Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 1776/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 11
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C. - P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta U. V., cu sediul în Târgoviște, ., nr. 2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 846/19.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta P. G., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. M. din Târgoviște, ., ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Totodată, se învederează că în procedura prealabilă, s-a depus întâmpinare de către intimata-reclamantă, înregistrată la Serviciul Registratură sub nr. înregistrare_/3.11.2014.Se mai învederează că prin adresa înregistrată la Serviciul Registratură sub nr._/26.11.2014, apelanta a adus instanței la cunoștință că a procedat la plata sumelor restante reprezentând drepturile bănești cuvenite, arătând că în aceste condiții, apelul a rămas fără obiect.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finală și alin. 2 Cod pr.civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ /14.04.2014 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta P. G. a chemat în judecată pe pârâta U. V. Târgoviște, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata remunerației convenite conform convenției civile de prestări servicii nr.2692/30.03.2011 pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 01.05.2011 până la 31.07.2011, la plata remunerației cuvenite conform contractului individual de muncă nr.195/31.08.2011 pe o perioada cuprinsă între data de 08.09.2011 și până la 30.06.2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între cele două părți au fost încheiate două contracte, respectiv o convenție civilă de prestări servicii și un contract individual de muncă, care instituiau obligația sa de desfășurare a unor activități profesionale, conform unei fișe de atribuții și responsabilități și obligarea pârâtei de a-i achita o remunerație lunară corespunzătoare activității desfășurate și cu toate că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, până la această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă, de plată a remunerației.
În drept, s-au invocat dispozițiile pct.II lit.b și c din convenția civilă nr.2692/30.03.2011, ale lit.J din contractul individual de muncă nr.195/31.08.2011, ale art.166 din Codul muncii și ale art. 453 alin. 1 Cod pr. civilă.
Pârâta U. V. a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că potrivit convenției civile de prestări servicii nr.2692/30.03.2011 și a contractului individual de muncă nr.195/31.08.2011, plata remunerației reclamantei urma să se facă din bugetul unui proiect pentru care exista contract de finanțare, respectiv Proiectul „ Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Dâmbovița și B.”, însă nu s-au pus la dispoziția Universității V. sumele de bani necesare, în afară de prefinanțarea de 10%.
Pârâta a mai arătat că reclamanta a fost de acord cu clauzele contractuale și a acceptat ca plata salariului și onorariului să fie efectuate în funcție de plățile efectuate de organismele abilitate, susținând că în urma verificărilor efectuate de către responsabilul financiar de proiect, a rezultat că drepturile cuvenite reclamantei sunt în sumă totală de_ lei.S-a învederat că începând cu luna aprilie 2012, proiectul a fost suspendat, astfel că nu au avut loc activități de formare, reclamanta nedesfășurând niciun fel de activitate.
La data de 23.05.2014, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei, sumă recunoscută ca datorată prin întâmpinare.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 846/19.06.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de_ lei, reprezentând drepturi cuvenite conform convenției civile de prestări servicii nr. 2692/30.03.2014 și contractului individual de muncă nr. 195/31.08.2011, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că între cele două părți au fost încheiate două contracte, respectiv o convenție civilă de prestări servicii, pentru perioada 01.04._11 și un contract individual de muncă pe durata determinată, aferent perioadei 08.09._13, care instituie obligația reclamantei de desfășurare a unor activități profesionale, conform unei fișe de atribuții și responsabilități și obligarea pârâtei de a-i achita o remunerație lunară corespunzătoare activității desfășurate.
Cu toate că reclamanta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, a reținut tribunalul, până la această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a remunerației aferente convenției civile de prestări servicii, respectiv a salariului aferent contractului individual de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că potrivit convenției civile de prestări servicii și contractului individual de muncă, plata remunerației reclamantei urma să se facă din bugetul unui proiect pentru care exista contract de finanțare, însă nu s-au pus la dispoziția Universității V. sumele de bani necesare, în afară de prefinanțarea de 10%. Totodată, a precizat că sumele de bani cuvenite reclamantei, potrivit muncii prestate și convențiilor încheiate, sunt de 5435 lei, aferente convenției, respectiv_ lei, aferenți contractului de muncă.
A mai arătat pârâta că începând cu luna aprilie 2012, contractul individual de muncă a fost suspendat, deci nici reclamanta nu a desfășurat activitate, care să necesite salarizare.
În drept, a reținut prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 1270 NCC „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, text de lege ce stabilește forța obligatorie a convențiilor valabil încheiate.
S-a arătat că în cauză, potrivit convenției civile de prestări servicii nr. 2665/30.03.2001, pârâta U. V. s-a obligat să achite reclamantei remunerația stabilită, cuantificată prin întâmpinare, așa cum s-a arătat, la suma de 5435 lei. Tribunalul a observat că plata sumei nu este condiționată decât de prestarea activității de către reclamantă, aspect ce nu este tăgăduit de pârâtă.
Cum convenția constituie legea părților și cum pârâta nu și-a îndeplinit propria obligație, tribunalul a conchis că cererea reclamantei întemeiată pe convenția civilă de prestări servicii este întemeiată și a admis-o.
În ceea ce privește sumele rezultate din contractul individual de muncă încheiat între cele două părți, prima instanță a constatat că reprezintă salariul convenit pentru munca prestată. Pârâta s-a apărat în sensul că nu îi aparține culpa pentru neplata salariului, întrucât MECTS sau partenerii cu care a încheiat proiecte nu i-au pus la dispoziție fondurile necesare, însă dispozițiile art. 159 din Codul muncii republicat arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Totodată, art. 166 din Codul muncii republicat prevede obligația achitării salariului în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă.
Prin urmare, dincolo de aspectele ce țin de obligativitatea contractului individual de muncă pentru părțile semnatare, s-a reținut că legea prevede că salariatul are dreptul la salariul exprimat în bani, independent de orice condiționare.
Față de aceste dispoziții legale și în raport cu situația de fapt reieșită din probe, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de_ lei, reprezentând drepturi cuvenite conform convenției civile de prestări servicii nr. 2692/30.03.2014 și contractului individual de muncă cu durată determinată 195/31.08.2011.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 11.09.2014, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială a petiționarei P. G., dispunându-se îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr.846/19.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată și nu de 500 lei.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta U. V., criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Susține apelanta că între U. V. din Târgoviște și intimata-reclamantă P. G. au fost încheiate două contracte (convenția civilă de prestări servicii și contractul individual de muncă) având ca obiectiv formarea și dezvoltarea competențelor personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar în scopul îmbunătățirii managementului și calității procesului educațional.
Potrivit convenției civile de prestări servicii nr. 2692/30.03.2011, plata remunerației expertului pe termen scurt P. G. urma să fie efectuată din bugetul Proiectului „Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Dâmbovița și B.”, contract de finanțare POSDRU/87/1.3/S/6264.
Conform art. 1, intitulat „ Obiectul contractului” din contractul de finanțare nr. POSDRU/87/1.3/S/6264, semnat între Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de ordonator de credite și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în calitate de Beneficiar „obiectul acestui contract îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial” Dezvoltarea Resurselor Umane pentru implementarea proiectului intitulat Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Dâmbovița și B.”.
Se învederează că deși rezultă indubitabil că AMPOSDRU își asumase obligația contractuală de a asigura finanțarea proiectului sus-menționat în care U. V. din Târgoviște deține calitatea de Partener 4, aceasta, cu excepția acordării prefinanțării în valoare de 10% din valoarea totală a contribuției Universității V. din Târgoviște, nu a pus la dispoziția partenerilor implicați în derularea proiectului alte sume de bani.
Mai precizează apelanta că prefinanțarea acordată Universității V. din Târgoviște a fost în valoare totală de 481.298,60 lei, iar aceasta a fost distribuită în vederea acoperirii datoriilor generate de activitățile derulate pentru implementarea proiectului, inclusiv cheltuieli cu personalul angajat și prestatorii de servicii implicați în activitățile proiectului.
Având în vedere valoarea redusă a prefinanțării primite față de cheltuielile efectuate, U. V. din Târgoviște a fost nevoită să acopere datoriile, în ordinea vechimii acestora, astfel încât experților pe termen lung/scurt li s-au achitat salariile, respectiv onorariile până la luna aprilie 2011.
Mai mult decât atât, contractul individual de muncă nr. 195/31.08.2011 încheiat între U. V. din Târgoviște și intimata P. G. stipulează expres la Capitolul „Salarizare” că „plata remunerației expertului pe termen lung se va efectua în funcție de alocațiile bugetare primite de la OIPOSDRU MECTS”.
Conchide apelanta că U. V. din Târgoviște nu are nicio culpă pentru neplata remunerației reclamantei, atâta timp cât OIPOSDRU MECTS nu a asigurat resursele financiare necesare plății activităților desfășurate de experții - formatori angajați ai Universității V. din Târgoviște, astfel încât obligația plății salariului nu a devenit la acest moment exigibilă.
Apreciază apelanta că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, pe de o parte omițând să disjungă capătul de cerere privind obligația de plată a remunerației stabilite în baza convenției civile de prestări servicii nr. 2692/30.03.2011, iar pe de altă parte, nu ține cont de caracterul atipic al contractului individul de muncă încheiat între reclamantă și U. V. din Târgoviște și în care plata acestuia se efectua în funcție de alocările bugetare de la AMPODRU/OIPOSDRU MECTS, finanțatorul Proiectului sus-menționat.
Față de cele mai sus arătate, se solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii de fond a reclamantei ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă P. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că prin întâmpinarea depusă la fond, apelanta-pârâtă a recunoscut sumele solicitate, iar ulterior pronunțării sentinței apelate, a efectuat plata prin virament bancar, conform extrasului bancar pe care intimata l-a depus în apel, alăturat întâmpinării.
Prin adresa înregistrată la Serviciul Registratură sub nr._/26.11.2014, apelanta a adus instanței la cunoștință că OIPOSDRU MEN a validat cheltuielile declarate eligibile, aferente cererii de plată depusă pentru contractul POSDRU/87/1.3/S/_, titlul proiectului „Profesionalizarea carierei didactice - noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Dâmbovița și B.”, iar în acest context, instituția a procedat la plata sumelor restante reprezentând drepturile bănești cuvenite, arătând că în aceste condiții, apelul a rămas fără obiect, solicitând instanței să ia act că și-a îndeplinit obligația.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Se susține de către apelantă că instanța a omis să disjungă capătul de cerere privind obligația de plată a remunerației stabilite în baza convenției civile de prestări servicii nr.2692/30.03.2011, fără a se motiva, practic, în apel, de ce s-ar fi impus disjungerea, în condițiile în care nu s-a invocat la prima instanță, de către pârâtă, cu respectarea dispozițiilor legale procesuale, excepția de necompetență materială cu privire la soluționarea acestui capăt de cerere, excepție care, având în vedere disp.art.129 alin.2 pct.2 coroborat cu disp.art.130 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, trebuia invocată de către pârâtă la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, care a fost termenul din data de 19.06.2014.
De menționat, că potrivit art.129 alin.2 pct.2 din Noul Cod de procedură civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, iar conform art.130 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Referitor la competență, se impune a se preciza că la termenul de judecată din data de 19.06.2014, reprezentând primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, astfel cum rezultă din practicaua sentinței atacate, tribunalul, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă raportat la art.XX și XXI din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, a constatat că este competent să soluționeze capătul 2 al cererii de chemare în judecată, privind plata remunerației cuvenite în baza contractului individual de muncă.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, vizând plata remunerației cuvenite în baza convenției civile, tribunalul, verificând din oficiu competența generală, materială și teritorială, în temeiul dispozițiilor art. 131 Noul Cod de procedură civilă, în baza disp. art. 99 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă potrivit cărora „în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”, fiind instanța mai mare în grad și având în vedere că există legătură între cele două capete ale acțiunii formulate, ambele privind aceleași părți și având o finanțare identică, deși temeiul legal este diferit, s-a declarat competent să soluționeze și acest capăt de cerere.
Acestea au fost considerentele pentru care nu s-a dispus disjungerea, conform art. 99 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul apreciind în mod corect că este competent să soluționeze, conform art.99 alin.2 din același Cod, și primul capăt de cerere, privind plata remunerației cuvenite în baza convenției civile.
Nu poate fi primită apărarea pârâtei, exprimată prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond și reiterată în apel, prin care s-a susținut că se impune respingerea acțiunii având în vedere valoarea redusă a prefinanțării primite față de cheltuielile efectuate, U. V. din Târgoviște fiind nevoită să acopere datoriile, în ordinea vechimii acestora, astfel încât experților pe termen lung/scurt li s-au achitat salariile, respectiv onorariile până la luna aprilie 2011, iar raportat la prevederile contractului individual de muncă nr. 195/31.08.2011 încheiat între apelanta U. V. din Târgoviște și intimata P. G., de la capitolul „Salarizare”, U. V. nu are nicio culpă pentru neplata remunerației reclamantei, atâta timp cât OIPOSDRU MECTS nu a asigurat resursele financiare necesare plății activităților desfășurate de experții - formatori angajați ai Universității V. din Târgoviște, astfel încât obligația plății salariului nu a devenit exigibilă.
Aceasta, deoarece, astfel cum corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art. 1270 din Noul cod civil „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, text de lege ce stabilește forța obligatorie a convențiilor valabil încheiate. Conform convenției civile de prestări servicii nr. 2692/30.03.2011, pârâta U. V. s-a obligat să achite reclamantei remunerația stabilită, în baza statului de plată, după prestarea activității. Tribunalul a observat în mod corect că plata sumei reprezentând remunerația nu este condiționată decât de prestarea activității de către reclamantă, iar pârâta a cuantificat prin întâmpinare suma datorată reclamantei în baza convenției civile de prestări servicii ca fiind de 5435 lei.
Cum convenția sus-menționată constituie legea părților și cum pârâta nu și-a îndeplinit propria obligație, în mod just tribunalul a conchis că cererea reclamantei întemeiată pe convenția civilă de prestări servicii este întemeiată, admițând-o în consecință.
Referitor la remunerația cuvenită intimatei-reclamante în temeiul contractului individual de muncă nr.195/31.08.2011, se reține că potrivit art. 159 alin.1 din Codul muncii republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar conform alin.2 al art.159, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 166 alin.1 din Codul muncii republicat, salariul se plătește în bani, cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
S-a reținut în mod corect de către prima instanță că dincolo de aspectele ce țin de obligativitatea contractului individual de muncă pentru părțile semnatare, legea prevede că salariatul are dreptul la salariul exprimat în bani, independent de orice condiționare, apreciindu-se astfel ca întemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a remunerației cuvenite în temeiul contractului individual de muncă nr.195/31.08.2011, al cărei cuantum, recunoscut de pârâtă, este de_ lei.
Faptul că pe parcursul judecării pricinii în apel, ulterior pronunțării sentinței atacate, apelanta a achitat intimatei-reclamante sumele solicitate, reprezentând drepturile bănești cuvenite în temeiul convenției civile de prestări servicii și a contractului individual de muncă, la care fusese obligată către aceasta prin sentința primei instanțe, ce este executorie de drept, potrivit art.274 din Codul muncii republicat, constituie o problemă de executare a sentinței, ce nu poate justifica admiterea apelului - apelanta recunoscând, practic, obligația instituită în sarcina acesteia prin titlul executor - și nici nu poate conduce la concluzia că apelul ar fi rămas fără obiect.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil speței, îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta U. V., cu sediul în Târgoviște, ., nr. 2, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 846/19.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta P. G., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat N. M. din Târgoviște, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
M. F.
Red.VAP/Tehnored.MF
4 ex./20.01.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. R. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 172/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 244/2015.... → |
|---|
