Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1260/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1260/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 730/118/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1260

Ședința publică din 12 iunie 2015

PREȘEDINTE: R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI:

A. B.

R. G.

GREFIER: I. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul P. P. - cu domiciliul în C., . nr. 2A, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII – cu sediul în C., ., având ca obiect contestație decizie pensionare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015, cele dezbătute fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integranta din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.06.2015, când s-a hotărât:

TRIBUNALUL :

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului C. și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul P. P., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. a solicitat anularea deciziei privind acordarea pensiei nr._/26.11.2014, recalcularea pensiei având în vedere drepturilor salariale realizate de reclamant și menționate în carnetul de muncă și a sporurilor atestate prin adeverințele nr.F1/11/356/13.05.2014 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea și nr.V_ /05.06.2014 emisă de SNTF de Călători C., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul învederează instanței că prin decizia contestată C. Județeană de Pensii C. nu a procedat în mod corect la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, întrucât nu au fost valorificate drepturile salariale indicate prin acțiunea sa.

În drept au fost invocate dispozițiile din legea nr.263/2010.

C. Județeană de Pensii C. nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Considerentele tribunalului

Prin decizia privind acordarea pensiei conform legii nr.263/2010, nr._/26.11.2014, emisă de C. Județeană de Pensii C., a fost admisă cererea reclamantului și s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.10.2014.

În motivarea acestei decizii se arată că anumite perioade nu pot fi luate în calcul întrucât în carnetul de muncă sunt modificări, iar sporurile menționate în adeverințe nu pot fi valorificate, întrucât nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în Anexa nr. 15 din Normele de aplicare a Legii 263/2010 (HG nr.257/2011).

Reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, la data de 10.02.2014. Ca urmare a acestei contestații, pârâta emite răspunsul din data de 19.01.2015, prin care se susțin aceleași motive ca și în decizia contestată.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constată că prin aceaste adeverințe (filele 11 - 18) se atestă că reclamantul a fost salariat al societăților emitente, perioada angajării, salariile brute realizate și sporurile de care a beneficiat. Angajatorul a consemnat că a reținut și virat contribuția pensia suplimentară și CAS, pentru drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constată că acțiunea este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 165 din legea nr.263/2010: „ (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.”

Conform principiul contributivitatii reglementat de art.2 lit.c din legea nr.263/2010, fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite. În aplicarea acestui principiu, la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile asupra carora s-a calculat contributia asigurarilor sociale, înregistrate în carnetul de munca sau evidentiate în adeverinte eliberate de unitatile la care asiguratul si-a desfasurat activitatea.

Având în vedere că mențiunile din carnetul de muncă ori adeverințele reprezintă acte oficiale ce emana de la unitatea angajatoare, pârâta nu are competenta de a cenzura acordarea drepturilor salariale realizate de către reclamant, unitatea răspunzând pentru realitatea datelor înscrise în actele pe care le emite.

C. județeană de Pensii nu poate refuza recunoașterea unei situații probată cu acte, pe motiv că s-a sesizat din oficiu despre nelegalitatea unei mențiuni făcută de unitatea angajatoare, pentru că o atare poziție ar depăși competențele sale, intrând în sfera puterii judecătorești. Cel mult, în situația în care ar fi sesizat inadvertențe ori situații contradictorii din documentele depuse ori între mențiunile acestora, C. Județeană de Pensii avea posibilitatea de a manifesta rol activ – ceea ce ar fi în concordanță cu spiritului legii nr.263/2010 și cu principiile CEDO privind echitatea și justa proporție între valorile protejate și dreptul încălcat - de a solicita lămuriri titularului drepturilor de asigurări sociale, ori emitentului (fost angajator), pentru a soluționa în cunoștință de cauză dosarul, ori de a sesiza organele în drept a constata, după caz, nulitatea sau falsul unui înscris.

Procedând altfel s-ar ajunge la situația nefirească de a impune persoanei, care nu are nici o culpă în completarea carnetului de muncă și în emiterea de adeverințe, să se adreseze instanței pentru ca aceasta să efectueze probatorii menite să lămurească și să înlăture tocmai dubiile pârâtei – emitentă a deciziei contestate. Nu este nici rezonabil să i se impună tot asiguratului să suporte consecințele unor acte ce nu-i sunt imputabile.

Din interpretarea textelor legale invocate, rezultă că perioadele lucrate de reclamant - dovedite cu carnetul de muncă și adeverințele depuse, trebuie sa fie cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Raportat la considerentele expuse, instanța va admite această cerere, va anula decizia contestată și va obliga pârâta sa emită o noua decizie privind acordarea pensiei conform legii nr.263/2010, cu valorificarea tuturor drepturilor salariale realizate de reclamant și menționate în carnetul de muncă și a sporurilor atestate prin adeverințele nr.F1/11/356/13.05.2014 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea și nr.V_ /05.06.2014 emisă de SNTF de Călători C., începând cu data de 01.10.2014, conform art.104 alin 2 din legea nr.263/2010.

Potrivit art.453 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Constatând că pârâta este cea care a căzut în pretenții și existând și o cerere în acest sens, instanța o va obliga la plata sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. P. - cu domiciliul în C., . nr. 2A, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII – cu sediul în C., ., având ca obiect contestație decizie pensionare.

Anulează decizia privind acordarea pensiei conform legii nr.263/2010 nr._/26.11.2014 emisă de C. teritorială de Pensii C..

Obligă pârâta sa emită o noua decizie privind acordarea pensiei conform legii nr.263/2010, cu valorificarea tuturor drepturilor salariale realizate de reclamant și menționate în carnetul de muncă și a sporurilor atestate prin adeverințele nr.F1/11/356/13.05.2014 emisă de SNTFM CFR Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea și nr.V_ /05.06.2014 emisă de SNTF de Călători C., începând cu data de 01.10.2014.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțata în ședința publica azi, 12.06.2015.

PREȘEDINTE,

R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI

Pt.A. B.

Aflată în C.O. conf. art.426 al. 4

C.. semnează

Președinte complet

R. I. S.

R. G.

GREFIER

I. C.

tehnored.jud.R.I.S./30.06.2015/4 ex.

emis 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1260/2015. Tribunalul CONSTANŢA