Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 9198/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9198/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 9198/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII - A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9198
ȘEDINTA PUBLICĂ DIN 05.10.2015
TRIBUNALUL COMPUS DIN :
PREȘEDINTE: F. I. V.
ASISTENT JUDICIAR: R. A.
ASISTENT JUDICIAR: N. C. E.
GREFIER: T. A.
Pe rol soluționarea cererii formulată de contestatorul I. A. C. în contradictoriu cu intimata O. NAȚIONALĂ BUCUREȘTI, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul prin avocat și pârâta prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 51 alin.6 N.c.pr.civ având în vedere admiterea cererii de abținere fără nicio mențiune, se va proceda la refacerea tuturor actelor de procedură din dosar.
Instanța pune în discuție competența.
Părțile având pe rând cuvântul apreciază că Tribunalul București secția a VIII-a este competentă pentru soluționarea cauzei.
În temeiul art.131 din Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art.210 din Legea 62/2011, având în vedere obiectul cauzei și domiciliul contestatorului, Tribunalul apreciază că este competent, general, material și teritorial să judece cauza.
Instanța în temeiul art.238 din Noul Cod de Procedură Civilă, estimează la 6 luni durata necesară pentru cercetarea procesului.
Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Părțile, având pe rând cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța pune în discuție necesitatea depunerii fișei de post și a registrului intern.
Părțile având pe rând cuvântul apreciază că nu sunt necesare aceste înscrisuri.
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor articolului 255 din Noul Cod de Procedură Civilă o încuviințează părților.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Contestatorul prin avocat solicită admiterea acțiunii și anularea deciziei de sancționare susținând că decizia este nulă fiind emisă cu depășirea termenului de 30 zile, întrucât termenul curgea de la întocmirea referatului. Mai susține contestatorul prin avocat că doar avertismentul poate fi dat fără cercetarea disciplinară iar singurul moment de la care poate să curgă termenul de prescripție este referatul de sesizare a conducerii. Invederază că procedura de cercetare disciplinară este lovită de nulitate absolută în primul rând pentru lipsa convocării, susținând că la fila 30 este presupusa dovada de comunicare însă aceasta este emisă în 06 Decembrie și comunicată în 09 Decembrie, neexistând nicio dovadî că această comunicare reprezintă convocarea la cercetarea disciplinară. Totodată contestatorul prin avocat susține că cercetarea este afectată și de faptul că la data convocării contestatorul era în concediu medical și în incapacitate temporară de muncă fapt cunoscut de către pârâta la momentul emiterii deciziei de sancționare. Pe fondul cauzei susține că decizia este lipsită de temei, la dosar fiind anexată precizărilor o declarație a unei reputate scenografe respectiv a doamnei V. P. care, în calitate de specialist, arată că scenograful nu are ce căuta să intervină în spectacol în momentul în care acesta se derulează, rolul acestuia fiind premergător premierei și nicidecum în momentul în care se desfășoară vreunul dintre spectacole. In al doilea rând, arată contestatorul prin avocat, că deși intimata susține prin întâmpinare că cele două tabele privind spectacolele ar fi fost afișate, nu rezultă de niciunde, când și unde a avut loc afișarea, și mai ales, de ce din aceste tabele a rezultat că cei care s-au ocupat de-a lungul vremii de spectacolele respective ar trebui să fie prezenți în mod obligatoriu la spectacolele din datele respective. Susține că acestea sunt niște simple tabele cu spectacolele dintr-o anumită zi și cu cei care le-au coordonat dinainte de premieră și până când se va da ultima reprezentație.
Contestatorul prin avocat solicită să se constate că decizia de sancționare este nelegală și lipsită de temei fiind doar rezultatul unui conflict între fostul director și actualul director și arată că nu dorește cheltuieli de judecată.
Intimata prin avocat susține că decizia 16 dată de ICCJ este cât se poate de clară în sensul că termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii curge de la data finalizării procedurii prealabile pentru că doar de la acea dată se poate stabili că respectiva faptă este o abatere disciplinară. La momentul când conducerea angajatorului ia cunoștință de referatul care atestă săvârșirea unei fapte, aceasta nu știe dacă acea faptă este sau nu o abatere disciplinară iar prin urmare nu știe nici gravitatea acesteia și cum trebuie să o sancționeze. Mai susține intimata că contestatorul se contrazice în sensul că pe de o parte susține că termenul de 30 zile nu poate să curgă decât de la momentul efectuării cercetării prealabile iar pe de altă parte se susține că nu era necesară cercetarea prealabilă având în vedere sancțiunea aplicată și cere totodată nulitatea pentru că nu a fost efectuată această cercetare prealabilă iar cele două afirmații nu pot fi valabile în același timp. Mai susține intimata prin avocat că opinia scenografei propusă ca probă de contestator nu poate fi luată în calcul întrucât nu a fost solicitată de instanță ca și o părere a unui expert iar această opinie poate să provină de la o persoană apropiată reclamantului și este viciată. Intimata mai invocă excepția lipsei de interes a contestației întrucât reclamantul nu mai are interes la acest moment să conteste această sancțiune având în vedere prevederile art.248 alin.3 din Codul Muncii conform căreia sancțiunea se radiază de drept în termen de 12 luni de la data aplicării în măsura în care nu s-au mai aplicat și alte sancțiuni. Pe fond, intimata prin avocat susține că sancțiunea a fost emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale, fiind aplicată cea mai blândă sancțiune, iar dacă convocarea prealabilă nu a avut loc înseamnă că aceasta chiar nu a fost necesară și arată că nu dorește cheltuieli de judecată.
Contestatorul prin avocat asupra excepției lipsei de interes solicită respingerea acesteia susținând că este o mare diferență intre o sancțiune legal emisă de pe urma căreia ești reabilitat și o sancțiune nelegal emisă, iar pentru a candida la o funcție de conducere în cadrul instituției va trebui să arate că în ultimii 5 ani nu a fost sancționat disciplinar, fiind evident că interesul contestării deciziei de sancționare subzistă și la acest moment în ciuda faptului că au trecut 2 ani de la data introducerii acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE sub nr ._ la data de 27.12.2013 contestatorul I. A. C. a formulat în contradictoriu cu intimata O. NAȚIONALĂ BUCUREȘTI contestație împotriva deciziei nr. 9363/05.12.2013 emisă de intimată, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului scris, solicitând anularea acesteia.
In motivarea acțiunii contestatorul a arătat că este angajat al Operei Române, fiind scenograf de peste 20 ani și că, pe fondul unor mai vechi dispute, actuala conducere a intimatei, încearcă prin diverse mijloace să îl sancționeze pentru faptul că, în calitatea de director pe care a avut-o până anul trecut, a rezistat diverselor interese obscure, punând pe primul plan misiunea culturală a acestei prestigioase instituții care este O. Națională.
A susținut contestatorul că decizia atacată este nulă, fiind emisă cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art.252 alin.l din Codul muncii, conducerea intimatei luând cunoștință de presupusa abatere disciplinară conform referatului nr. 8195/29.10.2013, moment de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de textul legal, termen care s-a împlinit la data de 28.11.2013, în timp ce decizia de sancționare a fost emisă la 05.12.2013, cu depășirea termenului de prescripție.
A mai arătat contestatorul că decizia este lipsită de temei întrucât în fapt, spectacolul C. este unul dintre cele mai longevive din repertoriul Operei Naționale, având premiera acum 15 ani, în 1999, că de atunci și până în prezent au avut loc peste 100 de reprezentații, inclusiv în străinătate ( chiar în vara anului de debut producția a avut turneu în Japonia ), având numeroși invitați de-a lungul timpului. Costumele sunt special croite încât se pot ajusta oricărei forme umane, aspect probat timp de 15 ani, iar decorurile de montează deja cu ochii închiși, fiind evident că nu se mai pune problema în prezent de necesitatea supravegherii scenografului pe timpul spectacolului.
A conchis contestatorul că, prin urmare, trebuie reținut că prezența sa la o producție cu atare vechime este practic inutilă, însă nu ar refuza vreodată să se prezinte la repetiții sau spectacole când prezența sa este solicitată. In fapt, acest lucru nu s-a întâmplat și nici după primul spectacol legat de care este incriminată absența sa vitală, reprezentanții intimatei nu au făcut niciun demers în sensul de a-l chestiona cu privire la ipotetica absență nejustificată sau de a-l chema la ordine.
A mai menționat contestatorul că nu a fost convocat la vreo cercetare disciplinară, în ciuda celor susținute de către intimată prin decizia de sancționare, neexistând vreo încălcare a obligațiilor sale de serviciu, sancțiunea fiind aplicat în mod gratuit și, din păcate, cu rea-credință.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.252 C.muncii.
La data de 10.11.2014 intimata O. NAȚIONALĂ BUCUREȘTI, a depus întâmpinare respingerea în totalitate a cererii de chemare in judecata, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata .
In motivarea pârâta a arătat că reclamantul avea obligația sa se prezinte la reprezentațiile spectacolului de opera "C." de Georges Bizet din datele de 24.10.2013 si 25.10.2013, care i-au fost aduse la cunoștința de către Biroul Programări Artistice prin afișarea programului de repetiții si spectacole al celor doua zile la avizierul instituției, prezenta reclamantului fiind necesara atât in considerarea calității sale de realizator al decorurilor si costumelor acestei producții, cat si din perspectiva faptului ca solistele I. Baiant si S. N. se aflau in postura de debutante.
A arătat intimata că, constatând neindeplinirea acestei obligații de serviciu, dna. B. L. C. (sef al Compartimentului Maeștri) a întocmit Referatul nr. 8195 din 29.10.2013 prin care a semnalat producerea incidentului, precum si faptul ca in perioada absentei reclamantul a fost implicat in realizarea unei producții a Operei din Timișoara, colaborare pentru care nu solicitase aprobarea prealabila a conducerii instituției.
S-a arătat că deși reclamantul a primit convocarea la data de 09.04.2013, acesta nu s-a prezentat la cercetare disciplinară si nici nu a depus note scrise, scutire medicala sau orice alt document justificativ al absentei sale, iar prin Procesul verbal nr. 8663 din 15.11.2013, Comisia pentru cercetarea disciplinara prealabila a luat act de conduita reclamantului si a sesizat Directorul General care, prin Decizia nr. 9363 din 05.12.2013 a dispus sancționarea reclamantului prin avertisment scris.
Pârâta a învederat ca decizia de sancționare îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute la art. 252 din Codul muncii, că s-a respectat termenul de prescripție de 30 de zile, care a început sa curgă de la data procesului - verbal al comisiei de disciplina (15.11.2013) si s-a împlinit la data de 14.12.2013, motiv pentru care decizia atacata nu poate fi anulata ca tardiva, trebuind avută în vedere și Decizia nr. 16/2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție dată în recursul în interesul legii și doctrina relevantă în materie.
A mai susținut pârâta că eventualele apărări ale reclamantului in sensul ca nu a avut loc o cercetare prealabila propriu - zisa in urma căreia fapta sa fi fost calificata ca abatere disciplinara nu vor putea fi primite, in condițiile in care aceasta a fost consecința propriei sale conduite, respectiv a faptului ca nu s-a prezentat la audiere si nici nu a depus note scrise, scutire medicala sau orice alt document justificativ al absentei sale.
In ceea ce privește criticile contestatorului sub aspectul temeiniciei deciziei de sancționare, a susținut intimata că acesta nu este în măsura sa se pronunțe asupra oportunității prezentei sale la spectacole si repetiții sau sa decidă de unul singur in sensul participării ori absentării de la locul de munca, fara a solicita si obține acordul prealabil al angajatorului.
In privința susținerilor reclamantului in sensul ca nu i s-a solicitat sa se prezinte la cele doua reprezentații, a menționat intimata că in cadrul instituției înștiințarea se face prin publicarea programului zilnic la avizier, împreuna cu numele persoanelor a căror prezenta este necesara, numele reclamantului apărând pe afișele din zilele de 24.10.2013 si 25.10.2013 la categoria "Coordonatori" sub forma "A. C.", acesta fiind numele sau de scena, chestiune de mare notorietate. Inclusiv in articolul din publicația Actualitatea Muzicala din 11.09.1999 atașat de către reclamant, se poate observa ca numele scenografului apare sub forma "C. I.-A.", astfel incat nu exista niciun dubiu sub acest aspect.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedura civila, art. 248, 250, 251 și 252 din Codul muncii.
La data de 23.02.2015 contestatorul a formulat precizări prin care a arătat că intimata a luat cunoștință de presupusa abatere disciplinară conform referatului nr. 8195/29.10.2013, moment de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de textul legal, termen care s-a împlinit la data de 28.11.2013, întrucât Decizia nr. 16/2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție privind judecarea recursului în interesul legii nu își găsește aplicarea în speța de față, în care s-a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului scris, în al cărui caz procedura de cercetare disciplinară prealabilă și implicit întocmirea raportului comisiei de cercetare disciplinară nu sunt obligatorii.
A invederat reclamantul că, în cazul de față, nici nu există un raport final asupra cercetării disciplinare, după cum rezultă din procesul-verbal nr.8663/15.11.2013, conform căruia Comisia de disciplină nu are obiectul dezbaterii, iar decizia finală aparține conducătorului instituției, iar procedura de cercetare disciplinară la care face referire intimate, este nulă absolut, întrucât nu a fost convocat la vreo cercetare disciplinară, în ciuda celor susținute de către intimată prin decizia de sancționare.
Sub aspectul probatoriului, Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri.
La dosarul cauzei s-au depus un set de înscrisuri în copie: decizia nr. 9363/05.12.2013, convocare către salariat pentru cercetare disciplinară prealabilă, proces verbal privind desfășurarea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, referatul nr. 8195/29.10.2013, Decizia nr. 8425 din 06.11.2013, procesul – verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, anunț, certificate de concediu medical.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Intre părți au loc raporturi de muncă, reclamantul fiind angajatul Operei Naționale București în funcția de scenograf. (f 7)
Prin decizia nr. 9363/05.12.2013 emisă de intimată contestatorul a fost sancționat conform art. 248 alin 1 lit a din Legea 53/2003 cu avertisment scris pentru absentarea sa la spectacolul „C." din data de 24 si 25 octombrie 2013, deși are calitatea de scenograf al acestei producții, era trecut pe ordinea serviciu si în spectacol existau doua debuturi, astfel încât se impunea prezența sa, faptă prin care a încălcat prevederile art. 42, art. 72 alin 2 și 73 din Regulamentul Intern, pct. 12 din contractul individual de muncă, art. 15.1, 15.13, 15.15, 15.22, 15.36 și 15.40 din fișa postului (f 6).
Asupra excepției lipsei de interes a contestației, învocată de intimată la ultimul termen de judecată, instanța o va respinge apreciind că reclamantul justifică un interes juridic în soluționarea acesteia, chiar și după împlinirea termenului de 12 luni de la aplicare, când potrivit art. 248 alin 3 Codul Muncii sancțiunea disciplinară se radiază de drept dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară. Aceasta întrucât prin acest demers procesual reclamantul urmărește să obțină anularea deciziei de sancționare, cu efect retroactiv, în timp ce radierea are ca efect „ștergerea” sancțiunii din dosarul de personal ca efect a trecerii timpului, ceea ce presupune implicit că sancțiunea a fost legal aplicată. Interesul reclamantului de soluționare a contestației împotriva deciziei de sancționare, chiar în contextul intervenirii radierii, este justificat atât în raport cu propriul angajator, față de care reputația îi este afectată (în cazul în care acordarea anumitor drepturi este condiționată de conduita ireproșabilă, de lipsa vreunei sancțiuni în decursul unei anumite perioade de timp), dar și în raport de alți eventuali angajatori, care în temeiul art. 29 alin 4 Codul Muncii, pot cere informații de la fostul angajator în legătură cu persoana care solicită angajarea.
Analizând decizia prin prisma condițiilor de legalitate prevazute de art. 251 și art. 252 Codul Muncii si a criticilor contestatorului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 251 alin 1 Codul Muncii „Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”
In speță, deși dovada efectuării cercetării prealabile nu este obligatorie pentru legalitatea deciziei de sancționare, la dosarul cauzei există dovezi că s-a inițiat o astfel de procedură, fiind constituită comisia de cercetare disciplinară, fiind emis convocatorul, fiind întocmit raportul final al cercetării disciplinare (f 28).
In ceea ce privește susținerea contestatorului privind prescrierea dreptului la acțiune, aceasta urmează a fi înlăturată, fiind lipsită de suport.
Potrivit art. 252 alin 1 Codul Muncii „angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.”
Prin Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 16 din 12.11.2012 data in recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 817 din 05.12.2012, obligatorie de la data publicarii, s-a hotarat ” In interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.”
Având în vedere că angajatorul a optat pentru efectuarea unei cercetări disciplinare în privința faptei salariatului, ținând seama de caracterul obligatoriu al deciziei recursului în interesul legii în care nu s-a făcut nicio distincție în privința momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 30 de zile, în funcție de sancțiunea aplicată, intrucât în speta raportul final al cercetarii disciplinare prealabile este procesul – verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile înregistrat la registratura societății intimate la data de 15.11.2013 (f 32), emiterea deciziei de sanctionare disciplinara la data de 05.12.2013 s-a făcut cu respectarea termenului de 30 de zile prevazut de lege.
In privința formei, actul sancționator satisface cerințele imperativ impuse de art. 252 alin. 2 codul muncii, fiind descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, fiind precizate prevederile din Regulamentul Intern, fișa postului încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară a fost aplicată, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Procedând la verificarea temeiniciei deciziei de sancționare disciplinară, Tribunalul reține următoarele:
Pentru antrenarea răspunderii disciplinare, angajatorul trebuie să constate, astfel cum reglementează dispozițiile art. 247 alin 1 Codul Muncii săvârșirea de către salariatul său a unei fapte care reprezintă abatere disciplinară.
Potrivit art. 247 alin 2 Codul Muncii „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.”
Sub aspect procedural, în cadrul contestațiilor împotriva deciziilor de sancționare, sarcina probei revine angajatorului. Astfel, potrivit art. 272 Codul Muncii „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”.
In speța de față, intimata nu a depus la dosarul cauzei Regulamentul Intern în vigoare la data sancționării și nici fișa postului contestatorului, pentru a proba normele interne încălcate de contestator care au constituit temeiul deciziei de sancționare.
Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că reclamantului i se impută în principal încălcarea normelor interne privind programul de lucru. (art. 42 din Regulamentul Intern „ Personalul Operei are în principal, următoarele obligații…h) respectă cu strictețe programul de lucru stabilit de conducerea instituției; art. 73 din Regulamentul Intern „Salariaților Operei le este interzis și sunt considerate abateri disciplinare următoarele fapte: a. să absenteze nemotivat, să întârzie de la programul de muncă stabilit de conducerea Operei, cu excepția cazurilor de forță majoră” ), or, intimata nu a făcut dovada programului de lucru al contestatorului
Aceasta cu atât mai mult, cu cât din cele două anunțuri privind spectacolele din 24.10.2013, respectiv 25.10.2013 de care se prevalează intimata, nu rezultă, fără echivoc, obligatia contestatorului de a se prezenta la fiecare spectacol.
Față de cele expuse, în lipsa dovezilor privind atribuțiile contestatorului și a programului său de lucru, nu se poate stabili cu certitudine existența caracterului ilicit al faptei pentru care a fost sancționat și nici a vinovăției sale, motiv pentru care Tribunalul va admite contestația și va anula decizia nr. 9363/05.12.2013 emisă de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes a acțiunii.
Admite contestația formulată de contestatorul I. A. C. CNP_ domiciliat în București, sector 6, .-7, ., cu sediul procesual ales la S.C.P.A „M. & Asociatíi”, cu sediul în București, sector 6, Calea Plevnei, nr. 141, . în contradictoriu cu intimata O. NAȚIONALĂ BUCUREȘTI C._ cu sediul în București, sector 5, ..70-72, cu sediul procesual ales la „Vlănțoiu & Asociații”, având sediul în București, sector 3 ., ., .. 141.
Anulează decizia nr. 9363/05.12.2013 emisă de intimată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul București – Secția a VIII-a.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015.
Președinte Asistent judiciar Asistent judiciar Grefier
Red. I.F./4 ex, ..02.2016
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 25/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Anulare act. Încheierea nr. 10/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
