Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3163/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3163/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1683/120/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3163
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2013
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 777/10 aprilie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele F. V., G. M., R. M., C. C., S. A., N. I. R., S. D. - toți cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei P.- P., ., județul Dâmbovița și pârâții T. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, C. a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_, reclamantele F. V., G. M., R. M., C. C., S. A., N. I. R. și S. D. au solicitat în contradictoriu cu pârâțiiM. Justiției,T. Dâmbovița, C. de A. PloieștișiMinisterul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 17.03.2005 și până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin sentința civilă nr. 137/18.12.2008 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ și respectiv sentința civilă nr. 1993/05.11.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de stres de 50 %, executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate fiind suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamantele au invocat dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
S-a susținut că Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
A fost invocată de către reclamante și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 care își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde si alte daune ce au caracter compensatorii si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestuia din urma prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominala a creanței si valoarea sa reala la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentata pe natura si scopurile diferite ale celor doua instituții; dobânda este prețul lipsei de folosința, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În drept, reclamantele au invocat dispozițiile OG 5/2001, OG 13/2011, art. 1535 din Noul cod civil, Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011, cât și practica judiciară respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, cât și Minuta Comisiei de Unificare a practicii judiciare în materie civilă din 10.03.2010, punctul 15, paginile 8-9.
Au fost depuse la dosar sentințele civile menționate în cuprinsul cererii introductive.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat, conform art. 115 Cod proc. civilă, întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, fiind un simplu terț care nu are atribuții privind salarizarea reclamanților.
Pârâtul M. Justiției a formulat la rândul său întâmpinare, conform art. 115 Cod proc. civilă, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că pretențiile sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, deoarece reclamanții au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei. A mai arătat că în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 10 aprilie 2013, T. Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 777, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 17.03._10 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamante, dispunându-se obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii deținute, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 13.02.2010 și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
T. a constatat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinare, având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobânzii legale și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
S-a precizat că în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, astfel că se impune respingerea acțiunii față de acest pârât.
In ceea ce privește excepția prescripției acțiunii, invocată de paratul M. Justiției prin întâmpinare, tribunalul a reținut ca potrivit dispozițiilor 2517 NCC „termenul prescripției este de trei ani daca legea nu prevede un alt termen”.
In cauză, a arătat instanța de fond, reclamantele au solicitat ca pârâții sa fie obligați la plata dobânzii legale începând cu 17.03.2005, iar acțiunea a fost introdusă în data de 14.02.2013, la mai mult de trei ani de la data solicitării.
In raport de textul de lege menționat mai sus, tribunalul a stabilit că excepția prescripției este întemeiată și a constatat că reclamantele au dreptul de a solicita dobânda legala doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, fiind prescris dreptul pentru perioada 18.03._10.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 137/18.12.2008 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ și respectiv, sentința civilă nr. 1993/05.11.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor sporul de stres de 50%, calculat la salariul de baza brut pentru perioada 17.03.2005 la zi și în continuare actualizat cu indicele de inflație.
Având în vedere dispozițiile art. 1535 alin. 1 NCC, tribunalul a constatat întemeiată cererea, stabilind că reclamantele au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadență.
T. a precizat că legea prevede în mod expres posibilitatea de a dobândi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadență și neachitate, iar pe de alta parte, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, urmărind evitarea devalorizării creanței.
Prin urmare, a apreciat instanța de fond, nu se poate susține că prin obligarea pârâților și la plata dobânzii legale, pe lângă actualizarea cu indicele de inflație, se ajunge la o dublă reparație a prejudiciului, constând în neplata la scadență a sumelor de bani, cele doua instituții juridice având rațiuni juridice diferite.
Cât privește susținerea pârâtului M. Justiției că în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009, tribunalul a constatat că Ordonanța Guvernului a eșalonat executarea silita, iar nu dreptul substanțial, acesta din urma fiind cel dedus judecății în speța de față.
Astfel, a arătat tribunalul, dreptul la dobânda legală este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamantelor în temeiul raporturilor de natura salarială, în vreme ce eșalonarea vizează sume stabilite prin titluri executorii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr. 62/2011, pârâtul M. Justiției, criticând-o ca nelegală, din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul M. Justiției a criticat sentința, susținând că prin admiterea acțiunii s-a acordat o dublă reparare prejudiciului suferit de reclamante, întrucât sumele de bani datorate reclamantelor-intimate se plătesc actualizate, conform OUG nr. 71/2009, în raport de indicele de inflație.
A susținut recurentul că prima instanță nu a observat că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, întrucât nu au ajuns la scadență, fiind afectate de termene suspensive, conform OUG nr. 71/2009.
A mai învederat recurentul că, în speță, reclamantele aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, odată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care acestea nu au înțeles, însă, să uzeze.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Intimații nu au fost reprezentați în instanță și nu au formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. 2 Cod proc. civilă.
Examinând sentința recurată, C. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În speță, instanța fondului a fost investită de reclamante - grefieri în activitate și grefieri pensionari - cu soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea în solidar a pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii neachitate până în momentul sesizării instanței.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG nr.5/2001, OG 13/2011, art. 1535 noul Cod civil, invocându-se totodată și legislația Comunitară.
Demersul judiciar al reclamantelor a fost primit de instanță reținându-se în considerarea disp. art. 1082 și 1088 din vechiul Cod civil, dispoziții preluate și de noul Cod civil prin art. 1535, că în cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani –cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală în condițiile în care lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor creditorului îi provoacă acestuia un prejudiciu egal cu dobânda legală.
Argumentarea soluției pronunțate este corectă.
Obiectul acțiunii formulate, așa cum s-a arătat mai sus, l-a constituit obligarea în solidar a pârâților la plata daunelor-interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titlul executoriu invocat.
Prin sentința nr. 137/18.12.2008 pronunțată de C. de A. Ploiești –titlul executoriu prezentat de reclamante, au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație fără dobânda legală însă, iar solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă, pârâții întârziind în plata acestor drepturi stabilite deja în favoarea reclamanților de o autoritate judecătorească.
Invocarea de către pârâți, reiterată de altfel și în motivele de recurs formulate de pârâtul M. Justiției, a dispozițiilor OUG nr.71/2009, în sensul că singura modalitate de daune moratorii cuvenite reclamantelor ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, nu poate fi primită și a fost corect înlăturată de instanța fondului.
Prin adoptarea Legii nr.113/2010 de aprobare a OUG nr.71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, este evident că s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamante, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 7 ani, ceea de depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Susținerea recurentului în sensul înlăturării aplicării în cauză a dispozițiilor OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești nu poate fi primită, întrucât acest act normativ stabilește nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, iar aceste dobânzi, accesorii ale creanțelor reclamantelor se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Soluția se impune și din considerente de echitate, întrucât amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgența a guvernului fără acordul reclamantelor creditoare, iar termenul pentru executarea întregii sume depășește, așa cum corect a reținut instanța fondului, o durată rezonabilă în valorificarea dreptului și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În fine, nu poate fi primită nici susținerea recurentului referitoare la aplicabilitatea disp. art. 1535 din noul Cod civil cu referire la incidența textului legal doar de la . octombrie 2011, întrucât în argumentarea soluției de admitere a cererii formulate de reclamante instanța fondului a reținut că legea aplicabilă speței deduse judecății este vechiul Cod civil care, prin disp. art. 1073 instituia dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, fiind îndreptățit în caz contrar la dezdăunări și, corelativ prin disp. art. 1082 se prevedea obligația debitorului de a plăti daune-interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea-credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.
Pe de altă parte, art. 1088 din același cod stabilește că „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interse pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interse se cuvin fără ca, creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
În acest context, instanța fondului a înlăturat corect apărarea pârâtului Ministerului Justiției, reluată de altfel și în motivarea recursului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamantelor și determinată de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial potrivit art.1 al.3 din OUG nr.71/2009.
Pentru considerentele mai sus arătate, reținând că legalitatea sentinței atacate nu este afectată, C. va respinge, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 777/10 aprilie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele F. V., G. M., R. M., C. C., S. A., N. I. R., S. D. - toți cu domiciliul procedural ales la sediul Judecătoriei P.- P., ., județul Dâmbovița și pârâții T. DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ACB
Tehnored.CC
2 ex/05.11.2013
d.f. nr._ T. Dâmbovița
j.f. M. I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2153/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
