Cereri. Sentința nr. 288/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 288/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 4627/226/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FAGĂRAȘ
JUDEȚUL BRASOV
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 288/2013
Ședința publică din 22 ianuarie 2013
JUDECĂTOR: Boștean O. M. L.
GREFIER: A. C. D.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenta U. A. Teritorială Municipiul C. – serviciul Poliția Locală C., jud. B., în contradictoriu cu intimatul O. I. – I., domiciliat în mun. F., ., ., având ca obiect înlocuire amendă cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța invocă, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei F. față de locul săvârșirii contravenției, excepție asupra căreia urmează să rămână în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sesizarea înregistrată la această instanță, sub numărul de mai sus, petenta U. A. Teritorială Municipiul C. – serviciul Poliția Locală C., jud. B., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul O. I. – I., potrivit art.9 al.3 din Legea nr.352/2006 pentru modificarea și completarea O.G. nr.2/2001, a se dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității, întrucât nu a fost achitată suma datorată.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul verbal . PC nr._ din 04.11.2010, întocmit de U. A. Teritorială Municipiul C. – serviciul Poliția Locală C., jud. B., intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp.art.9 alin.3 din OG 2/2001.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal procesul - verbal . PC nr._ din 04.11.2010, întocmit de U. A. Teritorială Municipiul C. – serviciul Poliția Locală C., jud. B., s-a aplicat intimatului O. I. I. sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art. 2 pct.26 din Legea nr.61/1991.
Din examinarea conținutului procesului verbal rezultă că fapta pentru care intimatul a fost sancționat contravențional a fost săvârșită în mun. C..
Instanța reține că, în conformitate cu a art. 9 alin. 3 din Legea nr.352/2006 pentru modificarea și completarea O.G. nr.2/2001, „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
Astfel, având în vedere locul săvârșirii contravenției, precum și faptul că în materie contravențională competența teritorială are caracter exclusiv, iar nomele care o reglementează sunt absolute, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei F., excepție care urmează să fie admisă în temeiul disp.art.158, 159 pct.3 cod procedură civilă și să se dispună declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei B., instanță în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei F., invocată de petentă prin notele de ședință, și în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta U. A. Teritorială Municipiul C. – serviciul Poliția Locală C., jud. B., în contradictoriu cu intimatul O. I. – I., domiciliat în mun. F., ., ., pentru înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității, în favoarea Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2013.
JUDECATOR GREFIER
Boștean O. M. L. A. C. D.
Red.B.O.M.L..
28.01.2013
Tehnored..ACD – 2 ex.
29.01.2013
| ← Cereri. Sentința nr. 3092/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1250/2013.... → |
|---|








