Despăgubire. Sentința nr. 308/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 308/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 308/2015
Dosar nr._ acțiune în răspundere patrimonială
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 5 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 308
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta . SRL, cu sediul în loc. B.,. A, . jud. B., prin reprezentant legal A. A. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat P. M., cu sediul în or. Săveni, .. C 3 . jud. B., și pârâta A. A., domiciliată în loc. Crasnaleuca, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a pricinii se prezintă avocat P. M., pentru reclamantă și pârâta, asistată de avocat H. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Avocat P. M. depune trei liste de inventar, arătând că doar acestea i-au fost date de administratorul firmei, nefiind în măsură să depună înscrisurile solicitate de instanță. Solicită admiterea probei cu martorii P. I. și P. R. și proba cu expertiza contabilă pentru a dovedi existența și întinderea prejudiciului precum și faptul că prejudiciul se datorează pârâtei.
Întrebată fiind, avocat P. M. arată că nu este vinovată de nedepunerea înscrisurilor solicitate de instanță, acestea nefiindu-i puse la dispoziție de administratorul societății.
Apărătorul pârâtei se opune administrării probelor cu martori și cu expertiză solicitate de reclamantă.
Instanța respinge proba cu martori și expertiză solicitată de apărătorul reclamantei nefiind utile în raport cu înscrisurile depuse la dosar de acesta.
Avocat H. M. depune chitanța nr. 582/2015 în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Avocat P. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se aibă în vedere înscrisurile depuse, faptul că pârâta a recunoscut prejudiciul, a semnat înscrisurile. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat H. M., pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii; nu există condițiile pentru răspunderea patrimonială, prin întâmpinare a fost contestată acțiunea și pârâta nu a recunoscut vreun prejudiciu, nu există înscrisuri contabile pentru bunurile intrate în patrimoniul reclamantei. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depuse.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra litigiului de muncă de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ – în urma declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 723 din 28.10.2014 a Judecătoriei Darabani - reclamanta S.C. A. A. M. SRL, cu sediul social în mun. B., ., jud. B., prin reprezentant legal A. A. M., a chemat in judecata pârâta A. A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.732 lei, reprezentând prejudiciul cauzat în calitate de gestionară, conform angajamentului de plată semnat la data 03.05.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata ei în funcția de gestionară a magazinului din satul Nichiteni, ..
Totodată că, la inventarul efectuat la data de 03.05.2011, în gestiunea pârâtei s-a descoperit o lipsă 9.732 lei, recunoscută și de aceasta care a semnat angajamentul de plată din data de 03.05.2011, încheiat între pârâtă și reprezentanta societății, prin care se obliga să achite prejudiciul în două rate, 6000 lei în luna mai 2011 și 3.732 lei în luna iunie 2011, însă aceasta nu a achitat nicio sumă de bani în contul debitului datorat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.270 – 275 raportat la art.268 Codul muncii, art.1349 Cod civil.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În apărare, pârâta a arătat că a fost angajata reclamantei cu o jumătate de normă în calitate de lucrător comercial, în perioada septembrie septembrie 2010 - mai 2011, și nu de gestionar așa cum pretinde reclamanta.
Prejudiciul pentru recuperarea căruia a fost chemată în judecată de către reclamantă nu a fost produs ca urmare a unei/unor fapte ale sale ilicite, neexistând în realitate nici faptă ilicită, nici vinovăție din partea sa.
De altfel, reclamanta nici măcar nu a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată în ce constă prejudiciul suferit, dacă a fost produs de salariată cu vinovăția cerută de lege.
La momentul angajării sale, septembrie 2010, a preluat de la foștii vânzători la bar, respectiv de la soacra și cumnata administratorului A. A. M., un caiet în care erau notate diferite persoane din . din bar și care nu achitau pe moment, mai bine spus era un caiet în care se notau clienții ce consumau „pe datorie, la caiet". La momentul preluării acestui caiet, debitul acumulat era în jur de 5000 lei.
Evident că și-a pus problema acestui caiet și a preluării gestiunii cu acele datorii, însă administratorii i-au dat asigurări că totul va fi bine, că nu are decât să recupereze pe parcurs acele datorii, că oamenii sunt de bună credință și achită treptat sumele de bani și că trebuie să vândă în continuare „pe datorie".
Cererea reclamantei de a continua vânzarea de produse pe datorie se justifica și prin faptul că soțul său era poștaș, iar de cele mai multe ori pensiile și alocațiile se achitau chiar la bar, iar ea le putea opri oamenilor datoriile pe care le aveau la caiet. Pârâta a susținut că nici măcar nu le cunoștea pe toate acele persoane de pe listă, persoane care au achitat mare parte din datorii.
Pârâta a susținut că toate aceste vânzări pe datorie s-a făcut cu acordul angajatorului, ba mai mult, la îndemnul acestuia, salariata nefacând altceva decât să urmeze cerințele acestuia, așa cum făcea de altfel și colega sa, P. M..
Lucrurile erau însă mult mai grave decât par la o primă vedere, deoarece în realitate, 50 % din marfa comercializată era „la negru", de obicei alcool adus de noaptea cu mașina de soțul administratorei la domiciliul pârâtei, fiind pus în sticle ale unor firme renumite producătoare de alcool.
Ulterior era transportat la bar unde îl vindea ori cu bani ori pe datorie, consemnând în caiet, atît pârâta cît și cealaltă vînzătoare.
Barul nu avea în dotare casă de marcat, nu se elibera vreun bon fiscal sau de casă, nu existau facturi de intrare a mărfii în patrimoniul societății, totul era „la negru", în scop evazionist, rafturile fiind mai mult goale. Patronii nu locuiesc în . 2 - 3 ori pe săptămînă pentru a aduce alcool și pentru a ridica banii ce se strîngeau din datoriile de la caiet.
Cu privire la angajamentul de plată, la declarația sa potrivit căreia a încasat toate drepturile salariale, la cererea sa de concediu fără plată și la declarația cu privire la efectuarea inventarului, pârâta a menționat următoarele:
Intrucît oamenii plăteau din ce în ce mai greu, administratorul a început să facă presiuni din ce în ce mai mari atît la adresa sa cît și a colegei de a recupera banii de pe caiet. Într-o seară, acum vreo 3 ani, administratorul A. A. M. s-a prezentat la domicilul său și i-a pus în față niște hîrtii să le semneze, pe motiv că a doua zi urma sa vină un control de la ANAF B. și că trebuia ca „gestiunea să fie în regulă".
Pârâta a apreciat că administratorul a pregătit acele înscrisuri pe care a pus-o să le semnez cu mult timp înainte și a profitat și de faptul suferise o fractură la mîna dreaptă, aspect pe care îl dovedește cu înscrisuri eliberate Spitalul Mavromati B..
Susține că nu știe ce înscrisuri a semnat, își amintește doar că era întuneric și a semnat cu mîna stîngă cîteva hîrtii, dar nu poate preciza nici acum pe care dintre cele de mai sus. A luat cunoștință de înscrisuri odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, știind doar verbal că are o „datorie de 10.000 lei" după cum menționa administratorul.
Cu privire la aceste înscrisuri, toate sunt datate în 03.05.2011, nu există nici măcar o ștampilă pe aceste înscrisuri care să aparțină reclamantei.
Nu a primit salariile pe perioada lucrată, nici măcar un leu, iar administratorul știind acest aspect a întocmit această declarație prin care ar fi încasat toate salariile. Declarația nici măcar nu este scrisă de pârâtă, ci de administrator, pentru că ea avea mîna dreaptă fracturată și probabil doar a semnat-o. Altfel, de ce era necesară o astfel de declarație dacă angajatorul i-ar fi achitat salariile ?
Nu a solicitat niciodată concediu fară plată, cu atît mai mult cu cît nici concediu medical nu i s-a acceptat, deși aveam mîna fracurată a lucrat în continuare. Este o cerere scrisă tot de administrator, fiind forțată să o semneze în acea seară.
Inventarul nu este semnat de salariată, nici de reclamantă, nu a existat comisie de inventariere, nu sunt menționate metodele de inventariere, nu s-a procedat la inventarierea mărfurilor și față de celălalt angajat vînzător, fiind încălcate prevederile Legii contabilității nr.82/1991 republicată și actualizată prin OUG nr.37/2011, precum și a Ordinului nr.2861/2009, fiind astfel lovit de nulitate.
Angajamentul de plată este încheiat cu încălcarea prevederilor art. 254 al. 4 din Codul muncii, întrucît s-a menționat în cuprinsul său obligația sa de a plăti o pagubă mai mare decît echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie, ceea ce atrage nulitatea acestuia. Se menționează în cuprinsul său de existența unui proces verbal de constatare a pagubei de 9732 lei, despre care nu cunoaște nimic, dar și despre marfa dată pe datorie fară a ști despre ce este vorba.
Ceea ce este și mai frapant este faptul că a plătit reclamantei această sumă de bani, parte din ceea ce a recuperat de la oamenii cărora le dădea pe datorie cu acordul administratorului reclamantei, iar parte prin plata către administrator din banii trimiși de soțul său care a plecat la muncă în Italia tocmai pentru a achita așa zisa pagubă. Au fost terorizați, stresați și amenințați de către administrator și soțul său să plătească suma de bani, ceea ce a și făcut, însă nu a încheiat vreo chitanță pentru că refuzau permanent, ironizînd- ode multe ori ca „să-i dau în judecată".
In concluzie,pârâta a susținut că nu se face vinovată de vreo faptă ilicită care să fi produs reclamantei vreo pagubă, avînd în vedere că parte din sumă a fost
preluată de la foștii vînzători și pe care nu era obligată să o
recupereze, dar mai ales că parte din această sumă a fost acumulată cu
acordul administratorului, la îndemnul acestuia.
Pârâta a solicitat ca reclamanta să facă dovada intrării mărfurilor în mod legal în
patrimoniul societății, să prezinte facturi emise de distribuitorii de marfa
însușite de pârâtă și înregistrate în contabilitatea reclamantei, să
prezinte registru de intrare ieșire a mărfurilor, inventare efectuate la
momentul predării gestiunii de către ceilalți vînzători anteriori și
concomitenți ei, proces verbal de constatare a pagubei din vina
sa.
În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul reclamantei.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a contestat apărările pârâtei, inclusiv cele privind administrarea internă a magazinului, susținând că ,, la angajare, pârâta a preluat o anumită gestiune, semnând de primire, după efectuarea prealabilă a inventarului’’ și că nu și-a dat niciodată acordul ca pârâta să dea produse clienților ,,pe datorie’’.
A apreciat și că angajamentului de plată nu-i sunt incidente dispozițiile art.254 alin.4 din Codul muncii, deoarece prejudiciul a fost produs de salariată prin săvârșirea unei fapte cu caracter infracțional, așa încât nu mai operează răspunderea contractuală, ci răspunderea civilă delictuală.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta S.C. A. A. M. SRL, prin reprezentant legal A. A. M., a chemat in judecata pârâta A. A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.732 lei, reprezentând prejudiciul cauzat în calitate de gestionară, conform angajamentului de plată semnat la data 03.05.2011, cu cheltuieli de judecată.
Pentru soluționarea fondului pretențiilor reclamantei, se va reține că, potrivit art.254 alin. 1 din Codul muncii – pe care aceasta și-a întemeiat acțiunea – pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba ; fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția (culpa) salariatului.
Sarcina dovedirii îndeplinirii acestor condiții revine angajatorului, potrivit art.272 din Codul muncii.
Însă, prin excepție de la regula conform căreia sarcina probei revine angajatorului,în cazul lipsurilor în gestiune ,cu privire la vinovăția (culpa salariatului),se aplică prezumția de vinovăție. În acest caz, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă,pe care acesta o poate răsturna, făcând dovada contrară prin acte legale, care probează inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
Este de observat că această prezumție nu creează un regim de răspundere mai gravă pentru gestionar față de dreptul comun,întrucât angajatorul este cel care trebuie să facă mai întâi proba lipsei în gestiune. În plus,gestionarul are situația juridică a debitorului în cadrul răspunderii civile contractuale care,în caz de neexecutare a obligației asumate,este prezumat în culpă până la proba contrară( art.1082 cod civil din 1864, sub imperiul căruia se pretinde a se fi produs și depistat prejudiciul imputat salariatei).
Însă, în cauză, tribunalul constată că reclamanta nu a făcut dovada certă a lipsei în gestiune prin înscrisurile depuse la dosar, refuzând să depună înscrisurile propuse de pârâtă și solicitate de instanță apărătorului reclamantei în ședința publică din 4.02.215, în principal, inventarul efectuat la momentul preluării gestiunii de către pârâtă, facturile emise de distribuitorii de mărfuri și însușite de pârâtă și înregistrate în contabilitatea reclamantei, registrul de intrare ieșire a mărfurilor, procesul –verbal de constatare a pagubei – înscrisuri în lipsa cărora s-a apreciat a nu fi utilă cauzei administrarea probei cu expertiză și cu martori.
Astfel, reclamanta a depus la dosar copiile a trei formulare din data de 03.05.2011 ce reprezintă ,, lista de inventariere’’, și care poartă doar semnătura salariatei; aceste formulare nu poartă nicio semnătură a comisiei de inventariere și nici amprenta ștampilei reclamantei, nefiind făcută nici dovada înregistrării acestora la reclamantă sau a prejudiciului în contabilitatea acesteia.
Prima listă( f.14), cuprinde un număr de 22 de produse inventariate în sumă de 518, 10 lei, precum și mențiuni nesemnate privind existența unei lipse de 8811,46 lei în raport cu soldul de marfă de 9329,56 lei.
Următoarele două liste de inventariere cuprind nume de persoane cu anumite sume aferente, în total 3494 lei în lista de la f.15 și 5206,60 lei în lista de la f.16, rezultând așadar o sumă de 8700,60 lei.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins producerea de către pârâtă a unei lipse în gestiune de 9.732 lei, fără însă a lămuri modul de calcul al acestei sume și modalitatea în care ar rezulta din aceste înscrisuri.
Astfel, reclamanta nu a respectat Normele de inventariere aprobate prin OMFP nr.2861/2009, conform cărora:
- pct. 33 alin.2
,, Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de către președintele și membrii comisiei de inventariere, de către gestionar, precum și de către specialiști solicitați de către președintele comisiei de inventariere pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate.
În cazul gestiunilor colective (cu mai mulți gestionari), listele de inventariere se semnează de către toți gestionarii, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea se semnează atât de către gestionarul predător, cât și de către cel primitor.’’
- pct.35
,, (1) Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico-operativă (fișele de magazie) și din contabilitate.
(2) Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o analiză a tuturor stocurilor înscrise în fișele de magazie și a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu această ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii prin confruntarea cantităților consemnate în listele de inventariere cu evidența tehnico-operativă pentru fiecare poziție.’’
- pct42
,, Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere într-un proces-verbal.
Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conțină, în principal, următoarele elemente: data întocmirii, numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere, numărul și data deciziei de numire a comisiei de inventariere, gestiunea/gestiunile inventariată/inventariate, data începerii și terminării operațiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile și propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor și ale lipsurilor constatate și persoanele vinovate, precum și propuneri de măsuri în legătură cu acestea,…’’,
- pct.45
,, (1) Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate în evidența tehnico-operativă în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data aprobării procesului-verbal de inventariere de către administrator, ordonatorul de credite sau persoana responsabilă cu gestiunea entității.
Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.’’.
Reclamanta nu a depus nici inventarul efectuat la preluarea gestiunii de către pârâtă – susținând inițial întocmirea acestuia pentru ca, în ședință publică din 04.02.2015, apărătorul reclamantei să arate că ,, nu a fost întocmit inventar la preluarea gestiunii de către pârâtă întrucât nu exista un fond de marfă, ci a fost constituit ulterior angajării acesteia’’, fără prezentarea însă a facturilor emise de distribuitorii de mărfuri, însușite de pârâtă și înregistrate în contabilitatea reclamantei –așadar, nici documentele justificative pentru existența soldului scriptic de marfă de 9329,56 lei, astfel încât, față de cele ce preced, instanța nu poate stabili vreun prejudiciu în sarcina pârâtei, nici măcar în condițiile semnării de către aceasta a angajamentului de plată din 03.05.2011, întrucât este contestat de salariată, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse de reclamantă și nici nu respectă disp. art.254 alin.3 și 4 din Codul muncii, lipsind și proba săvârșirii vreunei infracțiuni de către pârâtă.
Prin urmare, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art.254 alin.1 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, în primul rând a prejudiciului cert suferit, așa încât acțiunea sa urmează a fi respinsă ca nefondată.
În consecință, în temeiul art.452-453 NCPC, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat( f.17).
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C.A. A. M. SRL B. în contradictoriu cu pârâta A. A. .
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 5.03.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN 20.04.2015 v
Tehord. BC
4 ex/
| ← Despăgubire. Sentința nr. 294/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 80/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
