Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 491/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 491/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 273/40/2015

Dosar nr._ Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 22 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – N. T.

Asistenți judiciari - D. C.

Asistenți judiciari – E. P.

Grefier – C. B.

Sentința civilă nr. 491

La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta S. M., domiciliată în loc. Frumușica jud. B., CNP_, prin L. S. din Învățământ cu sediul în B., .. 40 jud. B., și pârâta Școala G. nr. 1 Vlădeni Deal, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-ra O. V., pentru reclamanta lipsă, lipsind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare legal îndeplinită .

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.

Instanța constată că este primul termen de judecată cu procedură completă.

În temeiul art. 131 NCPC, se verifică competența generală, teritorială și materială a instanței, și față de obiectul pricinii, instanța constată că este competentă în soluționarea acesteia, în conformitate cu disp. art.95 pct. 4 NCPC, art. 269 din Codul muncii și art. 208-209 din Legea 62/2011.

Reprezentanta reclamantei depune delegație și practică judiciară la dosar.

Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare

TRIBUNALUL,

Asupra conflictului de drepturi de față;

Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 06.02.2015, reclamanta S. M., prin L. S. din Învățământ B., a chemat în judecată pe pârâta Școala G. nr. 1 Vlădeni Deal, ., solicitând obligarea pârâtei la plata:

- sumei de_ lei, cu titlul de despăgubiri datorate ca urmare a nerecunoașterii studiilor superioare pentru perioada 01.09._14, despăgubiri egale ca și cuantum cu diferența dintre salariul pe care trebuia să îl primească conform studiilor superioare – recunoscute prin Actul adițional nr. 449/15.09.2014 și salariul efectiv pus în plată care corespunde postului cu studii medii;

- diferențelor rezultate din actualizarea sumelor începând cu luna în care erau datorate și până la data înregistrării acțiunii la instanță;

- dobânzii legale începând cu data înregistrării acțiunii la instanță și până la data plății efective.

În fapt, reclamanta a arătat că este angajata paratei, fiind încadrată inițial pe postul de institutor I - începând cu 01.01.2010.

Ulterior, a absolvit studii superioare in specialitatea postului, in cadrul Universității "S. Haret".

. a făcut dovada calității de licențiat prin intermediul unei adeverințe cu perioada de valabilitate redusa, respectiv pana la emiterea diplomei de licența, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii.

In virtutea acestei adeverințe, parata a procedat la reîncadrarea corespunzătoare, fiind încheiat Actul adițional nr. 449/15.09.2014 (atașat in foto-copie), prin care s-a stabilit un nou salariu de încadrare corespunzător studiilor superioare absolvite si pentru postul de profesor invatamant primar.

Ulterior, datorita conflictului de notorietate în care a fost implicată Universitatea "S. Haret", eliberarea diplomei de licența a fost întârziata peste termenul de valabilitate al adeverinței înlocuitoare, motiv pentru care, începând cu data de 01.09.2012, parata nu i-a mai recunoscut un salariu de încadrare corespunzător studiilor superioare, ci a revenit la salariul de încadrare corespunzător unui nivel de studii inferior, pentru post de invatator.

Pentru eliberarea diplomei de licența, a fost nevoită sa se adreseze instanței de judecata si, in urma hotărârii judecătorești astfel obținute (Sentința 3897/04.12.2013), a fost eliberata, abia la data de 25.09.2014.

După depunerea diplomei, parata a revenit la salarizarea legala, stabilind din nou salariul de încadrare corespunzător studiilor superioare, fiind in acest sens încheiat un nou act adițional cu nr. 449/15.09.2014.

Ca urmare a acestor fluctuații in recunoașterea studiilor sale superioare, reclamanta a susținut că a suferit un prejudiciu patrimonial egal ca si cuantum cu diferența dintre salariul pe care trebuia sa îl primească conform studiilor superioare, si salariul efectiv pus in plata - care corespunde postului cu studii medii, la care se adaugă diferențele din actualizare si dobânda legala.

Parata a recunoscut inițial acest debit, evidențiind suma datorata prin fisa de calcul intitulata ""Diferente reîncadrare cu studii S — S. M. 01.09._14"( atașată), stabilind o despăgubire totala de_ lei.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. 1,2 coroborat cu art. 166 alin. 4 Codul muncii.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâta nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține:

Reclamanta S. M.,prin L. S. din Învățământ B., a chemat în judecată pe pârâta Școala G. nr. 1 Vlădeni Deal, ., solicitând obligarea pârâtei la plata:

- sumei de_ lei, cu titlul de despăgubiri datorate ca urmare a nerecunoașterii studiilor superioare pentru perioada 01.09._14, despăgubiri egale ca și cuantum cu diferența dintre salariul pe care trebuia să îl primească conform studiilor superioare – recunoscute prin Actul adițional nr. 449/15.09.2014 și salariul efectiv pus în plată care corespunde postului cu studii medii;

- diferențelor rezultate din actualizarea sumelor începând cu luna în care erau datorate și până la data înregistrării acțiunii la instanță;

- dobânzii legale începând cu data înregistrării acțiunii la instanță și până la data plății efective.

Pentru soluționarea pe fond a cererii reclamantei, se va observa că aceasta și-a completat studiile, urmând cursurile Facultății de sociologie – psihologie București din cadrul Universității ,,S. Haret” ,promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009( f.8), în acest sens fiindu-i eliberată o adeverința cu perioadă de valabilitate redusă.

Potrivit art. 248 alin (4) din Legea nr. 1/2011,, absolvenților liceelor pedagogice, ai școlilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor școli echivalente, încadrați în învățământul preșcolar și primar, care, până la . prezentei legi, au absolvit ciclul de licență, li se consideră îndeplinită condiția pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar.”

În baza textului de lege sus enunțat aceasta a fot încadrată și salarizată corespunzător până la data de 01.09.2012.

Însă, începând cu data de 01.09.2012,astfel cum rezultă din adeverința nr.2064/17.11.2014( f.5), angajatorul Școala G. nr. 1 Vlădeni –Deal a efectuat salarizarea reclamantei, fără a lua în considerare calitatea sa de educator cu studii superioare (profesor învățământ preșcolar) deși la dosarul de personal al reclamantei exista deja adeverința, emisă de instituția de învățământ absolvită care atesta condiția prevăzută de lege pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământul primar. Nu s-a făcut dovada emiterii unei noi decizii de reîncadrare salarială a reclamantei începând cu data de 01.09.2012.

Pârâta Școala G. nr 1 Vlădeni-Deal a întocmit, la solicitarea reclamantei și un calcul al diferențelor salariale privind încadrarea salarială pe postul de profesor pentru învățământul preșcolar, însă nu și-a îndeplinit și obligația de plată privind diferențele salariale în sumă de_ lei, sumă reținută la reîncadrare începând cu data de 01.09.2012, motivat de neprezentarea diplomei de licență.

Aceasta deși, și în intervalul 01.09.2012 - 01.09.2014, reclamanta a avut calitatea de profesor pentru învățământul preșcolar, fiind îndreptățită și la salarizare corespunzătoare acestei funcții.

În plus, instanța constată că, pentru a putea intra în posesia diplomei de licență, reclamanta a promovat în instanță o acțiune în contradictoriu cu pârâții Universitatea S. Haret și Ministerul Educației Naționale și a obținut prin sentința nr. 3897/4.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ *, rămasă irevocabilă prin decizia nr.5686/04.06.2014 a Curții de Apel Suceava, prin care Universitatea S. Haret a fost obligată la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă pentru examenul de licență promovat în sesiunea iulie 2009 ,iar Ministerul Educației Naționale a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor de diplomă de licență și a suplimentelor la diplomă.

Așadar, reclamanta nu a avut nici o culpă pentru neprezentarea diplomei de licență după trecerea celor douăsprezece luni în care adeverința de absolvire a studiilor superioare a fost valabilă, iar hotărârile judecătorești i-au fost favorabile și au confirmat că aceasta era îndreptățită să i se elibereze diploma de licență ca urmare a examenului promovat în sesiunea iulie 2009.

În drept, se va reține că ,potrivit art.253 alin.(1) și (2) din Codul muncii:

,, Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material(…)din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

În consecință, față de ansamblul celor ce preced, instanța va admite în parte acțiunea în pretenții bănești a reclamantei, obligând pârâta să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu suma netă aferentă sumei brute de_ lei( pretenția reclamantei de a i se plăti chiar suma de_ lei fiind neîntemeiată, întrucât calculul depus de angajator arată că aceasta este suma brută cuvenită, din care urmează a se efectua reținerile legale), reprezentând diferența dintre salariul corespunzător funcției de profesor pentru învățământul preșcolar cu studii superioare și cel efectiv plătit în perioada 01.09._14, suma urmând a fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la 05.02.2015,precum și dobânda legală, de la 06.02.2015 până la data plății efective, pentru a se asigura repararea integrală a prejudiciului produs reclamantei.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea în pretenții bănești formulată de reclamanta S. M. - prin L. S. din Învățământ B. în contradictoriu cu pârâta Școala G. nr. 1 Vlădeni - Deal .> Obligă pârâta să-i plătească reclamantei o despăgubire netă aferentă sumei brute de_ lei, reprezentând diferența dintre salariul corespunzător funcției de profesor pentru învățământul primar cu studii superioare și cel efectiv plătit în perioada 01.09._14,suma urmând a fi actualizată în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la 05.02.2015,precum și dobânda legală, de la 06.02.2015 până la data plății efective.

Executorie de drept.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 22.04.2015.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,

T. N. C. D. P. E. B. C.

Cu opinie în același sens

redt.TN 27.05.2015 v

Tehnored. BC

4ex/...05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 491/2015. Tribunalul BOTOŞANI