Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 172/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2419/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 172
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - P. M. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar –FEN Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, cu sediul în comuna Poiana, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1099 pronunțată la 24 septembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții U. C. M., C. L. C. M. și Instituția P., toți cu sediul în . Dâmbovița și Școala nr.1 U., cu sediul în .. Dâmbovița.
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă. Mai învederează că prin serviciul registratură, intimata pârâtă U. C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că atât prin cererea de apel cât și prin întâmpinare s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 Teza a II-a Noul Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ la data de 22.05.2014, reclamantul S. Învățământului Preuniversitar –FEN Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat a chemat în judecată pe pârâții U. C. M., C. L. C. M., Instituția P. C. M. și Școala nr.1 U., solicitând obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 aferente perioadei 01.10._09, actualizate în funcție de rata inflației si dobânda legală aferenta până la data efectivă a plății;
reîncadrarea membrilor de sindicat cu începere de la data de 01 ianuarie 2010 potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ; reîncadrarea membrilor de sindicat cu începere de la data de 01 ianuarie 2011 potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr. 221/2008; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 și a Legii-cadru nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010 actualizate în funcție de rata inflației si dobânda legala aferenta pana la data efectivă a plătii; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până în prezent, actualizate în funcție de coeficientul de inflație si dobânda legala aferenta pana la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că salarizarea personalului didactic începând cu data de 1 ianuarie 2008 a fost reglementată printr-o succesiune de acte, emise atât de Guvern, cât și de Parlamentul României, respectiv: Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din-învățământ, Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Prin acest act normativ, s-a aprobat ca, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie de 400.00 lei, iar legea a fost declarată constituțională în cadrul controlului anterior de constituționalitate.
Astfel, la sesizarea Guvernului, Legea nr. 221/2008 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, iar prin Decizia nr. 1093/15.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este constituțională. În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 în data de 12 noiembrie 2008, prin Decizia nr. 1221/12.11.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile O U G nr. 136/2008 sunt neconstituționale. Pe de altă parte referitor la Ordonanța de urgență nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ ( pentru care în toate anexele la care se face referire, pe întreaga durată a anului 2009, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,933 lei) în data de 2 iunie 2009, prin Decizia nr. 842, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de o . organizații sindicale în fața instanțelor de litigii de muncă și a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 151/2008 sunt neconstituționale.
Curtea a constatat că „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art.41, art. 47 alin (1). art. 61 alin (1) și art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție" și că „neconstituționalitatea constatată lovește actul normativ în ansamblul său, astfel că efectele prezentei decizii se întind și cu privire la dispozițiile legale care nu mai sunt în vigoare.
O asemenea concluzie se impune, având în vedere chiar considerentele de principiu ale Deciziei nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 prin care Curtea a stabilit că neconstituționalitatea reținută lovește întreaga ordonanță de urgență, chiar dacă unele prevederi ale sale au fost abrogate anterior pronunțării respectivei decizii. În egală măsură Curtea a apreciat că „ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte, care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere în condițiile în care art. I pct. 2 și 3 este lovit de același viciu de neconstituționalitate extrinsec, întrucât creșterile salariale preconizate prin Legea nr. 221/2008 nu au fost acordate nici pentru anul 2008 și nici pentru anul 2009 contrar voinței Parlamentului.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar este modificată din nou Legea nr. 221/2008, menținându-se valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 la 299.933 (în loc de 400 lei) și în intervalul 01 ianuarie - 31 martie 2009 și textul aceste ordonanțe de urgență a fost declarat neconstituțional. Astfel, în data de 30 iunie 2009, prin Decizia nr. 989. Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de organizațiile sindicale în fața instanțelor de litigii de muncă și a constatat că dispozițiile art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar sunt neconstituționale. În Decizia menționata, Curtea a reținut că „art. 2 și an. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea cuprinsa în dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008, prevederi prin care au fost reduse majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008." În egală măsură instanța constituțională a statuat - Considerentele arătate (.. ) privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008 sunt aplicabile mutatis mutandis și cu privire la situația creată prin adoptarea art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009. Astfel, Curtea constată că textele menționate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 încalcă prevederile an. 1 alin. (4) și (5)-. an. 41, an. 47 alin. (1). an. 61 alin (1) și aii. 115 alin. (4) și (6) din Constituție."
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, conține prevederi similare celor din O.U.G. nr. 1/2009, în continuare nefiind posibilă acordarea creșterilor salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008. Referitor la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, al cărei efect a fost neaplicarea pană la sfârșitul anului 2009 a creșterilor salariale reglementate de Legea nr. 221/2008 în ceea ce privește O.U G nr. 31/2009 si nr. 41/2009, s-a făcut
precizarea că, prin Decizia nr. 124/09.02.2010, Curtea Constituțională a reținut expres următoarele; „dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009 și respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009. Curtea reamintește considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 unde a reținut că nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluție se impune și pentru ca viciul de neconstituționalitate stabilit de instanța de contencios constituțional trebuie eliminat, și nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare si completare.
În cazul de față Guvernul în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanța de urgență nr. 41/2009 a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008 reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
În raport de deciziile Curții Constituționale mai sus citate, este evident faptul că, începând cu data de 1 octombrie 2008, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, salariile personalului didactic (de predare și instruire/pregătire practică și didactic auxiliar) din - învățământul preuniversitar trebuiau calculate având ca bază o valoare de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1.000.
Reclamantul a menționat că deși în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 221/2008 - act normativ votat de Parlamentul României, declarat constituțional de Curtea Constituțională (prin Decizia nr. 1093/15.10.2008) și promulgat de Președintele României - pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale potrivit prevederilor acestei legi astfel cum rezultă din adeverințele emise de pârâta unitate de învățământ anexate prezentei cereri de chemare în judecată.
Din contră, pârâții au făcut aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 136/2008 O.U.G. nr. 151/2008 O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 si O.U.G. nr. 41/2009 calculând salariile în baza unui coeficient de multiplicare de numai 299,933 lei, cu începere de la 1 octombrie 2008 și aceasta în condițiile în care trei dintre ordonanțele de urgență mai sus menționate au fost declarate neconstituționale. O.U.G. nr. 136/2008 - prin Decizia nr. 1221/12.1 1 2008. O.U.G. nr. 151/2008 - prin Decizia nr. 842/02.06.2009: O.U.G. nr. 1/2009 - prin Decizia nr. 989/30.06.2009, iar cu privire la celelalte două, Curtea a reținut neconstituționalitatea fără niciun dubiu a dispozițiilor din cuprinsul lor.
Chiar și după declararea ca neconstituționale a ordonanțelor de urgență respective în mod neîntemeiat, pârâtele au refuzat să facă aplicarea Legii nr. 221/2009, să calculeze și să plătească salariile personalului didactic în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ în condițiile în care modificările aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 prin dispozițiile OUG nr. 151/2008 și 1/2009 nu-și mai produc efectele - conform Legii nr. 47/1992 – nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept (în speță O U.G nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009) nu pot produce efecte. În consecință, ca urmare a
constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de OG nr. 15/2008, așa cum a fost aceasta aprobată prin Legea nr.221/2008, practic, în perioada 01,10._09, O.G. nr. 15/2008 ar fi trebuit să se aplice așa cum a fost ea aprobată prin Legea nr. 221/2008 .
În egală măsură, raportat la dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituția României, reclamantul a solicitat instanței să aibă în vedere și documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte - în speță art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale. În acest sens, astfel cum s-a reținut deja în practica instanțelor de judecată care au soluționat litigii de muncă similare, salariații din învățământ, au un bun în sensul protejat de Convenție, astfel cum a fost definit în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru că pot pretinde cel puțin o speranță legitimă cu privire la obținerea drepturilor referitoare la creșterile salariale, câtă vreme ele au fost aprobate prin lege, de organul legislativ suprem, iar neaplicarea în fapt a acestor măsuri este rezultatul intervenției executivului, ce a uzat. în mod neconstituțional, de procedura ordonanței de urgență".
În același sens, tribunalele din țară au reținut că „în practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de «bunuri», în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât «bunuri actuale», cât și valori patrimoniale, inclusiv în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază eficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin «o speranță legitimă» în exercitarea efectivă a dreptului său (...) Or, reclamanții, fiind beneficiari ai dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puțin o «speranță legitimă» cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale." Această speranță legitimă „își găsește justificarea în datele modificării legislative prin intervenția Guvernului care, prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ".
Mai mult, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este, prevăzută de lege, respectiv de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică. În cazul de fată, condițiile impuse de art. 1 din Protocol nu sunt îndeplinite, din moment ce însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al membrilor de sindicat încalcă legea și nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
A mai arătat reclamantul că drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat - personal didactic în temeiul Legii nr. 221/2008 la data de 31.12.2009 (conform considerentelor prezentate la lit. A) nu au fost acordate nici începând cu data de 1 ianuarie 2010, dată la care a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În egală măsură, ele nu au fost acordate nici de la data de 1 ianuarie 2011, dată la care au intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010.
În opinia reclamantului, neplata respectivelor drepturi ulterior datei de 1 ianuarie 2010 este nelegală, întrucât prevederile legale aplicabile sunt: Legea cadru 330/2009, OUG nr.1/2010, Legea 284/2010, Legea 285/2010, din interpretarea coroborată a cărora rezultă că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești, în luna decembrie 2009, diminuat conform Legii 118/2010 și majorat cu 15% potrivit Legii 285/2010, ulterior datei de 01.01.2010 salariații fiind privați de un drept reglementat prin Legea 221/2008 și confirmat prin hotărâre judecătorească, în sensul susținerilor pronunțându-se și Curtea Constituțională prin Decizia nr.877/2011 și ÎCCJ prin decizia nr.11/2012.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.148 și 194 din Noul Cod de procedură civilă, art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, Legea dialogului social și legile mai sus menționate, art.20 din Constituția României, depunându-se tabelul nominal cu semnăturile membrilor de sindicat.
Pârâții nu au depus la dosar întâmpinare.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1099 din 24.09.2014 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, invocată din oficiu, pentru pretențiile aferente perioadei 1.10.2008-22 mai 2011, a respins ca prescrise aceste drepturi și a respins cererea pentru restul pretențiilor reclamantului S. Învățământului Preuniversitar –FEN Dâmbovița.
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, trebuie analizat prioritar excepțiile de procedură și de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, stabilindu-se ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care le produc.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a constatat că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În speță, reclamatul a solicitat obligarea pârâtelor la reîncadrarea și plata unor diferențe de drepturi salariale a membrilor săi de sindicat pe perioada 01.01.2008 și până în prezent. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 22.05.2014, astfel că aceasta a fost prescrisă pentru perioada anterioară datei de 22.05.2011.
În legătură cu pretențiile formulate de reclamant pentru perioada 22.05.2011 și până în prezent, tribunalul a apreciat că acestea sunt nefondate întrucât actele normative în baza cărora se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, respectiv Legea 330/2009, Legea 221/2008 și Legea 285/2010 au avut aplicabilitate până la data de 13.05.2011, deoarece ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar.
Potrivit art. 1 alin (1) din Legea nr. 63/2011 „ Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.”
Prin urmare, încadrarea și salarizarea personalului didactic pentru perioada 22.05.2011 la zi nu au putut avea în vedere dispozițiile actelor normative invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci prevederile Legii nr. 63/2011.
Față de considerentele expuse, tribunalul a constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada 01.10.2008 – 22.05.2011, a respins ca prescrisă cererea pentru această perioadă și a respins-o ca neîntemeiată pentru perioada ulterioară, față de restul pretențiilor reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar - FEN Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate.
Apelantul a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată a solicitat acordarea drepturilor salariate cuvenite și neacordate pentru membrii de sindicat indicați în cererea de chemare în judecată pentru perioada 01.10._11, precum și perioada 22.05.2011-prezent, sumă actualizată și cu dobânda legală aferentă.
Pârâții nu au depus întâmpinare, fapt pentru care nu au invocat excepții de nicio natură în cadrul procesului.
Instanța la termenul de judecată, în mod greșit a invocat din oficiu, așa cum se constată și în hotărâre, prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile salariale solicitate. A apreciat apelantul că instanța a încălcat dispozițiile art. 2512 alin. 2 Codul civil, care spune foarte precis că „Organul de jurisdicție competent, nu poate aplica prescripția din oficiu" A.. 3 al aceluiași articol, spune că dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau au unităților administrativ teritoriale.
Prin urmare, excepția prescripției extinctive, trebuia invocată obligatoriu prin întâmpinare de pârâții, or acest lucru nu s-a întâmplat.
În concluzie, SindicatulÎnvățământului Preuniversitar - FEN Dâmbovița a solicitat desființarea hotărârii instanței de fond, să se constate că acțiunea este îndreptățită, și să se dispună admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
Intimata pârâtă U. C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Referitor la modalitatea de invocare a prescripției instanța reține că potrivit art. 2.512 din Noul cod civil “ prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință”, în alineatul 2 al acestui text menționându-se că “organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu”.
Cu toate acestea art. 6 alin. (4) din Noul Cod civil stabilește că "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."
Mai departe art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil statuează că: "Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care
le-au instituit", iar prin art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil se arată că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite."
Problema dacă, după . Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanțele de judecată, din oficiu, ori părțile interesate mai pot invoca, în orice fază procesuală, excepția prescripției extinctive atunci când prescripțiile au început înainte de 1 octombrie 2011 constituie o chestiune de drept intertemporal a cărei dezlegare se regăsește în dispoziția tranzitorie a art. 201, situat în cap. VIII "Dispoziții cu privire la cartea a VI-a «Despre prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor» a Codului civil" - Secțiunea 1 "Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a VI-a «Despre prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor» a Codului civil" din Legea nr. 71/2011.
Potrivit acestei norme, "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit". Din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi reprezintă facta pendentia, ca situații juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data apariției acesteia.
Reglementând conflictul de drept intertemporal generat de . Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în partea privitoare la prescripție, legiuitorul a optat să supună legii vechi prescripțiile începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, în vederea asigurării stabilității juridice, pentru a da satisfacție principiilor respectării drepturilor câștigate și respectării așteptărilor legitime, dar și pentru a evita aplicarea retroactivă a legii noi.
Aceasta întrucât, modificările aduse prin legea nouă condițiilor ori regimului prescripției nu pot atașa unui fapt trecut alte consecințe juridice decât cele prevăzute de legea atunci în vigoare. Acest lucru s-ar putea realiza doar dacă legea nouă ar retroactiva, fapt inadmisibil în actuala ordine constituțională.
Aceeași soluție legislativă a fost consacrată și prin dispozițiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit".
Principiile de drept comun prevăzute în art. 6 din Codul civil și, în particular, cele din art. 6 alin. (4) au fost confirmate în legea de punere în aplicare, legiuitorul dovedind consecvență.
Întrucât norma tranzitorie a art. 201 din Legea nr. 71/2011 nu utilizează nicio distincție, în timp ce aceea a art. 6 alin. (4) din Codul civil conține sintagma "în întregime", se înțelege că legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta se împlinește după . Codului civil.
Dacă în privința prescripțiilor începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situații juridice în curs de realizare (facta pendentia), rămân aplicabile dispozițiile legale sub imperiul cărora acestea au început să curgă și prescripțiile
începute și împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil (facta praeterita), ca situații juridice finalizate, sunt supuse dispozițiilor sub imperiul cărora au început să curgă și s-au împlinit.
Prin urmare, noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
De altfel, în acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. 1/2014 pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii a stabilit că „ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
În raport de considerentele expuse anterior, având în vedere că în speța dedusă judecății pentru o parte din drepturile solicitate de reclamant prescripția dreptului de a le solicita începuse să curgă și se împlinise anterior datei de 1 octombrie 2011, rezultă că în mod corect instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției pentru intervalul 01.10._11, situație în care criticile formulate în prezenta cale de atac sub acest aspect apar ca nefondate. Pe cale de consecință, Curtea, în baza art. 480 din Noul Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar –FEN Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat, cu sediul în comuna Poiana, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1099 pronunțată la 24 septembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții U. C. M., C. L. C. M. și
Instituția P., toți cu sediul în . Dâmbovița și Școala nr.1 U., cu sediul în .. Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. P. M. G.
Grefier,
G. C.
Red.VG
Tehnored.GC
7 ex./18.02.2015
d.f. nr._ Tribunal Dâmbovița
j.f. L. B.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 805/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 11/2015.... → |
|---|
