Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2510/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2510/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2510/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2510 Ședința publică din 08 octombrie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul R. A.prinSINDICATUL LIBER NAVALISTUL, cu sediul ales în C., ., etaj 2, județ C., în contradictoriu cu pârâta . INDUSTRIES SAcu sediul în M., ., județ C., având ca obiect contestație decizie concediere.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 24.09.2015, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 08.10.2015, dată la care s-a pronunțat sentința.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 6.04.2015 sub număr de dosar_, reclamantul R. A. a chemat în judecată pârâta S.C. D. M. Heavy Industries S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr. 2780/24.02.2015 în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare cu o sancțiunea mai ușoară, obligarea pârâtei la reintegrarea în postul anterior deținut și la plata tuturor drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei de concediere și până la rămânerea definitivă a hotărârii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, reținându-se că la data de 06.02.2015 a fost depistat de către reprezentanții firmei de pază având asupra sa 650 g chit si 1 masca de praf, bunuri provenite din incinta DMHI. În cadrul contestației formulate împotriva deciziei de sancționare disciplinară, instanța poate înlocui sancțiunea aplicată de angajator cu o altă sancțiune, corect individualizată, în acest sens fiind și Decizia în interesul legii nr. 11/2013. În ce privește fapta din 06.02.2015, reclamantul a învederat că și-a însușit într-adevăr acele bunuri, dar acestea erau folosite, fără valoare practică și financiară pentru societate.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 2780/24.02.2015.
În drept, au fost invocate disp. art.250 și urm. din Legea nr. 53/2003.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. A învederat că încercarea de sustragere a bunuri proprietatea societății este calificată ca o faptă deosebit de gravă, la art. 7.6.5. din Regulamentul de Ordine Interioară. O astfel de faptă a fost întotdeauna sancționată de unitate cu desfacerea contractului individual de muncă, urmărindu-se scopul preventiv și educativ al acestei sancțiuni, respectiv descurajarea salariaților care ar dori să procedeze în această manieră.
Pârâta a apreciat că textul din regulamentul intern este obligatoriu și nu poate fi invalidat de instanță, posibilitatea înlocuirii sancțiunii disciplinare existând numai în lipsa unei reglementări exprese, obligatorii pentru părți, privind sancțiunea aplicabilă.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar documentația pe baza căreia a emis decizia de sancționare contestată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de vopsitor, iar prin decizia nr. 2780/24.02.2015 a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, începând cu data de 25.02.2015.
S-a reținut în sarcina reclamantului faptul că, la data de 06.02.2015, a fost depistat la controlul efectuat de către reprezentanții firmei de pază la poarta nr. 2 a societății, având asupra sa, ascunse în buzunarul de la pantaloni 650 g chit si in geanta personala 1 masca de parf, bunuri provenite din incinta unității.
Procedând la analiza legalității actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant și raportat la disp. art. 252 din Codul muncii, care reglementează conținutul obligatoriu al unei decizii de sancționare, se constata ca decizia nr. 2780/24.02.2015 îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 252 alin. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Astfel, in conținutul deciziei contestate se regăsesc mențiunile obligatorii referitoare la precizarea prevederilor din regulamentul intern și codul etic care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, termenul in care poate fi contestata si instanța judecătoreasca la care se contesta.
Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, instanța reține disp. art. 247 din Codul muncii potrivit cărora angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care a cesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În cauză, reclamantul a recunoscut situația de fapt stabilită de unitatea pârâtă, o atitudine similară având și în fața comisiei de cercetare disciplinară. Ceea ce a criticat reclamantul a fost sancțiunea disciplinară aplicată de pârâtă și care, potrivit susținerilor sale, nu respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 250 Codul muncii.
Instanța va reține că societatea pârâtă a exercitat în mod corect prerogativa disciplinară, urmând a verifica în concret dacă sancțiunea aplicată este justificată în raport cu gravitatea abaterii disciplinare. Cum instanța este competentă să verifice legalitatea măsurii dispuse de angajator, ea are și posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea aplicată salariatului, aplicând o sancțiune mai ușoară, prin reaprecierea criteriilor impuse de lege. În acest sens, prin Decizia în interesul legii nr. 11/2013, s-a stabilit cu putere obligatorie pentru instanțe, că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (5) raportat la art. 250 din Codul muncii, instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei, în sensul că dispozițiile art. 7.6.5. din Regulamentul de Ordine Interioară, califică de plano, drept abateri grave ce justifică desfacerea contractului individual de muncă sustragerea, favorizarea sau tăinuirea sustragerii de bunuri aparținând unității sau salariaților acesteia, astfel încât acest text nu poate fi invalidat de către instanța de judecată.
O asemenea dispoziție regulamentară nu poate fi interpretată în sensul că, odată constatată existența abaterii disciplinare calificată ca atare de text, sancțiunea care intervine în mod automat și invariabil este cea a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. Această concluzie ar conferi caracter absolut prerogativei disciplinare exercitate de angajator și ar lăsa loc arbitrariului în aplicarea sancțiunii disciplinare, din moment ce s-ar permite ignorarea criteriilor de individualizare expres și cumulativ prevăzute de art. 250 Codul muncii.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că existența unui text în cuprinsul Regulamentului intern al unității, prin care se reglementează abaterile disciplinare ce justifică desfacerea contractului individual de muncă, nu determină excluderea din sfera controlului judecătoresc a deciziilor emise pentru aducerea la îndeplinire a acestei dispoziții interne.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că activitatea reclamantului implică fără doar și poate necesitatea respectării riguroase a regulilor de conduită la locul de muncă și a programului de lucru, orice abatere de la acestea și de la atribuțiile stabilite în sarcina sa prin fișa postului, regulamentul intern, contractul colectiv de muncă etc., putând produce consecințe grave.
Însă, observând disp. art. 250 din Codul muncii, se observă că sancțiunile sunt enumerate de lege în mod gradual de la cea mai blândă la cea mai severă, astfel că la alegerea uneia dintre le, pentru a corespunde abaterii săvârșite, trebuie să se recurgă la criteriile generale pe care tot legea le prevede, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție, consecințe ale abaterii disciplinare, comportarea generală la serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare aplicate anterior acestuia.
Contrar susținerilor pârâtei, este excesiv a se aprecia că orice atingere, oricât de neînsemnată, adusă patrimoniului său, determină în mod automat desfacerea contractului individual de muncă al salariatului, în realitate, o asemenea aplicare nediferențiată a dispozițiilor interne fiind izvorul unei conduite discreționare și care anihilează în final orice drept de apărare al celui sancționat. O atare concluzie, nu presupune înlăturarea răspunderii disciplinare, astfel cum înțelege pârâta, ci doar atenuarea acesteia, în raport de anumite criterii legale obligatoriu de respectat.
In speta, se constata ca parata nu a facut dovada existentei unui prejudiciu, nu a indicat valoarea bunurilor sustrase de reclamant, pentru ca instanta sa aprecieze asupra gravitatii si urmarilor produse de fapta de sustragere recunoscuta de R. A..
Astfel, în mod evident, raportat la bunurile sustrase, abaterea nu are un caracter grav, nu a produs un prejudiciu mare societății, iar atitudinea sinceră a reclamantului atât în cursul cercetării disciplinare, aspect reținut și în decizia contestată, cât și în cursul cercetării procesului, conduc la concluzia că sancțiunea aplicată de angajator este disproporționată în raport de gravitatea faptei.
În consecință, instanța apreciază că sancțiunea care este corespunzătoare faptei și împrejurărilor în care s-a săvârșit este aceea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni, în temeiul art. 248 al.1 lit.c) din Codul Muncii, motiv pentru care va dispune anularea deciziei pârâtei nr. 2780/24.02.2015 și înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate.
Potrivit art. 80 alin.1 și 2 din CM, în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Ca urmare, instanța va obliga pârâta la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii. De asemenea, va obliga pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Instanta va lua act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. A. prinSINDICATUL LIBER NAVALISTUL, cu sediul ales în C., ., etaj 2, județ C. în contradictoriu cu pârâta . INDUSTRIES SA, cu sediul în M., ., județ C..
Anulează în parte decizia pârâtei nr. 2780/24.02.2015.
Înlocuiește sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului aplicată cu cea a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni.
Obligă pârâta la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică din 08-10-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./ 27.10.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
