Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 593/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 593/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 5528/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.593
Ședința publică din 12 martie 2015
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
R. G.
M. A. B.
GREFIER – M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect contestație decizie de concediere, acțiune formulată de reclamantul D. C. domiciliat in C., ., ..E, ., in contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul in C., ., nr.107
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 02 martie 2015 si au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face pateu integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 12.03.2015 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _ , reclamantul D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. G. W. Dobrogea S.R.L. ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:
- nulitatea deciziei nr. 52/27.03.2014 emisă de pârâtă, prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 14/06.04.2012. comunicată la data de 17.06.2014;
- nulitatea deciziei nr. 51/27.03.2014 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară a reducerii salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni, începând cu luna mai 2013 până în luna august 2013 ca nelegală și neîntemeiată;
- obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă pe funcția și pe postul ocupate la momentul emiterii deciziei contestate;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între data deciziei și momentul reintegrării efective;
- obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 de lei, ce incumbă din clauzele de loialitate inserate în contractul individual de muncă, precum și plata efectivă a clauzelor contractuale;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a învederat că, prin decizia nr. 1/25.04.2013, pârâta i-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, care a fost contestată ca nelegală și netemeinică.
Prin sentința civilă nr. 282/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, această decizie a fost anulată și s-a dispus înlocuirea concedierii cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariale cu 10% pe o perioadă de trei luni, în perioada mai 2013-august 2013, precum și obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă pe funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere.
Sentința civilă menționată este executorie de drept, conform art. 448 C. pr. civilă, însă pârâta nu a dispus reintegrarea.
După pronunțarea deciziei civile nr. 246/23.06.2014 a Curții de Apel C., pârâta a emis la data de 27.03.2014 următoarele decizii: nr. 50, prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 1/25.04.2013, nr. 51, prin care s-a dispus reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni și nr. 52, prin care s-a constatat încetat contractul individual de muncă, de drept, în temeiul art. 56 lit. i din Codul muncii.
Reclamantul susține că decizia nr. 52/27.03.2014 este emisă cu efect retroactiv, întrucât la data de 09.10.2013 pe rolul instanței exista litigiul privind decizia de concediere, iar angajatorul avea obligația să respecte sentința civilă nr. 282/10.02.2014, să dispună reintegrarea și ulterior să dispună încetarea de drept a contractului individual de muncă.
Cât privește decizia nr. 51/27.03.2014, aceasta a fost emisă de pârâtă cu încălcarea prevederilor legale privitoare la procedura cercetării disciplinare.
Reclamantul mai învederează că s-a inserat în contract o clauză de neconcurență, fiind în imposibilitate de a se mai angaja timp de 12 luni pe postul deținut, nefiind stabilite societățile concurente la care angajatul are obligația de a nu se implica sau angaja în mod direct sau indirect.
În drept, s-au invocat prevederile Codului muncii.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale, interogatoriul pârâtei.
Au fost anexate acțiunii deciziile contestate, certificat emis de I.T.M. C. sub nr._/30.05.2014, dovada relațiilor de muncă, sentința civilă nr. 282/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă sub nr._, Decizia civilă nr. 246/CM/23.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C..
În apărare, pârâta S.C. G. W. Dobrogea S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În prealabil, pârâta a invocat excepția tardivității formulării contestației, având în vedere că reclamantul a contestat deciziile peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe fond, pârâta susține că s-a conformat de bunăvoie titlului executoriu și a anulat decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, a dispus înlocuirea sancțiunii, reintegrarea salariatului și încetarea de drept a contractului prin ajungerea acestuia la termen.
În decizia de control judiciar s-a menționat expres că pârâta a pus în executare dispozitivul hotărârii primei instanțe și a plătit reclamantului drepturile salariale în cuantum de 10.451 lei.
Pârâta a invocat și excepția autorității de lucru judecat, cu privire la criticile referitoare la nulitatea celor două decizii și la daunele morale solicitate.
În drept, s-au invocat art. 205 C. pr. civilă, art. 21 al. 2, art. 268 din Codul muncii, art. 430 al. 1 și 2 C. pr. civilă.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
Prin încheierea pronunțată la data de 15.10.2014 s-a respins declarația de abținere formulată de președintele completului de judecată.
Prin încheierea pronunțată la data de 04.12.2014 s-a respins ca nefondată excepția tardivității formulării acțiunii.
La termenul de judecată din data de 19.01.2015 instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri și suplimentar pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtei.
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Prin sentința civilă nr. 282/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de reclamantul D. C., a fost anulată în parte decizia nr. 1/25.04.2013 emisă de pârâta S.C. G. W. Dobrogea S.R.L., în sensul că s-a înlocuit sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni. S-a mai dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la efectiva reintegrare.
Pârâta S.C. G. W. Dobrogea S.R.L. a emis în consecință următoarele decizii:
- nr. 52/27.03.2014, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 14/06.04.2012 începând cu data de 09.10.2013, conform art. 56 lit. i) din Codul muncii, la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;
- nr. 51/27.03.2014, prin care s-a dispus micșorarea salariului de bază al reclamantului cu 10% pe o durată de trei luni, respectiv readucerea salariului la forma inițială începând cu data de 01.08.2013;
- nr. 50/27.03.2014, prin care s-a anulat decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1/25.04.2013, a fost reintegrat reclamantul în funcția deținută anterior și s-a făcut mențiunea că la data de 09.10.2013 contractul său individual de muncă va înceta de drept conform art. 56 lit. i din Codul muncii.
Sentința civilă nr. 282/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă a fost atacată cu apel de ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 246/CM/23.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis în parte apelul angajatorului, în sensul că a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului de reintegrare în postul deținut anterior concedierii și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor prevăzute de art. 80 al. 1 din Codul muncii, cu luarea în considerare a reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni, începând de la data concedierii și până la 09.10.2013, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
În prezenta cauză, reclamantul contestă deciziile nr. 52/27.03.2014 și 51/27.03.2014, solicitând ca urmare a constatării nulității acestora, să se dispună și reintegrarea sa în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.
Este evident că între prezenta cauză și cea care a fost soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 246/CM/23.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. nu se poate reține identitatea de obiect, întrucât deciziile nr. 52/27.03.2014 și 51/27.03.2014 sunt subsecvente emiterii sentinței prin care s-a soluționat contestația împotriva măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
Or, conform art. 431 al. 1 C. pr. civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat.
Susținerile formulate de pârâtă pe calea excepției autorității de lucru judecat se încadrează la al. 2 al acestui articol, care reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat: „oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
Astfel cum a decis I.C.C.J. secția I civilă prin decizia nr. 3028/04.05.2012, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Or, prin decizia civilă nr. 246/CM/23.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a respins ca nefondată cererea de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior, reținându-se că, în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Instanța de control judiciar a reținut că reclamantul a încheiat un contract individual de muncă pe durată determinată, până la data de 09.10.2013. Chiar dacă nu ar fi fost concediat, reclamantul nu ar fi putut continua relația de muncă cu pârâta din pricina încetării de drept a contractului individual de muncă, iar situația nu poate fi diferită nici dacă a fost concediat.
Pe de altă parte, sentința civilă nr. 282/10.02.2014 pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, deși executorie, se bucura numai de autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 al. 4 C. pr. civilă.
Decizia civilă nr. 246/CM/23.06.2014 a înlăturat obligația pârâtei de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior, astfel că la data sesizării instanței cu prezenta cerere (17.07.2014), o atare obligație nu mai subzista.
Din cuprinsul deciziilor contestate reiese că pârâta a dispus formal reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior numai pentru a se da eficiență obligației de a micșora salariul de bază cu 10% pe o durată de trei luni, salariul fiind readus la forma inițială începând cu data de 01.08.2013. De asemenea, în aplicarea art. 56 lit. i din Codul muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 09.10.2013 (data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată).
Se constată că pârâta a emis deciziile contestate în acord cu dispozitivul deciziei civile nr. 246/CM/23.06.2014, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Deci, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Constatând legalitatea deciziilor emise de pârâtă sub nr. 51 și 52 din data de 27.03.2014, instanța constată lipsa unui temei legal pentru reintegrarea pe postul deținut anterior, cu plata drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între data emiterii deciziilor și momentul reintegrării efective.
Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 de lei, ce ar decurge din clauza de loialitate (neconcurență) inserată în contractul individual de muncă.
În cuprinsul acțiunii reclamantul menționează că este vorba despre două creanțe distincte și anume: pe de o parte solicită c/valoarea indemnizației de neconcurență lunare în cuantumul prevăzut la art. 21 al. 3 din Codul muncii, iar pe de altă parte despre daune morale rezultate din îngrădirea dreptului la muncă al reclamantului, care a fost în imposibilitatea de a se reangaja timp de un an.
Încheierea clauzei de neconcurență reprezintă o măsură de protecție luată de către angajator pentru a preveni o eventuală concurență neloială pe domeniul său de activitate, prevenind situația ca fostul angajat să presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său. Angajatorul își asumă obligația corelativă de a plăti o indemnizație de neconcurență lunară, pe toată perioada de neconcurență.
O atare clauză are un caracter consensual și trebuie redactată conform art. 21 al. 2 din Codul muncii, sub sancțiunea ineficacității sale.
Or, în contractul individual de muncă al reclamantului, la punctul L lit. i sunt menționate numai perioada în care își produce efectele clauza de neconcurență și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.
Instanța constată că lipsesc mențiunile referitoare la descrierea concretă a activităților ce sunt interzise salariatului, cuantumul indemnizației lunare de neconcurență și nu sunt identificați terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității.
În schimb, sunt stabilite sancțiuni pentru neexecutare exclusiv în sarcina salariatului, respectiv 5.000 lei pe eveniment și 500 lei pe zi, cât timp încălcarea clauzei continuă.
Or, de vreme ce clauza de neconcurență inserată în contract este lipsită de drept de efecte în urma nerespectării art. 21 al. 2 din Codul muncii, ea nu poate fi sursa unor prejudicii de ordin moral sau patrimonial, pentru că niciuna dintre părțile contractului individual de muncă nu poate invoca necunoașterea legii.
Pentru motivele anterior expuse, instanța va respinge ca nefondată acțiunea pe toate capetele de cerere.
Cu privire la cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține:
Reglementate de art. 453 Cod pr. civilă, cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie sa le suporte părțile în legătură cu activitatea procesuală.
Acestea pot fi puse de instanță în sarcina părții aflate în culpă procesuală, însă condiționat de dovedirea lor de către partea interesată.
Or, pârâta a făcut dovada achitării sumei de 1.240 lei reprezentând onorariu apărător, iar reclamantul a căzut în pretenții, motiv pentru care instanța va obliga reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.240 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. C. domiciliat in C., ., ..E, ., in contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul in C., ., nr.107, ca nefondată pe toate capetele de cerere.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.240 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C..
Pronunțată in ședință publică, azi 12 martie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. R. G.
M. A. B.
GREFIER,
M. M.
Red.jud.A.N./21.04.2015
2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
