Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 545/2015. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 545/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 103/113/2015
Dosar nr._
Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 545
Ședința publică de la 26.06.2015
Președinte – A.-M. Cășaru
Asistenți judiciari – D. B., C. Z.
Grefier – A. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației împotriva deciziei de pensionare, formulată de contestatoarea P. S. cu domiciliul ales la D. Chirața în București, Calea V., nr.233, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., .. 49, județul B. și C. C. de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii Publice, cu sediul în București, Sector 2, ..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 18.06.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.396 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2015 sub nr._ contestatoarea P. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Pensii B. și C. C. de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii, anularea deciziei nr. R/9106/26.07.2012 emisă de C. Județeană de Pensii B. și obligarea acestei intimate la emiterea unei decizii de admitere a cererii de acordare a drepturilor de pensie europeană pentru perioada de 22 ani și 11 luni contribuită la sistemul național de pensii.
În motivarea contestației a arătat că domiciliază în G. și că a solicitat organismului din acea țară (I.K.A. - ETAM), similar Casei Naționale de Pensii, stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, ținând cont și de perioada lucrată pe teritoriul României. În scopul stabilirii drepturilor de pensie, I.K.A. - ETAM a cerut, la rândul său, părții române să stabilească dreptul la pensie al contestatoarei pentru perioada lucrată pe teritoriul României, aceea de 22 ani și 11 luni. C. Județeană de Pensii B. a răspuns după 4 ani, prin decizia contestată, care i-a fost comunicată contestatoarei la data de 02.09.2014 prin intermediul I.K.A. – ETAM. Prin această decizie s-a arătat că, întrucât anterior aderării României în Uniunea Economică Europeană s-a încheiat un acord bilateral între România și G., nu se pot remite date referitoare la stagiul de cotizare al contestatoarei în România și că partea română nu are nici o obligație de acordare a unor drepturi de pensie.
În esență, contestatoarea consideră că decizia nu respectă Regulamentul European nr. 1408/71/CEE privind aplicarea regimurilor de securitate socială a lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul comunității și Regulamentul nr. 574/72CEE, care stabilește modalitățile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71CEE, regulamente care au fost modificate și înlocuite parțial prin Regulamentele Europene nr. 883/2004 și nr. 987/2009.
În acest sens a susținut că Acordul încheiat între România și G. în anul 1996 îi este defavorabil, iar după . României în Uniunea Europeană la 01.01.2007 se aplică persoanei asigurate norma europeană mai favorabilă, astfel încât stabilirea valorii punctului de pensie și acordarea dreptului de pensie rămân ca obligație în sarcina statului român, prin C. Județeană de Pensii, obligație pe care statul grec nu o poate complini, pentru că nu deține baza de date și nici competența necesară. Consideră că prin emiterea unui răspuns evaziv C. Județeană de Pensii B. i-a afectat în mod nelegal drepturile la stabilirea punctului de pensie pentru perioada cotizată în România și la stabilirea unei pensii echivalente stagiului de cotizare.
Contestatoarea a învederat că potrivit art. 249 alin 2 din Tratatul Comunității Europene, Regulamentele Europene CEE1408/71, CEE574/72, CEE883/2004, CEE987/2009 precum și instrucțiunile de aplicare a acestora sunt prioritar aplicabile în detrimentul acordului economic bilateral încheiat între Guvernul României și Guvernul Greciei în anul 1996 și modificat în anul 2003, întrucât începând cu data de 1.01.2007 se aplică tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Partea română prin CNPAS a emis instrucțiuni generale de aplicare aprobate prin Decizia nr. 112/1.04.2009 prin care s-a reglementat pe teritoriul României aplicarea celor două Regulamente. Nu are relevanță cetățenia petentului, atât timp cât resortisanții de cetățenie greacă nu au fost exceptați de la reglementarea menționată anterior. Nu au fost exceptați nici refugiații politici eleni care au făcut obiectul acordului economic bilateral din 1996 și consolidat în 2003. Autoritățile române și autoritățile europene au avut în vedere toate tratatele și acordurile la care România este parte anterior aderării la Uniunea Europeană, inclusiv cel invocat de către intimată în motivarea de respingere, dar nu s-a înțeles să se excepteze de la plată aplicarea legislației europene aceasta categorie de contribuabili. Atât România cât și G. sunt state membre ale Uniunii Europene, iar instituțiile comunitare au efect și asupra acordurilor bilaterale ale României cu G.. Acordul dintre Guvernul Greciei și României, semnat la A. la 23.02.1996 face parte din dreptul intern, potrivit art. 11 alin 2 din Constituția României, dar prin ratificarea Tratatului de Aderare al României și Bulgariei la Uniunea Europeană acest tratat a devenit parte integrantă a dreptului intern și astfel înlocuiește vechea reglementare.
În ceea ce privește legalitatea deciziei raportate la legea aplicabilă, contestatoarea consideră că față de data formulării cererii de pensie europeană, în cauză se aplică Legea 19/2000 și nicidecum Legea 263/2010. Dacă se va ține seama că sunt aplicabile prevederile legii noi, a solicitat să se ia act că a formulat contestație și la comisia de control competentă, dar nu i s-a răspuns.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 87 din Legea 19/2000, precum și ale instrucțiunilor de aplicare a Regulamentului European 987/2009 raportat la dispozițiile Regulamentului nr.1408/71/CEE și ale Regulamentului 574/72. înlocuite de Regulamentele 884/2004 și 987/2009.
Intimata C. Județeană de Pensii B. a formulat întâmpinare (filele 66-69) prin care a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei.
În apărare a arătat că cererea de pensie de bătrânețe a fost depusă de contestatoare la instituția din G. în data de 06.11.2008, iar la 09.04.2009 a fost înregistrată la C.N.P.P., care a remis-o pentru soluționare C.J.P. B. sub nr._/08.05.2009. Din verificarea dosarului s-a constatat lipsa carnetului de muncă, implicit a documentelor ce atestă stagiul de cotizare. După primirea carnetului de muncă, s-a emis decizia de respingere nr. R/9106/26.07.2012 motivat de faptul că instituția din G. a valorificat anii de cotizare realizați în România, conform formularului european E 205 GR și anume perioada 02.07._87. Din documentul transmis de instituția elenă rezultă că aceasta, în baza acordului bilateral dintre România și G., a recunoscut perioada 02.07._87, reprezentând 4500 zile lucrate în România.
Intimata a menționat că, contestatoarea a fost pensionată în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene semnat la A. la 23.02.1996 și ratificat prin Legea nr. 63/1996, prin care partea română și-a asumat plata către partea elenă a unei sume forfetare, drept compensare pentru plata pensiilor și acoperirea timpului de asigurare ale repatriaților politici greci de către partea elenă, iar partea elenă și-a asumat, în contrapartidă, plata pensiilor către pensionarii repatriați și recunoașterea timpului de asigurare realizat în România de către persoanele repatriate, conform legislației elene privind asigurările sociale. Partea română și-a respectat obligațiile asumate în cadrul celor două instrumente juridice bilaterale, astfel că după achitarea sumei convenite, orice obligație a părții române privind drepturile de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați încetează, nemaiexistând temei legal pentru acordarea unor drepturi de pensie în cazul acestor persoane de către casele teritoriale de pensii din România. Mai mult, contestatoarea solicită, de fapt, ca pentru perioada lucrată în România să beneficieze de o dublă prestație de asigurări sociale, respectiv ca statul roman să îi acorde pensie pentru limită de vârstă, cu toate că perioada 02.07._87a fost avută în vedere de către statul elen la stabilirea drepturilor de pensie.
Intimata apreciază că nu există temei legal de aplicare cu privire la aceeași persoană atât a Acordului bilateral, cât și a Regulamentului.
La rândul său, intimata C. C. de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii a depus întâmpinare (filele 70-73) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivată de faptul că obiectul contestației îl reprezintă decizia de respingere emisă de C. Județeană de Pensii B., până în prezent nefiind emisă vreo hotărâre prin care să fi fost soluționată contestația împotriva acestei decizii, iar stabilirea și recalcularea drepturilor de pensie nu intră în atribuțiile sale, ci în ale Caselor de Pensii din Teritoriu.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației pentru aceleași apărări expuse în întâmpinarea formulată de intimata C. Județeană de Pensii B..
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinări (filele 76-85), prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii Publice și și-a menținut punctul de vedere expus în contestație, susținând, în esență, că dreptul la pensia de refugiat politic nu se suprapune cu dreptul la pensia pentru prestațiile contributive din România.
În dovedirea celor susținute, ambele părți au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului mai întâi sub aspectul excepției invocate de intimata C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii, așa cum prevede art. 248 Cod procedură civilă, și apoi pe fond, instanța reține următoarele:
Contestatoarea P. S. este domiciliată în G., dar a locuit și în România, unde a fost salariată în perioada 01.08._87, realizând un stagiu total de cotizare de 22 ani și 11 luni, așa cum reiese din adeverințele și carnetul de muncă depus la dosar (filele 23-35) și cum s-a reținut în atestatul E 205 RO și decizia R/9106/26.07.2012 emisă de C. Județeană de Pensii B. (filele 12-13 și 44-45).
La data de 06.11.2008 contestatoarea a depus cerere de pensionare la C. de Pensii IKA ETAM, care prin adresa nr._/11.02.2009 (fila 47) a înaintat-o Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale din România.
Prin decizia nr. R/9106/26.07.2012 intimata C. Județeană de Pensii B. a respins solicitarea de acordare a unor drepturi de pensie comunitară.
Prin formularul E 210 RO (filele 16-17), această decizie a fost notificată Casei de Asigurări IKA-ETAM G., care ulterior a adus-o la cunoștință contestatoarei.
În motivarea deciziei s-a arătat că cererea nu poate fi primită deoarece în baza Acordului din 23.02.1996 încheiat între Guvernul României și Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea definitivă a compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politic greci, repatriați din România, Partea română și-a asumat către Partea elenă plata unei sume forfetare drept compensare pentru plata pensiilor și acoperirea timpului de asigurare a repatriaților de către Partea elenă. La rândul său, Partea elenă și-a asumat plata pensiilor către pensionarii repatriați și recunoașterea timpului de asigurare realizat în România către persoanele asigurate repatriate, conform legislației elene privind asigurările sociale.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat contestație la C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii (filele 9-11), contestație care a fost expediată la data de 08.09.2014.
Întrucât contestația nu a fost soluționată în termen de 45 de zile de la data înregistrării, așa cum prevede art. 150 alin. 4 din Legea nr. 236/2010, contestatoarea a investit instanța cu prezenta cerere, în care a reiterat motivele invocate în contestația adresată Comisiei Centrale de Contestații.
Ținând seama că soluționarea de către instanță a cererii implică analizarea acestor motive, se apreciază că intimata C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii are calitate procesuală pasivă în cauză, hotărârea instanței fiindu-i opozabilă.
Prin urmare, excepția invocată este nefondată.
Pe fondul cauzei se reține că este de necontestat caracterul obligatoriu în România al unui Regulament European, în baza art. 288 alin. 2 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, precum și împrejurarea că regulamentul intră în vigoare față de un nou stat membru de la data aderării la Uniune.
Potrivit celui de al șaselea considerent al Regulamentului nr. 1408/71, dispozițiile de coordonare trebuie să le garanteze lucrătorilor care se deplasează în cadrul Comunității, precum și persoanelor aflate în întreținerea lor și urmașilor acestora menținerea drepturilor și avantajelor dobândite sau în curs de a fi dobândite.
Articolul 6 din regulamentul menționat prevede că: „Sub rezerva dispozițiilor articolelor 7, 8 și 46 alineatul (4), prezentul regulament înlocuiește, cu privire la persoanele și problemele din domeniul său de aplicare, dispozițiile oricărei convenții de securitate socială la care sunt părți: (a) […] exclusiv două sau mai multe state membre.”
Prin derogare de la acest articol 6, articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1408/71 stabilește că fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6, continuă să se aplice următoarele unele dispoziții ale convențiilor în domeniul securității sociale pe care statele membre le‑au încheiat anterior datei de la care se aplică prezentul regulament, în cazul în care ele sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice și au un efect limitat în timp și dacă ele sunt prezentate în anexa III.
Acordul bilateral dintre guvernele elen și român, încheiat la 23 februarie 1996, pentru reglementarea definitivă a compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România nu este reprodus în anexa III la Regulamentul nr. 1408/71.
Problema de drept esențială în prezenta cauză este dacă dispozițiile Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 574/72 sunt sau nu aplicabile în speță, având în vedere existența acordului bilateral dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene.
Această problemă de drept a făcut obiectul unor întrebări preliminare formulate de instanțe din România.
Prin Ordonanța pronunțată la data de 22. 01.2015 în cauzele conexate C-401/13 și C-432/13 Balasz - C. Județeană de Pensii Cluj și prin Ordonanța din data de 22.04.2015 în cauza C-646/13 - Curtea de Apel G., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că un acord bilateral privind prestațiile de securitate socială ale resortisanților unuia dintre statele semnatare care au avut calitatea de refugiați politici pe teritoriul celuilalt stat semnatar, încheiat la o dată la care unul dintre cele două state semnatare nu aderase încă la Uniune și care nu figurează în anexa III la acest regulament, nu rămâne aplicabil situației unor refugiați politici repatriați în statul lor de origine înainte de încheierea acordului bilateral și de . regulamentului menționat.
Așadar, Curtea a avut în vedere ca argument principal data la care a fost exercitat dreptul la liberă circulație.
Potrivit pașaportului provizoriu depus în copie la dosar (fila 41), în cauza de față contestatoarea și-a exercitat dreptul la liberă circulație în anul 1988, deci anterior Acordului bilateral încheiat de cele două state în 1996. În consecință, contestatoarea nu avea niciun drept dobândit de a beneficia de acordul bilateral, întrucât acesta nu era aplicabil la momentul în care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație.
În această situație, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, contestatoarei trebuia să i se aplice Regulamentul 1408/71, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, intimata C. Județeană de Pensii B. are obligația de a stabili pensia contestatoarei conform Regulamentului 1408/71, prin raportare Regulamentul 574/72 pentru stabilirea modalităților de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, modificate și completate prin regulamentele 883/2004 și 987/2009. Modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor regulamentelor și consecințele aplicării acestora în raporturile dintre contestatoare și intimată și în raporturile României cu G. exced prezentului cadru procesual.
Pentru considerentele expuse, decizia prin care intimata C. Județeană de Pensii B. a refuzat contestatoarei stabilirea unei pensii pe motiv că se aplică Acordul bilateral din 1996 este nelegală și va fi anulată.
Pe cale de consecință, intimata va fi obligată să emită decizie de pensie comunitară europeană în funcție de stagiul de cotizare realizat de contestatoare în România, în temeiul Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 574/72, modificate și completate prin Regulamentul nr. 883/2004 și nr. 987/2009.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, conform art. 55 din Legea nr. 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de contestatoarea P. S. cu domiciliul ales la D. Chirața în București, Calea V., nr.233, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de Pensii B., cu sediul în B., .. 49, județul B. și C. C. de Contestații din C. Casei Naționale de Pensii Publice, cu sediul în București, Sector 2, ..
Anulează decizia contestată.
Obligă pe intimata C. Județeană de Pensii B. să emită decizie de pensie comunitară europeană în funcție de stagiul de cotizare realizat de contestatoare în România, în temeiul Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 574/72, modificate și completate prin Regulamentul nr. 883/2004 și nr. 987/2009.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2015.
Pt. Președinte, Cu vot consultativ Grefier,
A.-M. Cășaru Asistenți Judiciari A. B.
(C.O.) D. B. C. Z.
Vicepreședinte Tribunal
C. R.
Red./Tehnored. A.M.C.
24.08.2015/5 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 421/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 303/2015.... → |
|---|








