unor clauze ale contractelor colective de muncă, fiind incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Referitor la salariul suplimentar pe anul 2009, prima instanță și-a fundamentat considerentele pe CCM la nivel de grup de unități, însă acesta nu poate fi avut în vedere, deoarece recurenta nu este membră a Asociației Patronale semnatară a acestui contract, pe de o parte, iar, pe de altă parte, există contract colectiv de muncă la nivelul unității, pe care prima instanță îl putea ignora numai în situația anulării lui.
Pentru a interpreta clauza contractuală înscrisă în art. 30 alin. 1 din CCM 2007-2008 și CM 2009-2010, recurenta reia susținerile din întâmpinarea depusă la prima instanță privind sintagma „poate beneficia” și îndeplinirea condiției pentru plata acestui drept, respectiv realizarea de venituri. Partenerii sociali au negociat acordarea unui salariu suplimentar prin înserarea unei clauze în acest sens în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care reprezintă legea părților, acordarea fiind condiționată de constituirea unui fond special. În contextul în care nu a avut buget de venituri și cheltuieli și a înregistrat pierderi în anul 2009 și restanțe la plățile bugetare, recurenta consideră că nu are obligația plății salariului suplimentar.
În critica sa îndreptată împotriva soluției de obligare la plata dobânzii legale, recurenta invocă prevederile OG nr. 13/2011.
Recurentul reclamant a depus concluzii. În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor și a aspectelor invocate de recurenți în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod proc. civilă, Curtea constată următoarele:
Salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă, potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii în vigoare, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Ajutorul material de Paști și de C. și premierea pentru Ziua Ceferiștilor nu se includ în „salariu”, nefiind un spor sau un adaos. În acest sens sunt prevederile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, contract pe care și-a întemeiat recurenta reclamantă acțiunea și a fost avut în vedere și de prima instanță, conform cărora, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii”, salariații vor mai beneficia, cu ocazia sărbătorilor de P. și C., de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului de o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei unu de salarizare.
Așadar, chiar potrivit clauzelor contractuale care le reglementează, sumele solicitate de recurentul reclamant nu sunt adaosuri și nu fac parte din „salariu”, ci sunt ajutoare materiale, respectiv premiere, acordate salariaților în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, fiind incluse în capitolul din contractul colectiv de muncă referitor la „Protecția salariatului”, nu la salarizare.
Asimilarea cu veniturile salariale, potrivit Codului fiscal, ori practica altor instanțe de judecată nu modifică natura juridică a acestor drepturi reglementate de Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, din ajutoare materiale de P. și C. și premiere de Ziua Feroviarului, în drepturi salariale, așa cum susține recurentul reclamant.
Prin urmare, termenul în care poate fi formulată acțiunea nu este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, care are în vedere, așa cum susține și recurentul, toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale, ci cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum corect a reținut prima instanță, care a respins ca prescrise extinctiv cererile formulate de recurentul reclamant având acest obiect.
În ceea ce privește salariul suplimentar, în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, art. 30, care prevede acordarea salariului suplimentar solicitat de recurentul reclamant, este inclus la capitolul II ,,Sistemul de salarizare”, deci potrivit clauzelor contractuale are îl reglementează, salariului suplimentar este un drept salarial, iar termenul în care poate fi formulată acțiunea având ca obiect plata acestui drept este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, nu cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum susține recurenta pârâtă.
Cât privește temeinicia pretențiilor recurentului reclamant privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2009, se reține că prima instanță a dat eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzei contractuale stipulate în art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități. Contrar susținerilor recurentei pârâte, care pretinde că nu este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat, recurenta regăsindu-se la poziția 13 din anexa nr. 4.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.”
Referitor la contractele colective de muncă la nivel de unitate invocate de recurentă, se constată că la nivelul acesteia nu a existat, în anul 2009, contract colectiv de muncă până la data de 11.06.2009, data înregistrării Contractului colectiv de muncă 2009-2010 la DMPS București, cu nr. 2695/11.06.2009.
În aceste condiții, salariul suplimentar pentru perioada 1.01._09 se acordă în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități.
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, în perioada ulterioară datei de 11.06.2009, se reține, de principiu, că aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior (contractul colectiv de muncă la nivel de unitate), înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități), dar numai în situația în care conține clauze ce stabilesc drepturi cel puțin la același nivel. În acest sens sunt dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în anul 2009), conform cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În prezenta cauză, Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 prevede, în art. 30: „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea Consiliului de Administrație”.
Din interpretarea logică și sistematică a celor 4 aliniate ale art. 30 din CCM la nivel de unitate, rezultă că acordarea salariului suplimentar, de către recurentă, este o obligație, nu o facultate, o posibilitate de acordare în anumite condiții, cum se susține de către aceasta. Sintagma „poate” are în vedere dreptul corelativ al salariaților recurentei, de a primi acest salariu suplimentar, doar condiționat de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute în anexa nr. 6 la contract.
Art. 30 din CCM la nivel de unitate nu condiționează acordarea salariului suplimentar, deci obligația recurentei, nici de obținerea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător și nici de neînregistrarea pierderilor sau a plăților restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale.
Dimpotrivă, art. 30 din CCM la nivel de unitate prevede „constituirea” lunară în cadrul fondului de salarii, din veniturile realizate, a fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar, aprobarea Consiliului de Administrație vizând posibilitatea, facultatea pe care o are fiecare salariat, funcție de îndeplinirea criteriilor, de a primi acest salariu suplimentar.
Rezultă, așadar, că art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 și art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional, prevăd același drept acordat pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, constând în salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Întrucât cele două contracte colective de muncă, încheiate la niveluri diferite, conțin clauze care stabilesc drepturi la același nivel, nu mai sunt incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996. Prin urmare, cu privire la salariul suplimentar, ulterior datei de 11.06.2009, își produce efectele clauza din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, nu cea din contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, respectiv contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Or, potrivit actului adițional la Contractul colectiv de muncă 2009-2010 al . înregistrat la DMPS București cu nr. 2695/11.06.2009, părțile care au negociat și încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate au stabilit că nu se acordă salariul suplimentar pentru anul 2010, deci este neîntemeiată cererea reclamantului privind plata acestui drept.
Față de critica recurentei pârâte privind obligarea sa la plata dobânzii legale, se constată că reclamantul nu a solicitat și prima instanță nu a dispus acordarea dobânzii legale la drepturile solicitate, ci doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație. De asemenea, nu s-a solicitat și dispus obligarea recurentei la plata drepturilor salariale calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâtă și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că se va respinge cererea privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței și se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S. C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - C.F.R. IRLU SA, prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.1270/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge capătul de cerere formulat de reclamant privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2010 actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de reclamantul Bărdița P. împotriva aceleași sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09.2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, D. P. |
Grefier, M. H. |
Red/ tehnored. P.D.
2 ex, 26.09.2013
Tribunalul Iași- T. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 149/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 10-05-2013,... → |
|---|
