Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1941/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1941/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 5948/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1941/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.- Sucursala Iași împotriva sentinței civile nr. 2151 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind N. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică ,lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- nu s-a depus întâmpinare;- prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 2151/12.06..2013, pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în ceea ce privește cererile reclamantului referitoare la plata salariului suplimentar aferent anului 2007 și a ajutorului material cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și „Ziua Ceferiștilor” pentru anul 2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și, în consecință:
S-au respins cererile formulate de reclamantul N. D. C. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” S.A. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iași, având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anului 2007 și a ajutorului material cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și „Ziua Ceferiștilor” pentru anul 2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. D. C. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” S.A. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iași
A fost obligată pârâta să achite reclamantului salariul suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea formulată de reclamantul N. D. C. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” S.A. – Regionala de Transport Feroviar de Călători Iași, având ca obiect obligarea acesteia la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei aprilie – august 2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul N. D C. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi salariale:
1. salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă;
2. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. pentru anul 2009;
3. ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de „Ziua feroviarului” pentru anul 2009, fiecare reprezentând echivalentul clasei 1 de salarizare, în baza art.69 lit. b din Contractul colectiv de muncă pe anul 2008-2009;
4.contravaloarea bonurilor de masă neeliberate din luna aprilie 2009.
Motivând cererea, reclamantul a precizat, în esență, că toate pretențiile formulate prin cerere reprezintă drepturi salariale. Art. 7 din contractul colectiv de muncă în vigoare cuprinde salariul de bază, adaosurile și premiile. Reglementarea nu contravine art. 38 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și contractele colective de muncă. Contractul colectiv de muncă este legea părților și clauzele sale produc efecte pentru toți salariații. Codul muncii prevede obligativitatea executării contractului colectiv de muncă. Prin urmare, a apreciat reclamantul că este îndreptățit la plata sumelor solicitate care sunt drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R.” S.A. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii formulate pentru următoarele motive:
1.A invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la plata salariului suplimentar aferent anilor 2007-2008 și 2009, cu motivarea în esență că aceste drepturi salariale puteau fi acordate doar sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007-2008 și 2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui premiu. Această condiție nu a putut fi îndeplinită de către pârâtă întrucât, fiind o societate cu capital de stat, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007-2009, aprobate prin acte normative.
În ceea ce privește cererea de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2009, aceasta este nefondată pentru aceleași considerente.
În subsidiar, a precizat pârâta că, în măsura în care societatea ar fi avut venituri, salariații trebuiau să îndeplinească condițiile prev. de CCM pentru acordarea salariului suplimentar.
2. Intervenirea prescripției dreptului la acțiune pentru acordarea premierilor cu ocazia sărbătorilor de P., C. și „Ziua feroviarului” raportat la disp. art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, potrivit căruia cererile privind soluționarea unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă pot fi formulate în termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Drepturile solicitate nu sunt de natură salarială și sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni.
3. În ceea ce privește solicitarea de acordare a tichetelor de masă, pârâta a arătat următoarele:
Potrivit CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada 2009-2010 „ fiecare salariat va primi câte un tichet de masă pe zi, conform prevederilor legale”.
Legea în cauză este Legea nr. 142/1998 care, la art. 1 alin 2 stipulează faptul că tichetele de masă se acordă …..în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii”. Raportat la aceste prevederi, acordarea tichetelor de masă e către angajator nu reprezintă o obligație ex lege, ci este vorba doar despre o posibilitate, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație de Justiție.////////////////////////////////////////
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material aferent sărbătorilor de Paști, „Ziua Ceferiștilor” și C. 2009, instanța a constat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale. În speță, potrivit art. 69 alin. 1 lit. a și b din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Ceferiștilor se acordă o premiere a căreia cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Față de prevederile contractului colectiv de muncă, instanța reține că salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. de un ajutor material, iar cu ocazia Zilei Ceferiștilor de o premiere, premiere care nu este un drept salarial, ci tot un ajutor material acordat salariaților. Prin urmare, cererea reclamantului privind plata ajutorului material de Paști, Ziua Ceferiștilor și C. este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței (12.06.2012), instanța constată că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și „Ziua Ceferiștilor” pentru anul 2009.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în capătul de cerere având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, instanța a reținut că potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit disp. art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”. Astfel, instanța reține că dreptul prevăzut de art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă este un drept de natură salarială, fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii. De asemenea, potrivit dispozițiilor contractului colectiv de muncă, salariul suplimentar se acordă pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia. Însă, în condițiile în care nu se prevede în contractul colectiv de muncă un anumit termen în care trebuie să se facă plata salariului suplimentar în cursul anului următor, dreptul la acțiune se naște cel mai târziu la sfârșitul anului următor celui pentru care se datorează salariul suplimentar, respectiv la data de 31.12.2008 pentru salariul suplimentar aferent anului 2007, 31.12.2009 pentru salariul suplimentar aferent anului 2008 și 31.12.2010, pentru salariul suplimentar aferent anului 2009. De la aceste date începe calculul termenului de prescripție de 3 ani, termen prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Având în vedere și data introducerii prezentei acțiuni, 12.06.2012, instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă numai în ceea ce privește plata salariului suplimentar aferent anului 2007.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă în ceea ce privește plata salariului suplimentar aferent anului 2007 și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă în ceea ce privește plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că ,reclamantul N. C. a fost salariatul pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” S.A. până la data de 01.11.2009.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anii 2007, 2008 și 2009, a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, Ziua Feroviarului și C. 2009 și a contravalorii tichetelor de masă neeliberate pentru perioada aprilie – august 2009. Cât privește cererile referitoare la plata salariului suplimentar aferent anului 2007 și a ajutorului material cuvenit cu ocazia sărbătorilor de Paști, Ziua Feroviarului și C. 2009, instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a mai reținut de către instanță că potrivit disp. art. 32 alin. 1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. a Codul muncii (forma în vigoare în anii 2008 – 2009), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, iar potrivit art. 243 Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Dispoziții similare se regăseau și în Legea nr. 130/1996, în vigoare până la data de 13 mai 2011.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 32 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010, instanța a reținut că reclamantul este îndreptățit să beneficieze în anii 2008 și 2009 de un salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, instanța a reținut că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada achitării către reclamant a salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, prevăzut de art. 32 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010. Totodată, instanța mai reține și faptul că pârâta nu a făcut nici dovada că reclamantul s-ar regăsi în situațiile prevăzute în anexa 6 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, situații care exclud acordarea salariului suplimentar.
În consecință, instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Cât privește susținerile pârâtei referitoare la lipsa fondurilor necesare pentru plata salariului suplimentar, instanța a constatat că acestea nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pârâta, parte semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare. În plus, din interpretarea art. 32 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010 rezultă că acordarea salariului suplimentar de către pârâtă este o obligație, nefiind relevante susținerile acesteia referitoare la lipsa profitului, respectiv la neconstituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar.
Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța a reținut că prejudiciul cauzat reclamantului prin neplata drepturilor salariale trebuie acoperit integral. Or, actualizarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor. Pe cale de consecință, pentru asigurarea respectării principiului restitutio in integrum, instanța a acordat sumele datorate în cuantum actualizat cu rata inflației.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei aprilie – august 2009, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat. Astfel, potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Analizând textul de lege menționat, s-a reținut de către instanță că angajatorii au doar posibilitatea și nu obligația de a acorda salariaților tichete de masă. Astfel, legea tichetelor de masă nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda tichetele de masă, ci instituie un drept opțional.
De asemenea, potrivit disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, având în vedere disp. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, se reține de către instanță că tichetele de masă pot fi acordate numai în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate.
În consecință, instanța a reținut că aceste beneficii prevăzute de Legea nr. 142/1998 nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă. De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 14/2008.
În speță, s-a reținut de către instanță că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010, art. 81, s-a prevăzut faptul că salariații beneficiază de 20 tichete de masă/salariat/lună, respectiv un tichet de masă/zi, în conformitate cu prevederile legale.
Totodată însă, bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei nu a fost aprobat pe anul 2009. Astfel, atât timp cât legea condiționează acordarea tichetelor de masă de prevederea în buget a unor sume cu această destinație, pârâta nu a avut posibilitatea de a acorda salariaților tichete de masă în anul 2009.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate, prevederile contractelor colective de muncă pe anii 2007 – 2008 și 2009 – 2010, precum și faptul că pentru anul 2009 nu a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei, instanța reține că este neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze în perioada aprilie 2009 – august 2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că, în cazul salariului suplimentar, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 31 ianuarie a anului următor celui pentru care trebuia plătit, astfel încât, raportat la data introducerii acțiunii, 12.06.2012, salariul suplimentar pe anul 2008 era prescris.
Mai susține recurenta că în mod eronat a fost obligată la plata salariului suplimentar pentru anii 2008-2009. Textele relevante acordării acestuia sunt cuprinse în art. 32 alin.1 din C.C.M. 2008-2009. Contrar celor reținute de către instanța de fond, interpretarea ce poate fi dată art. 32 alin. 1 din C.C.M., este în sensul că dreptul la acordarea salariului suplimentar este afectat de condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia. Acordarea acestuia este sub condiție potestativă numai în cazul în care societatea are profit. În speță, această condiție nu este îndeplinită întrucât, așa cum reiese din datele publicate la Registrul Comerțului și Declarațiile privind impozitul de profit, societatea nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, dimpotrivă a avut pierderi și datorii la bugetul de stat. D. urmare, în contextul în care societatea nu a avut buget de venituri și cheltuieli aprobat în anul 2009 și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008, 2009, precum și plăți restante față de bugetul de stat, nu există obligația plății salariului suplimentar aferent solicitat de intimata reclamantă și acordat de către instanța de fond.
Mai motivează recurenta că, fiind o societate monitorizată în baza OUG 79/2001 și 79/2008, avea obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în buget.
În lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
În plus, susține că și în situația în care ar fi înregistrat profit, societatea nu putea să acorde salariaților salariul suplimentar decât în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute în Anexa 6 și dacă ar fi lucrat un an calendaristic.
În speță, susține recurenta, această condiție nu este îndeplinită întrucât, așa cum reiese din declarațiile fiscale, societatea nu a mai înregistrat nici un fel de profit în ultimii ani, ba dimpotrivă, a avut pierderi și datorii la bugetul de stat.
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii pe cale de excepție sau, în subsidiar, pe fond.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în recurs.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători ""CFR Călători"" SA este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul acțiunii, admise în parte de prima instanță, l-a constituit obligarea recurentei pârâte la plata salariului suplimentar pentru anii 2008-2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în perioada 2008-2009, art. 32 nu cuprinde un termen la care se plătește salariul suplimentar ci, dimpotrivă, la alin. 2 menționează că se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație. În atare condiții, dreptul la acțiune se naște cel mai târziu la sfârșitul anului următor celui pentru care se datorează salariul suplimentar, respectiv la data de 31.12.2009 pentru salariul suplimentar aferent anului 2008. Ori, în raport de această dată de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, cererea pentru plata salariului suplimentar aferent anului 2008, introdusă la data de 07.06.2012, nu este prescrisă extinctiv.
Cât privește temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant privind acordarea salariului suplimentar, se reține că prima instanță a apreciat judicios prevederile art. 241 și art. 243 Codul muncii (în vigoare la data aplicării CCM în discuție și reluate prin art. 133 și art. 148 din Legea nr. 62/2011), dând eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale stipulate în art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ,,pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar…”.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condiția evocată de către recurentă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar. Dimpotrivă, interpretarea corectă a clauzei prevăzută la art. 32 alin. 1 are în vedere – așa cum a reținut și prima instanță – faptul că salariul suplimentar se poate acorda doar salariaților care se încadrează în criteriile prevăzute în anexa 6 la contractul colectiv de muncă, potrivit căreia „de salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în cursul anului calendaristic li s-au aplicat repetat sau cumulat una din sancțiunile (…).” Acordarea salariului suplimentar este condiționată deci de conduita salariaților, și nu de performanțele economice ale angajatorului.
Așa cum a reținut și instanța de fond, pârâta - intimată, semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
În plus, la data încheierii contractului colectiv de muncă valabil pentru anii 2008 și 2009 era în vigoare OUG 81/1997, astfel încât nu se poate susține intervenirea unor împrejurări legale și economico-financiare total diferite față de cele existente la încheierea contractului colectiv de muncă, ceea ce ar face ca obligația de plată a salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009, asumată prin art. 32, să nu mai fie susceptibilă de executare.
Susținerea recurentei în sensul că fondul de salarii al companiei este limitat și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, inclusiv obligația de a acorda salariul suplimentar.
Tocmai condiționarea pe care o invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate este de natură a evidenția culpa recurentei, întrucât aceasta putea anticipa necesitățile pe care le avea în raport de toate drepturile salariale, care au fost negociate, și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât fie să își îndeplinească obligațiile asumate față de angajați, fie să renegocieze clauzele contractelor colective de muncă.
De asemenea, această clauză din contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentei pârâte de acordare a salariului suplimentar, susținerile acesteia privind nerealizarea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător, lipsa profitului ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009.
În ceea ce privește necesitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute în Anexa 6 din CCM pentru acordarea salariului suplimentar, Curtea reține, așa cum a arătat și prima instanță, că pârâta-recurentă, căreia îi revenea sarcina probei în conformitate cu dispozițiile art. 272 C. muncii, nu a depus vreo dovadă din care să rezulte că reclamanta nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.
În consecință, față de considerentele expuse, constatând că nu pot fi reținute motivele invocate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SNTFC „C.F.R. Călători” S.A împotriva sentinței civile nr. 2151/12.06.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 27 .11. 2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./P.G.
2 ex./19.12.2013
Tribunal Iași – C. C.
| ← Reconstituire vechime. Decizia nr. 493/2013. Curtea de Apel IAŞI | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
