Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 617/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 617/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 988/118/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.617

Ședința publică din data de 25 martie 2015

PREȘEDINTE – D. I. F.

ASISTENȚI JUDICIARI

G. C.

L. N.

GREFIER – R. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, formulată de reclamanta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu domiciliul procesual ales în C., ., . C., în contradictoriu cu pârâtul S. L. I., cu domiciliul în Slobozia, ..22, ., ..

La apelul nominal făcut in ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.157 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu .

Se constată că prin grefa instanței, reclamanta C. Națională de Căi Ferate „CFR „SA a depus o cerere prin care solicită să se ia act că renunță la cererea de chemare în judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față, constată:

Prin cererea sub nr._, reclamanta C. Națională de Căi Ferate „CFR „SA, în contradictoriu cu pârâtul S. L. I. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4669, 34 lei reprezentând plata nedatorată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13.03.2015, reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act că înțelege să renunțe la judecata prezentei cereri.

Conform dispozițiilor art. 406 alin. 1 Cod procedură Civilă ˝ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă ˝.

Renunțarea la judecata unei cereri deduse judecății este o expresie a principiului disponibilității procesuale, principiu care guvernează procesul civil și care conferă prerogative cum ar fi: dreptul părții de a promova sau nu acțiunea, dreptul reclamantului de a determina limitele acțiunii, dreptul reclamantului de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv pretins, dreptul pârâtului de a achiesa la pretențiile reclamantului, dreptul ambelor părți de a pune capăt procesului printr-o tranzacție, dreptul părților de a exercita căile legale de atac, dreptul de a achiesa la hotărârea pronunțată, dreptul părții câștigătoare de a solicita executarea silită a hotărârii etc.

Disponibilitatea procesuală se realizează sub controlul instanțelor judecătorești, iar rolul activ al judecătorului implică și obligația de a stabili dacă „actele procesuale de dispoziție ale părților nu s-au făcut în vederea realizării unor scopuri ilicite, dacă părțile au capacitatea de dispoziție precum și dacă consimțământul a fost dat în mod legal”.

În speța dedusă judecății, se apreciază că actul de dispoziție manifestat de către reclamantă a fost efectuat în condițiile legii, astfel încât, instanța urmează să ia act de desistarea acesteia la judecata cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu domiciliul procesual ales în C., ., . C., la judecată, în contradictoriu cu pârâtul S. L. I., cu domiciliul în Slobozia, ..22, ., ..

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C.

Pronunțată în ședință publică azi 25.03.2015.

PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,

D. I. F. G. C.

L. N.

GREFIER,

R. B.

Tehnored.jud.D.I.F./30.03.2015/ 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 617/2015. Tribunalul CONSTANŢA