Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 620/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 620/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 10064/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.620
Ședința publică din 19 martie 2014
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
R. G.
M. A. B.
GREFIER – I. C.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de reclamantul A. N. domiciliat in G., ., ..3, ., în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. cu sediul in București, ..38, sector 1 și S.N.T.F.M. C.F.R. S.A. SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA cu sediul in C., ., nr.2, județul C.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 10 martie 2014 și au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19 martie 2014 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _ , reclamantul A. N. a chemat în judecată pe pârâții S.N.T.F.M. “C. Marfă” S.A. și sucursala Muntenia Dobrogea din cadrul aceleiași societăți, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții la plata retroactivă a drepturilor bănești reprezentând:
-prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2011, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare, conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 71 al. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit cu două acte adiționale;
-ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru anul 2011, echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare, conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și a art. 71 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit cu cele două acte adiționale;
- ajutorul material pentru sărbătorile de C., datorat pentru anul 2010, al cărui cuantum a fost stabilit la nivelul clasei I de salarizare, conform prevederilor art. 71 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit prin acte adiționale;
- salariul suplimentar pentru anul 2010, reprezentând echivalentul unui salariu de bază de încadrare al salariatului pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, conform art. 30 al. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit prin acte adiționale;
- c/valoarea tichetelor de masă neeliberate pentru perioada octombrie_11, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate de reclamant, conform pontajelor, în sumă de 8,72 lei fiecare, potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 și a art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit prin acte adiționale;
-prima de vacanță pe anul 2010, stabilită la nivelul clasei 20 de salarizare, calculată în funcție de clasa I de salarizare;
-diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 și sumele efectiv primite de reclamant pentru perioada noiembrie_11;
-diferența de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei/lunar, conform art. 1 din H.G. nr. 1193/24.11.2010, publicată în M. Of. Nr. 824/09.12.2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 30.01._11, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective și dobândă legală aferentă;
-obligarea pârâtei la plata dobânzii legale constând în beneficiul nerealizat, în cuantumul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței drepturilor și până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajatul pârâtei și își desfășoară activitatea pe raza sucursalei Muntenia Dobrogea.
Reclamantul susține că drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011 și prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate.
Reclamantul susține că prin art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011 a fost prevăzut că "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv".
De asemenea, conform art. 2 al. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, contractele colective de muncă la nivel de unități trebuie să respecte prevederile minimale stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel superior.
Prin urmare, arată reclamantul, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități fiind încheiat la nivel superior față de contractul colectiv de muncă al pârâtei, prevederile sale minimale sunt obligatorii pentru societate.
Celelalte drepturi, constând în prima acordată pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2011, ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paști pentru 2011, respectiv pentru C. 2010 sunt expres prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, art. 71 al. 1 și 2, care este încheiat la nivel superior față de contractul colectiv de muncă al pârâtei.
Pe capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă, partenerii sociali au convenit ca salariații să beneficieze de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, acest drept fiind garantat de art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011.
Reclamantul susține că prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010 sunt obligatorii pentru toate societățile de transport indicate în anexa nr. 5, inclusiv pentru pârâtă, care este menționată în anexa la nr. 3.
În consecință, pârâtei îi revenea obligația să pună în acord prevederile din contractele individuale de muncă existente la data intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi cu prevederile minimale ale acestuia, acolo unde prevederile din contractul individual de muncă erau sub minimul prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel superior.
Cu toate acestea, a învederat reclamantul, pârâta nu a ținut cont de drepturile minimale stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate s-a stabilit salariul minim brut la nivelul sumei de 570 lei, respectiv 600 lei. În această modalitate, pârâta a încălcat dispozițiile art. 241 alin.1 Codul muncii și pe cele ale art. 11 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
În anul 2011, stabilirea salariului de bază s-a făcut utilizând clasa I de salarizare, respectiv 600 lei în loc de 700 lei, care era clasa I de salarizare negociată prin contractele încheiate în anii 2011-2014, fiind încălcate prevederile privind salariul minim garantat în plată, cuprins în H.G. nr. 1193/2000.
În drept, s-au invocat prevederile art. 3, art. 40, art. 161, art. 236, art. 241, art. 243, art. 269, art. 283 al. 1 lit. c) din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit prin acte adiționale, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 62/2011, art. 969, 970, 1084, 1086, 1088 C. civil, art. 1270 N.C.C., H.G. nr. 1193/24.11.2010, H.G. nr. 1125/14.12.2011, H.G. nr. 23/22.01.2013.
În dovedirea cererii, reclamantul a propus proba cu înscrisuri.
Reclamantul a solicitat ca judecata să se facă și în lipsă, conform art. 411 al. 2 C. pr. civilă.
Au fost anexate cererii: proces-verbal de informare nr. RCI 148/29.10.2013, carte de identitate, carnet de muncă, contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, act adițional, contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În apărare, pârâta S.N.T.F.M. “C. Marfă” S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat în prealabil:
- excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea, având în vedere că sucursala nu are statut de angajator, fiind lipsită de personalitate juridică. De asemenea, s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea, cu motivarea că nu există identitate între persoana pârâtei și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
- excepția prescrierii dreptului material la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e) din Codul muncii. Pârâta a învederat că orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate a acestuia.
S-a invocat și prescripția prevăzută de art. 268 al. 1 lit. d) din Codul muncii, sub motiv că atât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cât și cele încheiate la nivel superior sunt expirate prin ajungere la termen, astfel că modificarea Anexei 1 la grila de salarizare trebuia cerută în perioada de valabilitate a acestora.
Pârâta a invocat aceeași excepție în temeiul art. 268 al. 1 lit. c din Codul muncii, cu motivarea că acțiunea putea fi formulată în termen de trei ani de la data nașterii dreptului material la acțiune.
Pârâta a solicitat în consecință să se constate ca fiind prescrise pretențiile având ca obiect prima de Ziua Feroviarului 2010 (sărbătorită la 23 aprilie din fiecare an), ajutorul material de P. 2010, c/valoarea tichetelor de masă, salariul suplimentar pe anul 2010.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr. 15/16.02.2011 nu este reglementată acordarea primei pentru Ziua Feroviarului, iar contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și-a încetat valabilitatea la data de 31.01.2011, astfel că la data de 23.04.2011 nu era încheiată nicio convenție între părți privind acordarea acestei prime.
Similar, la data de 24.04.2011 nu exista nicio convenție între părți privind stabilirea și acordarea ajutorului material de Paști, aceeași fiind situația ajutorului material de C. 2011.
Cu privire la plata primei de C. 2010, prin art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a hotărât ca pe anul 2010 să nu fie acordate primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64.
Pârâta a mai argumentat că salariul suplimentar nu este cuvenit, pentru că angajatorul nu și-a asumat această obligație.
Contractul colectiv de muncă valabil în anul 2010 prevede la art. 30 numai posibilitatea acordării salariului suplimentar, iar contractul colectiv de muncă valabil în anul 2011 reglementează acordarea salariului suplimentar, sub condiția înregistrării profitului.
Conform actului adițional la contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 înregistrat la 21.04.2010, salariul suplimentar nu se mai acordă pentru anul 2010.
Cu privire la tichetele de masă, pârâta a învederat că acordarea acestora este condiționată de voința societății, fiind o vocație și nu o obligație, respectiv de rezultatele financiare ale pârâtei.
Conform actului adițional la contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 înregistrat la 21.04.2010, tichetele de masă nu se mai acordă pentru anul 2010, iar pentru anul 2011 nu se reglementează posibilitatea acordării drepturilor bănești solicitate.
Pe capătul de cerere privind acordarea diferențelor de salariu, pârâta a precizat că temeiul juridic al cererii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010, fiind denunțat la data de 17.11.2010 de Confederația Națională a Patronatului Român. La rândul său, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și-a încetat valabilitatea la data de 31.01.2011.
Pârâta susține că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, încheiat în concordanță cu cel existent la nivel de grup de unități din transportul feroviar sunt mai favorabile decât cele din contractul încheiat la nivel de ramură transporturi.
Astfel, pârâta arată că salariul prevăzut în grila de salarizare din Anexa 1 la contractul colectiv de muncă, calculat potrivit claselor de salarizare prevăzute în Anexa II din contractul colectiv de muncă este mai mare decât salariul minim brut la nivel de ramură transporturi, prevăzut de art. 41 al. 3, de 700 lei.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010 reglementează în Anexa II clasele de salarizare specifice fiecărei funcții din statul de funcții al unității, iar Anexa I la același contract colectiv de muncă la nivel de unitate prevede coeficienți de ierarhizare specifici fiecărei funcții și valoarea salariului.
Pârâta susține că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a beneficiat de un salariu tarifar cu mult mai mare decât cel de 570, 600 sau 700 lei prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Reclamantul nu a făcut dovada solicitării adresate vreunei instanțe judecătorești pe perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul obligării pârâtei de a modifica vreo clauză a contractului colectiv de muncă.
În drept, s-au invocat Codul muncii, contractul colectiv de muncă al C. Marfă pe anii 2009-2010, 2011, 2012-2014.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pentru termenul de judecată din data de 10.03.2014, pârâta a depus o precizare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea de acordare a tichetelor de masă, în raport cu hotărârea pronunțată în dosarul nr._/118/2010 al Tribunalului C..
La același termen de judecată, instanța a disjuns capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă și înregistrarea dosarului la același complet.
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, reținând următoarele:
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. - Sucursala Muntenia-Dobrogea, este adevărat că sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate și deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate.
Cu toate acestea, art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată prevede expres că sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
În cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea mandat de reprezentare în instanță, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. sucursala Muntenia-Dobrogea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Instanța va analiza cu prioritate excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă conform art. 268 alin. 1 lit. c), d) și e) din Codul muncii, reținând următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform art. 268 al. 1 lit. d) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Cererea reclamantului vizează neîndoielnic suplimentări ale drepturilor salariale, iar în mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e) din Codul muncii nu mai subzistă, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c) al aceluiași articol.
Nu este incidentă în cauză nici ipoteza prevăzută la art. 268 al. 1 lit. d) din Codul muncii, aceasta fiind străină de obiectul cauzei de față.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în temeiul art. 268 al. 1 lit. d) și e) din Codul Muncii.
Sub aspectul respectării termenului de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, instanța reține că acțiunea a fost introdusă la 02.12.2013, iar reclamantul solicită drepturi salariale începând cu data de 01.11.2010.
Pretențiilor reclamantului, având caracterul unor drepturi salariale, sub aspectul prescripției, le sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin urmare, față de considerentele anterior precizate, tribunalul va admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată în temeiul art. 268 lit. c) din Codul muncii, pentru pretențiile aferente perioadei 01.11._10.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca prescrisă acțiunea pentru pretențiile aferente perioadei 01.11._10.
Pe fond, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Reclamantul a avut calitatea de angajat al S.N.T.F.M. C. Marfă S.A. în funcția de operator manevră în stații în cadrul stației Palas, fiind concediat începând cu data de 08.07.2011, conform deciziei de concediere nr. A13/2334 din data de 07.06.2011. (fila nr. 21)
Conform art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul societății pârâte, text nemodificat în perioada 2007-2010, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Criteriile care au condiționat acordarea salariului suplimentar au fost enumerate prin Anexa nr. 6 la contractul colectiv de muncă.
În consecință, art. 30 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin. 1 al art. 30 din contractul colectiv de muncă aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Totodată, textul art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă trebuie interpretat sistematic, avându-se în vedere și art. 31 alin.1 care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu, prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
În aceste condiții, angajatorul poate exprima în mod valabil opțiunea de a nu acorda acest drept salarial numai pentru acei salariați care nu respectă criteriile prevăzute în anexa 6 și cum asemenea dovezi nu s-au făcut în privința reclamantului, rezultă că dreptul salarial analizat se cuvine acestuia.
Cu referire la anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS. Or, la art. 30 alin.1 din CCM menționat, s-a prevăzut în mod expres că pentru munca ireproșabilă desfașurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În consecință, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamantul este îndreptățit la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acestei prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea primei începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru C. nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă, când la nivelul unității pârâte s-a prevăzut suspendarea plății acestei prime, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru C., într-o reglementare identică cu cea din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantului îl constituie contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
Pârâta se prevalează de modificarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin act adițional, în sensul că s-a stipulat expres că ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. nu se mai acordă în anul 2010. În ceea ce privește clauza cu privire la acordarea salariului suplimentar, s-a stabilit numai posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest drept.
Conflictul între cele două contracte colective de muncă se rezolvă întotdeauna în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Astfel, conform art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în vigoare la momentul întocmirii C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 al. 1 din Codul Muncii în vigoare la data aplicării contractelor colective de muncă invocate în cuprinsul acțiunii, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
La rândul său, art. 3 al. 2 din C.C.M. la nivel de grup de unități prevede că în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate (...) cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din cadrul prezentului contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse. Alineatul ultim prevede că părțile semnatare convin ca prevederile contractelor colective de muncă ulterioare să se aplice în măsura în care completează și nu reduc drepturile câștigate.
Drepturile bănești solicitate de reclamant sunt expres reglementate de art. 30 al. 1 și art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Astfel, conform art. 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități, "în afara ajutoarelor de care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații (...) care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an. Pentru Ziua Feroviarului, se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare".
De asemenea, conform art. 30 al. 1 din același C.C.M. la nivel de grup de unități, pentru munca ireporșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Acordarea acestor drepturi nu este condiționată de situația financiară a societății, iar expresiile “se va acorda” și “vor primi” nu lasă niciun fel de îndoială asupra existenței obligației în sarcina angajatorului.
Angajatorul nu face dovada că reclamantul ar fi fost exceptat de la plata acestor drepturi salariale, urmare săvârșirii unor abateri disciplinare, acesta fiind singura condiție impusă de contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Art. 47 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivelul unității pe anii 2007 – 2008 prevede că durata efectivă a concediului de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic și se efectuează în cursul acelui an.
Potrivit art. 50 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, „Salariații vor beneficia si de un ajutor material pentru recuperarea forței de munca egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare valabil la data începerii concediului de odihnă. În cazul în care concediul de odihnă se acorda fracționat, ajutorul material respectiv se plătește pentru o fracțiune de cel puțin 15 zile, la solicitarea salariatului”.
Pârâta nu a făcut dovada acordării acestui ajutor financiar, motiv pentru care instanța reține că și acest capăt de cerere este întemeiat.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
După cum se observă, dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, instanța constată că salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, întrucât art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă prevedea:„Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Reglementarea a fost preluată în art. 132 din Legea nr. 62/2011.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legea nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este aplicabil, potrivit art. 133 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 62/2011 și art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul/ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. Prin urmare, contractul este opozabil și pârâtei, care este necontestat că activează în ramura “transporturi”.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi nu sunt aplicabile, efectele lor fiind înlăturate de cele mai favorabile.
Ar fi excesiv de oneros și contrar finalității legii să se impună salariaților care solicită aplicarea unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă la nivel superior privind drepturi salariale, să promoveze în prealabil și individual acțiuni care să tindă la anularea clauzelor contrare dezavantajoase din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din C.C.M. la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
Instanța constată că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din C.C.M. la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru munca prestată, astfel încât drepturile acestuia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
Astfel, instanța constată că în sistemele ambelor contracte colective de muncă salariul de bază se determină ca produs între o valoare constantă și un coeficient de ierarhizare.
În algoritmul prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, nivelul minimal al drepturilor salariale, sub aspectul salariului de bază, este stabilit ca produs între două valori fixe, respectiv între salariul de bază minim brut la nivel de ramură de 700 lei și un coeficient de ierarhizare între 1,0 și 2,0, astfel încât, în funcție de ierarhizare, salariul de bază minim pe categorii de salariați este între 700 lei și 1400 lei.
Pe de altă parte, potrivit art. 7 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa nr. 1. Aceasta reprezintă grila de salarizare și cuprinde 46 de clase de salarizare. Pentru clasa 1 de salarizare este prevăzut coeficientul de ierarhizare 1,0 și valoarea de 570 lei. Pentru următoarele clase de salarizare sunt prevăzuți coeficienți de ierarhizare din ce în ce mai mari, valoarea aplicabilă fiecărei clase de salarizare rezultând ca produs între coeficientul de ierarhizare și valoarea prevăzută pentru clasa 1 de salarizare.
Clasa 1 de salarizare de la nivel de unitate își găsește corespondent în salariul de bază minim la nivel de ramură, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă exista sau nu în fapt vreun salariat al pârâtei căruia să-i fie aplicabilă clasa 1 de salarizare. Este lipsit de relevanță și dacă algoritmul stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este mai avantajos reclamantului, pentru că reclamantul contestă nu algoritmul, ci baza de calcul minimală.
Trebuie verificat în cauză dacă au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, respectiv art. 41 pc. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, conform cu care salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi (…) este de 700 lei, respectiv lit. b) care prevede în continuare că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulate la lit. a).
De vreme ce cuantumul salariului de bază este rezultatul unui algoritm matematic, este de la sine înțeles că trebuie verificată conformitatea cu clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și a elementelor supuse respectivului algoritm, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația în care această verificare să nu mai poată fi făcută în nicio situație.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite in parte acțiunea și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând:
-salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010;
-prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
-prima de vacanță pe anul 2010;
-diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 02.12._10.
Drepturile menționate mai sus urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu motivarea că un creditor poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Reclamantul a mai solicitat și plata drepturilor constând în prima pentru Ziua Feroviarului 2011, ajutorul material de P. 2011 și diferența de salariu dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei/lunar, conform art. 1 din H.G. nr. 1193/24.11.2010, publicată în M. Of. Nr. 824/09.12.2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 30.01._11, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective și dobândă legală aferentă.
Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi și-a încetat valabilitatea prin ajungere la termen la data de 31.12.2010 astfel că, începând cu anul 2011, în cadrul societatii pârâte, au fost aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și înregistrate la MMFPS-DMPS sub nr. 43/24.03.2011 și nr. 109/20.03.2012.
Potrivit art 7 alin 2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate „Salariile de baza corespunzatoare fiecarei clase de salarizare se stabilesc in functie de coeficientii de ierarhizare si de formula de calcul din Anexa nr.1 ”
Astfel, potrivit dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariul de bază brut al reclamantului s-a calculat prin încadrarea mai întîi în clasa de salarizare. Ulterior, având în vedere coeficientul de ierarhizare stabilit pentru clasele de salarizare, conform anexei 1, și cuantumul stabilit pentru o clasa de salarizare de 600 lei, pârâta, folosind algoritmul de calcul: salariul de baza brut ═ coeficientul de ierarhizare corespunzator clasei de salarizare X valoarea clasei de salarizare, a stabilit pentru reclamant salariul de baza brut ( 600 X clasa de salarizare ).
Pe de altă parte, prin art. 2 din H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 s-a prevăzut că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
Or, instanța constată că prin aplicarea dispozițiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate referitoare la stabilirea salariilor de bază ale muncitorilor calificați, pârâta a acordat reclamantului un salariu de baza brut mai mare decât cel care rezulta din aplicarea H.G. nr. 1193/2010, nr. 1225/2011 și nr. 23/2013, după caz (700 lei, 750 lei sau 800 lei).
Instanța subliniază că nu este posibilă combinarea dispozițiilor care reglementează aceeași instituție – cea a salarizării, din două acte diferite – contract colectiv de muncă la nivel de unitate și Hotărârile de Guvern ce stabilesc salariul minim brut pe țară, pentru că s-ar crea pe această cale o lex tertia.
Situația este radical diferită față de perioada anterioară datei de 31.12.2010, când clasa 1 de salarizare de la nivel de unitate își găsește corespondent în salariul de bază minim la nivel de ramură.
În măsura în care în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi existat o lacună în modul de stabilire a salariului de bază brut al salariaților calificați, atunci aceasta lacună ar fi putut fi acoperită cu dispoziții din acte normative (hotărâri de guvern sau legi ) mai favorabile.
În speță însă, nu este vorba despre nicio lacună în reglementarea modului de calul a salariului de baza brut, algoritmul de calcul stabilit fiind clar.
În aceste împrejurări, instanța reține că nu se poate aprecia asupra încălcării salariului de bază minim brut pe țară, câtă vreme reclamantului nu i-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite prin actele normative aplicabile în perioada de referință.
Cât privește cererile vizând primele de Ziua Feroviarului 2011 și ajutorul material de P. 2011, instanța reține că nu mai subzistă temeiul acordării acestora.
Astfel, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr. 15/16.02.2011 nu mai reglementează acordarea celor două categorii de prime, în vreme ce contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare și-a încetat valabilitatea la data de 31.01.2011.
Sunt neîntemeiate și pretențiile constând în obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în cuantumul prevăzut de O.G. nr. 13/2011, de vreme ce acest act normativ privește exclusiv creanțe care au luat naștere după data intrării acestui act normativ în vigoare.
Cum pretențiile deduse judecății aferente anului 2011 nu sunt întemeiate, instanța va respinge ca nefondat și acest capăt de cerere, aflat într-un raport de accesorietate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia-Dobrogea.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia-Dobrogea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit.d) și e) Codul muncii, ca nefondată.
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 lit.c) din Codul Muncii pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2010 – 01.12.2010.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. N. domiciliat in G., ., ..3, ., județul G., în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. cu sediul in București, ..38, sector 1.
Obligă pârâta S. C. MARFĂ S.A. la plata către reclamant, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective:
- salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010;
- prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
- prima de vacanță pe anul 2010;
- drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) și drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 02.12._10.
Respinge ca fiind prescrise pretențiile reclamantului aferente perioadei 01.11.2010 – 01.12.2010.
Respinge pretențiile aferente anului 2011 ca nefondate.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată in ședință publică, azi 19 martie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. R. G.
M. A. B.
GREFIER,
I. C.
Tehnored.jud.A.N./09.05.2014/5 ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
