Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 706/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 706/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 380/40/2014
Dosar nr._ contestație decizie concediere
despăgubiri, drepturi bănești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 706
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta I. A., cu domiciliul în B., ., ., jud. B., și pârâta . SRL, cu sediul în B.,. camera 407 – B, . prin administratori V. M. și M. A. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, asistată de avocat G. S., lipsind reprezentantul pârâtei și martorul S. I..
Procedura de citare legal îndeplinită, cu pârâții - prin afișare la ușa instanței, pe portalul instanțelor și la ultimele sedii cunoscute.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Avocat G. S., pentru reclamantă, arată că renunță la audierea martorului S. I. care este plecat în străinătate.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Avocat G. S., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată – susținând motivele din cererea de chemare în judecată. Totodată, arată că nu solicită reintegrarea pe post a reclamantei și nici solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de muncă de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ și precizată ulterior( f.117), reclamanta I. A., a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând:
- repunerea în termen pentru exercitarea dreptului de a contesta decizia de încetare a contractului individual de muncă;
- anularea deciziei de încetarea a contractului individual de muncă emisă potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, pentru perioada 1.12._13, a drepturilor bănești cuvenite până la încetarea contractului de muncă și a indemnizațiilor pentru concediul de odihnă aferent anilor 2011, 2012, 2013
- obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune materiale și morale din care 2500 lei reprezintă daune morale și 2500 lei daune materiale (2400 lei venit pe care l-ar fi realizat efectiv din luna ianuarie 2014 și până în prezent, calculat în raport de drepturile bănești stabilite prin contractul de muncă cu pârâta și 100 lei, contravaloarea a două drumuri la depozitul la care a fost convocată de pârâtă).
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
în fapt,reclamanta a arătat că, în data de 05.10.2011, a încheiat cu intimata contractul individual de muncă, nr. 129/5.10.2011, potrivit căruia începând cu data de 06.10.2011 și-a început activitatea ca asistent manager în salubrizare, activitate pe care o desfășura la sediul societății angajatoare cu un salariu de bază de 800 de lei. Din luna decembrie 2012 până în luna mai 2013, deși a respectat programul de muncă zilnic nu a primit nici o sumă de bani cu titlu de drepturi salaríale.
La cererea angajatorului a formulat o cerere de concediu fără plată pentru perioada 01.05._13.
Motivul real al acestei cereri a fost lipsa de activitate a angajatorului, însă la cererea acestuia și din neștiință privind drepturile sale ca angajat a solicitat prin cerere concediu fără plată din nevoi personale.
Anterior momentului încetării concediului fără plată a notificat intimata pentru plata drepturilor bănești restante așa cum rezultă din tichetul ce face dovada corespondenței prin scrisoare recomandată, însă, intimata nu a dat curs cerințelor sale.
După încetarea concediului fără plată, s-a prezentat la locul de muncă, însă a putut constata că intimata nu mai avea sediul la acea locație, în perioada ce a urmat a făcut demersuri pentru a afla noul sediu al intimatei, obținând în acest sens de la Oficiul Registrului Comerțului adresa nr._/20.08.2013 prin care i se face cunoscut că intimata are potrivit evidențelor același sediu.
În aceste condiții s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Muncă B. în data de 04.10.2013, care în urma controlului efectuat prin adresa din 12.11.2013 i-a făcut cunoscut faptul că susținerile sale sunt confirmate, dar și faptul că a formulat o cerere de concediu fară plată și pentru perioada 01.08._13 – aspect nereal. In urma controlului desfășurat de I.T.M. B., angajatorul a fost sancționat contravențional, și i s-a acordat un termen de grație până la data de 31.12.2013 pentru a-i plăti drepturile bănești.
In urma verificărilor a rezultat că din data de 01.10.2013 intimata nu mai desfășoară activitate cu salariați. Cu toate acestea nu a luat nici o măsură legală privind situația contractului său de muncă.
Reclamanta a apreciat și că atitudine intimatei a fost generată de faptul că aceasta a beneficiat de prevederile legii 76/2002.In momentul în care s-a încheiat contractul de muncă era licențiată a „Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor" secția Administrație Publică, din cadrul Universității „ A. I. C." Iași - așadar trebuia s-o mențină într-o stare de incertitudine până la împlinirea termenului de 18 luni de la încheierea contractului de muncă pentru a nu i se aplica disp. art. 85 alin. 4 din Legea 76/2002.
Ca urmare a acestui fapt, prin adresa nr. 101/08.11.2013 intimata a solicitat-o să se prezinte la locul de muncă în . (depozit). A dat curs acestei cereri deși scrisoarea a ajuns la o zi ulterioară datei la care datei la care era chemată. Depozitul la care era înștiințată să se prezinte era închis cu lacătul și nu era nici o persoană prezentă. A făcut cunoscut intimatei prin scrisoare recomandată acest fapt
Cu adresa nr. 106/18.11.2013 intimata a invitat-o pentru data de 25.11.2013 la același depozit pentru cercetare disciplinară ca urmare a neprezentării sale timp de 5 zile. Confruntându-se cu aceeași situație din data de 12.11.2013, a făcut din nou cunoscut intimatei că s-a prezentat încă o dată, dar depozitul era închis cu lacăt.
În luna ianuarie 2014, văzând că nici controlul efectuat de ITM, amenda și termenul pentru plata drepturilor bănești, nu pot determina pe intimată să intre în legalitate, s-a adresat din nou ITM B., ocazie cu care a aflat că i-a încetat contractul de muncă în temeiul art 61 lit. a din Legea 53/2003.
In data de 21.01.2014, la cererea sa ITM B. i-a eliberat adresa nr. 462 prin care îi face cunoscute cele mai sus menționate.
Reclamanta a susținut și că decizia privind desfacerea contractului de muncă nu i-a fost comunicată, motiv pentru care nu o poate anexa.În data de 04.12.2013 a primit la domiciliu un plic de la intimată, dar în el se afla doar o hârtie albă, fără nici o mențiune pe ea.
Ca urmare a acestui fapt, reclamanta a solicitat repunerea în termen considerând că a luat cunoștință de încetarea contractului de muncă la data de 21.01.2014, când ITM B. i-a făcut cunoscut acest lucru fără a putea să-mi pună la dispoziție o copie a deciziei.
A considerat și că intimata nu a respectat dispozițiile art. 62(1) din Codul Muncii încălcând și disp. art 267. Nu a existat nici o cercetare disciplinară prealabilă, întrucât comunicarea nr. 101/08.11.2013 a ajuns la o dată ulterioară datei la care trebuia să se prezinte la locul de muncă, care în realitate nu exista.
În drept, reclamanta a invocat disp. art.53,54,55 lit. c, 58 alin.1, 267,268,269 alin.1 din Codul muncii.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri și a solicitat administrarea probei testimoniale.
Pârâta, deși legal citată la sediul social și sediul secundar indicate în certificatul nr.4605/04.03.2014 întocmit de ONRC – ORC de pe lângă Tribunalul B.( f.47 -49), nu a depus întâmpinare și nici înscrisurile solicitate de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta I. A., a chemat în judecată pe pârâta . SRL, solicitând:
- repunerea în termen pentru exercitarea dreptului de a contesta decizia de încetare a contractului individual de muncă;
- anularea deciziei de încetarea a contractului individual de muncă emisă potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, pentru perioada 1.12._13, a drepturilor bănești cuvenite până la încetarea contractului de muncă și a indemnizațiilor pentru concediul de odihnă aferent anilor 2011, 2012, 2013;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de daune materiale și morale din care 2500 lei reprezintă daune morale și 2500 lei daune materiale (2400 lei venit pe care l-ar fi realizat efectiv din luna ianuarie 2014 și până în prezent, calculat în raport de drepturile bănești stabilite prin contractul de muncă cu pârâta și 100 lei, contravaloarea a două drumuri la depozitul la care a fost convocată de pârâtă).
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din 23.04.2014, instanța a constatat că prezenta contestație împotriva deciziei de sancționare a formulată în termenul prev. de art. 211 lit. a din Legea 62/2011,întrucât pârâta nu a depus la dosar dovada comunicării către reclamantă a deciziei de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Iar din adresa trimisă de ITM B. reclamantei rezultând că aceasta a fost înștiințată despre încetarea contractului său de muncă la data de 4.12.2013 în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii, prin adresa nr. 462/21.01.2014 a acestei instituții (f. 11).
1. Așadar, analizând pe fond contestația împotriva acestei decizii, tribunalul constată că deși la dosar nu a fost depusă copia acestui înscris, conform mențiunilor făcute de angajator în aplicația REVISAL, rezultă emiterea deciziei cu consecința înscrierii mențiunii încetării contractului individual de muncă încheiat între părți la data de 4.12.2013.
Potrivit relațiilor trimise de ITM B., temeiul de drept al încetării acestui contract este reprezentat de art. 61 lit. a din Codul muncii, care se referă la aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă ca rezultat al săvârșirii de către salariat a unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina muncii.
Or, potrivit art. 252 din Codul muncii, aplicarea sancțiunii disciplinare trebuie dispusă printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
De asemenea, decizia trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, mențiunile enumerate de art. 252 alin.2 din Codul muncii, iar sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile în forma impusă de art. 251 din Codul muncii.
Or, în lipsa depunerii la dosar de către angajator a acestei decizii precum și a documentației aferente, instanța nu poate proceda la efectuarea verificărilor de legalitate impuse de aceste texte de lege, astfel încât constată incidența disp. art. 78 din Codul muncii conform cărora:
„Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.’’,
precum și a celor ale art. 80 din același cod, ce prevăd următoarele:
„(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
(3) În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.’’
Prin urmare, întrucât reclamanta nu a solicitat repunerea în situația anterioară concedierii, tribunalul urmează a anula decizia contestată și a obliga pârâta să plătească acesteia o despăgubire egal cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 4.12.2013, până la 29.05.2014.
2.În ceea ce privește pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale pentru munca prestată în perioada 1.12._12, tribunalul va reține că potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei privind plata acestor drepturi revenea pârâtei.
Cum, în cauză, pârâta nu a depus state de plată semnate de reclamantă sau orice alte documente justificative care să demonstreze efectuarea plății salariilor și nici nu a pretins nedesfășurarea muncii de către reclamantă, în temeiul art. 159 alin.1 din Codul muncii, pârâta va fi obligată să plătească acesteia drepturile salariale pentru perioada 1.12._13, calculate în funcție de salariul de bază lunar de 800 lei înscris în contractul individual de muncă.
3.Referitor la capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 01.05.2013 – 03.12.2013, tribunalul constată că, din copia înscrisurilor trimise la dosar de către ITM B., (f.68-71), a rezultat că reclamanta ar fi formulat două cereri de acordare a concediului fără plată pentru perioadele 01.05-_13 și 1.09._13.
Întrucât reclamanta a contestat formularea și semnarea acestor cereri, instanța a solicitat angajatorului să depună originalele celor două cereri de concediu fără plată, în vederea verificării înscrisurilor conform procedurii prevăzută de art. 301-303 NCPC. Pârâta nu a trimis la dosar originalele acestor cereri astfel încât, în lipsa posibilității comparării semnăturilor de pe aceste cereri cu semnăturile făcute de reclamantă în fața instanței și de pe alte înscrisuri necontestate, tribunalul a constatat că aceste semnături nu aparțin salariatei, astfel încât la soluționarea cererii de acordare a drepturilor bănești pentru perioada 1.05.2013-3.12.2013, nu va ține seama de aceste înscrisuri.
Este de observat, cu privire la acest capăt de cerere, că reclamanta a recunoscut formularea unei cereri de acordare a concediului fără plată pentru perioada 1.05._13, așa încât tribunalul va analiza drepturile bănești cuvenite acesteia doar pentru perioada 1.07.2013-3.12.2013.
Iar cu privire la această perioadă, reclamanta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar (f.7-17) și cu declarația martorului G. A. (f.118), că angajatorul nu și-a respectat obligația de a asigura reclamantei condițiile tehnice și organizatorice necesare pentru desfășurarea activității înscrisă în contractul său individual de muncă, astfel încât tribunalul apreciază a fi incidente disp. art. 53 alin.1 din Codul muncii, conform cărora:
„Pe durata reducerii și/sau a întreruperii temporare a activității, salariații implicați în activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfășoară activitate, beneficiază de o indemnizație, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 52 alin. (3).’’
Prin urmare, în baza acestui text de lege și în lipsa dovezilor contrare făcute de angajator, acesta va fi obligat să plătească reclamantei o indemnizație egală cu 75% din salariul de bază pentru perioada 1.07.2013-3.12.2013.
4.În ceea ce privește pretenția de plată a indemnizațiilor pentru concediul de odihnă cuvenit pentru anii 2011-2013, tribunalul va constata că angajatorul nu a făcut dovada plății a sumelor cuvenite reclamantei cu acest titlu.
Prin urmare, față de disp. art. 144 și art. 146 din Codul muncii și în condițiile constatării încetării contractului individual de muncă al reclamantei, pârâta va fi obligată să plătească acesteia compensarea în bani a concediului de odihnă aferentă timpului efectiv lucrat în anii: 2011,2012, 2013.
5.Pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale în sumă de 2400 lei se consideră a fi soluționată favorabil întrucât pentru perioada 4.12._13 i-au fost acordate acesteia despăgubirile prevăzute de art. 80 alin.1 din Codul muncii și nu a fost făcută dovada înregistrării altor prejudicii materiale de către reclamantă.
Pentru motivul lipsei înscrisurilor doveditoare, va fi respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în sumă de 100 lei.
De asemenea, instanța apreciază că reclamantei nu i se cuvine nici suma de 2500 lei pentru acoperirea prejudiciului moral produs de angajator, întrucât s-a recunoscut în mod expres prin prezenta sentință nelegalitatea concedierii sale disciplinare și angajatorul a fost obligat la plata despăgubirilor materiale prevăzute în acest sens de lege, precum și a drepturilor de natură salarială cuvenite, ceea ce este de natură să asigure și repararea prejudiciului moral suferit.
6. Întrucât reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în cauză și acest capăt de cerere urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, acțiune formulată de reclamanta I. A. cu domiciliul în B., ., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta S.C.W. M. Group SRL B., cu sediul în B.,. camera 407 – B, . prin administratori V. M. și M. A. .
Admite cererea de repunere în termen privind exercitarea dreptului de a contesta decizia de încetare a contractului individual de muncă.
Admite contestația formulată de reclamanta I. A. împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă începând cu data de 4.12.2013 emisă de pârâta S.C.W. M. Group SRL B. și, pe cale de consecință, o anulează.
Obligă pârâta să plătească reclamantei:
- drepturile salariale pentru perioada 1.12._13, calculate în funcție de salariul de bază lunar de 800 lei înscris în contractul individual de muncă;
- o indemnizație egală cu 75% din salariul de bază pentru perioada1.07.2013-3.12.2013;
- o despăgubire egal cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 4.12.2013 până la 29.05.2014;
- compensarea în bani a concediului de odihnă aferentă timpului efectiv lucrat în anii: 2011,2012, 2013
Respinge ca nefondate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de:
-daune morale în cuantum de 2500 lei;
-daune materiale de 100 lei;
-cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2014.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN v
Tehnored. BC
5 ex/9.07.2014
| ← Contestaţie act. Sentința nr. 1097/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Recalculare pensie. Sentința nr. 976/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
