Acţiune în constatare. Sentința nr. 1761/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 1761/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 7573/105/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 184

Ședința publică din data de 12 februarie 2015

Președinte - C. P.

Judecător - V. D.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta . cu sediul în municipiul București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1761 din 6 august 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul –reclamant Bogățoiu C. cu domiciliul ales la Cabinet av.G. A. I. din municipiul Ploiești, ., județ Prahova și intimata-pârâtă G. P.-SERVICE Băicoi (F. Schelă de petrol Băicoi) .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-pârâtă . București, reprezentată de consilier juridic M. N., astfel cum rezultă din împuternicirea nr.206/22.01.2015 și intimatul –reclamant Bogățoiu C. reprezentat de avocat A. I. G., din cadrul Baroului Prahova, lipsind intimata-pârâtă G. P.-SERVICE Băicoi.

Procedura legal îndeplinită.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat, iar prin Serviciul Registratură s-a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/7.10.2014, din partea intimatului-reclamant și răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/29.10.2014, din partea apelantei-pârâte.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Consilier juridic M. N. având cuvântul pentru apelanta-pârâtă . București, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, potrivit motivelor dezvoltate pe larg prin cererea depusă.

Susține apelanta-pârâtă . București că prima instanță în nelegal și netemeinic a constatat ca intimatul beneficiază de grupa a II-a de munca în procent de 100% pentru activitatea desfășurata în perioada 10.10.1983-0.1.06.1999 și a obligat pârâta să elibereze o adeverința din care să rezulte cele constatate de către aceasta.

Cu privire la acest aspect, învederează apelanta că în mod cu totul neîntemeiat, instanța de fond a reținut ca locul de munca unde a desfășurat activitatea intimatul se încadrează în grupa a II-a de munca, în baza dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 50/1990 și în Ordinul nr. 125/1990 art. 2, 3, 7 și 14, Anexa II pct. 34, 51 și 160, astfel cum s-a concluzionat în raportul de expertiza.

Astfel, instanța de fond nu a analizat, în mod efectiv, argumentele societății, nu a procedat la o înlăturare, motivata și argumentata, în mod concret și explicit, a apărărilor invocate de societate atât prin întâmpinarea formulata față de cererea de chemare în judecata a reclamantului, cât și în fața instanței de fond și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa. Chiar daca a achiesat în totalitate la concluziile raportului de expertiza tehnica de specialitate dispus în cauza, instanța de fond nu era dispensata de obligația legala de a releva punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare dintre apărările aduse de societate.

Totodată, instanța de fond a reținut în mod greșit ca societatea a avut calitatea de angajator al intimatului, întrucât S.N.P. P. S.A. a luat ființa în anul 1997, dobândind capacitatea de a avea drepturi și obligații ca persoana juridica numai după data de 15.09.1997.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezulta fără echivoc ca în perioada ce a făcut obiectul judecații intimatul-reclamant a fost salariat al Schelei de Producție Petroliera Baicoi și al G. P.-Service Baicoi.

Astfel, instanța de fond, în mod greșit, a apreciat ca în perioada dedusa judecații societatea a fost angajatorul intimatului-reclamant, ignorând astfel faptul ca, așa cum a susținut prin întâmpinarea formulata față de cererea de chemare în judecata a intimatului-reclamant, S.N.P. P. S.A. a dobândit personalitate juridica în anul 1997, iar O. P. S.A. a luat ființa în anul 2004.

In aceste condiții, pentru perioadele anterioare anului 1997, pârâta O. P. S.A. nu putea fi chemata în judecata, aceasta având doar calitatea de deținător legal ai arhivelor foștilor angajați.

Or, așa cum rezulta atât din cererea de chemare în judecata formulata de intimatul-reclamant, cât și din actele depuse la dosarul cauzei, la data de 24 octombrie 1997, intimatul-reclamant era salariatul G. P.-Service Baicoi, societate care nu a fost inclusa în S.N.P P. S.A.. acesta fiind motivul pentru care intimatul-reclamant nu figurează intre personalul preluat prin transfer de către S.N.P. P. S.A., actuala O. P. S.A..

In consecința, față de cererea cu care a fost investita instanța, raportat la situația juridica învederata, apreciază apelanta-pârâtă ca instanța de fond a procedat contrar dispozițiilor legale, respingând excepția lipsei calității procesual pasive invocate de societate.

Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Avocat G. A. I. având cuvântul pentru intimatul –reclamant Bogățoiu C., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Susține intimatul-reclamant, prin apărător că primul motiv de apel se refera la modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la probatoriile administrate în cauza de către reclamantul intimat, și nu s-ar fi pronunțat cu privire la apărările pârătei apelante, pe care le-a înlăturat ca atare.

Apreciază intimatul-reclamant motivul de apel este nefondat, întrucât, în momentul în care s-a trecut la judecata pe fond, instanța a avut în vedere toate probatoriile administrate, iar singurul probatoriu pe care apelanta 1-a solicitat a fost acela cu acte, pe care, odată cu întâmpinarea formulata, le-a depus la dosarul cauzei.

Aceste acte s-au referit însă, în general, la modalitatea în care societatea apelanta si-a restructurat de-a lungul timpului, activitatea specifica, și și-a schimbat denumirea, neavând de a face cu modul în care reclamantul intimat si-a desfășurat activitatea în calitate de angajat, în perioada indicata în acțiune.

Pe acest aspect, arată intimatul-reclamant că, în afara carnetului de munca, în care s-au trecut funcțiile și locurile de munca în care a funcționat intimatul, alte acte nu s-au depus, motiv pentru care, trecând la analiza pe fond, instanța nici nu avea în raport de ce probatoriu sa analizeze apărările pârâtei, inserate în întâmpinare.

Mai susține intimatul-reclamant că în ce privește cel de-al doilea motiv de apel și aceste este nefondat, întrucât urmează a se avea în vedere analiza detaliata, amănunțita, pe care expertul desemnat o face fiecărui factor dintre cei prevăzuți de lege, fiecăreia dintre condițiile care este necesar a fi îndeplinite, pentru ca un angajat, în speța, intimatul, sa poată beneficia de prevederile legale care îi încadrează activitatea depusa în grupa superioara de munca.

De altfel, aceasta analiza a dus în final ca acordarea unui procent de 75% din timpul efectiv lucrat de apelant, care urmează, la rămânerea irevocabila a hotărârii, să fie luat în calcul la stabilirea procentajului ce se va acorda acestuia, în vederea pensionarii.

Învederează intimatul că apelanta s-ar fi putut opune efectuării expertizei, însă nu a facut-o, motiv pentru care apreciază că nu o mai poate face în apel, pe motiv separat.

Astfel, cu privire la specializarea pe care expertul ar fi trebuit sa o aiba, apelanta arată că era necesar a fi efectuata expertiza în protecția muncii, pe care însă, la termenul de propunere a probatoriilor, nu a solicitat-o, și nici nu s-a opus celei în specializarea solicitata de intimat.

De asemenea, o eventuala efectuare a raportului de expertiza cu încălcarea dispozițiilor legale, deși în opinia intimatului, nici una din prevederile legale nu a fost încălcată, trebuia invocata la fond, și ar fi atras, în mod normal, nulitatea raportului de expertiza astfel efectuata.

După depunerea raportului la fondul cauzei, apelanta, prin apărător, s-a mărginit doar la a arata instanței ca eventuale obiecțiuni pe care le are de formulat, le va invoca drept apărări pe fondul cauzei, lucru pe care 1-a și făcut, întrucât în cuprinsul practicalei hotărârii atacate se arata ca nu se formulează obiecțiuni la raportul de expertiza.

Solicită respingerea apelului ca nefondat pentru argumentele pe larg expuse prin întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul Bogățoiu C. a chemat în judecată pe pârâta SCHELA DE PETROL BĂICOI ( actual G. P. - SERVICE BĂICOI), solicitând să se constate că a fost angajat al intimatei în funcții și a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secții cuprinse în grupa I-a și a II-a de muncă.

A solicitat obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței care să ateste aceste împrejurări.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost angajat al intimatei în perioadele cuprinse în carnetul de muncă pe care l-a anexat prezentei cereri, în funcții și în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă, cu program de lucru 100%.

În prezent, dintre foștii angajați ai intimatei există persoane care și-au desfășurat activitatea în aceleași locuri de muncă și chiar în aceleași funcții pe care le-a avut reclamantul și cărora, în momentul depunerii dosarului de pensionare, li s-au făcut mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.

A lucrat în cadrul societății intimate în mai multe secții, în condițiile lipsei de ventilație și încălzire, realizând un proces tehnologic reprezentat de diverse operațiuni la repere cu dimensiuni și greutăți de la cele mai mici până la cele de circa 20 m lungime sau 20-30 kg greutate.

În cadrul secțiilor în care a lucrat, nu au existat spații de izolare în care să se execute operațiuni de curățare prin chituire, grunduire și vopsire a reperelor, astfel că, în urma executării acestor operațiuni rezultau frecvent pulberi metalice și vapori de vopseluri care au afectat pe toți angajații.

La fel, din procesele de prelucrare, care intrau în atribuțiile posturilor pe care le ocupa, au rezultat pulberi metalice și vapori ai lichidelor de vopsire care au afectat sănătatea tuturor celor care au lucrat în aceste condiții, neexistând în aceste secții aspiratoare de vapori sau praf.

De asemenea, în cazul rectificărilor ce se executau, rezultau vapori compuși din micropulberi metalice amestecate cu micropulberi ale lichidului de răcire, care ajung în mod normal în plămâni, motiv pentru care, instanța va putea să observe că, din cauza gradului ridicat de îmbolnăvire, mulți dintre angajați au fost pensionați de boală.

Reclamantul a arătat că, în perioada în care a fost angajat al societății intimate s-a lucrat atât în timp normal de lucru, de multe ori în schimburi, cât și ore suplimentare în aceleași condiții pe care le-a expus mai sus.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, constatarea faptului că, a fost angajat în funcții și a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secțiile cuprinse în grupa I-a și a-II-a de munca, urmând ca, în consecința, să se dispună obligarea intimatei să îi elibereze adeverința care să ateste modalitatea în care și-a desfășurat activitatea, în vederea pensionarii.

Pârâta O. P. SA, a formulat întâmpinare potrivit disp.art. 201 alin. 1 și art. 205 din C.pr.civ. prin care a invocat pe cale de excepție, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat în temeiul art. 193 alin. 1 C.pr.civ. rap la art. 193 alin. 2 din același act normative și la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, coroborat cu art. 60¹ alin. 1 lit. e din Legea nr. 192/2006 excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată promovată de reclamant în lipsa parcurgerii procedurii prealabile obligatorii privind participarea la ședința de informare cu privire la avantajele medierii.

În acest sens, a învederat că în raport de material prezentului dosar, respectiv litigiu de muncă și de obiectul prezentei cauze, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Astfel, conform art. 60¹ alin. 1 lit. e din Legea 192/206, părțile într-un litigiu de muncă izvorât din încheierea, executarea sau încetarea unui contract individual de muncă sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare privind avantajele medierii, sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată introduce cu ignorarea acestei obligații legale, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin 1 din același act normative.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1¹ din Legea nr. 192/2006 “Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părți refuză în scris participarea la ședința de informare, nu răspunde invitației prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces-verbal, care se depune la dosarul instanței”, iar în conformitate cu reglementările cuprinse în art. 2 alin. 1² din același act normativ: “Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601alin. (1) lit. a)-f).”

Or reclamantul nu a făcut în nici un moment dovada faptului că ar fi participat la o ședință de informare privind avantajele medierii, așa cum în mod imperative impuneau prevederile legale anterior citate, cum nu a făcut nici dovada faptului că societatea ar fi fost invitată să participe la o astfel de ședință de informare, prin raportare la data înregistrării prezentului dosar pe rolul Tribunalului Prahova

Pe fondul cauzei cererea de chemare în judecată este lipsită de temeinicie, deoarece O. P. S.A. nu a avut niciodată calitatea de angajator al reclamantului.

Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat instanței să constate că în perioada 10.10._99 și-a desfășurat activitatea în locuri de muncă care pot fi încadrate în grupa I de muncă, respectiv a II-a de muncă, în procent de 100% și să fie obligată la eliberarea unei adeverințe din care să reiasă aspectele anterior menționate.

Cu titlu preliminar, învederează instanței de judecată următoarele aspecte referitoare la actele normative incidente speței de față, după cum urmează:

(i)pentru perioada lucrată până la data 01.03.1990 (în care reclamantul a fost încadrat în muncă la Schela de extracție Băicoi) este aplicabil Ordinul nr. 50/1990 (pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca, în vederea pensionarii), inclusiv Anexele 1 și 2 la acest ordin și metodologia de completare a carnetului de muncă;

(ii)pentru perioada lucrată după data de 01.03.1990 devin incidente dispozițiile Ordinului nr. 125/1990.

A arătat că, în conformitate cu mențiunile din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei (fila 20 - poz. 23-56) reclamantul Bogățoiu C. a avut raporturi de muncă în perioada 10.10._97 cu Schela de producție petrolieră Băicoi (aflată în subordinea Trustului de Petrol, a Regiei Autonome a Petrolului P. RA București, respectiv din subordinea Sucursalei P. Ploiești) și în perioada 01.06._99 (filele 4-6, poz. 57-63) cu G. P. Service Băicoi, având funcția de frezor.

Reclamantul a solicitat în fapt modificarea unilaterală a clauzelor contractului individual de muncă, contrar dispozițiilor Codului muncii.

Pe lângă faptul că grupa superioara de muncă nu a fost acordată reclamantului de proprii săi angajatori, trebuie observată și împrejurarea că în fapt reclamantul nu a urmărit recunoașterea dreptului ce îl pretinde.

În acest sens a arătat că de la data până la care reclamantul solicită încadrarea în grupa I sau a II a de muncă (07.06.1999) și până la data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată ( 30.09.2013) reclamantul nu a dat dovada de interes în a face demersurile legale în sensul realizării pretențiilor sale.

Reclamantul dorește să obțină pe cale judiciară modificarea unilaterală a contractului individual de munca încheiat cu fostul angajator, după încetarea raporturilor de muncă cu acesta. Or, acest aspect nu este permis de normele legale, întrucât dispozițiile Codului muncii prevăd posibilitatea formulării de cereri în legătura cu modificarea unui contract individual de muncă numai pe parcursul perioadei în care respectivul contract individual de munca este în vigoare.

Astfel, art. 17 alin. (5) din Codul muncii dispune fără echivoc ca „Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzuta în mod expres de lege, iar potrivit art. 41 alin. (1) din Codul muncii „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților".

A apreciat pârâta că, față de dispozițiile legale invocate mai sus, în cauza dedusă judecății nu îi este permis salariatului să solicite modificarea unilaterală a condițiilor de desfășurare a activității, după încetarea contractului individual de muncă încheiat cu foștii angajatori.

Acțiunea promovată de reclamant este profund neîntemeiată.

În vederea pensionării, persoanele care au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau a II-a de muncă, respectiv în locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale se poate face astfel:

carnetul de muncă;
adeverință emisă de angajator;
listele cu persoanele care au desfășurat activitatea în locurile de muncă în condiții deosebite depuse de angajator la casele teritoriale de pensii.

Perioadele lucrate în locuri de muncă încadrate în grupele I și /sau a II-a de muncă înainte de 1.04.2001 se dovedesc cu adeverințe emise potrivit HG nr. 257/20.03.2011, adeverințe care trebuie întocmite în condițiile și forma prevăzută de același act normative.

Ținând cont de prevederile art. 2 și 3 din Decretul –lege nr. 68/1990, rezultă cu putere de evidență că angajatorii aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării decretului-lege, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu data de 18.03.1969 și după aceea.

Simpla menționare a locului de muncă în anexa la actele normative menționate anterior nu atrăgea în mod automat acordarea unei grupe de munca superioare, fiind necesară parcurgerea unei proceduri în cadrul căreia se stabilea dacă unitatea a luat măsurile necesare pentru normalizarea condițiilor de la locul de munca, și dacă, deși odată luate aceste masuri, riscul la locul de muncă a rămas același.

A apreciat că instanța de judecată poate verifica dacă încadrarea reclamantului în grupa de muncă este corectă prin raportare la procedura de urmat prevăzută de lege, iar în situația în care procedura nu ar fi fost parcursă în tot sau în parte, instanța de judecată nu se poate substitui angajatorului în sensul nominalizării grupelor de muncă, întrucât numai angajatorii și sindicatele puteau face nominalizări de personal în ceea ce privește încadrarea acestuia în grupele de muncă.

În sensul celor de mai sus este și punctul de vedere al Casei Naționale de Pensii Publice exprimat prin adresa nr._ din 24.07.2011 a cărei copie o anexează prezentei întâmpinări.

Față de prevederile legale mai sus invocate, angajatorul reclamantului nu a apreciat împreună cu sindicatele libere din unitate că reclamantul trebuie nominalizat pentru a beneficia de încadrarea într-o grupă superioară de muncă, astfel că înscrierile din carnetul de muncă sunt temeinice și legale.

În acest sens arată că, potrivit Ordinului nr. 50/1990, din data de 01.01.1990 existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuia să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constatau ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Aceasta rezultă din cuprinsul pct. 14 coroborat cu pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990, texte din care se desprinde regula generală că, pentru încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă era necesară existența unor determinări de noxe care să constate existența unor condiții deosebite, exceptând perioada 18.03._89 când încadrarea în grupe superioare de muncă nu era condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.

În susținerea celor menționate anterior, a invocat dispozițiile relevante în acest sens, așa cum sun prevăzute în Ordinul nr. 50/1990:

Astfel, încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.

Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Buletinele de determinare prin expertizare, care se eliberau pentru locurile cu condiții grele sau periculoase de muncă, nu mai sunt necesare.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Potrivit acestor dispoziții legale, pentru nominalizarea activităților sau locurilor de Membru O. muncă ce se încadrau în grupele de muncă superioare se ținea seama de următoarele:

(a)condițiile de muncă concrete în care își desfășurau activitatea persoanele respective, mai exact de nivelul noxelor existente, de condițiile nefavorabile de microclimat, de suprasolicitarea fizică sau nervoasă ori de riscul deosebit de explozie, iradiere sau infectare;

(b)timpul efectiv lucrat în acele condiții, minim 50% pentru grupa I și minim 70% pentru grupa a II-a.

În consecință, sub sancțiunea suspendării judecării cererii, a solicitat instanței să pună în vedere reclamantului să își precizeze acțiunea atât în ceea ce privește locul muncii cât și punctul din Anexele nr. 1 sau nr. 2 ale Ordinului nr. 50/1990 care ar sprijini în opinia sa pretenția dedusă judecății.

În acest sens, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 27/1966 (privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentara) face referire la următoarele aspecte:

„Locurile de muncă, după condițiile în care s-a desfășurat activitatea, se împart în trei grupe în raport cu influența factorilor nocivi asupra organismului, solicitarea fizică și neuropsihică sau periculozitatea, după cum urmează:

-grupa I de muncă, în care se încadrează locurile de muncă cu condiții foarte vătămătoare, foarte grele sau foarte periculoase;

-grupa a II-a de muncă, în care se încadrează locurile de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase;

-grupa a III-a de muncă, în care se încadrează celelalte locuri de muncă.

În cauză au fost administrate probatorii cu acte și expertiza de specialitate, "Chimia și Ingineria Substanțelor Organice, Petrochimice și Carbochimice".

Prin sentința civilă nr. 1761 din 6 august 2014, Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul Bogățoiu C., în contradictoriu cu pârâtele G. P. SERVICE BĂICOI (F. SCHELA DE PETROL BĂICOI) și ., a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 100%, pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioada expres menționată în raportul de expertiză L. M. C., respectiv, reclamantul a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte în perioada 10.10._99, în funcția de frezor și post de execuție, în Atelierul Mecanic, lucrând efectiv în condiții deosebite, se încadrează în grupa a II a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, conform Ordinului 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990 art: 2,3,7 și 14 Anexa 2, Grupa II de muncă pct:34,51 și 160.

A obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că atelierul Meacanic era amplasat într-o hală industrială fără pereți despărțitori, care nu era dotată cu sistem de ventilație și încălzire, unde se lucra în condiții de variații de temperatura (frig-cald) improprii organismului uman.

În această hală erau situate cele patru sectoare menționate mai sus constituente ale Atelierului Mecanic, unde se desfășurau diferite operații (prelucrări mecanice) la repere cu gabarite atât mici cât și cu gabarite mari. Pentru prelucrarea pieselor respective, se executau un număr mare de operații de prelucrare (frezare, polizare, sudura, chituire, protecție anticoroziva, vopsire).

In Atelierul de Producție se recondiționa o gama variata de subansamble pentru utilaje petroliere: componente pentru coloane prelucrare țiței (coloane distilare atmosferică); componente pentru rezervoare pentru depozitarea țițeiului sau derivate; componente pentru sonde de foraj sau extracție țiței și gaze naturale.

De asemenea, se prelucrau și realizau diferite armaturi precum: opritori de flăcări pentru rezervoare; supape mecanice, siguranțe pentru rezervoare și utilaje electrice; - supape hidraulice de presiune pentru rezervoare și coloane; recondiționarea prăjinilor de foraj; recondiționarea de componente armate ale rezervoarelor și tronsoane de coloane pentru prelucrări petrochimice, operațiile de executare pe mașini speciale de sudarea mufelor și a cepurilor prin frecare și prin arc electric.

Expertiza a constatat, din datele culese, că utilajele (mașinile-unelte) existente în Atelierul de Producție erau de următoarele tipuri: strunguri, freze, raboteze, mașini de găurit, mașini de sudat cu arc electric și prin frecare, mașina de polizat plană și cilindrică.

Toate mașinile-unelte utilizau drept lichide de răcire (prelucrare) produse speciale care aveau în compoziția lor substanțe chimice din clasa hidroxizi, amine, amide, derivați organici cu azot, derivați carboxilici.

Din datele culese și a documentației pusa la dispoziție, expertiza a constatat că reclamantul a desfășurat activitatea în cadrul Atelierului Mecanic al G. P. Service Baicoi, în Sectorul Prelucrării prin așchiere, în perioada 10.10._99 în funcția de frezor.

In timpul efectuării programului sau de munca, conform atribuțiilor și sarcinilor de serviciu primite de la șefii ierarhici și a proceselor tehnologice de prelucrare a produselor, reclamantul a fost expus la noxe profesionale și factori de risc profesional.

a)Activități de serviciu

- conform încadrării, tipul postului de frezor și tehnician frezor este de execuție;

-asigura aprovizionarea sectorului cu materiale;

-acoperă nevoile sectorului lucrând efectiv la mașini: freza, seping, mașini de găurit;

-participă alături de șeful de atelier la remedierea neconformităților constatate la controlul produselor;

-rezolvă orice sarcină operativă în legătură cu remedierea, prelucrarea pieselor;

-răspunde de realizarea la timp și în parametrii prevăzuți a lucrărilor repartizate prin graficul lunar de realizarea activităților de remediere piese;

-răspunde de realizarea conform instrucțiunilor a verificărilor la locul de munca a produselor aflate în prelucrare;

-răspunde de respectarea politicii în domeniul calității la locul de muncă;

-răspunde de încadrarea în normele de consum specific;

-răspunde de rezolvarea oricărei sarcini operative, trasata pe linie ierarhică, în legătura cu bunul mers al activității la locul de muncă în cadrul Atelierului Mecanic;

-răspunde de terminarea la timp a lucrărilor repartizate.

b)Activități specifice.

Conform datelor prezentate în dosarul cauzei, a datelor culese din partea reclamantului, expertiza a constatat că reclamantul Bogăoiu C. și-a desfășurat activitatea în sectorul Prelucrări prin așchiere al Atelierului Mecanic, unde a executat următoarele operații pentru realizarea și definitivarea producției:strunjire;lăcătușerie;polizare; sudură electrică autogenă;alezare; decapare; șlefuire;vopsire;protecție anticorozivă ;găurire;frezare.

De asemenea, reclamantul a executat: prelucrarea suprafețelor plane, orizontale, verticale, înclinate și curbe pe piese de diferite forme;frezarea canalelor de ungere și a canalelor de pană simple; frezarea teșiturilor de 30°-60° și alte piese cu lungime de sub 1000 mm în vederea sudurii.

Referitor la condițiile de muncă, acestea constau în: manipulare și lucru cu piese grele și foarte grele; lucru în condiții de temperaturi ridicate (vara) sau coborâte(iarna);umiditate ridicată a mediului, urmare a efectuării operațiilor de tratamente termice în băi deschise; zgomot și vibrații puternice produse de funcționarea agregatelor în operațiile de polizare, frezare, strunjire, funcționarea bormașinilor, prelucrării mecanice. Zgomotul profesional reprezintă un complex de sunete cu intensitate și înălțimi diferite, ritmice sau aritmice, produse de agregate, instalații, utilaje și vibrații mecanice rezultate în timpul desfășurării procesului tehnologic. Existența zgomotului de intensitate mare și permanent conduce inevitabil la afectarea sănătății lucrătorului prin apariția de efecte patologice, precum: perturbări ale sistemului nervos, surditatea traumatică, având o evoluție lentă sau violența. În mod inevitabil, expunerea excesivă la zgomot intens și perioade de timp îndelungate conduce la declanșarea surdității.

d) Noxe profesionale:

-formarea și difuzarea de aerosoli de vapori de apă în atelierele de tratamente termice, strunjire, fasonare, frezare, polizare, decapare; degajarea de fum, monoxid de carbon, monoxid de azot, compuși chimici toxici rezultați prin degradarea fluidelor de răcire utilizate în operațiile de strunjire, fasonare, alezare, etc; formarea și dispersarea în atmosfera a pulberilor metalice, a particulelor de nisip rezultate în urma operațiilor de polizare, șlefuire; flama de la operația de sudura electrică.

e) Factori de risc: lovirea, strivirea la manevrarea materialelor, semifabricatelor cu podul rulant sau a grindei de ridicat; arsuri provocate la contactul cu piese fierbinți, executarea operațiilor de strunjire, sudare, polizare; inhalarea de fum, aerosoli ai fluidelor de răcire (prelucrare); pericol de electrocutări; suprasolicitarea fizica și psihica a organismului. în urma studierii legislației în domeniu, în vigoare și a înscrisurilor puse la dispoziția expertului de către partea Parata, expertiza menționează:

"In baza legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta sociala și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii emit prezentul ordin 50/1990, prin care se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii".

"Ordinul 50/1990 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, cu completările ulterioare":

Potrivit art. 3 "Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.l și 2".

Art. 6. "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizică și nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)".

Art.7. "încadrarea în grupele de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat Ia locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru".

Art. 14. "Pentru perioada lucrata între 10.10._99 Încadrarea în grupa I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor".

ANEXA Nr. 2: "GRUPA II DE MUNCĂ"

"Lista locurilor de muncă, activitățile și categoriilor profesionale stabilite conform art.2 din Decretul-lege nr.68/1990":

Pct. 34 " Polizare, șlefuire și lustruirea pieselor din metale feroase și

neferoase".

Pct. 51 ".... Aplicarea cu pensula sau cu șpaclu a grundurilor (chuturilor) și a vopselelor pe baza de minium de plumb, litarga sau ceruza și a emailurilor pe bază de plumb (operație cu caracter permanent).

Curățarea cu lampa de benzină, rașchetarea, curățarea cu peria de sârmă, cu dispozitive centrifugale, ciocane pneumatice și manuală, a vopselelor cu minium de plumb aplicate pe construcții navale, construcții metalice, rezervoare, cazane, material rulant, stâlpi și piloni pentru susținerea rețelei electrice sau a antenelor de emisie pentru radio și televiziune și poduri metalice (operații continue)".

Pct. 160. "Personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu toxic, radiații, vapori de lacuri sau vopsele, executarea de carcase și confecții metalice precum și activitatea manuală de încărcări-descărcări și manipularea materiilor prime, semifabricatelor, produselor finite și combustibililor."

În conformitate cu Ordinul 50/1990, art. 14 "Pentru perioada lucrată între 10.10._99 încadrarea în grupa I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existenta buletinelor de determinare a noxelor".

Începând cu data de 10.10.1983 și până la data de 07.06.1999, reclamantul a lucrat efectiv în același loc de muncă și în aceleași condiții de lucru (noxe profesionale, factori risc, condiții de muncă).

În urma analizării activității desfășurate de reclamant, în cadrul Atelierului Mecanic din cadrul G. P. Service Baicoi (GPS Baicoi), a condițiilor de lucru concrete (noxe profesionale, factori de risc), a atribuțiilor îndeplinite, a muncii efectiv prestate (activități de frezare, strunjire, polizare, găurire, sudură electrică, alezare, decapare, șlefuire, vopsire, grunduire), precum și a prevederilor legale în vigoare actualizate, referitoare la încadrarea în grupele de munca, expertul a constatat că activitatea desfășurată de reclamantul Bogățoiu C., în perioadele 10.10.1983-01.06._, în funcția de frezor și post de execuție, în Atelierul Mecanic, lucrând efectiv în condiții deosebite, se încadrează în grupa a Il-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, conform Ordinului 50/1990 și Ordinului 125/1990, art.: 2. 3, 7 și 14, Anexa 2, Grupa II de munca pct.: 34, 51 și 160.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert L. M., reiese că în perioada solicitată în acțiune 10.10._99, reclamantul și-a desfășurat activitatea în funcția de frezor în cadrul secției Mecanică.

Locul de muncă prezentat a afectat în mod constant capacitatea de muncă a reclamatului și condițiile de sănătate datorită gradului foarte ridicat de expunere la risc.

Documentația pusă la dispoziție atestă faptul că reclamantul a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în condiții de muncă ce au afectat în mod constant capacitatea de muncă a reclamantului datorită gradului de risc și a condițiilor de muncă vitrege, nefavorabile de microclimat, expunere permanentă la gaze toxice, zgomot peste limita admisă de lucru, noxe, suprasolicitare fizică și de risc, lucru în atmosfera de pulberi metalice și nisip, producere de arsuri, pericol de electrocutare.

In conformitate cu Ordinul 50/1990, art. 14 "Pentru perioada lucrata intre 10.10._99 încadrarea în grupa I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor".

Începând cu data de 10.10.1983 și până la data de 07.06.1999, reclamantul și-a efectuat programul de lucru în același loc de muncă și în aceleași condiții de lucru (noxe profesionale, factori risc, condiții de muncă).

În urma analizării activității desfășurate de reclamant, în Atelierul Mecanic din G. P. Service Băicoi (GPS Băicoi), preluat de ., a condițiilor de lucru concrete (noxe profesionale, factori de risc), a atribuțiilor îndeplinite, a muncii efectiv prestate (activități de frezare, strunjire, polizare, găurire, sudură electrică, alezare, decapare, șlefuire, vopsire, grunduire), precum și a prevederilor legale în domeniu în vigoare actualizate, referitoare la încadrarea în grupele de muncă, a rezultat că activitatea desfășurată de reclamantul Bogățoiu C., în perioada 10.10.1983-01.06._, în funcția de frezor și post de execuție, în Atelierul Mecanic, lucrând efectiv în condiții deosebite, se încadrează în grupa a Il-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, conform Ordinului 50/1990 și Ordinului 125/1990 art.: 2. 3, 7 și 14, Anexa 2, Grupa II de muncă pct: 34, 51 și 160.

Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea și a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II a de muncă în procent de 100%, pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioada expres menționată în raportul de expertiză L. M. C..

În baza disp. art. 40 din Codul muncii, a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care acesta și-a desfășurat activitatea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . considerând-o nelegală, solicitând admiterea apelului astfel formulat și modificarea în totalitate a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata.

Se susține că prin sentința civila nr. 1761/06.08.2014, instanța de fond a constatat ca intimatul beneficiază de grupa a II-a de munca în procent de 100% pentru activitatea desfășurata în perioada 10.10.1983-0.1.06.1999 și a obligat pârâta să elibereze o adeverința din care să rezulte cele constatate de către aceasta.

Cu privire la acest aspect, învederează că în mod cu totul neîntemeiat, instanța de fond a reținut ca locul de munca unde a desfășurat activitatea intimatul se încadrează în grupa a II-a de munca, în baza dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 50/1990 și în Ordinul nr. 125/1990 art. 2, 3, 7 și 14, Anexa II pct. 34, 51 și 160, astfel cum s-a concluzionat în raportul de expertiza.

In ceea ce privește temeiurile de drept pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, învederează ca legislația relevanta pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, pentru perioada invocata de intimatul-reclamant, este compusa din următoarele acte normative relevante:

Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii - aplicabil pentru perioada lucrata pana la data de 01.03.1990; Ordinul nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii - aplicabil pentru perioada lucrata intre 01.03.1990 și 07.06.1999.

In considerarea acestor dispoziții legale, așa cum a arătat și în față instanței de fond, în speța dedusa judecații, acțiunea intimatului-reclamant este vădit neîntemeiata, în condițiile în care:

(i)funcția pe care intimatul-reclamant o considera ca fiind încadrabila în grupa

superioara de munca nu se regăsește printre locurile de munca enumerate de lege ca

fiind încadrate în aceasta grupa de munca; (ii)nu exista avizul instituțiilor abilitate în acest sens.

Totodată, învederează apelanta că simpla menționare a locului de munca în anexa la actele normative menționate anterior nu atrăgea în mod automat acordarea unei grupe de munca superioare, fiind necesara parcurgerea unei proceduri obligatorii în cadrul căreia se stabilea daca unitatea a luat masurile necesare pentru normalizarea condițiilor de la locul de munca, și daca, deși odată luate aceste măsuri, riscul la locul de munca a rămas același.

Apreciază ca instanța fond a avut posibilitatea de a verifica daca lipsa încadrării intimatului-reclamant într-o grupă de munca superioara a fost una corecta prin raportare la procedura de urmat prevăzuta de lege, însă chiar și în situația în care procedura nu ar fi fost parcursa în tot sau în parte, instanța de fond nu se putea substitui angajatorului în sensul nominalizării grupelor de munca, întrucât numai angajatorii și sindicatele puteau face nominalizări de personal în ceea ce privește încadrarea salariaților în grupele de munca.

Astfel, în susținerea celor arătate mai sus, menționează ca nominalizarea personalului care se încadra în grupele I și II se făcea de conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama în mod concret de condițiile de munca în care își desfășurau activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizica sau nervoasa, riscul deosebit de explozie, iradierea sau infectarea etc).

De asemenea, învederează că încadrarea în grupele de munca se făcea numai daca lucrul efectiv în aceste locuri se încadra în procentajul stabilit de Ordinul nr. 50/1990. Astfel, încadrarea în grupele I și II de munca se făcea proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50% iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, unitățile aveau obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării decretului-lege, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu data de 18.03.1969.

In consecința, încadrarea activităților sau a locurilor de munca în grupe superioare de munca s-a efectuat sau trebuia sa se efectueze în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, pentru ca nominalizarea persoanelor sa poată fi justificata cu documente specifice, existente în cadrul unității angajatoare.

In consecința, prin Sentința civila nr. 1716/06.08.2014 (denumita în continuare „Sentința"), Tribunalul Prahova, ignorând dispozițiile legale relevante, în mod eronat, a constatat ca acțiunea formulata de intimatul-reclamant Bogatoiu C. este întemeiata și ca acesta a lucrat în condiții de munca specifice grupei a H-a de munca în procent de 100%, obligând subscrisa la eliberarea de adeverințe în acest sens.

Se mai susține de apelantă că instanța de fond a reținut în mod greșit ca societatea a avut calitatea de angajator al intimatului.

Astfel cum a arătat și în fata instanței de fond, S.N.P. P. S.A. a luat ființa în anul 1997 prin O.U.G. nr. 49/15.09.1997 aprobata prin Legea nr. 70/1998, dobândind capacitatea de a avea drepturi și obligații ca persoana juridica numai după data de 15.09.1997.

Totodată, în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 49/1997 „Se înființează Societatea Naționala a Petrolului "P." - SA. București, persoana juridica romana, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 109, sectorul 1, prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului "P." București, care se desființează", iar potrivit art. 13 personalul Regiei Autonome a Petrolului "P." București, precum și cel al societăților comerciale nominalizate în anexa nr. 2 va fi preluat în totalitate, prin transfer în interesul serviciului, de către Societatea Naționala a Petrolului "P." • S.A. București".

Față de cele expuse mai sus, se arată ca instanța de fond a apreciat în mod greșit dispozițiile legale în acest sens, pronunțând o sentința nelegala.

In consecința, față de cererea cu care a fost investita instanța, raportat la situația juridica învederata, apreciază ca instanța de fond a procedat contrar dispozițiilor legale, respingând excepția lipsei calității procesual pasive invocate de societate.

Instanța de fond a ignorat prevederile legale privind încadrarea în grupă de munca, precum și prezumția de legalitate de care se bucura înscrierile în carnetele de muncă.

Este recunoscut faptul că după anul 1989 au fost luate măsuri de încadrare a unor locuri de munca în grupe superioare de munca, respectiv grupa I și grupa a II-a de munca.

Ordinul nr. 50/1990 are prevederi clare în ceea ce privește metodologia de încadrare în grupele de munca, precum nominalizarea locurilor de munca stabilite de legiuitor ca încadrabile în grupe superioare de munca, așa cum se arata în cuprinsul în Anexelor 1 și 2.

Anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 au produs efecte pentru perioade anterioare emiterii acestui ordin în perioada 18,03._90, până la . Ordinului nr. 125/1990.

Metodologia instituita de Ordinul nr. 50/1990 stabilea o . condiții pentru încadrarea în grupe de munca.

Astfel, conform actului normativ menționat, încadrarea în grupe de munca se făcea numai în situația în care locul de munca era prevăzut de anexele 1 și 2, astfel: în grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. J.; în grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv ta tocurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 .

6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.) ".

Totodată, potrivit dispozițiilor pct. 7 din Ordinul nr. 50/1990 „ 7. încadrarea în grupele i și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Mai mult, legiuitorul a stabilit la pct. 15 din același act normativ ca: „15. Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și 11 de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale ".

Totodată așa cum a arătat și în fata instanței de fond, rezulta cu putere de evidenta ca, în realitate, intimatul-reclamant a urmărit sa răstoarne prezumția stabilita prin art 279 alin. (10) din Codul muncii, conform căruia „Vechimea în munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de munca".

In consecința, atât timp cat prin cererea de chemare în judecata introdusa intimatul-reclamant a solicitat invalidarea mențiunilor din carnetul de munca, care se bucura de prezumția de legalitate ove legis și care fac pe deplin dovada încadrării legale a activității prestate de acesta, atunci intimatul-reclamant avea obligația de a aduce dovezi solide care sa răstoarne prezumția de legalitate a mențiunilor din carnetul de munca.

Se mai învederează că în conformitate cu dispozițiile art. 328 alin. (1) din Codul de procedura civila „Prezumția legala scutește de dovada pe acela în folosul căruia este stabilita în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite".

Prin urmare, în speța dedusa judecații prezumția legala este, în mod evident, stabilita de prevederile legale menționate mai sus exclusiv în beneficiul subscrisei, iar intimatul-reclamant care a contestat aceste aspecte era ținut sa prezinte dovada contrara cu respectarea rigorilor art. 328 alin. (2) din Codul de procedura civila, conform cărora „Prezumția legala poate fi înlăturata prin proba contrara, daca legea nu dispune altfel".

In consecința, în considerarea celor expuse mai sus, a solicitat instanței de fond sa facă aplicarea dispozițiilor art. 250 și art. 327-329 din Codul de procedura civila referitoare la mijloacele de proba și la dovada cu prezumții, întrucât instanța de fond avea obligația de a privi și de a analiza cauza dedusa judecații și prin raportare la dispozițiile cuprinse în Codul de procedura civila prezentate anterior.

Astfel, atâta vreme cât din cuprinsul carnetului de munca al intimatului-reclamant reieșea fără echivoc faptul ca acesta nu a beneficiat de încadrarea . de munca, instanța de fond trebuia să pună în vedere intimatului-reclamant sa aducă dovezi în sprijinul pretențiilor sale, respectiv dovezi care sa răstoarne prezumția de legalitate stabilita de lege și pe baza cărora instanța de fond urma sa aprecieze, în mod corect, ca mențiunile cuprinse în carnetul de munca nu corespund realității.

In consecința, faptul ca instanța de fond omițând sa pună în vedere intimatului-reclamant aceste aspecte și ignorând în același timp dispozițiile legale care au instituit prezumția de legalitate a mențiunilor din carnetele de munca, a pronunțat o hotărâre netemeinica.

O altă critică se referă la expertiza tehnica de specialitate care a fost dispusa cu încălcarea dispozițiilor legale, singura expertiza tehnica ce se putea dovedi concludenta și utila soluționării cauzei era cea având specialitatea protecția muncii.

Cu privire la acest aspect, învederam apelanta ca expertul desemnat în cauza (domnul expert L. M.) nu a avut competenta profesionala pentru a efectua o expertiza concludenta și utila cauzei deduse judecații, întrucât specialitatea acestuia este în domeniul chimiei și ingineria substanțelor organice, petrochimice și carbochimice.

In consecința, solicită ca instanța sa constate ca expertiza tehnica judiciara încuviințata intimatului a fost în specialitatea chimiei și petrochimiei, or, domeniul analizat de expertiza efectuata de către expertul judiciar ar fi trebuit sa vizeze aspecte tehnice privitoare Ia condițiile de munca în care intimatul își desfășura activitatea în funcția de frezor în industria petroliera.

Astfel, având în vedere ca obiectivele expertizei au constat în stabilirea condițiilor concrete în care si-a desfășurat activitatea intimatul ( factori de zgomot, risc, nocivitate și suprasolicitare psihica), specifice locului sau de munca, în scopul stabilirii grupei de munca în care se încadrează activitatea prestata de acesta, expertiza judiciara realizata de către un expert în domeniul chimiei și petrochimiei nu este pertinenta și utila cauzei deduse judecații.

In acest sens, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiza tehnica judiciara și extrajudiciara, delimitează și obliga experții tehnici judiciari sa efectueze expertize judiciare numai în specialitatea în care au fost atestați.

Astfel, orice alte expertize efectuate de către experți, în alte domenii decât cele în care au fost acreditați, sunt sancționate cu nulitatea.

Prin urmare, învederează apelanta ca toate actele normative care au reglementat încadrarea într-o anumita grupa de munca fac referire la condițiile de munca din punctul de vedere al protecției împotriva factorilor nocivi care pot sa afecteze siguranța salariatului sau starea de sănătate a acestuia.

In acest sens, art. 6 din Legea nr. 27/1966 menționează ca „Locurile de muncă după condițiile în care s-a desfășurat activitatea în raport de influenta factorilor nocivi asupra organismului, solicitarea fizica și neuropsihica sau periculozitatea se împarte în trei grupe:

-grupa I de munca în care se încadrează locurile de munca cu condiții foarte vătămătoare, grele sau periculoase;

-grupa II de munca în care se încadrează locurile de munca cu condiții vătămătoare grele sau periculoase;

-grupa III de munca în care se încadrează celelalte locuri de munca ".

De asemenea, în pct. 4 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede ca „încadrarea în grupele I și II de munca se va face în situația în care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii".

Iar în pct. 5 din același act normativ se arata ca „Existenta condițiilor deosebite fa locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal".

Mai mult, trebuie observat ca actul normativ citat are prevederi clare la punctul 14, conform cărora pentru perioada lucrata intre 01.01.1976 și 31,12.1989, încadrarea în grupele de munca nu este condiționata de existenta buletinelor de determinare a noxelor. Astfel, procedurile stabilite de Ordinul nr. 50/1990 devin suficiente pentru acordarea grupei de munca.

In consecința, în considerarea faptului ca actele normative relevante reliefează faptul ca acordarea grupei de munca este strâns legata de aspecte care țin de protecția muncii și, prin urmare, singura expertiza pertinenta și utila cauzei ar fi fost o expertiza realizata de către un expert tehnic judiciar în protecția muncii, apreciem ca, în mod vădit, instanța de fond nu a ținut cont de următoarele aspecte: persoana desemnata sa efectueze expertiza tehnica de specialitate nu a avut competenta necesara; locurile de munca în care si-a desfășurat activitatea intimatul nu se regăsesc intre locurile de munca enumerate de lege ca fiind încadrate în grupa a II-a de munca; atribuțiile de serviciu ale intimatului nu presupuneau acordarea grupei superioare de munca.

De altfel, aceasta opinie este susținuta și de practica Curții de Apel Ploiești, care în spete identice a pronunțat soluții care confirma susținerile apelantei.

Menționează în acest sens Decizia nr. 1104/03.05.2011 pronunțata în Dosarul nr._ ; Decizia nr. 1627/24.04.2012 pronunțata în Dosarul nr._ și Decizia nr. 533/22.05.2014 pronunțata în Dosarul nr._ (anexate prezentului apel).

Motivele invocate de expert în susținerea acordării grupei a II-a de munca nu sunt susținute de normele legale relevante

Așa cum a mai arătat în cuprinsul prezentului apel, locurile de munca unde și-a desfășurat activitatea intimatul-reclamant nu se regăsesc printre locurile de munca și activitățile menționate la Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, aceasta fiind și motivul pentru care nu a fost posibila încadrarea activității desfășurate de reclamant în grupa a II-a de munca.

Totodată, conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere aveau posibilitatea doar de a nominaliza personalul care se regăsea la locurile de munca stabilite prin lege ca beneficiind de grupa I și II de munca, nu și de a extinde acordarea grupei I și II de munca asupra altor locuri de munca și activități nenominalizate în lege.

In ceea ce privește expertiza tehnica de specialitate dispusa în cauza, având în vedere ca expertiza este definita ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătura cu obiectul litigiului, ce necesita cunoștințe de specialitate a unor specialiști care verifica condițiile concrete și efective de munca existente la locul sau postul de munca în care intimatul-reclamant a prestat activitatea, apreciem ca nu este cu putința sa se stabilească în prezent condițiile de munca pentru perioade începând cu anul 1983.

Astfel, expertiza întocmita în cauza nu este lămuritoare pentru ca poate cel mult determina noxele la momentul expertizării, situație total nerelevanta fata de noxele care ar fi existat la locul de munca al reclamantului în perioada de referința cuprinsa intre anii 1983 - 1999, cum se pretinde. Nu exista nicio alta dovada asupra condițiilor concrete de munca, a activităților propriu-zise îndeplinite de reclamant si. cu atât mai puțin, a duratei din timpul de lucru în care ar fi fost supus factorilor nocivii.

In consecința, instanța de fond a procedat în mod greșit atunci când a dispus efectuarea expertizei tehnice de specialitate, cu toate ca legea nu o cerea si, în același timp, a ignorat dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 care prevăd în mod clar condițiile legale de acordare a grupelor de munca superioare, după cum urmează: existenta condițiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților; determinările de noxe trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii; inspectorii de protecția muncii, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de normalizare a condițiilor; inspectorii de stat teritoriali constata și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.

Or, expertiza nu face în niciun fel referire la existenta determinărilor de noxe efectuate de organele Ministerului Sănătății, nici de confirmările obligatorii ale inspectorilor de stat teritoriali, și nici a celorlalte condiții cerute de lege.

Concluziile raportului de expertiza nu puteau sta la baza pronunțării sentinței, deoarece în cuprinsul raportului de expertiza întocmit în cauza de expertul desemnat se regăsesc opinii contradictorii și eronate, fără existența vreunui temei legal adecvat pentru acestea.

Astfel, la fila nr. 10 (ultimul paragraf) a raportului de expertiza este menționat ca și temei de drept al concluziilor Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990, art. 2, 3, 7 și 14, Anexa 2 -pct. 34,51 și 160.

Dincolo de faptul ca încadrarea activității trebuie să se facă prin raportare la o singura poziție din actul normativ menționat (Le. Ordinul nr.50/1990), niciuna dintre pozițiile indicate de dl expert nu poate constitui temei legal pentru activitatea prestata de către intimatul-reclamant din cauza dedusa judecații.

Prin urmare, nu înțelege cum s-a putut constata, mai întâi de către expertul desemnat în cauza, iar mai apoi de către instanța de fond, ca activitățile încadrabile în grupa a II-a de munca ar fi fost prestate de către intimatul-reclamant, mai ales ca funcția ocupata de acesta nu presupunea niciuna dintre activitățile prevăzute în actele normative enumerate, ca încadrându-se în grupa a II-a de munca.

Or, chiar daca ar fi reala aceasta ipoteza trebuie observat ca în speța nu sunt îndeplinite prevederile cuprinse în pct. 7 din Ordinul nr. 50/1990. conform cărora pentru a beneficia de încadrare în grupa a II-a de munca este necesar ca activitatea prestata într-un loc de munca încadrat în aceasta grupa sa reprezinte 70% din activitatea salariatului.

Totodată, învederează că expertul desemnat în cauza a procedat la încadrarea locului de munca ocupat de intimatul-reclamant fără să țină seama de prevederile cuprinse în pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990 care menționează ca pot beneficia de încadrare în grupa a II-a de munca numai acei salariați care lucrează sau au lucrat în mod efectiv în locurile de munca prevăzute în Anexa nr. 2.

In consecință, raportul de expertiza este, în mod vădit, total lipsit de obiectivitate, mai ales din cauza faptului ca expertul desemnat în cauza nu indica niciun fel de document relevant în baza căruia și-a întemeiat concluziile și nu arată în niciun fel modul în care a determinat factorii de zgomot, noxe, microclimat nefavorabil care sa justifice acordarea grupei a II-a de munca.

Cu toate acestea, instanța de fond a preluat concluziile Raportului de expertiza fără a arăta care sunt înscrisurile în temeiul cărora s-a stabilit ca intimatul-reclamant ar fi lucrat în perioada 1983-1999, cel puțin 70% din timpul de munca în locurile de munca incluse în Anexa 2 Ia Ordinul nr. 50/1990, mai ales ca potrivit dispozițiilor legale este obligatorie analizarea încadrării în grupa de munca cu respectarea procentajului stabilit prin actele normative menționate anterior.

In consecința, instanța de fond nu își putea întemeia decizia, în totalitate, pe concluziile raportului expertizei tehnice de specialitate efectuate în cauza.

In considerarea tuturor celor invocate mai sus, solicită admiterea apelului și modificarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata.

În drept, invocă prevederile art. 466 și următoarele din Codul de Procedura Civila și toate temeiurile de drept invocate în cuprinsul prezentului apel.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulat va reține că legalitatea și temeinicia acesteia nu este afectată pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește primul motiv de apel formulat referitor la faptul că instanța nu a analizat argumentele apelantei și nici nu a procedat în mod concret și explicit la înlăturarea motivată a argumentelor invocate, se va reține că este nefondat.

Astfel, așa cum reiese din sentința, instanța de fond a arătat care sunt considerentele pentru care a admis acțiunea, considerente fundamentate și pe probatoriu administrat, cu respectarea disp.art.425 pct.b C.pr.civilă.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, se va reține de asemenea că în ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la faptul că înscrierile în carnetul de muncă fac dovadă deplină, aceste înscrieri produc efecte doar până la proba contrară, astfel că în mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că, în raport de concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, aceste înscrieri nu corespund realității în ceea ce privește încadrarea în grupă superioară de muncă.

Susținerea apelantei privitoare la calitatea de angajator este de asemenea nefondată, deoarece așa cum a stabilit și instanța de fond, reclamantul a lucrat începând cu data de 10.10.1083 în funcția de frezor în secția Mecano-Energetic din cadrul Schelei de producție Băicoi, care în 01.06.1997 a intrat în componența „G. P. Service Băicoi”, preluat de ..

Nu se poate reține nici critica referitoare la faptul că instanța de fond a ignorat prevederile legale privind încadrarea în grupă de muncă, deoarece așa cum s-a mai menționat hotărârea atacată este temeinic și legal motivată, raportându-se la prevederile legale în materie.

Nici critica privitoare la raportul de expertiză de specialitate nu poate fi luată în considerare, pe de o parte întrucât deși avea posibilitatea, apelantul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar pe de altă parte obiecțiunile formulate pe calea apelului sunt nefondate.

Astfel în ceea ce privește desemnarea expertului Curtea va reține că acesta a fost desemnat în mod corect având specialitatea chimie și petrochimie, avându-se în vedere specificul activității angajatorului, iar expertiza a fost realizată cu respectarea obiectivelor dispuse de către instanța.

În ceea ce privește nulitatea raportului de expertiză, Curtea va reține că aceasta constituie o nulitate relativa apelantul fiind în drept să invoce nulitatea raportului de expertiză la termenul de judecată la care raportul a fost depus la dosar, iar nu în apel.

Dacă părțile au început să pună concluzii asupra fondului cauzei, în condițiile art. 392 NCPC, toate nulitățile relative determinate de neregularități ale actelor de procedură efectuate anterior acestui moment se vor acoperi. În căile de atac, părțile vor mai putea invoca numai nulități relative vizând hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță, iar nu și neregularități anterioare pronunțării acesteia.

Referitor la netemeinicia hotărârii judecătorești fundamentată pe raportul de expertiză, Curtea va reține că este de asemenea nefondată, atât timp cât expertul a avut în vedere toate dispozițiile legale în materie precum și toate actele existente la dosarul cauzei.

Față de aceste considerente, Curtea în temeiul disp.art. 480 c.pr.civilă, urmează să respingă ca nefondat apelul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta . cu sediul în municipiul București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1761 din 6 august 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul –reclamant Bogățoiu C. cu domiciliul ales la Cabinet av.G. A. I. din municipiul Ploiești, ., județ Prahova și intimata-pârâtă G. P.-SERVICE Băicoi (F. Schelă de Petrol Băicoi) .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2015.

Președinte, Judecător,

C. P. V. D.

Grefier,

A. M. B.

Red. VD

tehnored.BA

5 ex./09.03.2015

dosar fond nr._ Tribunalul Prahova

jud.fond N. C.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 637/2015.... →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 1761/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1761/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI