Plângere contravenţională. Sentința nr. 2309/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 2309/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 2117/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2309/2013

Ședința publică de la 20 mai 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR: P. H.-A.

GREFIER: B. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul G. A. M. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din 20 mai 2013 când s-au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că la această judecătorie, sub numărul de mai sus, a fost înregistrată plângerea petentului G. A. M., formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.02.2013.

În fapt, la data de 01.03.2013, petentul arată că la fosta sa adresă a găsit afișat un proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.02.2013, încheiat la data de 20.02.2013, împreuna cu procesul verbal de constatare a contravenției.

Prin procesul verbal menționat a fost sancționat contravențional pentru faptul că în data de 29.10.2012, ora 13:27, a circulat în localitatea M. (DN1 KM 228+700m) fără a deține rovinieta valabilă.

Consideră că procesul verbal de constatare a contravenției este nelegal si netemeinic. Solicită să se aibă în vedere că agentul constatator, în mod abuziv și nelegat, a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției „în lipsa".

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001 „In momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal".

Petentul menționează și faptul că agentul constatator a preferat să menționeze în procesul-verbal că acesta a fost întocmit in lipsa și să îl comunice prin afișare la fostul domiciliu.

Potrivit art.9 alin 2, 3 dinOUGnr.15/2002 „(2) începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției (3) în cazurile prevăzute la alin. (2) procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza., datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini”.

Procesul-verbal se întocmește si se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin.1V, domnul agent constatator avea obligativitatea identificării contravenientului pentru a comunica procesul verbal, lucru care nu s-a întâmplat, acesta rezumându-se la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției la fosta lui adresă, privându-l de dreptul conferit de art.8 alin 4 din OUG 15/2002 si dispozițiile O.G.2/2001 prin care ar fi putut achita jumătate din minimul amenzii în termen de 48 ore.

Procesul-verbal a ajuns în posesia sa la mai bine de o săptămâna datorită faptului că nu mai locuiește la acea adresă și bineînțeles nu a putut achita jumătate din cuantumul amenzii prevăzute în procesul verbal.

Totodată învederează onoratei instanțe faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat fără a se respecta prevederile imperative ale art. 9 alin.3 din OUG nr. 15/2002 modificata de Legea 144/2012 prin care se menționează expres faptul ea: „Procesul-verbal se întocmește si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. l)."

Din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției se poate observa fără echivoc faptul ca acesta a fost întocmit la data de 11.02.2013 si comunicat la data de 20.02.2013 după mai bine de 120 de zile de la data constatării contravenției data de 29.10.2012.

Cu privire la legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției ,, potrivit art. 7 alin. 1 din OG 2/2001. instanța, are obligativitatea de a verifica daca procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii a căror lipsa este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal.

Pe aceasta cale, petentul aduce în vederea instanței faptul ca procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit fără a purta semnătura domnului agent constatator, acesta considerându-se un motiv de nulitate absoluta.

Procesul verbal nu beneficiază de prezumția de legalitate absoluta, iar sarcina probei incumbă intimatei. Pentru aceste motive solicită onoratei instanțe de a pune in vedere intimatei CNADNR să depună la dosarul cauzei planșa foto efectuata de mijloacele tehnice omologate conform art.9 alin.2 din OUG15/2002 actualizata cât si certificatul de omologare al acestor mijloace, autorizația de control si calificarea agentului constatator.

In ceea ce privește cuantumul mare al amenzii aplicate de către agentul constatator, solicită să se aibă în vedere că acestea sunt mult prea mari față de pericolul social redus al faptei săvârșite si de împrejurările în care fapta a fost săvârșită.

Având în vedere motivele expuse, solicită admiterea plângerii formulată și, pe cale de consecință, să se dispună anularea procesului - verbal de constatarea contravenție . nr._ din data dei.1.02.2013, prin care a fost sancționat, în mod nelegal, si netemenic cu amenda în sumă de 250 lei.

În drept dispozițiile OG 15/2002, OG2/2001 si art. 112 Cod procedură civilă.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., (prin subunitatea acesteia, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a formulat întâmpinare prin care, în primul rând, solicită respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor.

Potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Prin urmare, dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura și efecte, înscrisului sub semnătură privată. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătură în această situație. Astfel, semnătura electronică este un element independent de înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.

Nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.De asemenea, contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.

Ca argument suplimentar, chiar dacă ar fi fost concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, privați - autoritate și numai în format electronic, semnarea electronică a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumare celor consemnate în acestea.

În plus, O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de atare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" fcde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

În fapt, la data de 29.10.2012, pe DN 1 Km 228+700m, pe raza localității M., lehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând A. M. GHENClU, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără ă deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.02.2013, a fost întocmit procesul verbal de constatare a conntravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -SESTRIN.

Solicită să se observe că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. ir. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Conform art.27 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției se face prin postă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Or, în speță, comunicarea s-a efectuat cu respectarea procedurii legale enunțate.

La data emiterii procesului verbal de constatare a contravenției, contestatorul apărea menționat în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, ca fiind proprietar si utilizator, situație în care procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat acestuia la adresa cu care figura în aceasta baza de date, respectiv adresa înscrisa în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Pentru ca procesul verbal de constatare a contravenției sa fie comunicat la adresa noua înscrisa în cartea de identitate a petentului, ar trebui ca acesta să-și actualizeze informațiile cuprinse în certificatul de înmatriculare, în sensul înscrierii noii adrese de domiciliu.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator S. I. G., cu certificatul calificat emis de CertSIGNS.A.

Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fund temeinic și legal.

În drept, și-au întemeiat întâmpinarea în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769.

Petentul G. A.-M. a formulat și apoi depus răspuns la întâmpinarea intimatei CNADNR S.A.-CESTRIN prin care aceasta a solicitat instanței de judecata respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției, iar pe fondul cauzei respingerea contestației ea fiind nefondata si neîntemeiata.

Petentul arată că dorește a aduce în discuție, cu această ocazie ,prevederile, de strictă interpretare art. 17, din OG 2/2001 ;” lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu."

Or, în cazul de față, solicită să se constate că lipsește cu desăvârșire semnătura olografa a agentului constatator, mai mult se face specificație că documentul este generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001, lege, care din punctul său de vedere nu cuprinde în sfera sa de aplicare și procesele verbale de contravenție și fac trimitere, pe această cale la prevederile art. 1. din Legea 455/2001 . Prezenta lege stabilește regimul juridic

al semnăturii electronice si al înscrisurilor in forma electronica, precum si condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice." Prin prisma prevederilor art. 4, pot. 2 din aceeași lege: „2. înscris in forma electronica reprezintă o colecție de date in forma electronica intre care exista" relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau ai altui procedeu similar.

Solicită să se observe că, în concordanță cu normele de interpretare literală a actelor normative OG 2/2001 nu prevede modalitatea de a semna electronic un proces verbal, iar Legea 455/2001 nu prevede aplicarea semnăturii electronice asupra unui înscris, în mod special asupra unui proces verbal.

Mai invocă, pe această cale, obligativitatea respectării, la modul imperativ, a normelor art. 17 din OG 2/2001, care condiționează semnarea (adică aplicarea semnăturii olografe, așa cum a impus practica instanțelor de judecată) procesului verbal de către agentul constatator și nu semnătură electronică, care din punct de vedere legal, se poate aplica doar pe un act în formă electronică, adică actul nu trebuia emis și transmis pe suport de hârtie ci în formă electronică.

Mai solicită să se aibă în vedere că agentul constatator, în mod abuziv și nelegal, a întocmit procesul verbal de constatare a contravenție „în lipsa".

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001 „în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal".

Menționează că agentul constatator a preferat să menționeze în procesul-verbal că acesta a fost întocmit în lipsă si să îl comunice prin afișare la fostul meu domiciliu.

Potrivit art.9 alin 2, 3 din OUG nr. 15/2002 „(2) începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de . drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

(3) In cazurile prevăzute la alin. (2) procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și, în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației si Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.

Procesul-verbal se întocmește si se comunica contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin.1V. Domnul agent constatator avea obligativitatea identificării contravenientului pentru a comunica procesul verbal, lucru care nu s-a întâmplat, acesta rezumându-se la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției la fosta adresa privându-l de dreptul conferit de art.8 alin 4 din OUG 15/2002 si dispozițiile O.G.2/2001 prin care ar fi putut achita jumătate din minimul amenzii in termen de 48 ore. Procesul verbal a ajuns în posesia sa la mai bine de o săptămâna datorita faptului că nu mai locuiește la acea adresa si bineînțeles nu a putut achita jumătate din cuantumul amenzii prevăzute in procesul verbal.

Totodată învederează instanței faptul că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat fără a se respecta prevederile imperative ale art. 9 alin.3 din OUG nr.15/2002 modificata de Legea 144/2012 prin care se menționează expres faptul ca; „Procesul-verbal se întocmește si se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin.l)."Din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției se poate observa fără echivoc faptul ca acesta a fost întocmit la data de 11.02.2013 si comunicat 1a data de 20.02.2013 după mai bine de 120 de zile de la data constatării contravenției data de 29.10.2012.

Instanța, analizând procesul verbal atacat în raport de actele și lucrările dosarului retine că petentul a fost sancționat contravențional pentru faptul că în data de 29.10.2012, ora 13:27, a circulat în localitatea M. (DN1 KM 228+700m) fără a deține rovinieta valabilă.

Potrivit art. 17 din OG 2/2001 ” lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu."

În cazul de față se constată că lipsește cu desăvârșire semnătura olografă a agentului constatator, mai mult se face specificație că documentul este generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001, act normativ care, într-adevăr, nu cuprinde în sfera sa de aplicare și procesele verbale de contravenție, OG 2/2001 neprevăzând modalitatea de a semna electronic un proces verbal de contravenție, iar Legea 455/2001 nu prevede aplicarea semnăturii electronice asupra unui proces verbal de acest gen.

Din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției se poate observa fără echivoc faptul ca acesta a fost întocmit la data de 11.02.2013 si comunicat 1a data de 20.02.2013 după mai bine de 120 de zile de la data constatării contravenției data de 29.10.2012, aspect care într-adevăr l-a privat pe petent de posibilitatea achitării amenzii într-un cuantum redus.

Față de considerentele arătate, instanța urmează să admită plângerea petentului și să anuleze procesul verbal arătat mai sus, exonerându-l pe petent de la plata amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea petentului G. A. M., domiciliat în B., ., județul B., împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ din 11.02.2013 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 250 lei pentru

contravenția prev. de art. 8 alin.2 din OG 15/2002 și anulează procesul verbal arătat mai sus, exonerându-l pe petent de la plata amenzii aplicate.

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria F..

Dată și citită în ședință publică azi, 27 mai 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

P. H.-A. B. E.

Red. H.A.P. – 20.06.2013

Tehnored. E.B. – 20.06.2013

4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2309/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ