Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1432/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1432/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 1931/118/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂNR.1432
Ședința publică din 06 iulie 2015
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. cu sediul in ., nr.13, județul C. pentru reclamanții A. N. S., B. S. N., B. V. A., B. V. V., B. S. E., B. I. A., C. I. M., C. G. G., D. M. E., E. N. L., E. V. E., F. V. M., F. V. V. A., G. I. A., J. I. G., M. C. V., M. R. D., M. A. A., M. V. A., N. N. D., O. N. A., P. S. R., P. S. G., R. N. M., R. C. E., R. M. N., R. M. J., S. A. S., T. I. F. în contradictoriu cu pârâta S. G. NR. 1 VALU LUI T. cu sediul in localitatea Valu lui T., ..47, județul C.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30 iunie 2015 si 06 iulie 2015 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. pentru membrii de sindicat din tabelul anexă a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui T. ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamanți a daunelor-interese moratorii constând în dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite prin sentința civilă nr. 705/09.04.2010 pronunțată de Tribunalul C., pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale.
În fapt, reclamantul susține că hotărârea judecătorească menționată constituie titlu executoriu în favoarea persoanelor enumerate în titlu, însă până la această dată pârâtul nu a înțeles să achite integral debitul.
Prin adoptarea Legii nr. 230/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și eșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016 s-a creat o situație prejudiciabilă, deoarece nu sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6 C.E.D.O.
Reclamantul arată că, în caz de întârziere la plată, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a executării cu întârziere, potrivit art. 1531 al. 1 C. Civil, iar lipsa de folosință a sumei datorate producre creditorului un prejudiciu egal cu dobânda legală, care este prezumat de lege.
Reclamantul învederează că dreptul la dobânda legală nu poate fi confundat cu operațiunea de actualizare cu rata inflației, pentru că se referă la beneficiul nerealizat și se acordă în baza altui temeiu juridic decât cel aplicabil daunelor compensatorii.
Se mai arată că dobânda legală este datorată de debitor indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență, fără a interesa deci culpa debitorului.
Actele normative de eșalonare a plății debitului nu pot înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale, având ca efect numai amânarea executării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 21/2013 (M. Of. Nr. 411/03.06.2014) a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în aplicarea art. 1082, 1088 C. Civil 1864, respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza I și art. 1535 al. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul argumentază că, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii.
Mai învederează reclamantul că sunt întrunite condițiile cumulative pentru acordarea de despăgubiri, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
În drept, s-au invocat art. 148-151 C. Pr. Civilă, art. 28 și art. 208-211 din Legea nr. 62/2011 rep., art. 1531, art. 1535, art. 2517, art. 2537, art. 2538 N.C.C., art. 161, art. 166 al. 4, art. 268, art. 278 al. 1 C. muncii rep., art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, Decizia nr. 2/2014 a Î.C.C.J. pronunțată în dosarul nr. 2/2013.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa, conform art. 223-411 pct. 2 N.C.P.C.
Au fost anexate dovada împuternicirii sindicatului, titlul executoriu.
Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar și nu a propus probe în apărare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Reclamantul S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. a solicitat în numele membrilor de sindicat din tabelul anexat acțiunii obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente debitului stabilit prin sentința civilă nr. 705/09.04.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Actualizarea creanței nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamant, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), este admisibil cumulul acestora și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație. Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda legală urmărește acoperirea beneficiului nerealizat. Așadar, natura juridică a celor două instituții este diferită. În timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii legale nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Scopul actualizării este acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens). În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009 consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere.
În aceste condiții, temeiul acordării daunelor moratorii îl constituie art.1073, art. 1082, art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531, art. 1535 din Codul civil din anul 2009.
În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 2 din 17 februarie 2014 (Decizia nr. 2/2014) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil din 2009), cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executarii silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, motiv pentru care urmează a se analiza în ce masură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese. Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotarârea judecatorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
Instanța supremă a statuat că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele platite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). In aceste condiții, sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de catre debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevazută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza straină, care nu-i poate fi imputată”
Instanța supremă a argumentat că, atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de catre debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
Dreptul la acordarea dobânzilor legale fiind recunoscut prin caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, rămâne de stabilit care este perioada pentru care daunele moratorii pot fi solicitate.
Prin Decizia nr. 21/22.06.2015 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr._, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, statuându-se că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
Pentru motivele anterior expuse, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamanților dobândă legală aferentă drepturilor bănești cuvenite prin sentința civilă nr. 705/09.04.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, începând cu data de 24.03.2012, până la data plății efective a sumelor menționate prin titlul executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. cu sediul in ., nr.13, județul C. pentru reclamanții A. N. S., B. S. N., B. V. A., B. V. V., B. S. E., B. I. A., C. I. M., C. G. G., D. M. E., E. N. L., E. V. E., F. V. M., F. V. V. A., G. I. A., J. I. G., M. C. V., M. R. D., M. A. A., M. V. A., N. N. D., O. N. A., P. S. R., P. S. G., R. N. M., R. C. E., R. M. N., R. M. J., S. A. S., T. I. F. în contradictoriu cu pârâta S. G. NR. 1 VALU LUI T. cu sediul in localitatea Valu lui T., ..47, județul C..
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite prin sentința civilă nr. 705/09.04.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., începând cu 24.03.2012, până la data plății efective a sumelor menționate prin titlul executoriu.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Tribunalul C..
Pronunțată in ședință publică, azi 06 iulie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. L. N.
Pt. G. C.
Cf.art.426 al.4CPC semnează
PREȘEDINTE DE COMPLET,
A. N.
GREFIER,
M. M.
Red.jud.A.N./01.09.2015
2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








