Acţiune în constatare. Decizia nr. 872/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 872/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 643/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 872
Ședința publică din data de 3 iunie 2015
Președinte - M. I. G.
Judecător - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamanta B. D., domiciliată în Ploiești, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 2645 pronunțată la 21 noiembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, jud. Prahova și cu reclamanții C. S., C. S., F. N., L. M., L. E., M. V., L. G., B. V., R. A. și R. N., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură C. L., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanta-reclamantă B. D., intimata-pârâtă . SA și intimații-reclamanți C. S., C. S., F. N., L. M., L. E., M. V., L. G., B. V., R. A. și R. N..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 3.06.2015, prin Serviciul registratură, apelanta-reclamantă B. D. a depus la dosar o cerere prin care solicită să se ia act că renunță la judecata prezentei căi de atac. S-a atașat copie de pe CI . nr._ eliberat la 15.02.2006 de SPCLEP Ploiești.
Curtea, având în vedere declarația apelantei-reclamantă B. D., în sensul că renunță la calea de atac a apelului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrata cu nr._ , reclamanții C. S., C. S., F. N., L. M., L. E., M. V., L. G., B. V., R. A., R. N., B. D. au chemat în judecată pe pârâta . SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că în perioadele menționate expres în acțiune au lucrat efectiv în procent de 100% din programul de lucru, la instalații, în secții cuprinse în grupa I de muncă, respectiv condiții deosebite, speciale de muncă și să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unor adeverințe în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în perioadele menționate expres în acțiune, au avut calitatea de salariați în cadrul pârâtei, îndeplinind diferite funcții și au lucrat efectiv 100% din program în secții cuprinse în grupele grupa a I-a de muncă, respectiv condiții deosebite, speciale de muncă, deoarece în secțiile în care au lucrat se foloseau materii prime care prin prelucrare emanau substanțe radioactive, noxe și gaze toxice, fiindu-le aplicabile prevederile art.1 din HG nr.559/1990 și ale Ordinul nr.50/1990 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
La data de 12.03.2014 pârâta a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care reclamanții au fost încadrați corespunzător funcțiilor, activităților prestate, mai ales că societatea nu se regăsește în lista unităților care au obținut avizul necesar în acest sens, invocându-se și excepția inadmisibilității acțiunii, excepție unită cu fondul de către instanța de judecată.
La data de 15.10.2014, reclamanții și-au precizat acțiunea conform raportului de expertiză efectuat în cauză de exp. B. V., ținându-se seama de perioadele menționate expres în cadrul acestui raport de expertiză, de cele indicate în precizarea la acțiune și de grupele superioare de muncă solicitate de către reclamanți.
În cauză s-au administrat probe cu acte și expertiza mașini unelte și sisteme de producție.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2645 din 21.11.2014 a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă și a admis acțiunea în parte, precizată, formulată de reclamanții C. S., C. S., F. N., L. E., M. V., L. G., B. V., R. A., R. N., B. D.; a constatat că reclamanții beneficiază de grupele I/II de munca, în procent de 100% din programul de lucru (cu excepția reclamanților L. M. și B. D. pentru perioada 21.04._90), precum și de condiții deosebite în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V. care face parte integrantă din prezenta sentință (inclusiv cu excepția reclamantului L. M.).
Prin aceeași sentință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul L. M., ca neîntemeiată, s-a respins capătul acțiunii formulat de către reclamanta B. D. privind acordarea grupei I de muncă în procent de 100% în perioada 21.04._90, ca neîntemeiat și a fost obligată pârâta să elibereze în favoarea reclamanților (cu excepția reclamantului L. M.) adeverințe potrivit raportului de expertiză B. V. și a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:
Conform raportului de expertiză B. V., cărților de muncă existente la dosar, actelor anexate, reclamanții, (cu excepția reclamantului L. M.), având diferite funcții, în cadrul pârâtei, au desfășurat activitate în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză în mediu toxic, în condiții deosebite de muncă, cu depășirea nivelului admisibil noxelor profesionale care se încadrează în cazurile reglementate de Ordinul nr.50/05.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă că reclamanții (cu excepția reclamantului L. M.) au lucrat efectiv în locuri de muncă care se încadrează în grupele I, a II-a de munca, respectiv în condiții deosebite de muncă, inclusiv reclamanta B. D., după caz, în procentele și perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză sus menționat.
Prin sentințele civile nr. 1906/10.11.2009, 767/31.05.2010, 785/08.06.2010, 397/16.03.2010 ale Tribunalului Prahova au fost admise acțiunile formulate de către reclamanții M. V., L. G., B. V., B. D. împotriva pârâtei și s-a constatat că aceștia beneficiază de grupa a II-a de muncă, în perioadele indicate expres în cuprinsul rapoartelor de expertiză care au stat la baza pronunțării sentințelor sus menționate și anume M. V. - 01.07._78, 25.06._00, L. G. - 02.08._78, 23.04._00, B. V.-18.08._84, 09.01._01, B. D. - 21.04._01, iar în ceea ce îl privește pe reclamantul R. N. s-a constatat că acesta beneficiază de grupa I de muncă pentru perioada 23.07._87, 25.01._01.
Potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990, republicat, „beneficiază de încadrarea în grupele I și a - II - a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate, și anume: muncitori, ingineri, maiștrii, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II.
De asemenea, dispozițiile Legii nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, stipulează că salariații beneficiază de condiții speciale de muncă, ținându-se seama de atribuțiile îndeplinite, munca efectiv prestată, condițiile grupei I de muncă existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în timp ce în baza disp. art. 30 din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a legii, d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1, e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2 și 3.
Totodată, disp.art.123 alin. 1 din HG nr.257/2010 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a Legii nr.263/2010, stabilesc că se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 01.04.2001 în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr.2 la Lege pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în Anexa nr.3 la Lege, activități încadrate în baza legislației anterioare acestei date în grupa I de muncă.
În baza disp. art. 30 pct. 1 lit. e din Legea nr. 263/2010, din categoria locurile de muncă în condiții speciale fac parte și activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2, 3, adică activități de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 Kg/forță prevăzute la poziția 26-Anexa 2, ocazie cu care în Anexa nr.3 s-a menționat la poziția 62 și pârâta pentru activitățile sus menționate, inclusiv 24,27,33.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că locurile de muncă în care au lucrat reclamanții nominalizați în cadrul raportului de expertiză B. V. (cu excepția reclamanților L. M. și B. D. în ceea ce privește perioada 21.04._90) sunt cuprinse în anexa la HG nr. 559/1990, art.1 și respectiv pct.13 din HG nr. 456/1990, în Ordinul nr.50/05.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă ca în perioadele expres menționate în cuprinsul raportului de expertiză reclamanții nominalizați în cadrul acestuia (cu excepția reclamanților L. M. și B. D. în ceea ce privește perioada 21.04._90) au lucrat efectiv în locuri de muncă care se încadrează în grupele I, a II-a de munca, respectiv în condiții deosebite de muncă, după caz, în procent de 100% din programul de lucru.
S-a mai arătat că în baza sentințelor civile nr. 1906/10.11.2009, 767/31.05.2010, 785/08.06.2010, 397/16.03.2010 ale Tribunalului Prahova, s-a constatat că o parte dintre reclamanți au beneficiat de recunoașterea grupei a II-a de muncă pentru anumite perioade de timp și anume M. V. - 01.07._78, 25.06._00, L. G.- 02.08._78, 23.04._00, B. V.-18.08._84, 09.01._01, iar în ceea ce îl privește pe reclamantul R. N. de recunoașterea grupei I de muncă pentru perioada 23.07._87, 25.01._01, perioade care nu fac obiectul unei analize în prezenta cauză, chiar dacă sunt reiterate în cadrul raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză, raport care la rândul său a recunoscut aceeași încadrare în grupele I sau a II-a de muncă, după caz, cu privire la perioadele sus menționate, ținându-se seama de precizarea acțiunii formulată de către reclamanții respectivi la data de 15.10.2014.
În ceea ce o privește pe reclamanta B. D., tribunalul a constatat că în baza sentinței civile nr. 397/16.03.2010 a Tribunalului Prahova, aceasta a beneficiat de recunoașterea grupei a II-a de muncă pentru perioada 21.04._01 conform raportului de expertiză care a stat la baza pronunțării acestei sentințe, hotărâre judecătorească care produce efecte juridice, având putere de lucru judecat, făcând dovada certă cu privire la încadrarea legală a reclamantei într-o anumită grupă superioară de muncă în perioada sus menționată, ceea ce înseamnă că în prezent această reclamantă nu mai poate pretinde pentru intervalul de timp care face parte din perioada 21.04._01și anume 21.04._90 recunoașterea altei categorii de grupă superioară de muncă, fiind imposibil din punct de vedere legal ca aceeași perioadă de timp în cadrul căreia o persoană a prestat anumite activități, având anumite funcții, atribuții să fie încadrată în același timp în grupe superioare de muncă diferite.
Tribunalul a apreciat că simpla menționare, în cuprinsul raportului de expertiză B. V., a faptului că reclamanta B. D. ar beneficia de grupa I de muncă în perioada 21.04._90, nu înseamnă, în mod automat, că se impune recunoașterea în favoarea reclamantei a acestei grupe superioare de muncă întrucât în realitate în condițiile în care există o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă care recunoaște cu putere de lucru judecat încadrarea reclamantei în perioada respectivă în grupa a II-a de muncă, este imposibil din punct de vedere legal ca efectele acestei hotărâri judecătorești să fie înlăturate pur și simplu de mențiunile înserate în cuprinsul unui alt raport de expertiză efectuat în prezenta cauză.
Apărările pârâtei în sensul că reclamanții nominalizați în cadrul raportului de expertiză B. V. (cu excepția reclamantului L. M. și a reclamantei B. D. privind perioada 21.04._90) nu ar beneficia de grupele I, a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite de muncă în condițiile în care funcțiile pe care le-au îndeplinit nu fac parte din categoria meseriilor care se înscriu în cadrul acestor grupe superioare de muncă prevăzute de normele legale sus menționate, iar locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea reclamanții nu s-ar încadra în categoria celor beneficiare acestor grupe de muncă, nu au fost avute în vedere de instanța de fond, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, coroborat cu toate actele depuse la dosar, reiese cu certitudine că reclamanții respectivi au desfășurat activități efectiv în locurile de muncă care se încadrează în categoria celor prevăzute de normele legale sus menționate pentru acordarea grupelor superioare de muncă în perioadele expres prevăzute în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza Codului Muncii modificat, art.1 din HG nr. 559/1990, art.7 din Ordinul nr.50/1990 al MMPS și ținând seama de Legea nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, HG nr. 261/2001, a admis acțiunea în parte precizată, formulată de reclamanți (cu excepția reclamanților L. M. și B. D. privind perioada 21.04._90) și a constatat că reclamanții beneficiază de grupele I (întâi), a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru (cu excepția reclamanților L. M. și B. D. pentru perioada 21.04._90), precum și de condiții deosebite în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V. care face parte integrantă din prezenta sentință (inclusiv cu excepția reclamantului L. M.).
De asemenea, instanța în baza Ordinului MM nr.590/15.09.2008, art. 1516 și urm. cod civil modificat, a obligat pârâta să elibereze în favoarea reclamanților (cu excepția reclamantului L. M.) adeverințe potrivit raportului de expertiză B. V., deoarece dispozițiile legale sus menționate instituie o asemenea obligație în sarcina pârâtei, mai ales că reclamanții respectivi au nevoie de acte întocmite de către pârâtă prin intermediul cărora să li se recunoască și să beneficieze efectiv de drepturile stabilite în favoarea acestora, drepturi pe care pârâta are obligația să le respecte.
Totodată, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii reținând că reclamanții au dreptul în principiu să formuleze acțiune pe cale judecătorească împotriva pârâtei în vederea recunoașterii în favoarea lor a unor grupe superioare de muncă, urmând ca numai după administrarea unor probe să se stabilească temeinicia sau netemeinicia unor asemenea pretenții.
În condițiile în care în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauza s-a menționat că perioadele solicitate de către reclamantul L. M. în care acesta a prestat activitate în favoarea pârâtei nu se încadrează în grupa I de muncă, instanța a respins acțiunea formulată de către reclamant privind recunoașterea grupei I de muncă, reținând că în speță nu există nicio dovadă la dosar că activitatea desfășurată de către reclamant ar face parte din categoria celor care se înscriu în grupa I de muncă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Codul Muncii modificat, art.1 din HG nr. 559/1990, art.7 din Ordinul nr.50/1990 al MMPS, de Legea nr. 226/2006, HG nr. 1025/2003, HG nr. 261/2001 în acest sens.
De asemenea, instanța a respins capătul acțiunii formulat de către reclamanta B. D. privind acordarea grupei I de muncă în procent de 100% în perioada 21.04._90, ca neîntemeiat, reținând că aceasta nu mai poate pretinde recunoașterea în favoarea sa a unei alte grupe superioare de muncă diferită, pentru perioada sus menționată în condițiile în care s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă că pentru perioada sus menționată acesta beneficiază de grupa a II-a de muncă, fiind imposibil din punct de vedere legal ca aceasta să fie încadrată în același timp, pentru aceeași perioadă de timp în grupe superioare de muncă diferite, în caz contrar având loc o încălcare a efectului puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești respective, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta B. D., care a susținut că în perioada 21.04._90 a fost angajata intimatei-pârâte, în meseria de lăcătuș montator secția Mecanică 1, lucrând efectiv cu sudorii în condițiile condiții deosebite de muncă, respectiv: Noxe existente: pulberi, aerosoli ulei, fum și gaze, oxizi de azot, toluene; Microclimat: variații de temperatura în interiorul halei de producție, curenți de aer, ventilație insuficienta, spații mari de producție și necompartimentate, iluminat insuficient;Condiții grele de lucru: manipulare piese grele, zgomot, echipament de lucru sumar, suprasolicitare fizică și nervoasă;Riscuri: manipularea manuală a maselor, inhalare agenți chimici, vibrații, zgomot, radiații optice și termice.
Susține apelanta că, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit pentru perioada 21.04._90, pot beneficia de grupa I de muncă în procent de 100%, temeiul legal constituindu-l Ordinul 50/1990 R, anexa I, poz.92 și 95.
Prin sentința civilă nr. 2645/21.11.2014, instanța a respins capătul acțiunii privind acordarea grupei I de muncă în procent de 100% în perioada 21.04._90 ca neîntemeiat, invocând faptul că prin sentința civilă nr.397/16.03.2010 a Tribunalului Prahova i s-a recunoscut apelantei grupa a II-a de muncă, invocând puterea de lucru judecat. M. mult, s-au înlăturat concluziile raportului de expertiză ce a constatat că pentru aceasta perioadă poate beneficia de încadrare în grupa a I-a de muncă.
Consideră apelanta că sentința civilă nr. 2645/21.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ este nelegală, pentru următoarele considerente:
I. Instanța a respins acțiunea formulată în ceea ce privește grupa a I-a de muncă prin invocarea puterii de lucru judecat.
Față de această situație, apelanta a făcut următoarele mențiuni referitoare la diferența dintre autoritatea lucrului judecat și puterea lucrului judecat:
Art. 424-426 Noul Cod Procedură Civilă arată că este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Puterea de lucru judecat se referă la modalitatea în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte din raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit asupra respectivelor împrejurări izolate.
În speță, consideră apelanta, nu se poate vorbi de putere de lucru judecat.
Decizia nr. 2453/26.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Curtea de Apel Ploiești: ...prin decizia civilă nr.994/10.04.2013 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul reclamanților, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, dacă pentru perioada dedusă judecății se încadrează în grupa a II a de munca, (...) iar într-un dosar anterior, aceeași reclamanți au solicitat ca instanța de judecată să constate că se încadrează în grupa a II a de muncă, cele doua acțiuni având un obiect diferit.
Autoritatea de lucru judecat, este un principiu ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției și în virtutea căruia un litigiu, soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Esențial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii.
În dosarul nr. 397/16.03.2010, la care face referire instanța, (...) prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanții au solicitat să se constate că beneficiază de grupa a II-a de muncă, iar în dosarul nr._, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, s-a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că pentru perioadele menționate în anexa la cererea de chemare în judecată au avut meserii ce se încadrează în grupa I de muncă și condiții deosebite.
Conchide apelanta că, în cauză, este evident ca nu exista nici autoritate de lucru judecat și nici putere de lucru judecat.
De asemenea, apelanta a susținut că instanța de judecată nu a analizat dacă activitatea pe care a desfășat-o în cadrul U. s-ar fi încadrat în grupa a I-a de muncă.
Consideră apelanta că, în raport de prevederile legale, activitatea desfășurata de ea se încadrează în grupa a I-a de muncă și în condiții deosebite, în procent de 100%, așa cum a rezultat și din concluziile raportul de expertiza întocmit în speță.
Expertiza este un raport de specialitate pe care îl întocmește și îl emite un expert într-un domeniu. Expertiza tehnică judiciară este expertiza tehnică efectuată de experți sau specialiști din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Expertiza judiciară este mijloc de probă care se dispune, la cerere sau din oficiu, de către organul în drept când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, sunt necesare cunoștințele unui expert sau, în cazurile prevăzute de lege, ale unui specialist, dintr-un anumit domeniu.
Arată apelanta că instanța a încuviințat expertiza tehnică, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, respectiv „să se precizeze dacă reclamanții beneficiază de grupa I-a, în procent de 100%, în funcție de meseriile avute, atribuțiile prestate, muncă efectiv îndeplinită la locul de muncă, condițiile de lucru pentru perioadele expres menționate în cererea de chemare în judecată", raportul de expertiză tehnic constituind mijloc de probă.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, în sensul să se constate că pentru perioada 21.04._90 reclamanta B. D. a avut meserii și a desfășurat activități ce se încadrează în grupa a I-a de muncă în procent de 100%.
La data de 3.06.2015, apelanta-reclamantă B. D. a depus la dosar o cerere prin care solicită să se ia act că renunță la judecata prezentei căi de atac.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește renunțarea la calea de atac, în art. 404 NCPC se face precizarea că „partea prezentă la pronunțarea hotărârii poate renunța, în condițiile legii, la calea de atac, făcându-se mențiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de președinte și de grefier”. În alin.2 al aceluiași text se arată că „Renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător”.
Dacă art.404 NCPC reglementează renunțarea la calea de atac în fața primei instanțe, în ipoteza în care dosarul a fost deja înaintat la instanța de control judiciar ca urmare a exercitării căii de atac (așa cum este cazul în prezenta speță), iar partea care a promovat-o înțelege să renunțe la aceasta, sunt incidente prevederile art. 463 NCPC, care statuează că „achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre”.
Această normă reglementează unul dintre actele procesuale de dispoziție aflate la îndemna părților, ca reflex al principiului disponibilității, respectiv achiesarea părții care a pierdut procesul la hotărârea pronunțată.
Având în vedere cererea depusă la dosarul cauzei de către apelantă prin care aceasta și-a manifestat în mod expres solicitarea de a renunța la judecata căii de atac promovate, instanța urmează să îi dea eficiență și pe cale de consecință, în baza art. 463 NCPC, va lua act de achiesarea apelantei pârâte la hotărâre prin renunțarea acesteia la calea de atac promovată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 463 NCPC ia act de renunțarea apelantei B. D., domiciliată în Ploiești, ., ., . la calea de atac a apelului, prin achiesarea acesteia la sentința civilă nr. 2645/21.11.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta .>U. 1 M. SA, cu sediul în Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1, jud. Prahova și cu reclamanții C. S., C. S., F. N., L. M., L. E., M. V., L. G., B. V., R. A. și R. N., toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură C. L., cu sediul în Ploiești, ., județ Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red.GMI
Tehnored.PJ
14 ex./15.06.2015
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. C. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Pretentii. Decizia nr. 1372/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
