Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 463/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 463/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 7243/111/2013
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 463/2014-A
Ședința publică din data de 22 octombrie 2014
Președinte : | F. T. | - judecător |
D. M. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de apelanta - contestatoare E. T. M., CNP_, cu domiciliul in Oradea, ., ., ., jud. Bihor, cu domiciliul procedural ales in Oradea, .. 3, ., în contradictoriu cu intimata – pârâtă GRĂDINIȚA CU P. NORMAL EVANGHELICĂ LUTHERANĂ, cu sediul în Oradea, .. 26, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 145/LM din 05 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.unic, având ca obiect litigiu de muncă.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut la data de 15 octombrie 2014, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 145/LM din 05 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins acțiunea precizată formulată de contestatoarea E. T. M., în contradictoriu cu intimata GRĂDINIȚA CU P. NORMAL EVANGHELICĂ LUTHERANĂ.
A obligat reclamanta la plata în favoarea intimatei a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatoarea a fost angajată de la data de 01.12.2010 în cadrul societății intimate cu contractul individual de muncă nr._/17.12.2010 (fila 17 la dosar) în funcția de educatoare, conform înscrierii din carnetul de muncă.
La data de 29.07.2013 i-a fost comunicată contestatoarei notificarea nr. 105/29.07.2013 (fila 19 la dosar) prin care i s-a adus la cunoștință că în urma deciziei Consiliului de Administrației nr. 15/25.06.2013, începând cu data de 01.09.2013 postul său de educatoare în cadrul Grădiniței cu P. Normal Evanghelică Lutherană a fost redus în temeiul art. 65 Codul Muncii, motiv pentru care contractul său de muncă va înceta în termen de 24 de zile lucrătoare de la comunicarea acelei notificări, sens în care va fi emisă decizia de încetare a contractului individual de muncă.
Astfel, la data de 28.08.2013 intimata a emis și comunicat contestatoarei decizia nr. 2/28.08.2013 (fila 8 la dosar) prin care, în temeiul art.65 din Codul Muncii, s-a dispus desfacerea contractului său individual de muncă datorită restrângerii posturilor unității intimate. Raportat la motivul de nulitate absolută a deciziei nr. 2/28.08.2013 invocat de contestatoare pe considerentul nerespectării prevederilor art. 76 alin.1 lit. a și d din Codul Muncii, instanța constată că se impune respingerea acestuia întrucât din analiza notificării nr. 105/29.07.2013 (fila 19 la dosar) comunicată contestatoarei la data de 29.07.2013, se reține că dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. a au fost respectate în sensul menționării motivului desfacerii contractului său de muncă, respectiv desființarea postului de educatoare, menționându-se totodată și faptul că în cadrul acelei unități nu mai sunt disponibile alte locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale si capacității sale de muncă.
Iar disp. art. 76 alin. 1 lit. d Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, ca și în cazul de față. Astfel dispozițiile art. 64 alin.1 din Codul Muncii reglementează obligația oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător numai în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c și d, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin 1 lit. e, astfel că în situația expusă este evident că nu-și găsesc aplicarea prevederile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/2011 în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Prin urmare, concedierea contestatoarei fiind dispusă în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii, nu deveneau incidente prevederile art. 64 alin. 1 coroborate cu cele ale art.76 din Codul Muncii, invocate prin acțiune.
În ce priveste sustinerile contestatoarei cu privire la nulitatea deciziei pentru neindicarea termenul corect de contestare, instanța a constatat că acest lucru nu atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, întrucât acest fapt nu a produs contestatoarei nici un prejudiciu, nesuferind nicio vătămare procesuală, iar pe de altă parte acest aspect putea fi relevant doar în eventualitatea invocării tardivității formulării contestației, ori în speța de față intimata nu a formulat o astfel de excepție.
Din analiza celor două acte emise de intimată, respectiv notificarea nr. 105/29.07.2013 și decizia de concediere nr. 2/28.08.2013, instanța constată că intimata a respectat în mod corect prevederile art. 76 referitoare la elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere. În speță, notificarea face parte integrantă din decizia de concediere, intimata optând pentru emiterea separată a preavizului și ulterior a deciziei de concediere, motiv pentru care criticile contestatoarei cu privire la aceste aspecte sunt nefondate.
Potrivit art. 65 alin.1 Codul Muncii „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia” iar alin. 2 prevede că „Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Pentru a se reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 din Codul Muncii, este suficient ca angajatorul sa urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane si financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea, fiind liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le considera oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității sale.
Astfel din procesul verbal încheiat la data de 25.06.2013 cu ocazia ședinței Consiliului Director a Grădiniței cu P. Normal Evanghelică Lutherană, instanța reține să numărul mic al copiilor înscriși în noul an școlar, modificarea legislației cu privire la mutarea grupei pregătitoare în cadrul școlilor, precum și evitarea creșterii taxei de școlarizare, reprezintă motivele care au determinat conducerea intimatei la luarea deciziei privind desființarea unui post de educatoare, respectiv al contestatoarei, pe considerentul numărului mic de copii care au optat pentru grupa acesteia.
Din analiza coroborată a organigramei anterioare și ulterioare concedierii și a statului de plată depus, rezultă ca postul ocupat de contestatoare a fost suprimat din structura angajatorului, astfel încât, sub aspectul caracterului efectiv al desființării, decizia de concediere este legală, efectiva și a avut la bază o cauză reală si serioasă, deoarece s-a întemeiat pe analiza de către intimată a beneficiilor ce urmau a fi înregistrate în urma acestei decizii, ca atare nu se poate vorbi de o încălcare a prevederilor art. 65 din Codul muncii.
Selectarea personalului supus disponibilizării este un atribut exclusiv al angajatorului ce nu poate fi cenzurat de către instanță, aceasta nefiind chemată să cenzureze oportunitatea desființării locului de muncă, ci doar legalitatea si temeinicia măsurii prevăzute de art. 65 din Codul muncii.
Existența unor motive temeinice și reale care au determinat la un moment dat intimata să decidă desființare a unui post de educatoare nu înseamnă că nu va mai putea înființa un nou post de educatoare, aspect care până la urmă este influențat direct de factorii externi, în speță numărul de copii înscriși la această unitate precum și situația financiară a unității, aspecte care au fost analizate în ședinței Consiliului Director a intimatei din data de 25.10.2013, astfel cum reiese din procesul verbal încheiat cu această ocazie. Decizia de reînființare a unui post de educatoare aparține în mod exclusiv angajatorului, care în speța de față s-a materializat prin oferta făcută contestatoarei de încheiere a unui nou contract de muncă în aceleași condiții ca și cel anterior, ofertă pe care aceasta a declinat-o.
Raportat la adresa nr. 128/29.10.2013 (fila 32 la dosar) comunicată de intimată contestatoarei prin care i se oferă posibilitatea de încheiere a unui nou contract de muncă pe același post și cu aceleași drepturi salariale, instanța reține că această ofertă a fost apreciată de contestatoare ca lipsită de temeinicie, neserioasă și abstractă, dar fără a motiva refuzul acceptării aceste oferte. Inconsecvența contestatoarei este criticabilă atâta timp cât, deși intimata i-a oferit un nou loc de muncă în aceleași condiții, aceasta a persistat în refuzul acceptării producerii efectelor acestei oferte. În acest context, instanța a constatat că pretențiile contestatoarei cu privire la plata drepturilor salariale până la soluționarea contestației sunt neîntemeiate.
Instanța, în contextul considerentelor mai sus reținute, a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația, sens în care dispune respingerea acesteia.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.451 Noul Cod procedura civila, instanța a obligat contestatoarea sa plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata parțiale reprezentând onorariu avocațial justificat prin factura . nr.1521/17.12.2013, depusă la dosar, cuantumul acestuia fiind redus raportat la complexitatea cauzei și munca îndeplinita de avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta – apelantă E. T. M., solicitând, în principal, anularea în tot a sentinței atacate, trimiterea cauzei la instanța inițial investită, pentru administrarea întregului probatoriu solicitat prin cererea de chemare în judecată (martori) și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, în subsidiar solicitând anularea în tot a sentinței atacate, reținerea cauzei spre competentă soluționare pentru administrarea întregului probatoriu solicitat prin cererea de chemare în judecată (martori) și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, iar în terțiar, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii integrale a acțiunii formulate și precizate, cu cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate.
Solicită și diminuarea onorariului avocațial acordat de instanța de fond în favoarea intimatei, conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, avându-se în vedere natura litigiului și reprezentarea intimatei doar la un termen în instanță.
În dezvoltarea motivelor de apel arată că, pe calea excepției, susține în continuare nulitatea absolută a deciziei nr. 2/28.08.2013 pe motiv că decizia emisă nu respectă dispozițiile prevederilor art. 76 alin. 1 lit. a și d respectiv ale art. 211 din Legea 62/2011.
Astfel, învederează că decizia de concediere nu conține motivele care au dus la concedierea sa, iar împrejurarea că instanța de fond a întregit apărarea părții adverse apreciind că aceste elemente sunt cuprinse în „notificarea nr. 105/29.07.2013 – fila 19 dosar” este nelegală, pentru că actul producător de efecte juridice, susceptibil de a fi atacat în instanță, este decizia contestată, care nu se poate întregi cu alte acte anterioare sau ulterioare emiterii deciziei.
Mai arată că, în mod greșit reține instanța de fond faptul că dispozițiile art. 76 se aplică doar în cadrul concedierilor colective atâta timp cât legiuitorul, în actul normativ, vorbește despre concediere care operează în temeiul art. 65, doar lit. „c” a acestui articol aplicându-se numai în cazul concedierii colective.
Subliniază totodată că a fost încălcat dreptul său la apărare prin neîncuviințarea martorilor propuși a fi audiați, arătați în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei arată că este angajată în funcția de educatoare la Grădinița cu P. Normal Evanghelică Lutherană din anul 2010, anterior fiind angajată tot pe această funcție la alte structuri asemănătoare ale aceluiași angajator, respectiv din 1 decembrie 2000, nefiind avertizată sau sancționată disciplinar niciodată, pentru neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale, conform postului ocupat.
Precizează că la Grădinița cu P. Normal Evanghelică Lutherană au existat trei posturi de educatoare, dintre care aceasta avea cea mai mare vechime, ocupând acest post din anul 2000, celelalte posturi fiind ocupate după încadrarea sa, iar concedierea sa a dat naștere unor grave probleme financiare și la o destabilizare financiară a familiei sale, datorită faptului că este singura persoană din familie care mai lucrează, soțul său fiind declarat cu incapacitate totală de muncă, prin decizia asupra capacității de muncă nr. 1516/9.03.2004.
Subliniază că nu au fost respectate prevederile art. 65 din Codul Muncii, cauza concedierii nefiind dovedită de către angajator a fi serioasă și reală. Astfel, angajatorul a depus la dosar un înscris intitulat „proces verbal încheiat la data de 25.06.2013” prin care se „încearcă” să se facă o motivare a reducerii postului său, fără a se oferi însă nici un argument scriptic, verificabil, cu privire la numărul real al copiilor înscriși în grupa sa, nearătând cum și de către cine se făceau aceste înscrieri și modul în care erau direcționați părinții să efectueze aceste înscrieri, apreciind apelanta că acest înscris a fost întocmit „pro causa”, procesul - verbal fiind depus, de altfel, în instanță, fără număr de înregistrare din partea emitentei.
Învederează totodată că nu sunt respectate nici prevederile art. 76 alin. 1 lit. a și d din Codul Muncii respectiv art. 211 din Legea nr. 62/2011, angajatorul nefăcând referire la motivele reale care au determinat desființarea postului său de educatoare și concedierea sa în decizia nr. 2/2013, ci doar face referire la conținutul art. 65 din Codul Muncii. De asemenea susține că decizia de concediere nu respectă nici prevederile art. 65 lit. d din Codul Muncii menționând totodată că angajatorul stabilește, în decizia de concediere, un termen de doar 30 de zile, pentru contestarea actului, pe când, potrivit art. 211 din Legea nr. 62/2011, acest termen este de 45 zile. Mai arată că, urmare a cererii formulate privind depunerea de către pârâtă a organigramei și statului de funcții anterioare și ulterioare efectuării concedierii, pârâta a depus o simplă adresă parafată de avocat, cu structura personalului grădiniței, fapt ce nu echivalează cu conformarea la cele solicitate, invocând totodată superficialitatea și lipsa de transparență cu care fostul angajator a răspuns la interogatoriul formulat de aceasta, sens în care a solicitat în primă instanță a se face aplicarea dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă.
Cu privire la imposibilitatea emiterii unei decizii de revocare a deciziei de concediere în luna octombrie 2013, când angajatorul, formal, i-a oferit din nou un post, învederează că practica și doctrina, în mod constant, au apreciat că angajatorii, mai ales cei din domeniul privat, pot oricând să-și revoce actele de modificare a contractului și să repună salariatul în situația identică anterioară emiterii actului revocat. Pentru ca această ofertă să fie serioasă și să nu determine fostul angajat să renunțe la alte calități dobândite ulterior promovării litigiului (cum ar fi calitatea de salariat la un alt angajator, calitatea de șomer), aceasta trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și de formă care să facă verificabilă oferta formulată.
Ori, în contextul în care invitația transmisă prin executor nu a arătat în mod expres: pe ce post; ce funcție; ce salariu se oferă; dacă se va revoca decizia atacată și dacă va fi repusă în situația anterioară emiterii actului atacat; dacă s-a modificat sau nu organigrama și statul de funcții; dacă s-a reînființat sau nu postul redus; dacă s-a raportat revocarea deciziei de încetare și reintegrarea, subliniază că această ofertă era, în mod evident, neserioasă și lipsită de conținut, sens în care a și renunțat, raportat la art. 80 alin. 3 din Codul Muncii, la a mai susține capătul de cerere privind reintegrarea sa. Arată că instanța de fond fără nici o motivare, nu a ținut cont de prevederile art. 80 alin. 3 din Codul Muncii, și nu a motivat în drept în nici o modalitate, înlăturarea aplicării acestui articol, subliniind că, în acord cu jurisprudența CEDO, simpla recunoaștere a dreptului dedus judecății, în speță, anularea deciziei nelegale și netemeinice, ar constitui o reparație suficientă pentru aceasta.
Intimata Grădinița cu program Normal Evanghelică Lutherană a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei de concediere, invocată de apelantă ca excepție procedurală, solicită a fi respinsă, această excepție neconstituind o excepție procedurală în sensul dispozițiilor art. 245 din Codul de procedură civilă, aspectele invocate fiind strâns legate de fondul cauzei.
Subliniază că, din probațiunea administrată în cauză rezultă în mod indubitabil că a respectat prevederile legale privind informarea salariatului cu privire la motivele care au determinat concedierea precum și cu privire la drepturile ce i se cuvin în această situație, prevederile art. 76 din Codul Muncii, urmărind ca procedura concedierii să fie transparentă, ca salariatul să fie informat corespunzător și pentru ca ulterior, în eventualitatea unui litigiu, instanțele de judecată să dispună de informațiile necesare verificării legalității procedurii, în speță, contestatoarea apelantă fiind informată în mod corespunzător despre toate aspectele legate de concediere, actele emise fiind în concordanță cu prevederile legale în vigoare.
Referitor la aspectele invocate de apelantă privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de probațiune, constând în audierea martorilor propuși, menționează că aceste probe au fost propuse pentru dovedirea unor nulități absolute ce privesc conținutul deciziei atacate, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se poate dovedi cu martori aspectele legate de conținutul deciziei de concediere, respectiv a reducerii efective a postului ocupat de contestatoare.
În ceea ce privește motivele de fond invocate de apelantă, cu referire la activitatea sa profesională, subliniază că aceste aspecte sunt irelevante în cauză, menționând totodată că a apreciat activitatea depusă de contestatoare însă datorită schimbării cadrului legislativ, au fost nevoiți a lua măsura reducerii unui post de educatoare. Astfel, în condițiile în care selectarea personalului supus disponibilizării este un atribut exclusiv al angajatorului ce nu poate fi cenzurat de instanță, aceasta nefiind chemată să cenzureze oportunitatea desființării locului de muncă, ci doar legalitatea și temeinicia măsurii prevăzute de art. 65 din Codul Muncii, apreciază că se impune înlăturarea acestor motive personale invocate în apel. Mai arată că încercarea de reînființare a postului se datorează în mare parte intenției de a ajuta contestatoarea, conducerea Grădiniței, fiind dispusă să facă eforturi pentru reînființarea unui grup de copii suplimentar, însă acest demers a fost ignorat de către contestatoare, care a catalogat această intenție drept una „neserioasă” și „simulată”, fără să contacteze intimata.
Referitor la invocarea art. 80 alin.3 din Codul Muncii, arată că aceasta reprezintă doar o importanță formală, de vreme ce este nefondată și nelegală solicitarea unor despăgubiri pentru o perioadă în care contestatoarea și-a exprimat opțiunea de a nu lucra, refuzând oferta de reîncadrare făcută de angajator.
În ceea ce privește cererea apelantei referitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată, menționează că acest onorariu a fost diminuat deja de către instanța de fond și, deși apreciază că această măsură nu este una corectă, nu a atacat-o, însă subliniază că onorariul stabilit și achitat a fost în concordanță cu munca depusă și cu complexitatea cauzei.
În ședința publică din 15 octombrie 2014 apelanta a precizat că nu mai înțelege să susțină cererile formulate în principal și în subsidiar, prin apelul declarat, în sensul anulării sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv cu reținere spre rejudecare, pentru administrarea probațiunii solicitate prin cererea de chemare în judecată, susținând în continuare cererea formulată în apel privind schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii integrale a acțiunii formulate și precizate.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel astfel cum au fost precizate, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge apelul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Criticile invocate de apelantă sunt apreciate ca nefondate, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică, în concordanță cu dispozițiile legale incidente și probațiunea administrată în cauză.
Astfel, prin decizia nr. 2/28.08.2013 emisă de intimată s-a dispus, în temeiul art. 65 din Legea nr. 53/2003, desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei apelante, începând cu data de 1.09.2013 conform art. 65 din Codul Muncii. Decizia de concediere emisă de intimată a fost precedată de notificarea nr. 105/29.07.2013, ce are caracterul unui preaviz, notificare comunicată cu contestatoarea, și prin care i s-a adus la cunoștință acesteia că, în urma deciziei Consiliului de Administrație nr. 15/25.06.2013, prin care s-a decis desființarea postului de educatoare în care a fost încadrată, începând cu data de 1.09.2013, postul său de educatoare în cadrul Grădiniței cu P. Normal Evanghelică Lutherană, a fost redus în temeiul art. 65 din Codul Muncii, motiv pentru care contractul său de muncă va înceta în termen de 24 de zile lucrătoare de la comunicarea notificării, sens în care va fi emisă decizia de concediere, precizându-se totodată că în cadrul societății nu sunt disponibile alte locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale și capacității sale de muncă.
Potrivit art. 76 din Codul Muncii republicat cu modificările ulterioare (în forma anterioară art. 74), decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități conform art. 69 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
În speță, prin decizia contestată s-a dispus concedierea contestatoarei, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, dispoziții legale care reglementează concedierea individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului și potrivit cărora această concediere reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, în cuprinsul deciziei contestate menționându-se acest temei al încetării contractului individual de muncă fiind indicate totodată, și în cuprinsul notificării (preavizului), motivele concedierii, respectiv desființarea postului de educatoare conform deciziei Consiliului de administrație nr. 15/25.06.2013, astfel că în mod corect reține instanța de fond că dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. a au fost respectate în speță.
Neindicarea în cuprinsul deciziei contestate a posturilor vacante deținute de societate nu atrage nelegalitatea deciziei raportat la dispozițiile art. 76 din Codul Muncii republicat, prin decizia nr. 6/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii statuându-se sub acest aspect că dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. „d” din Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, cum este și cazul în speță.
Susținerile contestatoarei apelante cu privire la nulitatea deciziei pentru neindicarea termenului corect de contestare, urmează a fi înlăturate, temeinic reținând instanța de fond că această împrejurare nu este de natură a atrage nulitatea deciziei contestate, nefăcându-se dovada producerii unei vătămări procesuale sub acest aspect, în cauză, contestația formulată de contestatoare fiind analizată de către instanța de fond sub aspectul tuturor criticilor susținute, nefiind invocată tardivitatea acesteia.
Criticile invocate de apelantă cu referire la netemeinicia deciziei de concediere sunt de asemenea apreciate ca nefondate, în speță fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 65 din Codul Muncii în ceea ce privește concedierea contestatoarei, desființarea postului fiind efectivă și având o cauză reală și serioasă.
Dispozițiile art.65 din Codul Muncii, nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase, pentru legalitatea măsurii concedierii, în condițiile art. 65 din Codul Muncii, fiind necesar a se dovedi că a avut loc o reorganizare a activității angajatorului, care să corespundă unei nevoi a acestuia, în scopul eficientizării activității și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat, condiții îndeplinite în cauză.
Astfel cum rezultă din procesul - verbal încheiat la data de 25 iunie 2013, cu ocazia ședinței Consiliului Director al Grădiniței cu P. Normal Evanghelică Luherană, s-a stabilit desființarea unui post de educatoare, respectiv desființarea grupei de preșcolari a contestatoarei, (pe considerentul că în această grupă s-au înscris cei mai puțini copii), avându-se în vedere numărul mic al copiilor înscriși în noul an școlar, modificarea legislației cu privire la mutarea grupei pregătitoare în cadrul școlilor și evitarea creșterii taxei de școlarizare. Acest proces verbal, a fost depus la dosar de către intimată, fiind certificat pentru conformitate cu originalul prin avocat, iar în cuprinsul notificării (preavizului) s-a făcut trimitere la hotărârea luată de conducerea unității la data de 25 iunie 2013, aspectele invocate de apelantă cu referire la acest înscris neputând fi reținute, prin raportare la probațiunea administrată în cauză, corect reținând totodată instanța de fond că desființarea postului contestatoarei a fost efectivă, aspect ce rezultă și din „registrul salariați” pe anul 2014 depus la dosar la fila 49, decizia de concediere fiind astfel legală și temeinică.
Raportat la temeiul de drept al concedierii, aspectele invocate de contestatoare cu referire la vechimea și activitatea profesională corespunzătoare desfășurată în cadrul intimatei exced cadrului procesual, analiza instanței vizând respectarea cerințelor impuse de prevederile art. 65 din Codul Muncii, anterior menționate, iar selecția posturilor pe care angajatorul înțelege să le desființeze și modalitatea de organizare a activității în scopul eficientizării acesteia intră în marja de apreciere a angajatorului, în speță, din actele depuse la dosar nerezultând că măsura dispusă a avut legătură cu persoana salariatului, neinvocându-se, de altfel, de către intimată o activitate profesională defectuoasă în ceea ce o privește pe contestatoare.
Criticile apelantei privind neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 80 alin. 3 din Codul Muncii urmează a fi înlăturate, aceste dispoziții fiind incidente ca o consecință a constatării netemeiniciei sau nelegalității concedierii, atunci când salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere ceea ce nu este însă cazul în speță.
Cât privește cererea formulată de apelantă privind reducerea onorariului avocațial la care a fost obligată în primă instanță se reține că instanța de fond a dispus obligarea contestatoarei la plata în favoarea intimatei a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial redus de la suma de 2000 lei, raportat la complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat, făcându-se astfel o corectă aplicare a dispozițiilor art.451 alin 2 cod procedură civilă, nefiind justificate temeiuri pentru a se dispune reducerea onorariului avocațial sub cuantumul redus la 1000 lei, acordat de instanța de fond.
Având în vedere considerentele anterior expuse, neputând fi reținută niciuna din criticile invocate de apelantă la adresa hotărârii apelate, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va respinge ca nefondat apelul, păstrând în totalitate sentința apelată ca legală și temeinică.
Cât privește cererea formulată de intimată privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel ca reprezentând diferența de 1000 lei, achitată și dovedită în primă instanța și care nu i-a fost acordată, se reține că aceasta nu a declarat apel cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată parțiale ce i-au fost acordate în primă instanță, așa încât cererea formulată este apreciată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta - contestatoare E. T. M., CNP_, cu domiciliul in Oradea, ., ., ., jud. Bihor, cu domiciliul procedural ales in Oradea, .. 3, ., în contradictoriu cu intimata – pârâtă GRĂDINIȚA CU P. NORMAL EVANGHELICĂ LUTHERANĂ, cu sediul în Oradea, .. 26, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 145/LM din 05 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
F. T. D. M. A. L.
Judecător fond: N. B.
redactat: judecător: Felica T.
tehnoredactat: A. L.
4 exemplare/19 noiembrie 2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 239/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 507/2014. Curtea... → |
|---|
