Plângere contravenţională. Sentința nr. 1399/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1399/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 4220/226/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar C. nr._ /2013
SENTINȚA CIVILĂ NR.1399/2013
Ședința publică din 20 martie 2013
JUDECĂTOR: B. G.
GREFIER: M. G. S.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile formulată de petentul S. D., domiciliat în Sintimbru, nr.2, jud. A., în contradictoriu cu intimata Poliția M.. F., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cauza s-a dezbătut pe fond la termenul din 13 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea contravențională precizată la data de 12.02.2013 (fil.28-33), înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul S. D., în contradictoriu cu intimata Poliția M.. F. a contestat procesul verbal de constatare a contravenției ..P. nr._ încheiat la data de 24.11.2012 de către I.PJ B., solicitând să se dispună:
- anularea procesului verbal de contravenție atacat ca lipsit de legalitate și temeinicie
- exonerarea, pe cale de consecință, de la plata amenzii contravenționale în sumă de 630 lei aplicată, precum și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile
- fără cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că la data de 24.11.2012, în jurul orei 16,30, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe ruta F.-Sibiu, pe DN 1, a fost oprit de către un echipaj de politie rutieră, încheindu-se procesul verbal atacat, pe motiv că ar fi fost "depistat" de către aparatul radar cu o viteza de 103 km/h, în localitate (la km 239).
Petentul susține că procesul verbal atacat este lipsit de temeinicie și legalitate pentru următoarele motive:
Temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției este zdruncinată din temelii de faptul că în conformitate cu dispozițiile pct.3.1.1 litera "c" din norma de Metrologie Legală N.M.L 021-05 din 23.11.2005 aprobată prin Ordinul nr.301.2005 a Biroului Român de Metrologie Legală, și modificată prin Ordinul BRML nr.187/14.07.2009 „pentru măsurarea vitezei în condiții normele de trafic pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de +/-3% atât pentru viteze până la 100 km/h, cât și pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h."
Același act normativ prevede pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare o eroare maximă tolerată de +/-4%.
Nu rezultă din economia procesului verbal de constatare a contravenției, dacă a fost înregistrat (nu depistat) cu un cinemometru în regim staționar sau în regim de deplasare, dar oricare ar fi fost regimul de înregistrare (staționar sau deplasare), prin aplicarea normei mai sus arătate se creează în favoarea sa dubiul (și posibilitatea absolut legală) de a fi circulat, fie cu o viteză de 99,91 km/h (103 km/h x 3%=3,09, 103-3,09=99,91 km/h) în situația înregistrării vitezei cu un cinemometru în regim staționar, fie cu o viteză de 98,88 km/h (103 km/h x 4%=4,12, 104-4,12=98,88 km/h) în situația înregistrării vitezei cu un cinemometru în regim de deplasare.
În măsura în care pe sectorul de drum în cauză viteza maximă admisă era de 50 km/h, pentru ca împotriva sa să se ia măsura prevăzută de art.102 alin.3 lit. "e" din O.U.G 195/2001, era imperios necesar ca să depășească viteza maximă admisă cu 50 km/h, lucru care, în baza celor mai sus arătate nu s-a întâmplat (mai clar și concis spus nu avea o viteză de peste 100 km/h).
La fel de adevărat este și faptul că erorile de +/-3% sau +/-4% tolerate pentru măsurătorile cu aparatul radar, poate conduce și la existența unei viteze mai mari decât cea efectiv înregistrată, însă este pe deplin cunoscut că sistemul nostru de drept (ca și cvasimajoritatea sistemelor străine) nu permite interpretarea dubiului decât în favoarea făptuitorului.
În sensul celor de mai sus s-au pronunțat instanțele judiciare românești aproape în totalitate, așa cum o dovedește și cu practica judiciară contravențională anexată prezentei.
Astfel s-a stabilit că "atunci când, ca urmare a administrării probatoriului se ajunge la îndoiala asupra vinovăției, și această îndoiala nu este înlăturată, prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, orice îndoială fund în favoarea făptuitorului" (Decizia nr.94/_ a Tribunalului G.).
Pentru că trebuie să arate că intimatul nu a făcut și nici nu poate să facă dovada din care să rezulte că la măsurarea vitezei autovehiculului petentului s-au avut în vedere erorile de măsurare de +/-3% sau +/- 4% arătate mai înainte.
Or, în aceste condiții este lipsit de orice echivoc că măsurarea vitezei autovehiculului petentului face dovada absolută până la limita maximă de la care erorile de măsurare, respectiv până la 99,91 km/h sau până la 98,88 km/h. În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Judecătoria Câmpina într-o speță similară, admițând plângerea formulată și dispunând anularea procesului verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal (Sentința civilă 2427/12.03.2008 a Judecătoriei
Câmpina, în D. C. și E. D. C. "Circulația rutieră - Jurisprudență, Editura M.-Nicora-București, 2009").
De altfel însăși Judecătoria F., într-o speță identică (până și la locul comiterii faptei), respectiv în ceea ce a făcut obiectul dosarului civil nr._, prin sentința civilă nr.2148/14.12.2011, rămasă definitivă prin nerecurare, a dispus anularea procesului verbal atacat, exonerând petentul de la plata amenzii și înlăturând sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța a reținut, în esență, că "atâta timp cât agentul constatator nu aduce alte probe din care să rezulte viteza exactă cu care a circulat petentul, mulțumindu-se să dovedească această situație, doar cu măsurătorile aparatului radar, măsurători care sunt afectate de erorile de măsurare, atunci aceste erori profită contravenientului, iar viteza pentru care trebuie judecat este cea înregistrată de aparatul radar, din care se deduce eroarea legală, aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit adresei Institutului Național de Metrologie nr.7161/12.10.2011, rezultatul măsurării vitezei de deplasare a unui autovehicul cu ajutorul unui cinemometru este afectat de erorile de măsurare ale aparatului.
Aceeași instanță a mai reținut că "aplicând garanțiile conferite petentului de dispozițiile art.6 din Convenție, critica formulată de petent cu privire la neluarea în seamă a marjei de eroare pe care o înregistrează aparatul radar în operațiunile de măsurare a vitezei, potrivit punctului 3.11 lit. "c" din normele de metrologie legală nr.021-05 și interpretarea acesteia prin prisma principiilor, îndoiala profită contravenientului și proba cade în sarcina agentului constatator, urmează să fie reținută".
Având în vedere aspectele mai sus invocate, apreciază că, în speța dedusă judecății sunt aplicabile prevederile Paragrafului 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertății Fundamentale privind prezumția de nevinovăție.
Pentru că "prin efectul aplicării erorii maxime tolerate prevăzute de norma de metrologie, se constată că intervalul înăuntrul căruia se poate afla viteza autovehiculului, în cazurile expuse exemplificativ, atrage incidența a două fapte contravenționale prevăzute de OUG nr.195/2002, sancționate distinct, una din ele fiindu-i, însă, favorabilă contravenientului.
În raport de elementele în fapt și în drept prezentate punctual, se reține faptul că în materie contravențională sunt aplicabile garanțiile procesuale recunoscute de art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care face parte din dreptul intern și are prioritate, în baza art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, atunci când există neconcordanțe" (M.Ursuta, Contravențiile rutiere, 2010, București, pag.161).
În jurisprudența Curții Europene, prin decizia Ozturk vs. Germania, s-a statuat că și faptele contravenționale intră în . în materie penală, în funcție de calificarea din dreptul național, de natura faptei incriminate, de natura și gravitatea sancțiunilor. (M.Ursuta, Contravențiile rutiere, 2010, București, pag.161).
Or, așa cum a decis doctrina și practica în materie "faptele contravenționale prevăzute de Codul rutier, îndeplinind aceste criterii pentru a fi considerate acuzații în materie penală, contravenientului i se recunoaște și prezumția de nevinovăție, astfel că sarcina probei în procedura desfășurată în fața instanței de judecată, revine în primul rând, organului constatator și nu petentului" (M.Ursuta, Contravențiile rutiere, 2010, București, pag.162).
În sensul celor de mai sus apreciază că în cauză se impune anularea procesului verbal de constatare a contravenției, întrucât există cazul de nulitate prevăzut de art. 17 din O.G nr.2/2001 (nu s-a făcut o descriere corectă a faptei atâta vreme cât agentul constatator nu a avut în vedere marja de eroare tolerată a cinemometrului, așa cum este ea prevăzută de normele metrologice în vigoare).
Sub aspectul legalității solicită să se constate că din economia procesului verbal de contravenție atacat nu rezultă locul exact al săvârșirii faptei.
Mai explicit rezultă că "în ziua de 24.11.2012 ora 16:39 în locul DN 1 Beclean a săvârșit următoarele...".
Nu rezultă din cele de mai sus locul exact unde a fost înregistrat (nu depistat, cum impropriu se exprimă agentul constatator) de aparatul radar, respectiv la ce kilometru și subdiviziune a acesteia deși acest aspect este absolut esențial pentru ca instanța să aibă o reprezentare exactă a stării de fapt.
Culmea e că, deși agentul constatator nu precizează locul exact al săvârșirii faptei, precizează în schimb faptul că a "încheiat procesul verbal pe DN 1 Beclean la km 239".
Un alt aspect care afectează legalitatea actului constatator este faptul că în contradicție totală cu prevederile legale în materie (art.96 alin.2 lit. "b" din O.U.G. 195/2002 modificată și completată) agentul constatator a luat măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile deși conform art.96 alin.1 lit. "b" din O.U.G. 195/2002 modificată și completată, acesta trebuia să ia măsura suspendării dreptului de a conduce.
Or, în această situație potrivit principiului fundamental al procedurii contravenționale potrivit căruia orice sancțiune se dispune doar prin proces verbal de contravenție (în anumite cazuri expres prevăzute în legislație sancțiunea poate fi aplicată de către o altă persoană decât agentul constatator însă tot prin rezoluție pe proces-verbal) rezultă că, "sancțiunea pur și simplu nu poate produce efecte în lipsa dispunerii ei, astfel încât instanța investită cu o plângere contravențională va trebui să constate inexistenta măsurii complementare cu consecințele de rigoare" (M. Ursula, Contravențiile rutiere, Universul Juridic, București, 2010, pag.81-82).
De altfel, în sensul celor de mai sus s-a pronunțat și jurisprudența atunci când a decis că "lipsa aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o durată determinată are drept consecință ineficiența măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere care a fost prevăzută de legiuitor, tocmai în ideea de a asigura respectarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce .În măsura în care sancțiunea complementară nu se regăsește în procesul-verbal, fapta a fost în mod nelegal sancționată față de dispozițiile O.G nr.2/2001, act normativ care nu prevede posibilitatea completării mențiunilor procesului-verbal de contravenție cu constatările cuprinse în alte înscrisuri" (Sentința civilă nr.1341/2009 a Judecătoriei Tg.N. în M.Ursuta, Contravențiile Rutiere, Universul Juridic 2010, pag.83-84).
Este adevărat că în vechea reglementare a Codului rutier, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule se dispunea de către Șeful Inspectoratului Județean de poliție (Serviciului Poliției rutiere)dar prin recentele modificări aduse pentru contravenția constatată direct de agentul constatator luarea acestei sancțiuni complementare este exclusiv apanajul acestuia.
Mai explicit, din economia actului de constatare atacat rezultă indubitabil că agentul constatator a luat doar măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere și nicidecum sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, aceasta din urmă lipsind cu desăvârșire.
Pentru ca măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere (prevăzută de art.190 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002) a fost prevăzută de legiuitor tocmai pentru a da substanță, a îndeplini sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, aspecte pe care agentul constatator trebuia să le cunoască și să le aplice, numai așa procesul verbal de contravenție bucurându-se de prezumția unei legalități și temeinicii depline.
În sfârșit, dar la fel de important pentru ca instanța fondului să își facă o imagine exactă asupra stării de fapt, trebuie arătată modalitatea concretă a constatării contravenției, mai clar, acțiunea premeditată a echipajului de politie rutieră de a instala aparatul radar exact la . sector de drum în care| limitarea de viteza era semnalizată cu câțiva metri înainte, și marșându-se pe lipsa de reflexe a conducătorului auto, ori pe neatenția acestora.
Nu contestă legalitatea amplasării aparatului radar în acel loc, ci moralitatea acestui demers, acea acțiune de "a pândi", "a vâna" eventualele greșeli ale conducătorului auto, aspecte, de altfel extrem de mediatizate, și, cunoscute de instanțele de judecată.
Or, în condițiile în care în repetate rânduri s-a făcut tapaj de faptul că politia rutieră nu "vânează", nu "pândește" încălcarea regulilor de circulație, ci acționează preventiv și principial, aspectele mai sus invocate contrazic acest demers care este doar clamat dar nu și transpus în realitate.
Pentru că, în opinia sa, atâta vreme cât viteza de 103 km/h cu care a fost înregistrat se încadrează în marja metrologică legală care face ca limita legală de viteză pentru care s-a luat măsura sancționării să nu fie depășită, măsura luată se constituie într-un abuz de drept de natură a-i afecta interesele (este administratorul unei societăți comerciale, funcție care face absolut necesară deplasarea sa în diferite zone ale țării, precum și în străinătate).
În drept s-au invocat disp.art.1, 16, 17, 31 din O.G nr.2/2001, art. 102 alin.3 lit. "e" și art.102 alin.2 din O.U.G 195/2001, art.181 din H.G 1391/2006, Ordinul nr.301/2005 a BRML privind aprobarea Normelor de Metrologie Legală N.M.L OR 1-05, pct.3.1.1 litera "c", Ordinul BRML nr.187/14.07.2009 de modificare a N.M.L 021-05.
La data de 24.01.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare (fil.22), prin care a solicitat respingerea contestației formulate de petent și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că la data de 24.11.2012 ora 16,38 petentul S. D. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 1 în loc. Beclean, fiind înregistrat de aparatul radar, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI –_, circulând cu viteza de 103 km/h, pe sector de drum cu restricție de viteză de 50 km/h.
La fața locului s-a aflat un echipaj de poliție cu autoturismul de serviciu, planificat în sistemul de dirijare, supraveghere și control trafic rutier, iar lucrătorul de poliție în urma constatărilor efectuate a stabilit faptul că numitul S. D. se face vinovat de încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002 rep., fiind sancționat contravențional, ca atare.
S-a mai precizat faptul că procesul-verbal de contravenție respectă întrutotul prevederile OG nr.2/2001.
Pentru toate cele de mai sus, precum și având în vedere prevederile OG nr.2/2001, consideră că procesul-verbal . nr._ este temeinic și legal și solicită respingerea contestației.
În drept au fost invocate prev. art.115-118 c.pr.civ.
Instanța examinând actele și lucrările dosarului reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2012 de către IPJ B. - BPR DEN F., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei-9 puncte amendă și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 zile în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 al.1 din Reg. de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, reținându-se că în data de 24.11.2012 în jurul orelor 16:39 pe DN1 Beclean a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ din direcția B.-Sibiu în loc. Beclean cu viteza de 103 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI_.
Cu privire la excepția nulității procesului verbal invocată de petent, motivat de faptul că agentul constatator nu a consemnat locul exact al săvârșirii faptei contravenționale instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care agentul constatator a consemnat locul săvârșirii faptei contravenționale ca fiind loc. Beclean.
Astfel, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în cazul în speță, conține mențiunile prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că procesul verbal este netemeinic întrucât conform dispozițiilor pct. 3.1.1 lit.c din norma de metrologie legală NML 021-05 din 23.11.2005, aprobată prin ordinul 301/2005 a Biroului Român de metrologie Legală, modificată prin ordinul BRML nr. 187/14.07.2009, pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de +/- 3%, atât pentru viteze până la 100 km/h, cât și pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, iar pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, o eroare maximă tolerată de +/- 4%, astfel, petentul putea circula cu o viteză de 99,91 % sau cu o viteză de 98,88 %, iar pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare o eroare maximă tolerată de +/- 4%, instanța o apreciază ca fiind întemeiată avându-se în vedere următoarele considerente.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de art.6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.
Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a petentului, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoială profită persoanei acuzate și incubă intimatei.
Astfel, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă.
Instanța reține că din fotografia video radar depusă la dosar la fila 27, precum și din raportul agentului constatator reiese faptul că în data de 24.11.2012, petentul ar fi circulat în loc. B., jud. B. cu o viteză de 103 km/h.
Potrivit dispozițiilor pct.3.1.1 lit.c din Norma de metrologie legală NML 021-05/23.11.2005, aprobată prin ordinul nr.301/2005 al Biroului Român de metrologie legale, în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei eroarea maximă tolerată este de +/- 4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
Or, în cauza de față, intimatul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că la măsurarea vitezei autovehiculului petentului s-a avut în vedere eroarea de măsurare precizată mai sus, astfel că pe cale de consecință instanța apreciază că măsurarea vitezei autovehiculului petentului face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare, respectiv 98,88 km/h.
Ca urmare, raportat la această viteză, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul, dat fiind faptul că nu s-a făcut dovada unei depășiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, ci doar depășirea cu 48,88 km/h a vitezei maxime admise de 50 km/h, faptă care se sancționează potrivit art.108 alin.3 lit. d pct.3 din OUG nr.195/2002 și nu potrivit art.102 alin.3 lit. e din același act normativ.
Având în vedere acest fapt și față de prevederile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 potrivit cărora instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, neavând posibilitatea de a proceda la schimbarea încadrării juridice și la aplicarea unei alte sancțiuni, apreciază că plângerea petentului este întemeiată urmând a o admite și a anula procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2012, exonerând petentul de plata amenzii și înlăturând și sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de timp de 90 de zile.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul S. D., domiciliat în Sintimbru, nr.2, jud. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție B. - Poliția mun. F., și-n consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.11.2012, și exonerează petentul de plata amenzii, înlăturând și sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de timp de 90 de zile.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER,
B. G. M. G. S.
red.B.G.
29.03.2013
dact.M.G.S.
01.04.2013
4 ex.-
| ← Cereri. Sentința nr. 1481/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Cereri. Sentința nr. 430/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
|---|
