Plângere contravenţională. Sentința nr. 4276/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4276/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 3651/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4276/2013
Ședința publică din 19 decembrie 2013
JUDECĂTOR: P. M. Garofița
GREFIER: R. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă formulată de petentul G. P. E., cu domiciliul în Com. B., ., Jud. B., CNP_, cu domiciliul procedural ales în orașul Râșnov, ., Jud. B., în contradictoriu cu intimata P. . ales la C.. Av. G. C., în Mun. F., ., ., Jud. B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare - legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din data de 12 decembrie 2013, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 19 decembrie 2013, din lipsă de timp pentru deliberare.
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la data de 28.06.2013, sub nr._, petentul G. P. E., cu domiciliul în ., Jud. B., CNP_, cu domiciliul procedural ales în orașul Râșnov, ., Jud. B., în contradictoriu cu intimata P. . ales la C.. Av. G. C., în Mun. F., ., ., Jud. B., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr.12 din 04.06.2013, a solicitat instanței:
- în principal, constatarea nulității absolute a procesului – verbal mai sus indicat, întrucât nu întrunește condițiile de forma prevăzute sub sancțiunea nulității absolute,
- în subsidiar, anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca fiind netemeinic și nelegal,
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr.12 încheiat la data de 04.06.2013 de agent constatator P. V. a fost amendat cu suma de 1000 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. l si art.2 din HCL nr.5/2013, arătându-se ca bovinele proprietatea petentului ar fi fost surprinse pe islazul comunal.
Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art. l169 Cod civ., petentului. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 si art.17 din O.G. nr. 2/2001.
Procesul verbal atacat este lovit de nulitate absolută, în condițiile în care nu întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile imperative ale OUG nr.2/2001, respectiv nu este indicat în mod corect articolul din actul normativ încălcat.
Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, solicită a se constata ca acesta nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, nefiind încheiat cu respectarea acestor prevederi legate.
Potrivit art. 16 din OG 2/2001 - "Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția: indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulate; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea", iar art. 17 din OG 2/2001 prevede că, "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu de instanță".
Din moment ce aceste dispoziții conțin norme imperative, de ordine publică, ce rezulta atât din importanta instituției juridice reglementate, cât și din forța probanta conferita de lege procesului verbal de constatare a contravenției, se impune ca nerespectarea lor sa fie sancționată cu nulitatea absolută a actului încheiat.
Nulitatea este, potrivit doctrinei, cea mai gravă sancțiune de drept civil și de drept procesual-civil, dar și de drept administrativ, întrucât atrage ineficacitatea „lato sensu" a actului juridic civil sau administrativ, după caz, încheiat cu încălcarea normelor juridice incidente.
Petentul mai solicită să se aibă în vedere cuprinsul acestor doua articole invocate de
către agentul constatator, și să se constate faptul că ele nu se refera la contravenții, astfel ,
art. l din HCL nr.5/2013 prevede: " orice stână (tabăra de vară) de pe raza comunei
Șercaia se va desfășura numai cu acordul de organizare de stână (tabăra de vară) al
primarului", iar in cuprinsul art. 2 din HCL nr.5/2013 se stipulează ca:"pentru obținerea
acordului de organizare stana (tabăra de vară), se vor depune documente, prevăzute în anexa 2 la prezenta hotărâre".
Față de acestea, procesul verbal atacat este lovit de nulitate absolută, fiind
încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.16 din OG nr.2/2001, referitoare la descrierea faptei și indicarea actului normativ prin care se stabilește și sancționează contravenția. În cazul de față s-au indicat doua articole din HCL nr.5/2013 prin care nu se stabilesc și nici nu se sancționează vreo contravenție, ceea ce echivalează cu neindicarea faptei săvârșite, procesul verbal atacat fiind astfel lovit de nulitate absolută.
Sintagma "actul normativ" din cuprinsul acestui articol trebuie interpretată în sensul că se referă la articolul din lege și la actul normativ care impun în sarcina cetățeanului o anumită conduită. Dacă nu s-ar da o astfel de interpretare sintagmei în discuție, s-ar ajunge în situația ca o persoană sancționată contravențional să nu știe ce obligație impusă de lege în sarcina sa a încălcat, iar instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, în loc să analizeze legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, ar trebui să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport de situația de fapt reținută de agentul constatator și de sancțiunea aplicată, ceea ce ar fi inadmisibil, întrucât ar excede atribuțiilor instanței de judecată, conducând la arbitrariu și la nelegalitatea incriminării contravenției.
Practica judiciară în materie este în același sens, și face referire astfel la Decizia civilă nr.372/R/2008 a Tribunalului N., Secția contencios administrativ și fiscal, Decizia civilă nr.l29/R/2007 a Tribunalului V., Secția contencios administrativ și fiscal.
Mai solicită să se constate că procesul verbal atacat nu conține nici mențiunile obligatorii privind termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea, lipsa acestora încălcând principiul legalității procesului verbal.
Deși omisiunea de a indica termenul în care se poate exercita calea de atac împotriva procesului verbal atacat precum și instanța competenta a judeca o astfel de cale de atac sunt prevăzute sub sancțiunea nulității relative, având în vedere vătămarea produsă petentului contravenient prin întocmirea actului în modalitatea constatată, respectiv lipsirea de posibilitatea de a proba temeinicia acestuia în fața unei instanțe de judecată, solicită să se constate că nulitatea nu poate fi acoperită în niciun fel, decât prin anularea procesului verbal respectiv.
În consecință procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr.12 încheiat la data de 04.06.2013 de agent constatator P. V. este nelegal întrucât nu întrunește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, respectiv nu este indicat actul normativ încălcat, motiv pentru care va solicită să se constate nulitatea absolută a acestuia.
În subsidiar, în condițiile în care se consideră ca procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea cerințelor prevăzute în art. 16 si art.17 din OUG nr.2_ cuprinzând mențiunile obligatorii, solicită să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat, ca fiind netemeinic și nelegale pentru considerentele pe care le va expune.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, astfel încât, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrara, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Oztiirk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții si infracțiuni, persoana acuzata de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sa beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, intra n sfera "acuzațiilor în materie penala" la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. În jurisprudența sa, cauza Maszini vs. României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franta, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Fără a preciza în mod expres, Curtea a făcut în cauza Bendenoun împotriva Franței aplicarea în materie fiscală a principiilor generale stabilite în cauza Engles. Datorită specificității acestui domeniu, Curtea a stabilit ca includerea în sfera penalului a sancțiunilor în materie fiscală impune îndeplinirea în mod cumulativ a 4 condiții: legea care stabilește sancțiunea este aplicabilă tuturor cetățenilor în calitatea lor de contribuabili; sancțiunea aplicată, indiferent că poarta denumirea de amendă sau penalitate, nu are rolul de a acoperi un prejudiciu produs autorităților fiscale (decizia de inadmisibilitate Mieg de Boofzheim împotriva Franței), ci de a pedepsi persoana vinovată (scopul intimidant și sancționator, specific pedepselor penale); norma care stabilește sancțiunea are caracter general și scop preventiv și represiv; pedeapsa pecuniara aplicată are un cuantum considerabil (cu aplicație specială în decizia de inadmisibilitate M. împotriva Franței). Recent, Curtea europeana a revenit asupra acestui ultim criteriu in cauza Jussila împotriva Finlandei, considerând a nu avea caracter determinant, în măsura în care sunt îndeplinite primele trei condiții.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit aceleiași jurisprudențe a C.E.D.O. (cauza I. P. c. României, hotărârea din 28 iunie 2011), Curtea a analizat modalitatea concreta în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională, (A., par. 58 si 59). Curtea a mai reținut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversa și că petentul nu a fost pus într-o situație dezavantajoasă față de autorități pentru simplu fapt ca regimul contravențional este diferit de regimul aplicabil în penal.
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Petentul mai arată că a fost sancționat în mod arbitrar pentru pretinsa comitere a unei contravenții, în condițiile în care HCL nr.5/2013 nu se aplică, având în vedere faptul că, nu organizează stâne ci deține în proprietate imobile terenuri în extravilanul localității Șercaia, astfel cum reiese din extrasele CF pe care le anexează.
Mai mult, petentul este membru în Asociația comunală a crescătorilor de bovine începând cu data de 28.01.2013, plătește taxe si cotizații, așa cum rezultă din chitanța fiscală nr.36/28.01.2013 și din procesul verbal nr.506/26.04.2013 al DSVSA Brasov, înscrisuri pe care le anexează.
Mai solicită să se observe că, pe rolul Judecătoriei F. este și plângerea petentului împotriva altor cinci procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, care se referă la aceeași faptă, și să se constate că acestea au fost încheiate în mod abuziv și în scop șicanator.
În baza principiului de drept" non bis in idem " și a dispozițiilor art. 5 alin. 7 din O.G. nr.2/2001 "Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională
principală și una sau mai multe sancțiuni complementare", astfel încât agenții constatatori nu mai pot sancționa în baza aceluiași temei legal, pentru aceeași faptă pe același contravenient Articolul 4 al Protocolului 7 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale consacră ,,dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori", cunoscut sub denumirea tradițională de ,,ne bis in idem": „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat. "
Legea și procedura penalăde care vorbește articolul respectiv au un înțeles autonom comun identic cu cel al ,,acuzației în materie penală" din articolele 6 si 7 din Convenție. Pe scurt, curtea determină dacă fapta intra în domeniul de aplicare al ,,materiei penale" în funcție de criterii alternative:calificarea juridică a infracțiunii litigioase în dreptul național, natura însăși a acesteia și severitatea sancțiunii aplicabile (Engel și alții c. Olandei; Ozturk c. Germaniei; Jussila c. Finlandei).
În situația în care o fapta nu este calificată drept penală după primul criteriu (deoarece în dreptul intern al statului membru este calificata drept contravenție, fapta administrativă sau disciplinară etc.), intră în joc criteriile doi si trei. Dintre cele două, esențial este al doilea criteriu, cel privind natura sancțiunii și în special primul subcriteriu - cui anume se adresează norma în discuție: unui grup specific (expl: militari; funcționari publici etc.) sau, dimpotrivă, are un caracter general (Eggs c. Elveției; comp. Weber c. Elveției).
Cel de-al treilea criteriu (severitatea sancțiunii aplicabile) are o importanță redusă, Curtea
decizând ca nu există o jurisprudență clară din care să rezulte că gradul redus de severitate al sancțiunii aplicabile poate fi decisivă în excluderea unei fapte de natură penală din câmpul de aplicare al articolului 6 (Jussila c. Finlandei(MC)). Tocmai de aceea, amenzi contravenționale de un cuantum relativ redus au fost privite ca intrând în câmpul de aplicare al ,,materiei penale"chiar în absența unui mecanism de transformare a amenzii . de libertate.
Din aceasta perspectivă, majoritatea contravențiilor din sistemul român vor intra în câmpul de aplicare al ,,materiei penale"" din Convenție; în consecință, vor fi aplicabile garanțiile prevăzute nu doar de art. 6 în materie penală (inclusiv prezumția de nevinovăție) ci și celelalte garanții, mai generale (art. 7 din Convenție, dublul grad de jurisdicție etc.) inclusiv principiul ne bis in idem.Ca urmare, o persoana sancționată contravențional nu ar putea fi sancționată din nou pentru aceeași faptă.
Față de cele mai sus expuse, petentul solicită să se constate netemeinicia procesului verbal de constatare a contravenției atacate, admiterea plângerii împotriva acestuia și, pe cale de consecință, să se dispună anularea acestuia.
În subsidiar, în cazul în care totuși se va găsi o culpa a petentului solicită a se avea în vedere ca în cazul de față, culpa se încadrează în categoria culpei foarte ușoare - culpa levinsima - pentru cele de mai sus, urmând a se aplica sancțiunea avertismentului, fapta având o gravitate redusă, așa cum prevede art. 7 punctul 2 din O.G. nr. 2 2001 republicată, cu scutirea de la plata amenzilor aplicate.
Potrivit art. 5 alin.(5) si art.21 alin.(3) din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la sancțiunea amenzii de 1000 lei, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, petentul solicită să se constate că aceasta sancțiune este disproporționată în raport cu gradul de pericol social al contravenției comise, cu împrejurările în care fapta a fost săvârșită, ca deci nu a fost respectat principiul proporționalității, motiv pentru care solicită ca în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 să se dispună înlocuirea amenzii contravenționale de 1.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
În drept s-au invocat, O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002.
În dovedirea cererii petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție . nr.12.
În termen legal, intimata a formulat întâmpinare la plângerea formulată de contestatorul G. P. E..
Pe cale de excepție, invocă lipsa capacității de folosință a intimatei P. C. Șercaia având în vedere următoarele aspecte:
Conform art.5 al.2 din Decretul - Lege nr.31/1954 „capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații”. Acest text de lege a fost preluat de noul cod civil – art.34 care prevede „capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații civile”.
În prezenta cauză a fost chemată în judecată, în calitate de intimată P. C. Șercaia, deși P. C. Șercaia ca structură instituțională nu se încadrează în nici una din categoriile de persoane juridice enumerate limitativ de art.26 lit.a și b din Decretul - Lege nr.31/1954. P. C. Șercaia nu a luat ființă ca persoană juridică conform dispozițiilor art.28 din același act normativ.
Potrivit dispozițiilor art.77 din Legea nr.215/2001 „primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”.
Legea nr.215/2001 care reprezintă cadrul legal în materia administrației publice locale, nu cuprinde nici o dispoziție în sensul acordării personalității juridice primăriei, însă în același timp prevede în art.20 coroborat cu art.21 că unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Legea nr.215/2001 prin art.23 recunoaște calitatea de autoritate publică locală în exclusivitate consiliilor locale, ca autorități deliberative și primarilor ca autorități executive.
În consecință, primăria nu are calitate de autoritate publică conform definiției date prin art.1 și 2 din Legea nr.215/2001 și nici nu are personalitate juridică, care este recunoscută de art.20 din lege numai comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.
Potrivit art.41 al.1 Cod pr.civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”, per a contrario, persoana fizică sau juridică ce nu are folosința drepturilor civile, nu poate fi parte în judecată. Acest text de lege a fost preluat de Noul Cod de Procedură Civilă - art.56 al.1 care prevede că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar la al.3 din același articol se prevede că lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Ca urmare, în sistemul de drept actual, primăria este o structură instituțională fără personalitate juridică, iar față de dispozițiile art.41 al.1 C.pr.civ. – actual art.56, nu poate sta ca parte într-un proces civil.
Pe fondul cauzei, susținerile contestatorului sunt nereale, iar plângerea formulată este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
* Pe numele contestatorului G. P. E. a fost întocmit procesul-verbal de contravenție . nr. 12 din data de 04.06.2013 deoarece bovinele proprietatea sa au fost surprinse pe pășunatul comunei Șercaia, deși contestatorul nu avea acest drept, contravenție pentru care i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 1000 lei.
* Prin fapta sa, contestatorul a încălcat prevederile art.1 și 2 din HCL nr.5/2013 prin aceea că și-a organizat stână și a pășunat cu animalele sale pe raza C. Șercaia, fără a avea acest acord din partea primarului. Faptele săvârșite constituie contravenții și se sancționează cu amendă potrivit anexei nr.2 la HCL nr.5/2013.
* În cuprinsul procesului-verbal contestat a fost descrisă fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii, respectiv faptul că contestatorul a pășunat animalele sale pe islazul C. Șercaia fără a avea acest drept, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art.16 din OG nr.2/2001 privind intervenirea sancțiunii nulității absolute.
* În procesul-verbal întocmit pe numele contestatorului s-a indicat actul normativ care stabilește și sancționează contravenția săvârșită de către G. P. E., respectiv art.1 și 2 din HCL nr.5/2013 și anexa nr. 2 la HCL nr.5/2013, astfel că nu poate fi invocată lipsa acestor mențiuni care ar atrage sancțiunea nulității absolute. În plus, lipsa mențiunii privind indicarea actului normativ care stabilește și sancționează contravenția nu este sancționată cu nulitatea absolută conform art.17 din OG nr.2/2001.
*Referitor la lipsa mențiunilor privind termenul de exercitare al căii de atac și indicarea organului la care se depune plângerea, vă învederăm faptul că lipsa acestora nu atrage sancțiunea nulității absolute, putând fi vorba doar de o nulitate relativă, iar anularea actului ar fi putut avea loc doar în măsura în care s-ar fi făcut dovada unei vătămări ce nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea acestuia. Or, nu ne aflăm în prezența unei asemenea vătămări atâta timp cât contravenientul a atacat în termenul legal și la instanța competentă procesul-verbal întocmit.
* Susținerea contestatorului în sensul că acesta este membru în Asociația comunală a crescătorilor de bovine începând cu data de 28.01.2013 nu împietează în nici un fel asupra temeiniciei proceselor-verbale întocmite și nu îi conferă acestuia dreptul de a-și păstori animalele pe pășunatul C. Șercaia fără obținerea în prealabil a acordului conform celor stabilite prin HCL nr.5/2013. În plus, conform OUG nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, pășunatul comunal poate fi dat spre exploatarea crescătorilor de animale în baza unor contracte de concesiune sau închiriere încheiate în condițiile legii. Ori, contravenientul din prezenta cauză nu a încheiat un astfel de contract care să-i confere dreptul de a pășuna pe domeniul C. Șercaia și nici nu a obținut acord pentru organizarea de stână.
* Dată fiind perseverența contravențională a contestatorului, care deși a fost atenționat de mai multe ori, și-a pășunat în nenumărate rânduri animalele pe islazul C. Șercaia fără a avea acest drept, solicită respingerea cererii formulată de către contravenient în subsidiarul plângerii, în sensul reindividualizării sancțiunii aplicate și a înlocuirii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
* Mai învederează faptul că pe numele contestatorului au fost întocmite încă alte 5 procese-verbale de contravenție pentru fapte similare, astfel că prin comportamentul său discreționar contravenientul sfidează legea și autoritățile statului.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea ca fiind nefondată plângerea formulată și menținerea procesului-verbal contestat ca fiind temeinic și legal.
În drept s-au invocat: art.205 și urm. N.C.pr.civ., OG nr.2/2001, OUG nr.34/2013.
La termenul din data de 12.09.2013 a fost respinsă excepția lipsei capacității de folosință a intimatei, cu motivarea indicată în încheierea de ședință de la acea dată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr. 12/04.06.2013, încheiat de agentul constatator P. V. viceprimar al . P. E. a fost sancționat contravențional cu amendă, fiind indicată suma de 1000 lei, în temeiul art. 1 și 2 din HCL nr. 5/14.01.2013, raportat la anexa 2, lit. b și lit. a și b.
În fapt, s-a reținut că în data de 04.01.2013, ora 12:30, au fost depistați angajații petentului cu un număr de 70 capete vaci, de diferite vârste, pe pășunatul . numită Boxe, fără să dețină un drept.
Instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanța competentă ascultă pe cel care a făcut plângerea și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat și administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
Instanța reține faptul că actul constatator și sancționator cuprinde următoarele mențiuni obligatorii prevăzute în mod expres și limitativ, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din OG nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, și anume: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care a aplicat sancțiunea - ag. constatator P. V. viceprimar al . și prenumele contravenientului - G. P. E., cu domiciliul în Com. B., ., Jud. B., fapta săvârșită – au fost depistați angajații petentului cu un număr de 70 capete vaci, de diferite vârste, pe pășunatul . numită Boxe, fără să dețină un drept, faptă prevăzută și sancționată de art. 1 și 2 din HCL nr. 5/14.01.2013, raportat la anexa 2, lit. b, lit. a și b, data săvârșirii faptei - 04.01.2013, ora 12:30, precum și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul formei procesului verbal, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora „Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”
În conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului, fiind nesemnat de către acesta, la rubrica ,,obiecțiuni” fiind consemnat faptul că petentul nu este față, în procesul verbal fiind menționați doi martori asistenți, însă este semnat doar de către unul dintre aceștia. Întrucât nu se contestă modul de întocmire a procesului verbal, va respinge apărările petentului referitoare la lipsa semnăturii unuia dintre martori, deoarece potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate, procesul verbal se întocmește în prezența unui martor asistent, în situația în care contravenientul nu este de față sau de față fiind, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal.
De asemenea, instanța va respinge apărările petentului referitoare la faptul că lipsa mențiunilor referitoare la instanța la care se poate introduce plângerea, precum și a termenului în care aceasta se poate formula atrag nulitatea procesului verbal, întrucât respectivele dispoziții nu sunt prevăzute expres sub sancțiunea nulității, nulitatea intervenind doar în condițiile art. 175 C.pr.civ., fără a se face în speță dovada existenței vreunei vătămări, în situația în care petentul a formulat prezenta acțiune în termen legal, la instanța competentă.
Instanța reține însă că în procesul verbal nu s-au indicat limitele minime și maxime ale amenzii, ci doar o sumă, respectiv 1000 lei, cu privire la care nu se indică că reprezintă min., max., sau amenda aplicată, și nici nu s-a completat rubrica referitoare la posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzii.
De asemenea, se constată, în legătură cu temeiul juridic în baza căruia a fost sancționat petentul, că au fost indicate dispozițiile art. 1 și 2 din HCL nr. 5/14.01.2013, art. a și b, cu trimitere la anexa 2, litera b, și mai jos, literele a și b.
Potrivit art. 1 din HCL nr. 5/14.01.2013, (filele 28 – 29), ,,orice stână de pe raza comunei Șercaia se va desfășura numai cu acordul de organizare de stână (tabără de vară) al primarului, conform anexei I”, iar conform art. 2 din HCL nr. 5/14.01.2013 ,,pentru obținerea acordului de stână (tabără de vară), se vor depune documente, prevăzute în anexa 2 la prezenta hotărâre”.
În anexa 2 intitulată Acordul de pășunat, se menționează că ,,următoarele fapte săvârșite de persoanele fizice și juridice constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
a) – începerea unei activități de pășunat sau a unei stâni, fără acord de funcționare, se sancționează cu amendă între 500 – 1000 lei
b) – depășirea perimetrului stabilit se va sancționa contravențional cu amendă, în sumă de 1000 lei, plus daunele produse proprietarului, conform procesului verbal întocmit de angajatul primăriei”.
Astfel, din ceea ce s-a consemnat în procesul verbal, nu se poate deduce cu ușurință dacă petentul a fost sancționat doar pentru o faptă, respectiv cea sancționată conform lit. b din anexa 2, la care minimul sancțiunii era de 1000 lei, sau și pentru fapta sancționată conform lit. a din anexa 2, la care minimul sancțiunii era de 500 lei, situație în care sancțiunile ar fi trebuit cumulate, conform dispozițiilor art. 10 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia ,, (1) Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție.
(2) Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanță pentru prestarea unei activități în folosul comunității”.
De asemenea, conform art. 25 din OG nr. 2/2001, ,,în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, odată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită”.
În speță se constată însă că nici această rubrică nu a fost completată, astfel că petentul nu avea posibilitatea să deducă cu exactitate care este cuantumul sumei pe care a fost obligat să o plătească cu titlu de amendă, în condițiile în care în procesul verbal se indică cu titlu generic doar suma de 1000 lei, la rubrica la care trebuiau menționate limitele minime și maxime ale amenzii, nici pe verso procesului verbal, la rubrica referitoare la sancțiunea aplicată, nefiind indicat în mod expres cuantumul amenzii.
Întrucât conform art. 47 din OG nr. 2/2001, ,,dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă”, nulitatea procesului verbal în alte cazuri decât cele expres indicate de OG nr. 2/2001, intervine doar în condițiile art. 175 C.pr.civ., care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un act de procedură întocmit cu nerespectarea formelor legale, actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Toate aceste lipsuri ale procesului verbal, au produs petentului o vătămare, acesta aflându-se în imposibilitatea de a achita amenda stabilită, vătămare care atrage sancțiunea anulării procesului verbal.
De asemenea, cu privire la situația de fapt reținută de către agentul constatator, instanța constată că aceasta nu corespunde temeiul juridic în baza căruia a fost stabilită sancțiunea.
Astfel, în cuprinsul procesului verbal, la descrierea faptei, nu se precizează în mod expres că petentul ar fi organizat o stână, în lipsa unui acord de pășunat, pe terenul aparținând . că au fost surprinse animalele acestuia pe respectivul teren, iar din probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor, interogatoriu precum și din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că petentul deține în mod legal teren pe raza . o fermă de animale, fiind plătitor de impozite și taxe către primăria Șercaia.
De altfel, chiar angajații Primăriei, audiați în calitate de martori, I. D. și F. I. au recunoscut faptul că petentul deține în proprietate teren, delimitat de cel al Primăriei printr-un canal, ce poate fi traversat de către animale numai pe anumite locuri, locul în care au fost depistate animalele petentului fiind de cealaltă parte a canalului, respectiv pe terenul comunei. Astfel, în aceste condiții nu ar fi vorba despre organizarea unei stâni pe terenul comunal, ci cel mult de o situație accidentală, în care animalele petentului ar fi traversat canalul, ieșind de pe terenul acestuia.
În aceste condiții, textul legal indicat de către agentul constatator nu ar fi cel adecvat, nefiind vorba în speță despre ,,începerea unei activități de pășunat sau a unei stâni, fără acord de funcționare”, nici de ,,depășirea perimetrului stabilit” printr-un acord de pășunat, încadrarea juridică a faptei reținute nefiind corectă, prin raportare la temeiul indicat.
În concluzie, pentru aceste considerente, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal de contravenție . nr. 12/04.06.2013, întocmit de intimată.
Conform art. 453 C.pr.civ., în lipsa dovezilor cheltuielilor de judecată, va respinge cererea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, și întrucât intimata se află în culpă procesuală, va respinge și cererea intimatei de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul G. P. E., cu domiciliul în Com. B., ., Jud. B., CNP_, cu domiciliul procedural ales în orașul Râșnov, ., Jud. B., în contradictoriu cu intimata P. . ales la C.. Av. G. C., în Mun. F., ., ., Jud. B., și în consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție . nr. 12/04.06.2013, întocmit de intimată.
Respinge cererea petentului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea intimatei de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria F..
Pronunțată în ședință publică azi, 19 decembrie 2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
P. M. - GAROFIȚA R. M.
Red.P.M.G.
08.01.2014
Tehnored.R.M.
08.01.2014
- 4 ex.
| ← Cereri. Sentința nr. 1127/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ | Cereri. Sentința nr. 600/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
|---|
