Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1628/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1628/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 5399/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1628/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de pârâtele S. „C. MARFA” SA București și S. „C. MARFA” SA - Sucursala M. împotriva sentinței civile nr. 1932 din 29 05 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind O. R. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată;- intimatul, prin apărător, a depus la dosar concluzii scrise, solicitând judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.1932 din 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Cabinetului Individual de Avocatură „N. L.” și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A.- Sucursala M. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A..
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul O. R. C., în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A., si Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A.- Sucursala M..
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și cele efectiv încasate, pentru perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr._, prin disjungerea dosarului nr._/99/2012, reclamantul O. R. C., a chemat în judecată pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata diferenței de salariu rezultată dintre salariul de baza brut negociat in cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din CCM la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010 si sumele efectiv primite, pentru perioada octombrie 2009 - decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație precum și la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii sale, reclamantul a precizat că are calitatea de salariat al paratelor si își desfășoară activitatea pe raza S."C. MARFA "SA- Sucursala M. Iași.
Pentru anii 2009 și_ au fost negociate și încheiate contracte colective de munca intre S. C. MARFA SA si sindicatele reprezentative ale salariaților. Astfel, prin CCM pe Ramura Tansporturi valabil pe anii 2008-2010 incheiat la data de 19.12.2007 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008, la clauza inscrisa la art.41 alin. (3) părțile au convenit ca salariul de baza minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, sa fie de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta.
A mai arătat reclamantul că prevederile CCMNRT 2008-2010, sunt obligatorii pentru toate societățile din transporturi indicate in anexa nr. 5, inclusiv pentru parata care figurează in anexa la pozitia nr. 2, iar acesta ii este aplicabil, indiferent daca a participat sau nu in mod direct sau indirect la negocierea sa si in conformitate cu dispozițiile inscrise la art. 3 alin(l) art. 113 alin(l),l 14, 115 alin.(l),l 19 din acest contract, avea următoarele obligații:
- incepand cu data de 01.01.2008 la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate sa accepte ca baza de la care sa inceapa negocierea salariului minim brut pe unitate sa fie de 700 lei/ron si aceasta deoarece drepturile prevăzute in contractul la nivel de ramura sunt considerate minime si de la valoarea lor trebuia pornita negocierea la celelalte niveluri sau unități si nicidecum de la o valoare mai mica;
- in cazul in care la nivel de unitate era incheiat contract colectiv de munca inaintea semnării, inregistrarii si publicării contractului la nivel de ramura transporturi, acolo unde prevederile acestuia erau sub minimul stabilit pe ramura sau nu erau incluse in acesta avea obligația sa adapteze contractul la prevederile minimale din contractul la nivel superior;
- sa puna de acord prevederile din contractele individuale de munca ,existente la data intrării in vigoare a contractului colectiv de munca pe ramura transporturi, cu prevederile minimale ale acestuia acolo unde prevederile din contractul individual erau sub minimul prevăzut de contractul colectiv de munca de la nivel superior.
A precizat reclamantul că paratele nu au respectat aceste prevederi si nu si-au indeplinit obligațiile ce le reveneau, in sensul ca la incheierea contractelor colective la nivel de unitate pe anii 2007/2008, 2009/2010 cat si a actelor adiționale de prelungire/ modificare ale acestora nu a acceptat ca negocierea pentru stabilirea salariului minim brut pe unitate sa inceapa de la valoarea de 7001ei, ci de la valori mult mai mici.
A mai susținut reclamantul că, prin neacceptarea inceperii negocierii salariului de baza pe unitate de la valoarea minima de 700 lei si neplata diferențelor salariale cuvenite, paratele i-au cauzat un prejudiciu de 130-150 lei/luna, funcție de salariul de incadrare.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M. prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2009 – 31.10-2009, raportat de data formulării cererii, respectiv 31.10.2012,
iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a menționat că în conformitate cu sentința civilă nr. 625/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B., instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfa SA, astfel încât nu mai există coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
A susținut pârâta că în CCM Unic la nivel de R. Transporturi se prevedea existenta unor coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM la nivel de unitate, astfel că, aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ar fi însemnat ca salariații din cadrul C. Marfă să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți făcând abstracție de celelalte clauze.
Totodată, arată pârâta că prevederile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Mai mult, a susținut pârâta, C. Marfa este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, iar în aplicarea acestor prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri si cheltuieli aferente anilor 2009 si 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 si HG 311/2010, iar în anii 2009 și 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
Pârâta a învederat instanței că reclamantul, fie prin reprezentant, fie individual, nu a solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, obligarea C. Marfă de a modifica vreo clauză prevăzută în CCM, astfel că, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au fost aplicabile doar pe perioada de valabilitate a acestuia, acesta fiind acordul de voință al părților semnatare.
Legal citată, prin serviciul registratură, pentru termenul de judecată din 22.05.2013, pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Cabinetului de Avocatură „N. L.”, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității de reprezentare a Cabinetului Individual de Avocatura „ N. L." pârâta a arătat că la cererea de chemare în judecată formulată și semnată de Avocat N. L., nu a fost atașată împuternicirea avocațială și nici copie contract de asistență juridică încheiat cu acesta.
Cât privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pârâta a invocat disp. art.268 alin 1 lit. - e din Codul Muncii republicat în M. OF. nr. 345/ 18.05.2011, care prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM, acesta fiind de 6 luni,astfel ca drepturile solicitate fiind prevăzute în contractul colectiv de muncă, acestea puteau fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pârâta a mai precizat că, în situația în care instanța va trece peste apărările invocate mai sus, înțelege să invoce si excepția prescripției de 3 ani pentru perioada 01.10._09 având in vedere data introducerii acțiunii 31.10.2012 precum și solicitarea reclamanților privind diferența de salariu pentru perioada octombrie 2009- decembrie 2010.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, pârâta a invocat disp. art. 117 CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pana in anul 2010, care prevăd ca „ în situațiile in care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi m comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergența, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură”, procedură ce nu a fost urmată de către reclamanți.
Pe fondul cauzei, pârâta a învederat instanței că CMM la nivel de ramură Transporturi 2008-2010, a fost valabil până la 31.12.2010, fiind denunțat de două dintre părțile semnatare ale acestuia. Conform sentinței civile nr. 652/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B. instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfă SA, astfel încât societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
A mai susținut pârâta că C. Marfă SA a acordat sume mai mari de 700 lei - salariul minim stabilit de CCM la nivel de ramură transporturi, niciunul dintre reclamanți neavând salariu mai mic de 700 lei, salariul astfel negociat fiind menționat si în contractul individual de muncă al reclamanților.
Astfel, pârâta consideră că a respectat clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, acordând fiecărui salariat un salariu individual mai mare de 700 lei.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în prezenta cauză, față de dispozițiile art.137 C.pr.civ, instanța a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Cabinetului de Avocatură „N. L.”, invocată de către pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că la cererea de chemare în judecată a fost anexată în original Împuternicirea cu ., nr._/16.12.2012, însoțită de tabelul nominal cu salariații ce au mandatat-o pe d-na avocat să formuleze acțiunea și să-i reprezinte în instanță.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., instanța a reținut că și aceasta este neîntemeiată, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, precum și disp. art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil. Totodată, instanța a reținut și faptul că motivele invocate în susținerea acestei excepții constituie apărări de fond.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M. pentru perioada 01.10.2009 – 31.10.2009 instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 268, alin. 1, lit.c), cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În speță, prin cererea de chemare în judecată au fost solicitate diferențe de drepturi salariale aferente perioadei octombrie.2009 – decembrie 2010, însă, raportat la data depunerii acestei cereri, respectiv 30.10.2012 și a termenului de prescripție de 3 ani calculat anterior acestei date, instanța a constatat că dreptul la acțiune pentru această perioada nu este prescris.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut reclamantul a fost angajatul pârâtelor în perioada pentru care se solicită drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cauze, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Articolul 3 alin.3 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 prevede că în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Pârâtele nu au dovedit faptul că au aplicat aceste prevederi contractuale în unitate, dimpotrivă argumentează că între salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel ramură transporturi C. Marfă SA, a acordat sume mai mari de 700 lei. Instanța a reținut că pârâtele nu au respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
Instanța a reținut că pentru perioada în litigiu octombrie 2009 – decembrie 2010, salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, s-a reținut de către instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010,că în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada octombrie.2009 – decembrie.2010 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța reține că actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța în temeiul disp.274 Cod proc. civ., o admite și le obliga la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. „C. Marfă” S.A. Sucursala M. și S. „C. Marfă” S.A. București, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Susțin recurentele că în mod greșit prima instanță, deși a constatat ca a intervenit prescripția de 3 ani, a acordat drepturile bănești aferente lunii octombrie 2009, deși acțiunea a fost introdusa la data de 31.10.2012. Totodată, prezentele drepturi solicitate de reclamanți nu au caracterul de drepturi salariale ci sunt drepturi prevăzute de CCM, prescripția fiind de 6 luni si nu de 3 ani.
Mai arata recurentele ca în mod nelegal prima instanța a acordat diferențele salariale aferente perioadei 2009-2010 pornind de la minimul de 700 lei prevăzut de CCM la Nivel de Ramura Transporturi cu aplicarea coeficienților de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, deoarece prin sent.civ.625/08.05.2012 a Tribunalului B., irevocabila, s-a anulat anexa 1 la CCM pe unitate si, ca urmare, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare si nici nivel minim al salariului pe perioada în litigiu. Ca atare, efectul nulității fiind incident și pentru trecut, nu mai exista posibilitatea realizării unui mod de calcul prevăzut de aceasta anexă, salariații primind drepturile conform contractelor individuale de muncă.
Mai susțin recurentele ca în CCM la nivel de Ramura coeficienții de ierarhizare sunt mult mai mici decât cei din CCM pe unitate, astfel ca salariații ar avea salariile diminuate in condițiile în care nu este posibilă aplicarea selectivă doar a clauzelor mai favorabile.
Se mai arata ca salariul fiind un drept de natura consensuala si supus negocierii, atât timp cat pentru perioada 2009-2010 a existat un contract individual de munca ce prevedea un salariu mai mare de 700 lei, iar salariaților li s-au acordat salarii brute mai mari de 749 lei, raportat și la prevederile art. 37 Codul muncii, este vădita lipsa de temei a prezentei cereri.
Practic, acțiunea reprezintă o renegociere a salariului la nivel de unitate raportat la CCM superior, ceea ce este inadmisibil.
Se mai susține ca în mod greșit Tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, părțile stabilind că anterior declanșării litigiului sa fie parcursă procedura amiabila.
Mai arata recurentele ca C. Marfa este o societate monitorizata in baza OUG 79/2008, revenindu-i obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugetele de venituri si cheltuieli aferente anilor 2009 si 2010.Acesti ani fiscali au fost încheiați in pierdere, drept pentru care acordarea acestor drepturi bănești in baza unei norme convenționale ar veni in contradicție cu HG prin care s-au aprobat bugetele. Nu este suficientă condiția ca drepturile să fie prevăzute în contractul colectiv de muncă, ci și să existe resurse financiare pentru alocarea efectivă a acestora, condiție care, în situația de față, nu este îndeplinită.
Se susține în final ca în mod eronat Tribunalul a acordat reclamanților suma de 2000 lei cheltuieli de judecata (onorariu avocat) in condițiile în care la fond au fost doar două termene de judecata și nu s-a efectuat nici expertiză. Citează recurentele jurisprudența CEDO în materie, susținând ca reclamantul nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât in măsura in care se stabilește realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al acestora.
În consecință, se solicită admiterea recursurilor și respingerea acțiunii,în drept fiind invocate disp. art. 304 pct. 8, 9 si 304 ind.1 C.proc.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și în conformitate dispozițiile legale incidente, Curtea de Apel constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii de chemare în judecată, l-a constituit obligarea recurentei pârâte, angajatorul intimatei reclamante, la plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 01.10._10. Termenul în care poate fi formulată acțiunea este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, respectiv 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Fiind începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a Codului civil, prescripția extinctivă întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, invocată pentru prima oară în recurs, este supusă dispozițiilor legale care au instituit-o, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011. Or, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu limita, în timp, momentul până la care partea interesată putea invoca prescripția, așa cum prevede art. 2513 Cod civil.
Cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 01.10._10, a fost introdusă de intimată la data de 31.10.2012 (data înregistrării cererii cu nr._/99/2012), așa încât este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.10.2009– 30.10.2009.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, pe care și-au întemeiat reclamanții-intimați acțiunea, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că S. „ C. Marfă” S.A. este nominalizată în această anexă la poziția 2, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații intimatei potrivit art. 123 pct. 1 din contract.
Este adevărat că recurenta nu a semnat Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, însă art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte “pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentei produce efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de grup de unități și la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurentă deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, la care să se aplice coeficienții minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010.
În aceste condiții, având în vedere și sentința civilă nr. 625/M/8.05.2012 a Tribunalului B., irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a Anexei 1 la Contactul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul S. „C. Marfă” S.A., este fara echivoc ca reclamanții pot solicita aplicarea directă a prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada noiembrie_10, este întemeiată, așa cum corect a reținut si prima instanța.
Curtea notează că prin aplicarea prevederilor art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 nu are loc o reducere a drepturilor salariale cuvenite intimatului reclamant. Aceasta deoarece, salariul de bază minim brut de 700 lei este prevăzut ca bază de la care pornesc negocierile, corespunzător, evident, clasei 1 de salarizare.
Prin consecință, proporțional cu clasa de salarizare în care este încadrat fiecare reclamant are loc o majorare, în cascadă a salariului de bază brut la care se va aplica coeficientul de ierarhizare corespunzător. Intimatului recurent fiindu-i stabilit prin actul adițional la contractul individual de muncă o clasă de salarizare superioară celei de pornire (1) i se va calcula în funcție de algoritmul rezultat din art.7 din CCM la nivel de unitate și anexa 1 la acesta,drepturile salariale prin majorarea salariului brut aferent poziției sale.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, așa cum corect a reținut si instanța de fond, Curtea constata ca raportat la obiectul cererii, la disp.art.38 din C.muncii, potrivit căruia salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege (CCM fiind legea parților) precum si la dreptul consacrat de art.6 din CEDO, respectiv liberul acces la o instanța, excepția nu poate fi primita.
Cat privește inexistența resurselor financiare ale angajatorului pentru anii 2009 si 2010, Curtea retine că apărările recurentelor potrivit cărora fondul de salarii al companiei a fost limitat și că, din acest motiv, s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, sunt nerelevante și vor fi înlăturate dat fiind faptul că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia.
Tocmai condiționarea pe care o invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate este de natură a evidenția culpa recurentelor, întrucât acestea puteau anticipa necesitățile pe care le aveau în raport de toate drepturile salariale, care au fost negociate, și trebuia să își stabilească bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât fie să își îndeplinească obligațiile asumate față de angajați, fie să renegocieze clauzele contractelor colective de muncă.
De asemenea, se constata ca dreptul salariaților la salarii in acord cu prevederile CCM nu poate fi înlăturat prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentelor pârâte de acordare a drepturilor salariale, susținerile acesteia privind nerealizarea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător, lipsa profitului ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009-2010.
Cu referire la cheltuielile de judecata acordate la fond, Curtea constata, conform disp.art.274 C.pr.civ, nu se impune diminuarea onorariului de avocat pentru prima instanța de la 200 de lei, având în vedere faptul ca în speța au existat doua termene de judecata la care s-au administrat probatorii, iar suma de 200 lei este proporțională cu complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul disp. art. 312 alin. 2, 3 Cod proc.civ., constatând întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., Curtea de Apel va admite recursurile în limitele expuse.
Se vor menține dispozițiile sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele S. „C. MARFA” SA- Sucursala M. și S. „C. MARFA” SA București împotriva sentinței civile nr. 1932 din 29 05 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte și, în consecință:
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la achitarea diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008 – 2010 și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru intervalul 01.10.2009 – 30.10.2009, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 30.10.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
.
Red./Tehnored./P.G.
2 ex./02.12.2013
Tribunal Iași – M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 225/2013.... → |
|---|
