Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2326/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2326/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 7299/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2326

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- C. B.

ASISTENȚI JUDICIARI:

M. A. B.

L. V. N.

GREFIER- C. I. S.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul M. A. domiciliat în C., . nr.38, ., județul C. în contradictoriu cu pârâta .-EXP SRL cu sediul în mun. C., Sola 123, ., lot. 2, Hala – Birou 2, județul C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință se prezintă pentru pârâtă consilier juridic O. Enghin cu delegație la dosar, lipsind reclamantul.

Față de lipsa reclamantului, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La a doua apelare a cauzei se prezintă reclamantul personal și asistat de av. B. F. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, iar pentru pârâtă răspunde consilier juridic O. Enghin în baza delegației depusă la dosar.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 270 Codul muncii.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 157 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că s-a stins litigiul pe cale amiabilă ca urmare a încheierii unei tranzacții.

Reclamantul M. A. se legitimează cu CI . nr._ emisă de SPCLEP Năvodari la data de 26.09.2006, și declară că renunță la judecarea prezentei acțiuni, sub semnătură în caietul grefierului de ședință.

Reprezentantul pârâtei depune la dosar contractul de tranzacție încheiat între părți.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată la data de 13.10.2014 pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul M. A. a formulat cerere chemare în judecată a pârâtei .-EXP SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5385 lei reprezentând garanția achitată în perioada în care a fost angajat ca agent comercial al pârâtei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 28.09.2015, reclamantul a declarat verbal în că renunță la judecata cererii sale, sub semnătură în caietul grefierului de ședință.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 NCPC, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Renunțarea la judecată constituie un act de dispoziție unilateral, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților.

Pentru aceste motive, în vederea respectării dreptului reclamantului de a dispune de soarta procesului, instanța va lua act de renunțarea acestuia la judecarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 406 alin. 1 NCPC, ia act de renunțarea reclamantului M. A. domiciliat în C., . nr.38, ., județul C., la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta .-EXP SRL cu sediul în mun. C., Sola 123, ., lot. 2, Hala – Birou 2, județul C..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.09.2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. B. M. A. B.

L. V. N.

GREFIER,

C. – I. S.

Tehnored.: C.B./2 ex./29.09.2015

Emise 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2326/2015. Tribunalul CONSTANŢA