Contestaţie la executare. Hotărâre din 21-05-2014, Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 4237/40/2013*
Dosar nr._ - Fond -
Contestație act administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din data de 21 mai 2014
Instanța compusă din:
Președinte - P. M. - M.
Grefier - F. G.G.
SENT. NR. 952
La ordine judecarea acțiunii având ca obiect contestație act administrativ fiscal formulată de reclamantul H. I., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reprezentantul intimatei C. Județeană de Pensii B. și reclamantul.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că citația cu reclamantul H. I. a fost restituită cu mențiunea:”destinatar decedat”; de asemenea se constată că procedura de citare cu reclamantul H. I. este completă având în vedere dispozițiile art. 179 al. 6 din Legea 263/2010 nefiind necesară introducerea în cauză a moștenitorilor.
Instanța ia act că prin întâmpinarea depusă la dosar C. Județeană de Pensii B. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. – Secția C. Administrativ și Fiscal, conform art. 172-173 din O.G.92/2003 Cod procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile art. 152, 153.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat instanța rămâne în pronunțare asupra competenței materiale a Tribunalului B. - Secția de C. Administrativ și Fiscal în soluționarea cererii.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra excepției de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.09.2013, reclamantul H. I. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B., contestație împotriva deciziei nr._ din 10.04.2013, emisă de pârâtă, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie de urmaș, solicitând anularea deciziei menționate ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. - Secția de C. Administrativ și Fiscal și a cerut respingerea cererii, ca nefondată.
Având a verifica competența conform art. 131 NCPC, Tribunalul B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal va admite excepția necompetenței în soluționarea cauzei pentru următoarele considerente:
Reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune prin care contestă o Decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit, dată în baza Legii nr. 263/2010, conform dispozițiilor art. 153 lit. i și art. 154 alin. 1.
Pe de altă parte, din coroborarea art. 151-153 din Legea nr. 263/2010 cu art. 36 alin. 3 din Legea 304/2004 rezultă că litigiile îndreptate împotriva deciziilor de pensionare se judecă de completele specializate în asigurări sociale din cadrul Tribunalelor.
Față de cele reținute, instanța va admite excepția invocată și va declina cauza în favoarea Secției Civile - Complet Specializat Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului B., în temeiul dispozițiilor art. 95 punctul 4 și art. 132 aliniat 3 din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția necompetenței instanței în soluționarea cauzei, și în consecință declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. - Secția I Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2014.
Președinte, Grefier,
P. M. - M. F. G.
Red. P.M.M.
Tehn. F.G. / 4 ex./27.06.2014
← Recalculare pensie. Sentința nr. 976/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 611/2014.... → |
---|