Obligaţie de a face. Încheierea nr. 25/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 12481/2015
DOSAR NR_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 25.11.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M.
ASISTENT JUDICIAR: C. A.
ASISTENT JUDICIAR: S. C. A.
GREFIER: G. G.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F., în contradictoriu cu pârâtul P. C. I., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul personal, martorul DRAGNUȚĂ D., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța procedează la legitimarea și audierea martorului DRAGNUȚĂ D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul personal solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Instanța declara dezbaterile închise si reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța va amâna pronunțarea pentru data de 02.12.2015.
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 02.12.2015.
Pronunțată în ședința publică azi 25.11.2015.
Președinte Asistent judiciar Asistent judiciar Grefier
DOSAR NR_
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A
CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
SENTINTA CIVILA NR_
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE: 02.12.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: D. M.
ASISTENT JUDICIAR: C. A.
ASISTENT JUDICIAR: S. A.
GREFIER: G. G.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F., în contradictoriu cu pârâtul P. C. I., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.12.2015 când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București Sectia a VIII-a Civila Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr._, la data de 07.10.2014, reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. a chemat in judecata pe paratul P. C. – I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului P. C. - I., la plata sumei de 17.177 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu.
În motivarea cererii de chemare in judecata, reclamanta a arătat ca reclamantul P. C. - I. a fost angajat ca agent Hidro/Cantonier in cadrul fostei Unitati de administrare UA G. Vest din cadrul Sucursalei teritoriale O. - Arges a Administrației Naționale a Imbunatatilor F. RA (ANIF RA) in perioada 01.09._11.
Ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 82/29.09.2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, Administrația Națională a îmbunătățirilor F. RA si Sucursala teritorială O. -Argeș a fost desființata, iar drepturile si obligațiile au fost preluate de Agenția Națională de îmbunătățiri F. prin Filiala G. ( FIF G.), care are calitate procesuala activa in aceasta cauza, în conformitate cu prevederile art. 15 al acestui act normativ care prevede ca: ”Agenția se substituie în toate drepturile si obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile si altele asemenea, precum si în toate litigiile în care Administrația Națională a îmbunătățirilor F. este parte. ”
Astfel ca, a mai arătat reclamanta, paratul, in calitate de cantonier, avea in gestiune si materialele de apărare aflate in dotarea Cantonului de apărare.
La începutul anului 2012, Agenția prin Filiala G. a predat către Administrația Naționala „ Apele Romane „ conform art. 3, alin (3) din OUG nr. 82/29.09.2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, materialele de apărare aflate in dotarea Cantonului si in inventarul paratului.
Deși paratul a predat o parte a materialelor de apărare deținute, in urma inventarieri realizate la data de 30.11.2013, s-a constatat faptul ca acesta a omis sa predea si alte materiale pe care le deținea pana la data predării către Agenției (in cursul anului 2012 - 2013).
Conform art. 254 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicata:
„Salariații răspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legătură cu munca lor. ”
Astfel ca, reclamanta a învederat ca prin faptele sale paratul a produs un prejudiciu in suma de 17.177 lei.
Cu toate ca a încercat sa soluționeze litigiul pe cale amiabila, paratul a refuzat plata contravalorii materialelor lipsa si in consecința, la data de 27.05.2014, s-a încheiat procesul verbal nr. 6 al ședinței de informare privind avantajele medierii, având ca obiect pretențiile reclamantei, insa paratul a refuzat sa participe.
In drept au fost invocate dispozițiile 254 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicata.
În dovedirea cererii de chemare in judecata reclamanta a depus un set de înscrisuri.
La data de 26.03.2015 reclamanta a depus la dosar precizari cu privire la cererea de chemare in judecata .
La data de 28.04.2015 paratul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale iar pe fond respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.
La data de 19.05.2015 reclamanta Agenția Națională de Îmbunătățiri F., a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea reiterând aceleași susțineri ca si in cererea de chemare in judecata.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri, proba testimoniala fiind audiați martorii B. M. si Dragnuta D..
In ceea ce privește excepția necompetentei materiale instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședința din data de 24.06.2015 in sensul respingerii.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța constata si retine următoarea situație de fapt;
Pârâtul P. C.-I. a fost angajatul societății începând cu data de 01.09.2007 în baza contractului individual de muncă înregistrat cu numărul 303/01.09.2007, în funcția de Agent hidro(Cantonier) locul de muncă fiind la Zona 10-Vedea – fila 22 dosar.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 29.12.2011 în temeiul dispozițiilor art.65-68 din Codul Muncii prin Decizia nr. 178/28.12.2011 – fila 26.
Prin cererea dedusă judecății reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 17.177 lei reprezentând prejudiciu adus societății.
În legătură cu prejudiciul solicitat și faptele pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale, mai multe aspecte urmează să fie reținute de către instanță.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 254 alin.1 din codul muncii, salariații răspund patrimonial, in temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Din analiza prevederilor art. 254 alin.1 din codul muncii rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții de fond între care existența unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită, existența unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
Lipsa uneia dintre ele inlatura aceasta raspundere.
Avand in vedere conditiile cumulative obligatorii existentei raspunderii patrimoniale, instanta urmeaza a analiza caracterul ilicit al faptei pârâtului in raport cu obligatiile de serviciu decurgand din fișa postului si in ce masura reclamanta, dovedeste ce sarcini a caror neindeplinire sau indeplinire necorespunzatoare au creat prejudiciul.
Dovedirea în instanță a existenței prejudiciului cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic existența și întinderea cuantumului pagubei.
In acest context revine angajatorului sarcina de a dovedi atât existența cât și întinderea prejudiciului, respectiv caracterul real și cert al acestuia.
În speță, din analiza înscrisurilor depuse în probațiune de reclamantă Tribunalul reține faptul că aceasta nu a făcut dovada, pe baza unor înscrisuri contabile și cu valoare probatorie și a unor date economice concrete, atât existența unui prejudiciu real, cert în patrimoniul acesteia cât si întinderea cuantumului prejudiciului, reflectat în diminuarea activului patrimonial.
Astfel, reține instanța că prejudiciul invocat nu este înregistrat în evidențele contabile ale societății. Ori în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 82/1991 (1) Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ iar potrivit art. 20. - Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare. Întocmirea, editarea și păstrarea registrelor de contabilitate se efectuează conform normelor elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor și art. 21. - Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate.
Neînregistrarea debitului, în cuantumul solicitat de către pârâta-reclamantă, în contabilitate, echivalează cu prezumția de inexistența a prejudiciului cert pe care aceasta pretinde că l-a suferit.
Cu atât mai mult cu cât pârâta nu face această dovadă cu documente potrivit art. 20-21 din Legea nr. 82/1991.
Tribunalul constată că nu există dovezi ale existenței prejudiciului solicitat de reclamantă, astfel încât, prima condiție a antrenării răspunderii patrimoniale - existența prejudiciului și a întinderii acestuia, nu este îndeplinită.
II. Fapta ilicită.
Astfel, fapta prejudiciabilă ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie săvârșită de acesta în legătură cu munca sa, reprezentând orice faptă comisivă sau omisivă a salariatului ce presupune fie neexecutarea obligațiilor de serviciu și orice alte acte omisive în raport cu obligațiile de serviciu, fie încălcarea unor dispoziții prohibitive a contractului individual de muncă, a regulamentului intern sau a legii.
Săvârșirea unei fapte ilicite și personale de către salariat în legătură cu munca sa este de esența răspunderii patrimoniale.
Inexistența faptei ilicite personale și prejudiciabile a salariatului cât și lipsa legăturii unei asemenea fapte cu munca salariatului conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză.
Dovada existenței unei fapte ilicite săvârșite în legătură cu munca de către salariat, respectiv dovedirea în instanță a creării prejudiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cade în sarcina angajatorului.
În speță, Tribunalul reține faptul că reclamanta, prin cererea introductivă nu menționează ce anume atribuții de serviciu au fost încălcate de către pârâtul salariat de natură a produce paguba în patrimoniul societății.
Potrivit Fișei de postului depusă la fila 25 dosar, pârâtul în îndeplinirea funcției de Agent hidro avea ca sarcini de serviciu: sa execute lucrări de întreținere si reparații a canalelor de aducțiune, distribuție, colectare si evacuare a apei precum si a drenurilor si digurilor ; executa lucrări necesare scurgerii apei pec anale si conducte, urmărind in acest sens funcționarea corecta a stavilelor, vanelor si regulatoarelor de nivel amplasate pe canale si conducte ; asigura exploatarea in condiții optime conform regulamentelor de exploatare a amenajărilor ; urmărește amplasarea de către beneficiar a aripilor de udare astfel incat aceasta sa se facă in concordanta cu Regulamentul de Exploatare ; Respecta normele de protecția muncii specifice precum si normele P.S.I. ; executa si alte sarcini trasate de inspectoratul de zona.
Reclamanta susține că pârâtul, prin îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu a produs în patrimoniul societății un prejudiciu în valoare de 17.177 lei.
Din întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul constată aceste susțineri ca fiind nefondate și nedovedite.
O primă chestiune reținută de către instanță este cea a modului în care reclamanta a procedat la inventariere, mai precis la momentul și la respectarea procedurii impuse de Ordinul nr. 2861/2009 aceste aspecte având relevanță în analizarea faptelor imputate pârâtului cu consecința producerii unei pagube în patrimoniul angajatorului.
Paratul Pucimandea C. I. a fost salariat al societății pârâte până la data de 29.12.2011 când a fost disponibilizat prin decizia nr. 178/28.12.2011, beneficiind incepand cu 29.11.2011de Preaviz de 20 de zile lucrătoare înregistrat cu nr. 2950/28.11.2011 – aspect ce rezultă din decizia de concediere.
Potrivit art. 2 din Ordinul nr. 2861/2009 -(1) În temeiul prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, entitățile au obligația să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute, la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar pe parcursul funcționării lor, în cazul fuziunii sau încetării activității, precum și în următoarele situații:
a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;
b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;
c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;
e) ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 5- Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității. În vederea efectuării inventarierii, aceste persoane aprobă proceduri scrise, adaptate specificului activității, pe care le transmit comisiilor de inventariere.
Aceste dispoziții obligatorii nu au fost respectate de către angajatorul reclamant.
Astfel deși anterior concedierii, pârâtul a beneficiat de un preaviz, fiind evidentă o încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părți la momentul expirării acestuia - reclamanta nu a procedat la organizarea unei inventarieri în interiorul acestei perioade sau la momentul încetării contractului de muncă respectiv până/sau la data de 29.12.2011, inițierea acestei proceduri fiind obligația sa, în calitate de angajator și nu obligația pârâtului în calitate de salariat gestionar în fapt.
Reclamanta, potrivit normelor privind inventarierea avea obligația de a demara procedura inventarierii, de a lua măsurile organizatorice în efectuarea acestei proceduri, respectiv să identifice toate locurile (încăperile) în care există bunuri ce urmează a fi inventariate și să asigure închiderea și sigilarea spațiilor de depozitare, în prezența gestionarului (sau al persoanei care îl înlocuiește), ori de câte ori se întrerup operațiunile de inventariere și se părăsește gestiunea (art. 8 din Ordinul nr. 2861/2009).
Totodată în cazul în care gestionarul nu se prezenta la data și ora fixate pentru începerea operațiunilor de inventariere, comisia de inventariere avea obligația de a sigila gestiunea și de a comunica aceasta comisiei centrale sau administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității, conform procedurilor proprii privind inventarierea. Aceste persoane aveau obligația să îl încunoștințeze imediat, în scris, pe gestionar despre reprogramarea inventarierii ce trebuie să se efectueze, indicând locul, ziua și ora fixate pentru începerea operațiunilor de inventariere.
În speță se reține că deși raporturile de muncă au încetat la data de 29.12.2011 reclamanta in calitate de angajator a procedat la o predare-primire de materiale la mai mult de o jumătate de an de la data încetării raporturilor de muncă dintre părți, respectiv la data de 18.06.2012, 11.09.2012, 06.02.2013-filele 65-67, fără a face dovada faptului că de la data de 29.12.2011 când pârâtul nu a mai avut calitatea de salariat și până la data predării-primirii bunurilor pe care le avea în gestiune, s-au luat măsuri de sigilare a gestiunii și nici nu se prezintă o situație a intrărilor și ieșirilor de mijloace fixe în această perioadă pentru a se putea verifica ce s-a întâmplat efectiv în această perioadă cu aceste bunuri din gestiune, nu este evidențiată modalitatea în care au fost administrate aceste bunuri și nici persoana care le-a gestionat, documentele în baza cărora s-a efectuat păstrarea și gestionarea acestora după concedierea pârâtului.
Art. 2. din Ordinul nr. 2861/2001 prevede că Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, și în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității.
Tribunalul reține că paratul este doar înștiințat, prin adresa nr. 1173/21.05.2013, că în urma inventarierii, figurează în evidențele societății cu materiale și obiecte de inventar nepredate, fără a se menționa data inventarierii, procesul - verbal încheiat cu prilejul efectuării acestei operațiuni, fila 12.
Instanța retine ca nu au fost prezentate informații cu privire la modalitatea de conservare a patrimoniului aflat in gestiunea intimatului incepând cu momentul incetării raporturilor de serviciu cu acesta, dacă au mai existat intrări sau ieșiri din acest patrimoniu, dacă bunurile respective au fost gestionate de altcineva in intervalul de timp scurs până la data procesului verbal din 18.06.2012, dacă a fost sau nu sigilat patrimoniul in intervalul menționat, etc.
Nicio explicație rezonabilă nu a fost furnizată de reclamanta cu referire la nerespectarea dispozițiilor art.2 din Anexa nr.1 a Ordinul nr.2861/2009, pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, emis de Ministerul Finanțelor Publice, in conformitate cu care „in temeiul prevederilor Legii contabilității nr.82/1991, republicată, entitățile au obligația să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor sau capitalurilor proprii deținute la inceputul activității, cel puțin o dată in cursul exercițiului financiar, in cazul fuziunii sau incetării activității, precum și in următoarele situații: c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune.
Din cererea de chemare în judecată și din înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă, Tribunalul constată că aceasta nu se sprijină pe probe concrete în dovedirea faptei ilicite, respectiv în neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu menționate în fișa postului; nu se poate reține invocarea neîndeplinirii obligațiilor de serviciu raportate la o lipsă a gestiunii constatată la un moment mult ulterior încetării contractului individual de muncă.
Și sub aspectul vinovăției pârâtului, reclamanta nu probează faptul că până la momentul încetării raporturilor de muncă dintre părți, acesta nu a vegheat asupra integrității bunurilor si valorilor pe care le avea in păstrare sau nu a dat dovadă de inițiativa, simt de răspundere si grija deosebita in folosirea, gospodărirea si apărarea integrității mijloacelor materiale, bunuri si valori încredințate, în lipsa tuturor acestor probatorii fiind răsturnată prezumția de culpă stabilită în sarcina gestionarului prevăzută de art. 23-26 din Legea nr. 22/1969.
Față de cele reținute și față de motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată Tribunalul apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 254 din Codul muncii și că deși potrivit art. 272 C. muncii reclamantei îi revenea sarcina probei, aceasta nu face dovada vinovației pârâtului, a existenței unei fapte ilicite săvârșite în legătură cu munca de către salariatul pârât, respectiv dovedirea în instanță a creării prejudiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În consecință urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța având in vedere dispozițiile art.448 alin.1 pct.2 N.C.pr.civ. constata ca prezenta hotărâre este executorie provizoriu de drept si fata de dispozițiile art.471 N.C.pr.civ. apelul se va depune la Tribunalul București - Secția a VIII, potrivit art. 490 C.p.c. sub sancțiunea nulității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge actiunea privind pe reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F., C._, cu sediul în sector 4, București, .-37 în contradictoriu cu pârâtul P. C. I., CNP_, cu domiciliul în Pietroșani, J. Teleorman ca neîntemeiata.
Executorie, provizoriu de drept.
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Civila Conflicte de munca si Asigurări Sociale, sub sanctiunea nulitătii.
Pronuntată în sedinta publică astazi, 02.12.2015.
P.,
D. M.
ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR,
C. A. S. A.
GREFIER,
G. G.
| ← Pretentii. Încheierea nr. 24/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 9198/2015.... → |
|---|
