Obligaţie de a face. Sentința nr. 609/2015. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 609/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 21-08-2015 în dosarul nr. 943/113/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.609

Ședința publică de la 21.08.2015

Președinte – V. R.

Asistenți judiciari – D. B., C. Z.

Grefier – A. B.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de către reclamanta I. I. domiciliată în B., ., ., . împotriva pârâtei . B. cu sediul în B., ., județul B., pentru eliberare adeverință-spor vechime.

La apelul nominal a răspuns procurator I. G. pentru reclamanta I. I. în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 1999 din 28 mai 2015 de către Biroul Individual Notarial L. A. de la dosar, lipsă fiind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâta prin afișare la ușa instanței; acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cauza este la al doilea termen de judecată, s-a depus la dosar extras de la Oficiul Registrului Comerțului privind pe pârâta . B. din care rezultă că s-a închis procedura de faliment și a fost radiată societatea din Registrul Comerțului.

Procurator I. G. precizează că este soțul reclamantei I. I. și nu are nimic de spus cu privire la împrejurarea că pârâta a fost radiată.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția lipsei de capacitate procesuală a pârâtei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /25.04.2015, reclamanta I. I. a chemat în judecată pe pârâta .. B. pentru ca aceasta să fie obligată să îi elibereze o adeverință privind sporul de vechime.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei dar nu este înscris în carnetul de muncă procentul ce i se cuvine și suma procentului respectiv.

In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.263/2010 privind acordarea sporului de vechime și practica judecătorească în materie.

Pârâta nu a depus întîmpinare la dosar.

Potrivit extrasului din Registrul Comerțului-fila nr.16 din dosar, societatea pârâtă a fost radiată la data de 03.06.2003, ca urmare a sentinței de închidere a procedurii falimentului și radiere pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr.4463/04.04.2003.

Față de această împrejurare, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale a societății pârâte.

Analizând cu prioritate această excepție, conform prevederilor art. 248 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Reclamanta a fost angajată a pârâtei în funcția de croitor.

Prin prezenta acțiune reclamanta a susținut că nu u s-a eliberat adeverință din partea societății cu privire la sporul de vechime, spor ce nu se află înscris în carnetul de muncă.

Având în vedere că la data de 03.06. 2003 societatea pârâtă a fost radiată din Registrul Comerțului, iar de la data radierii personalitatea juridică a pârâtei a încetat, instanța constată că aceasta nu mai întrunește condițiile prevăzute de art. 56 Cod procedură civilă pentru a fi parte în proces.

Pentru acest considerent va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.

Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.

Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanta I. I. domiciliată în B., ., ., . împotriva pârâtei . B. cu sediul în B., ., județul B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul B..

Pronunțată astăzi, 21.08.2015, în ședință publică.

Președinte Cu vot consultativ Grefier

V. RoșAsistenți judiciariAdina B.

D. B. C. Z.

Red.R. V.

4 ex./4.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 609/2015. Tribunalul BRĂILA