Cereri. Sentința nr. 3706/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 3706/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 4084/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar C nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3706 /2013

Ședința publică din 18 noiembrie 2013

JUDECĂTOR: P. H.-A.

GREFIER: B. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul Inspectoratul de Poliție al Județului B. cu sediul în mun. B., ..28, jud. B., prin reprezentant legal, împotriva intimatei B. M.-G., domiciliată în comuna V., ., jud. B., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă reprezentanții petentului și intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul celor de mai sus care învederează că, prin intermediul serviciului registratură, a fost depusă la dosar cerere formulată de intimată prin care arată că a achitat amenda în cuantum de 100 lei. Anexat cererii a depus chitanța . nr. 2707 eliberată de .> Instanța urmează să rețină cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin sesizarea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, petentul Inspectoratul de Poliție al jud. B. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. M.-G., potrivit art.9 al.3 din Legea nr.352/2006 pentru modificarea și completarea O.G. nr.2/2001, a se dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatei la prestarea unei activități în folosul deoarece nu s-a prezentat la Postul de poliție pentru a fi audiată într-o cauză.

În motivarea sesizării s-a arătat că, la data de 08.02.2008, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ intimata a fost sancționată cu suma de 100 lei.

Deoarece intimata nu a achitat amenda în termenul legal, procesul-verbal a fost transmis de către I.P.J. B., pentru dare în debit la Primăria V..

Ulterior, printr-o adresă, Primăria V. a înștiințat petentul că intimatul nu a putut fi executat, motiv pentru care s-a procedat la introducerea prezentei sesizări pentru transformarea debitului în muncă în folosul comunității.

Instanța, examinând actele și lucrările dosarului, reține în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 08.02.2008, de Poliția V. (fil.4), contravenienta B. M.-G., a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991.

Pentru acest termen de judecată, intimata a depus la dosar, prin cererea depusă la serviciul registratură dovada achitării amenzii în cuantum de 100 lei potrivit chitanței . nr. 2707 eliberată de .> Întrucât intimata a achitat amenda în cursul judecății, instanța constată că acțiunea a rămas fără obiect. Obiectul acțiunii este una din condițiile esențiale ale cererii de chemare în judecată, acesta trebuind să existe atât în momentul introducerii acțiunii, cât și pe tot parcursul derulării procesului civil.

Având în vedere faptul că intimata B. M.-G. a plătit amenda aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 08.02.2008, de Poliția V. instanța apreciază că nu mai este întrunită cerința prevăzută de art.112 pct.3 cod procedură civilă și, pe cale de consecință, urmează a respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al județului B., cu sediul în mun. B., ..28, jud. B., prin reprezentant legal, împotriva intimatei B. M.-G., născută la data de 17.10.1987, domiciliată în comuna V., ., jud. B., CNP_, având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, ca urmare a faptului că amenda respectivă a fost achitată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria F..

Pronunțată în ședința publică azi, 18.11. 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

P. H.-A. B. E.

Red. H.A.P. – 04.12.2013

Tehnored. E.B. – 04.12.2013

- 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 3706/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ